- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 22 mai 2006
Decizia nr. 3243/2006 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 27 a Tribunalului Suceava
Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 27din 26 ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 905/P/2005, s-a dispus condamnarea inculpatului G.M., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. e) și g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen. În baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen., s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat, la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen., s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat, la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de mai sus, dispunându-se executarea pedepsei celei mai grele de 5 ani închisoare. În baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate, dispunând contopirea restului de pedeapsă de 518 zile, din sentința nr. 1860/2003 a Judecătoriei Botoșani, cu pedeapsa aplicată, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare. Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 88 C. pen., a fost dedusă, din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 4 martie 2005 la zi. În temeiul art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului. În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen., art. 998, 999 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile către părțile civile C.Șt., P.P.B., C.C., C.A.M., R.M., P.B.G. și M.A. A dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1400 RON, reprezentând contravaloarea telefoanelor mobile sustrase de la părțile vătămate D.D.N. și R.M., care nu s-au constituit părți civile în cauză. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
La data de 05 octombrie 2004, partea vătămată C.C. a formulat plângere la Poliția municipiului Suceava reclamând faptul că, în ziua de 01 octombrie 2004, în timp ce se afla la barul L.E., situat pe str. Universității, a fost acostată de o persoană necunoscută care a luat-o în brațe, a întrebat-o ce mai face, după care a eliberat-o și i-a cerut să-l însoțească afară. După ce a ieșit din bar persoana respectivă, recunoscută ulterior ca fiind inculpatul G.M., i-a înmânat părții vătămate portofelul pe care i l-a sustras din haină și i-a propus să îi facă un tatuaj, arătându-i tatuajele pe care le are el pe brațe și pe spate. Deoarece partea vătămată nu a fost interesată, prietenul său T.D., a solicitat numărul de telefon al inculpatului, deoarece intenționa să își facă un astfel de desen pe corp. Imediat după plecarea inculpatului, partea vătămată a realizat că în momentul în care a fost luat în brațe de acesta, pe lângă portofel i-a fost sustras și telefonul mobil în valoare de 4.400.000 lei, prejudiciu rămas nerecuperat.
La data de 05 octombrie 2004, partea vătămată U.S. a reclamat faptul că, în data de 04 octombrie 2004, în jurul orei 18,00, i-a fost sustras, de o persoană necunoscută, din magazinul unde lucra, un telefon mobil marca Nokia, în valoare de 9.000.000 lei. S-a constatat că în magazinul aparținând SC M. SRL București, la data menționată lucra D.S.U., în calitate de director vânzări, director executiv fiind R.M. Aceasta a prezentat un telefon mobil marca Nokia unui client și bunul a rămas pe birou, în spatele faxului. În telefonul respectiv se afla cartela de serviciu a acestuia. Inculpatul G.M. i-a solicitat angajatului să îi evalueze telefonul său mobil, marca Alcatel, fiind inițial refuzat. Sesizând că G.M. insistă și este în stare de ebrietate, D.S.U. a luat telefonul să se uite la el. În acest timp inculpatul a sustras telefonul mobil de pe birou, aplecându-se peste fax și mascându-și gestul cu o haină, după care, motivând că se grăbește, a luat telefonul său și a părăsit magazinul. U.S. l-a recunoscut pe G.M. ca fiind autorul furtului după planșa foto prezentată de organele de poliție. Prejudiciul nu a fost recuperat, însă partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
La data de 04 februarie 2005, partea vătămată C.A.M. a reclamat că, în ziua de 12 ianuarie 2005, în jurul orei 17,45, după ce a plecat de la serviciu, din Centrul Comercial Z., pe str. Universității spre spațiul comercial al SC T.P., a fost acostată de un tânăr necunoscut care s-a apropiat de ea și fără a fi observat i-a sustras telefonul mobil, marca S.E.
La data de 08 februarie 2005, partea vătămată D.D.N. a reclamat că, în ziua de 20 ianuarie 2005, în jurul orei 19,30, în timp ce se afla în zona farmaciei din A., o persoană necunoscută i-a sustras telefonul mobil folosind violența. Astfel, inculpatul a prins-o de mâna dreaptă, i-a întors-o și a ridicat-o, sustrăgându-i din buzunar telefonul mobil. Partea vătămată l-a recunoscut după planșa foto și din grup pe inculpat ca fiind autorul faptei.
În data de 21 ianuarie 2005, partea vătămată C.Șt.F., a reclamat că în aceeași zi, în jurul orei 19,00, în timp ce se afla pe Aleea Nucului, în dreptul Creșei de Copii, a fost acostată de inculpat, care a trântit-o la pământ, moment în care i-a sustras telefonul mobil marca Nokia. Partea vătămată l-a descris pe inculpat ca având o tăietură pe obrazul drept iar ulterior l-a recunoscut după planșa foto pe inculpat ca fiind autorul faptei.
La data de 25 ianuarie 2005, partea vătămată P.P.B. a reclamat că, în ziua de 24 ianuarie 2005, în jurul orei 15,30, în timp ce se afla în zona Pieței Agroalimentare din centrul municipiului Suceava a fost acostată de o persoană care a intrat în vorbă cu ea sustrăgându-i telefonul mobil. Cei doi au purtat o discuție, inculpatul întrebând-o pe partea vătămată dacă își amintește de el de la lupte, când a fost prinsă de curea, lovită în față și trântită la pământ, materializând ceea ce povestea, moment în care i-a sustras din buzunarul interior telefonul mobil marca Alcatel. Și această parte vătămată l-a recunoscut pe inculpat după planșele foto.
La data de 01 februarie 2005, partea vătămată R.M. a reclamat că, în ziua de 27 ianuarie 2005, în jurul orei 16,00, în timp ce se afla în stația de Maxi Taxi de pe bulevardul George Enescu a fost acostată de către un bărbat care i-a distras atenția și i-a sustras telefonul mobil marca Nokia din buzunarul pantalonilor. Cei doi având o discuție de aproximativ 2-3 minute astfel că partea vătămată a avut posibilitatea să-l recunoască pe inculpat după planșele foto.
La data de 31 ianuarie 2005, partea vătămată P.B.G. a reclamat faptul că, în seara aceleiași zile, în jurul orei 19,30, în timp ce se afla în parcarea de lângă Reprezentanța F. din Cartierul Obcini, a fost acostată de către inculpat care a intrat în vorbă cu ea, sustrăgându-i telefonul mobil marca Nokia din buzunarul exterior al hainei.
La data de 02 februarie 2005, partea vătămată M.A. a reclamat că în dimineața aceleiași zile, în jurul orei 09,30, în timp ce se afla în incinta Policlinicii Suceava a fost acostată de către inculpat care s-a apropiat de ea și fără să observe i-a sustras din buzunarul drept al hainei telefonul mobil marca Nokia. Partea vătămată l-a recunoscut pe inculpatul G.M. întrucât după ce i-a sustras telefonul au stat de vorbă și i-a reținut trăsăturile. Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal inculpatul G.M., solicitând desființarea acesteia și în cadrul rejudecării, schimbarea încadrării juridice a faptelor din două infracțiuni de tâlhărie în două infracțiuni de furt. În subsidiar a solicitat reducerea pedepselor. Prin decizia penală nr. 14 din 22 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, în dosar nr. 92/FM/2006, s-a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpat. A fost menținută starea de arest a inculpatului și dedusă în continuare perioada arestării preventive de la 26 ianuarie 2006 la zi. A obligat inculpatul apelant la plata cheltuielilor judiciare către stat. Împotriva ambelor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs, inculpatul G.M., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen. A reiterat motivele invocate în apel respectiv greșita încadrare juridică a faptei și reducerea pedepselor sub limitele stabilite de instanța de fond și confirmate în apel. Examinând recursul declarat de inculpat, în raport de motivele invocate, dar și din oficiu potrivit dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Din analiza probelor dispuse și administrate în cauză rezultă că instanțele au stabilit corect starea de fapt, constând în aceea că inculpatul în perioada ianuarie - februarie 2005 și-a însușit cu sau fără violență telefoane mobile de la mai multe părți vătămate, împrejurările săvârșirii faptelor, încadrarea juridică precum și vinovăția inculpatului. Nu se justifică schimbarea de încadrare juridică a faptelor săvârșite de inculpat în data de 20 și 21 ianuarie 2005, părți vătămate D.D.N. și C.Șt., în infracțiunile de furt, întrucât inculpatul și-a însușit bunurile prin exercitarea actelor de violență. Astfel, din probele administrate, rezultă că inculpatul a prins partea vătămată D.D.N. de mâna dreaptă, i-a întors-o, forțându-l să se miște în direcția dorită. A încercat să o lovească cu capul în față și în același timp i-a sustras telefonul mobil din buzunar. În data de 21 ianuarie 2005 inculpatul, a trântit, partea vătămată C.Șt.F., la pământ, după care i-a sustras telefonul mobil. În atare condiții, pentru aceste două infracțiuni, în mod corect s-a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie. Cât privește pedeapsa aplicată, Înalta Curte constată că aceasta a fost judicios aplicată pentru fiecare infracțiune săvârșită de inculpat. Conform art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni iar potrivit art. 72 din același cod, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În cauză, nu se impune reducerea pedepsei, inculpatul săvârșind, în mod repetat, fapte cu un grad ridicat de pericol social, în stare de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva deciziei penale nr. 14 din 22 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Suceava. În baza art. 385 17 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., și art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată, perioada reținerii și arestării preventive de la 4 martie 2005 la zi. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva deciziei penale nr. 14 din22 martie 2006 a Curții de Apel Suceava. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 4 martie 2005 la 22 mai 2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON (2.200.000 lei) cu titlul de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON (1.000.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 mai 2006.