ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1587/2004

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 266 din 5

noiembrie 2003 a Tribunalului Sibiu, au fost condamnați inculpații:

- V.V. la pedeapsa de 5 ani și 6

luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.

211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și c) C. pen.;

- la pedeapsa de 5 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și

(2) lit. b) și c) C. pen.;

- la pedeapsa de 2 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, prevăzută de art. 211 alin. (1) C.

pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor, urmând ca inculpatul să

execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 6 luni închisoare, sporită la 6 ani

închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

prelungit starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a

dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive începând

cu 5 iunie 2003.

- M.H.C. la o pedeapsă de 3 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.

208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. c) și g) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc. pen. și art. 132 C. pen., s-a

dispus încetarea procesului penal față de inculpat, pentru săvârșirea

infracțiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen.,

s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe

durata unui termen de încercare de 7 ani, inculpatul fiind obligat să se supună

măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86

3

lit. a) și d) C.

pen.

În baza art. 86

4

C. pen.

și art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra cauzelor de

revocare a suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicate.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă T.E., dispunându-se

obligarea inculpatului la plata către aceasta a sumei de 3.000.000 lei,

reprezentând daune morale.

În baza art. 118 lit. d) C. pen.,

s-a dispus confiscarea de la inculpat a telefonului mobil aparținând părții

civile T.E. sau a contravalorii acestuia în sumă de 1.500.000 lei.

S-a luat act că partea vătămată M.P.

nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 191 C. proc. pen.,

inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă

de 2.000.000 lei fiecare, onorariile apărătorilor din oficiu fiind de 1.200.000

lei pentru inculpatul V.V. și respectiv 800.000 lei pentru inculpatul M.H.C.

În baza art. 192 pct. 2 lit. b) C.

proc. pen., M.H.C. și T.E. au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare

către stat în sumă de câte 100.000 lei.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

În noaptea de 13 iulie 2003,

inculpatul V.V. a smuls de la gâtul părții vătămate T.E. un lănțișor cu

pandantiv din argint. La încercarea părții vătămate de a reintra în posesia

bunului, inculpatul a lovit-o cu pumnul peste față și în zona pieptului. În

conflictul iscat a intervenit inculpatul M.H.C. care a trântit-o pe partea

vătămată la pământ. Partea vătămată a reușit să fugă, iar în urma ei,

inculpatul M.H.C. a găsit un telefon mobil pe care și l-a însușit, realizând că

bunul sustras aparține lui T.E.

În urma agresiunii, partea vătămată

a suferit leziuni care au necesitat 8 – 9 zile de îngrijiri medicale.

Conform înțelegerii dintre cei doi

inculpați, telefonul mobil a fost luat de V.V. pentru a-l valorifica, banii

primiți urmând a fi împărțiți în mod egal.

În momentul prinderii sale de către

organele de poliție, inculpatul V.V. a aruncat telefonul mobil și lănțișorul,

dar a fost observat, iar bunurile au fost recuperate.

În seara de 4 iunie 2003, prin

amenințare și violență, inculpatul V.V. a sustras de la partea vătămată minorul

M.P.G. un pachet de țigări și un portmoneu cu suma de 70.000 lei.

Situația de fapt și vinovăția

acestora au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză:

plângerile și declarațiile părților vătămate, raport de constatare medico –

legală, proces – verbal de cercetare la fața locului, proces – verbal de

depistare, dovezi de restituire a bunurilor, proces – verbal de percheziție

domiciliară, proces – verbal de prezentare spre recunoaștere, proces – verbal

de percheziție corporală, declarațiile martorilor: S.M., T.V., P.I.R., R.O.,

M.A.O., G.B., declarațiile inculpaților.

Aceștia au recunoscut inițial

faptele săvârșite, după care, în faza de cercetare judecătorească și-au nuanțat

pozițiile, în sensul că V.V. nu a sustras bunurile prin violență sau

amenințare, acestea fiind fie găsite, fie înmânate de bună-voie și nu a

cunoscut proveniența telefonului mobil, apărare pe care a susținut-o și M.H.C.

care afirmă că nu și-au spus nimic despre proveniența obiectelor, dar și-au dat

seama fiecare dintre ei că aparțin lui T.E.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin

decizia penală nr. 1/ A din 6 ianuarie 2004, a respins, ca nefondate, apelurile

declarate de inculpați, prelungind starea de arest a inculpatului V.V. și

deducând prevenția la zi.

Inculpații au fost obligați la plata

cheltuielilor judiciare în sumă de câte 800.000 lei către stat.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs inculpații V.V. și M.H.C., solicitând admiterea acestora,

casarea hotărârilor pronunțate și achitarea lor pentru infracțiunile de

tăinuire, prevăzute de art. 221 C. pen. și respectiv furt calificat, prevăzută

de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. c) și g) C. pen., în temeiul

dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C.

proc. pen.

Recurentul inculpat V.V. a mai

solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în

infracțiunea de furt calificat și reducerea cuantumului pedepselor ce i-au fost

aplicate.

Temeiul juridic al recursurilor îl

constituie dispozițiile art. 385

9

pct. 18, 17 și 14 C. proc. pen.

Examinând recursurile, Înalta Curte

de Casație și Justiție constată că acestea nu sunt fondate.

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului, rezultă că instanțele de judecată au stabilit în mod corect situația

de fapt și vinovăția inculpaților, dând faptelor comise de aceștia încadrarea

juridică legală și temeinică.

Inculpatul V.V. a acționat cu

violență asupra părții vătămate T.E., smulgându-i lanțul de argint de la gât și

aplicându-i lovituri cu pumnul în față atunci când aceasta s-a opus, încercând

să-și recupereze bunul.

Fapta de sustragere prin violență

este dovedită prin declarațiile părții vătămate, ale inculpatului M.H.C. și

constatările raportului medico – legală nr. 438/II/9 din 16 iulie 2003 al

Serviciului de medicină legală al județului Sibiu.

Inculpatul însuși a recunoscut modul

de comitere a faptei în faza de urmărire penală.

Și fapta de sustragere săvârșită

asupra părții vătămate M.P.G. a fost însoțită de acte de violență, întrucât

pachetul de țigări și portmoneul cu bani i-au fost smulse victimei din mână,

după ce, pentru a o intimida, inculpatul îl lovise pe însoțitorul acesteia,

martorul M.O.

De altfel, în declarațiile date în

faza de urmărire penală, inculpatul V.V. a descris în mod sincer modul în care

a acționat, depozițiile sale fiind coroborate cu cele ale martorului ocular.

În consecință, Curtea constată că

inculpatul V.V. a fost condamnat în mod just pentru săvârșirea a două

infracțiuni de tâlhărie, în cauză neimpunându-se schimbarea încadrării juridice

a faptelor în infracțiunea de furt calificat, întrucât ambele fapte de

sustragere de bunuri au fost comise prin violență și amenințare.

Cât privește infracțiunea de

tăinuire prevăzută de art. 221 C. pen., reținută în sarcina aceluiași inculpat,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, din materialul probator

administrat rezultă săvârșirea acesteia, astfel că nu se poate dispune

achitarea.

Inculpatul V.V. a știut că telefonul

mobil aparține părții vătămate T.E. și a fost de acord să îl valorifice pentru

a împărți banii cu coinculpatul M.H.C. Cu toate că acesta din urmă, pentru a-l

ajuta, a revenit asupra poziției sincere inițiale și a afirmat că nu i-ar fi

spus nimic de proveniența bunului, în finalul declarației sale spune, plin de

bun-simț, că V.V. și-a dat seama că telefonul aparține părții vătămate; și este

logic ca lucrurile să se fi petrecut astfel, întrucât preluarea telefonului s-a

făcut de V.V. la numai câteva minute de la comiterea faptei, iar oferta de a-l

vinde și de a împărți banii i-a aparținut.

Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că pedepsele aplicate inculpatului V.V. sunt temeinic individualizate,

în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., avându-se în vedere numărul

faptelor săvârșite, modalitatea de comitere a lor, datele personale ale

inculpatului, poziția sa procesuală oscilantă.

Cu privire la recurentul – inculpat M.H.C., Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că în mod întemeiat acesta a fost

condamnat pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 208 alin. (1) –

art. 209 alin. (1) lit. c) și g) C. pen., ale cărei elemente constitutive sunt

pe deplin întrunite prin fapta inculpatului de a-și fi însușit imediat după

trântirea victimei la pământ, telefonul mobil al acestuia căzut la locul

faptei.

Pentru aceste motive și constatând

din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă, ca

nefondate, recursurile inculpaților V.V. și M.H.C., în temeiul dispozițiilor

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului V.V. reținerea din 5 iunie 2003 și arestarea preventivă de la 14

iulie 2003 până la 23 martie 2004.

În baza art. 192 alin. (2) și art.

189 C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor

judiciare către stat, onorariile apărătorului din oficiu fiind avansate din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații V.V. și M.H.C. împotriva deciziei penale nr. 1 din 6

ianuarie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului V.V. reținerea din 5 iunie 2003 și arestarea preventivă de la 14

iulie 2003 până la 23 martie 2004.

Obligă recurenții inculpați la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 1.600.000 lei, din care

onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 400.000

lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 martie 2004.