ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 385/2005

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 106/2004, Tribunalul Sibiu a dispus condamnarea, printre alții, a inculpaților: - C.T., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea continuată de complicitate la infracțiunea de furt, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1), combinat cu art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), în infracțiunea de tăinuire, prevăzută de art. 221 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 6 luni închisoare; - F.V.D. la: - 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei de furt calificat, în cea prevăzută de art. 208 alin. (1), coroborat cu art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., și l-a condamnat pe același inculpat la 4 ani închisoare. S-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare sporită cu 2 luni, urmând ca acest inculpat să execute 4 ani și 2 luni închisoare. Potrivit art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1356/2001 a Judecătoriei Sibiu, definitivă, și a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa de 4 ani și 2 luni închisoare, în total având de executat 7 ani și 2 luni închisoare.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive. S-au admis cererile de despăgubiri ale părților civile, după cum urmează: - 2 milioane lei către Biserica Ortodoxă T., fiind obligați în solidar, inculpatul F.V.D. cu condamnații F.V.D. și C.D.; - 6200 E către Biserica Evanghelică A.S., inculpatul F.V.D. și condamnatul Șt.S. și 50 milioane același inculpat către Biserica Ortodoxă M.S.; - 116 milioane lei către Biserica Romano C.M. inculpatul C.T. și condamnatul Șt.S. și O.F.; - 2600 E către Biserica Evanghelică M., inculpatul F.V.D. cu condamnații C.D., V.D. și C.D.; - 4.500.000 lei inculpatul F.V.D. către Biserica Ortodoxă B. și condamnații V.D. și Șt.S. și la 200 milioane către Biserica Ortodoxă M. în solidar cu condamnații M.I.

și C.D.; - 27 milioane lei către Biserica Romano Catolică C.T., inculpatul F.V.D. și condamnații V.D., M.I., C.D. și C.D. Au fost respinse despăgubirile civile solicitate de Biserica Evanghelică C., Biserica Ortodoxă V., Biserica Ortodoxă O.S. I și II, Biserica Evanghelică M., Biserica Ortodoxă C., Biserica Evanghelică A., Biserica Evanghelică A., Biserica Evanghelică B., Biserica Evanghelică M., Biserica Evanghelică T. și Biserica Ortodoxă B. S-a mai constatat că Biserica Greco Catolică D.R., Protopopiatul S. și Biserica Romano Catolică S., au recuperat prejudiciul. S-au menținut măsurile asiguratorii până la recuperarea prejudiciilor produse și au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că: La începutul anului 2001, inculpații M.I. senior, Șt.S., F.V.D., C.D.V., V.D. s-au asociat pentru a fura obiecte de cult din bisericile situate în județul Sibiu ori cele limitrofe (Alba, Cluj, Brașov, Vâlcea) pentru a le valorifica și obține foloase materiale. Bunurile furate au fost vândute inculpaților C.T. și C.D. După câteva luni, la gruparea constituită a aderat și inculpatul O.F., cunoscut al inculpatului M.I. senior, cu a cărui fată a întreținut raporturi de concubinaj în perioada 1988 – 1990. Demnă de reținut este declarația lui O.F., prin care menționează discuția surprinsă între inculpatul M.I. senior și D.T. pe parcursul căreia, D.T.

își exprima dorința de a cumpăra niște icoane pictate pe lemn, iar inculpatul M.I. îi relata că „nu mai știe unde să meargă să le procure pentru că practic în județul Sibiu au cam fost biserici și că pe aproape toate le-au spart”. Tot C.T. i-a sugerat lui M.I. „să meargă în părțile Moldovei sau Olteniei și să fure icoane din bisericile de acolo”. În combinații diferite, inculpații s-au deplasat cu autoturisme aparținând inculpatului M.I. senior la biserici în care aveau informații că există obiecte de cult valoroase, au pătruns prin efracție în incinta acestora și au furat bunuri pe care le-au valorificat fie prin intermediul martorilor A.I. și P.O., fie cele mai multe prin intermediul inculpatului C.D.

și într-o situație și prin intermediul inculpatului C.T. A se vedea în acest sens declarațiile martorilor H.A., A.I., P.O. (declarațiile acestui martor date pe parcursul cercetării judecătorești, în ambele cicluri procesuale). Acționând în baza înțelegerilor lor de a sustrage obiecte de cult din biserici, în baza planurilor stabilite din timp sau ad-hoc, inculpații au comis un număr impresionant de fapte, dar numai unele au putut fi dovedite, după cum se va arăta în continuare. Probele indubitabile ale săvârșirii infracțiunii sunt: procesele verbale de ridicare de la unii inculpați (M.I.

senior, C.D., C.T., C.D.) a obiectelor de cult sustrase, ori de la cei în posesia cărora aceste bunuri au ajuns prin intermediul inculpaților (martorii P.A., A.I., M.R., C.F.); procesele verbale de cercetare la fața locului întocmite de poliție pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, ocazie cu care s-au relevat, fixat și ridicat prin fotografiere urme ale instrumentelor de forțare, în special pe materialul lemnos al ușilor locașelor de cult; rapoartele de constatare tehnico-științifice din care rezultă că urmele existente pe sistemul de închidere de la ușile bisericilor din care s-au sustras bunuri au fost create de levierul folosit de inculpați și găsit și ridicat de la domiciliul inculpatului M.I.

senior raportul de constatare tehnico-științifică, care atestă că ornamentele din plastic aparțin candelabrului furat din Biserica Ortodoxă C., județul Mureș; declarațiile preoților parohi care au arătat împrejurările comiterii faptelor, obiectele de cult furate, valoarea acestora; recunoașterea după fotografie a unor inculpați aflați în noaptea furtului în localitatea respectivă și cu autoturisme aparținând inculpatului M.I.

senior; dovezile de predare a bunurilor de cult sustrase și restituite părților civile; procesele verbale de percheziție cu bunuri ridicate și care aparțin părților civile; autodenunțurile făcute de inculpați pe parcursul procesului penal privind infracțiuni nereținute în sarcina lor prin actul de trimitere în judecată și aflate la dosar; procesele verbale de reconstituire a activităților desfășurate de către inculpați care au descris modul de operare, în prezența unor martori asistenți și a căror valoare probantă nu poate fi răsturnată; procesele verbale întocmite cu ocazia recunoașterii inculpaților din grup sau după fotografie de către persoanele care au dobândit de la aceștia bunuri furate din biserici acte de urmărire penală realizate în prezența martorilor asistenți; declarațiile inculpaților și procesele verbale de confruntare date în faza de urmărire penală și declarațiile în fața instanței de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații și condamnații M.I. senior, M.I. junior și partea civilă Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.R. Inculpații în cauză au susținut că: Inculpatul F.V.D., nu există fapta de asociere pentru săvârșirea infracțiunilor, nu s-au reținut circumstanțe atenuante, deși a făcut un autodenunț și greșit s-a revocat pedeapsa de 3 ani închisoare; Inculpatul C.T. a criticat sentința, susținând că nu e dovedită infracțiunea de tăinuire și a cerut achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. Partea civilă a criticat sentința pe latură civilă, cerând obligarea inculpatului la plata sumei de 85.764 Euro.

Prin decizia penală nr. 244/ A din 15 iulie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia examinând hotărârea prin prisma motivelor de apel, precum și din oficiu, a constatat că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală și pe cale de consecință a respins apelurile, ca nefondate. Împotriva acestei hotărâri pronunțate de instanța de control judiciar au declarat recurs inculpații: Inculpatul F.V.D. a cerut casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea recursului, invocând dispozițiile art. 385 9 pct. 14, greșita individualizare a pedepsei prin neaplicarea circumstanței atenuante în raport de atitudinea sinceră, cooperarea și acoperirea prejudiciilor; nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de asociere (nu a existat un plan, nu s-a constituit o grupare cu caracter organizat, nu s-a făcut o repartizare a sarcinilor) în sfârșit pentru greșita aplicare a legii pentru o serie de fapte la care inculpatul nu a participat.

Inculpatul C.T. a cerut casarea hotărârii, susținând nevinovăția, impunându-se ca atare achitarea sa, iar în subsidiar, suspendarea executării pedepsei sau executarea acesteia la un loc de muncă. Recursurile sunt nefondate. Analizând lucrările și actele dosarului, Curtea constată că, instanțele au reținut corect situația de fapt, dând încadrarea juridică legală faptelor. Susținerea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de asociere este neîntemeiată și va fi înlăturată ca atare. Din expunerea pe larg a situației de fapt rezultă că inculpații au urmărit jefuirea unor biserici indiferent de cult.

În acest scop inculpații au procedat la o strictă organizare care a necesitat timp pentru procurarea levierelor, pentru spart uși și ferestre, procurarea unui autoturism necesar deplasărilor, programarea spargerilor „la pont” sau la întâmplare „în aceeași formație, dar în diverse combinări”, operarea în județ sau județe limitrofe, pentru obiecte de artă ce puteau fi ușor valorificate, depozitarea obiectelor la inculpat acasă sau la condamnatul M.I. ori direct la cumpărătorii de bună credință. Sub aspectul individualizării pedepsei se constată că au fost respectate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., încât, față de multitudinea actelor materiale, starea de recidivă postcondamnatorie, obligativitatea revocării suspendării condiționate a pedepsei de 3 ani, o reducere a pedepsei nu se justifică.

Referitor la apărarea formulată de inculpatul C.T. care a primit și a valorificat bunurile aduse la domiciliu, având cunoștință că acestea provin din furt, în sensul că nu se face vinovat de infracțiunea de tăinuire, este neîntemeiată și va fi înlăturată pentru motivele arătate. Nici apărarea privind individualizarea pedepsei nu poate fi primită în raport de aceeași situație expusă, pedeapsa aplicată fiind necesară prevenirii și reinserției inculpatului în societate. Pentru considerentele arătate, Curtea în temeiul prevederilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului F.V.D. arestarea și reținerea preventivă.

Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații F.V.D. și C.T. împotriva deciziei penale nr. 244/ A din 15 iulie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia. Deduce din pedeapsa aplicată reținerea din data de 14 februarie 2001 și arestarea preventivă de la 24 ianuarie 2002 la zi pentru inculpatul F.V.D. Obligă pe recurenții inculpați să plătească statului, câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 ianuarie 2005.