ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 385/2005

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 106/2004,

Tribunalul Sibiu a dispus condamnarea, printre alții, a inculpaților:

- C.T., prin schimbarea

încadrării juridice a faptei din infracțiunea continuată de complicitate la

infracțiunea de furt, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1), combinat

cu art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2), în infracțiunea de tăinuire, prevăzută de art. 221 alin.

(1), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 6 luni închisoare;

- F.V.D. la:

- 4 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

În baza art. 334 C. proc.

pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei de furt calificat, în cea

prevăzută de art. 208 alin. (1), coroborat cu art. 209 alin. (1) lit. a), g) și

i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., și l-a condamnat

pe același inculpat la 4 ani închisoare.

S-au contopit pedepsele în

pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare sporită cu 2 luni, urmând ca acest

inculpat să execute 4 ani și 2 luni închisoare.

Potrivit art. 83 C. pen.,

s-a revocat suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin

sentința penală nr. 1356/2001 a Judecătoriei Sibiu, definitivă, și a dispus

executarea acesteia alături de pedeapsa de 4 ani și 2 luni închisoare, în total

având de executat 7 ani și 2 luni închisoare.

S-a dedus din pedeapsa

aplicată inculpatului timpul arestării preventive.

S-au admis cererile de

despăgubiri ale părților civile, după cum urmează:

- 2 milioane lei către

Biserica Ortodoxă T., fiind obligați în solidar, inculpatul F.V.D. cu

condamnații F.V.D. și C.D.;

- 6200 E către Biserica

Evanghelică A.S., inculpatul F.V.D. și condamnatul Șt.S. și 50 milioane același

inculpat către Biserica Ortodoxă M.S.;

- 116 milioane lei către

Biserica Romano C.M. inculpatul C.T. și condamnatul Șt.S. și O.F.;

- 2600 E către Biserica

Evanghelică M., inculpatul F.V.D. cu condamnații C.D., V.D. și C.D.;

- 4.500.000 lei inculpatul

F.V.D. către Biserica Ortodoxă B. și condamnații V.D. și Șt.S. și la 200

milioane către Biserica Ortodoxă M. în solidar cu condamnații M.I. și C.D.;

- 27 milioane lei către

Biserica Romano Catolică C.T., inculpatul F.V.D. și condamnații V.D., M.I.,

C.D. și C.D.

Au fost respinse

despăgubirile civile solicitate de Biserica Evanghelică C., Biserica Ortodoxă

V., Biserica Ortodoxă O.S. I și II, Biserica Evanghelică M., Biserica Ortodoxă

C., Biserica Evanghelică A., Biserica Evanghelică A., Biserica Evanghelică B.,

Biserica Evanghelică M., Biserica Evanghelică T. și Biserica Ortodoxă B.

S-a mai constatat că

Biserica Greco Catolică D.R., Protopopiatul S. și Biserica Romano Catolică S.,

au recuperat prejudiciul.

S-au menținut măsurile

asiguratorii până la recuperarea prejudiciilor produse și au fost obligați

inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că:

La începutul anului 2001,

inculpații M.I. senior, Șt.S., F.V.D., C.D.V., V.D. s-au asociat pentru a fura

obiecte de cult din bisericile situate în județul Sibiu ori cele limitrofe

(Alba, Cluj, Brașov, Vâlcea) pentru a le valorifica și obține foloase

materiale. Bunurile furate au fost vândute inculpaților C.T. și C.D. După

câteva luni, la gruparea constituită a aderat și inculpatul O.F., cunoscut al

inculpatului M.I. senior, cu a cărui fată a întreținut raporturi de concubinaj

în perioada 1988 – 1990. Demnă de reținut este declarația lui O.F., prin care

menționează discuția surprinsă între inculpatul M.I. senior și D.T. pe

parcursul căreia, D.T. își exprima dorința de a cumpăra niște icoane pictate pe

lemn, iar inculpatul M.I. îi relata că „nu mai știe unde să meargă să le

procure pentru că practic în județul Sibiu au cam fost biserici și că pe

aproape toate le-au spart”. Tot C.T. i-a sugerat lui M.I. „să meargă în părțile

Moldovei sau Olteniei și să fure icoane din bisericile de acolo”.

În combinații diferite,

inculpații s-au deplasat cu autoturisme aparținând inculpatului M.I. senior la

biserici în care aveau informații că există obiecte de cult valoroase, au

pătruns prin efracție în incinta acestora și au furat bunuri pe care le-au

valorificat fie prin intermediul martorilor A.I. și P.O., fie cele mai multe

prin intermediul inculpatului C.D. și într-o situație și prin intermediul

inculpatului C.T. A se vedea în acest sens declarațiile martorilor H.A., A.I.,

P.O. (declarațiile acestui martor date pe parcursul cercetării judecătorești,

în ambele cicluri procesuale).

Acționând în baza

înțelegerilor lor de a sustrage obiecte de cult din biserici, în baza planurilor

stabilite din timp sau ad-hoc, inculpații au comis un număr impresionant de

fapte, dar numai unele au putut fi dovedite, după cum se va arăta în

continuare. Probele indubitabile ale săvârșirii infracțiunii sunt: procesele

verbale de ridicare de la unii inculpați (M.I. senior, C.D., C.T., C.D.) a

obiectelor de cult sustrase, ori de la cei în posesia cărora aceste bunuri au

ajuns prin intermediul inculpaților (martorii P.A., A.I., M.R., C.F.);

procesele verbale de cercetare la fața locului întocmite de poliție pentru

infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, ocazie cu care s-au relevat,

fixat și ridicat prin fotografiere urme ale instrumentelor de forțare, în

special pe materialul lemnos al ușilor locașelor de cult; rapoartele de

constatare tehnico-științifice din care rezultă că urmele existente pe sistemul

de închidere de la ușile bisericilor din care s-au sustras bunuri au fost

create de levierul folosit de inculpați și găsit și ridicat de la domiciliul

inculpatului M.I. senior raportul de constatare tehnico-științifică, care

atestă că ornamentele din plastic aparțin candelabrului furat din Biserica

Ortodoxă C., județul Mureș; declarațiile preoților parohi care au arătat

împrejurările comiterii faptelor, obiectele de cult furate, valoarea acestora; recunoașterea

după fotografie a unor inculpați aflați în noaptea furtului în localitatea

respectivă și cu autoturisme aparținând inculpatului M.I. senior; dovezile de

predare a bunurilor de cult sustrase și restituite părților civile; procesele

verbale de percheziție cu bunuri ridicate și care aparțin părților civile;

autodenunțurile făcute de inculpați pe parcursul procesului penal privind

infracțiuni nereținute în sarcina lor prin actul de trimitere în judecată și

aflate la dosar; procesele verbale de reconstituire a activităților desfășurate

de către inculpați care au descris modul de operare, în prezența unor martori

asistenți și a căror valoare probantă nu poate fi răsturnată; procesele verbale

întocmite cu ocazia recunoașterii inculpaților din grup sau după fotografie de

către persoanele care au dobândit de la aceștia bunuri furate din biserici acte

de urmărire penală realizate în prezența martorilor asistenți; declarațiile

inculpaților și procesele verbale de confruntare date în faza de urmărire

penală și declarațiile în fața instanței de judecată.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel inculpații și condamnații M.I. senior, M.I. junior și partea

civilă Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.R.

Inculpații în cauză au

susținut că:

Inculpatul F.V.D., nu există

fapta de asociere pentru săvârșirea infracțiunilor, nu s-au reținut

circumstanțe atenuante, deși a făcut un autodenunț și greșit s-a revocat

pedeapsa de 3 ani închisoare;

Inculpatul C.T. a criticat

sentința, susținând că nu e dovedită infracțiunea de tăinuire și a cerut

achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d)

C. proc. pen.

Partea civilă a criticat

sentința pe latură civilă, cerând obligarea inculpatului la plata sumei de

85.764 Euro.

Prin decizia penală nr. 244/

A din 15 iulie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia examinând hotărârea prin prisma

motivelor de apel, precum și din oficiu, a constatat că hotărârea primei

instanțe este temeinică și legală și pe cale de consecință a respins apelurile,

ca nefondate.

Împotriva acestei hotărâri

pronunțate de instanța de control judiciar au declarat recurs inculpații:

Inculpatul F.V.D. a cerut

casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea recursului, invocând

dispozițiile art. 385

9

pct. 14, greșita individualizare a pedepsei

prin neaplicarea circumstanței atenuante în raport de atitudinea sinceră,

cooperarea și acoperirea prejudiciilor; nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii de asociere (nu a existat un plan, nu s-a

constituit o grupare cu caracter organizat, nu s-a făcut o repartizare a

sarcinilor) în sfârșit pentru greșita aplicare a legii pentru o serie de fapte

la care inculpatul nu a participat.

Inculpatul C.T. a cerut

casarea hotărârii, susținând nevinovăția, impunându-se ca atare achitarea sa,

iar în subsidiar, suspendarea executării pedepsei sau executarea acesteia la un

loc de muncă.

Recursurile sunt nefondate.

Analizând lucrările și

actele dosarului, Curtea constată că, instanțele au reținut corect situația de

fapt, dând încadrarea juridică legală faptelor.

Susținerea că nu sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de asociere este

neîntemeiată și va fi înlăturată ca atare.

Din expunerea pe larg a situației de

fapt rezultă că inculpații au urmărit jefuirea unor biserici indiferent de

cult. În acest scop inculpații au procedat la o strictă organizare care a

necesitat timp pentru procurarea levierelor, pentru spart uși și ferestre,

procurarea unui autoturism necesar deplasărilor, programarea spargerilor „la

pont” sau la întâmplare „în aceeași formație, dar în diverse combinări”,

operarea în județ sau județe limitrofe, pentru obiecte de artă ce puteau fi

ușor valorificate, depozitarea obiectelor la inculpat acasă sau la condamnatul

M.I. ori direct la cumpărătorii de bună credință.

Sub aspectul

individualizării pedepsei se constată că au fost respectate criteriile de

individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., încât, față de multitudinea

actelor materiale, starea de recidivă postcondamnatorie, obligativitatea

revocării suspendării condiționate a pedepsei de 3 ani, o reducere a pedepsei

nu se justifică.

Referitor la apărarea

formulată de inculpatul C.T. care a primit și a valorificat bunurile aduse la

domiciliu, având cunoștință că acestea provin din furt, în sensul că nu se face

vinovat de infracțiunea de tăinuire, este neîntemeiată și va fi înlăturată

pentru motivele arătate.

Nici apărarea privind

individualizarea pedepsei nu poate fi primită în raport de aceeași situație

expusă, pedeapsa aplicată fiind necesară prevenirii și reinserției inculpatului

în societate.

Pentru considerentele

arătate, Curtea în temeiul prevederilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați.

Se va deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului F.V.D. arestarea și reținerea preventivă.

Văzând și prevederile art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații F.V.D. și C.T. împotriva

deciziei penale nr. 244/ A din 15 iulie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia.

Deduce din pedeapsa aplicată

reținerea din data de 14 februarie 2001 și arestarea preventivă de la 24

ianuarie 2002 la zi pentru inculpatul F.V.D.

Obligă pe recurenții

inculpați să plătească statului, câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 19 ianuarie 2005.