ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 929/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 929/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 20 octombrie 2003, reclamantul C.C. a chemat în judecată Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap - Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți și Consiliul Județean Brașov - Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, solicitând revizuirea certificatului nr. 3690 din 26 septembrie 2002 și a deciziei nr. 3155 din 22 august 2003 și restabilirea dreptului de a fi reîncadrat în gradul II de handicap - deficiență funcțională accentuată. Separat, prin acțiunea introdusă la 22 noiembrie 2004, reclamantul a cerut, în contradictoriu cu aceiași doi pârâți, anularea certificatului nr. 3548 din 21 septembrie 2004 și a deciziei nr. 5485 din 8 octombrie 2004, prin care i s-a stabilit gradul III mediu de handicap.
În motivarea celor două cereri, reclamantul a arătat că în perioada 1994 - 2001 a fost încadrat în categoria persoanelor cu handicap cu deficiență funcțională accentuată, gradul II, cu diagnosticul de amputație postraumatică 1/3 superior braț stâng - neprotezat și poliradiculonevrită. Începând din anul 2002, cu toate că starea sănătății s-a agravat în tetrapareză, reclamantul a fost încadrat în handicap cu deficiență medie - gradul III. Prin încheierea din 25 ianuarie 2005, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a dispus conexarea celor două cauze, iar prin sentința nr. 47 din 19 aprilie 2005 a admis acțiunea, a dispus anularea actelor administrative contestate și obligarea pârâților să elibereze reclamantului, un nou certificat de încadrare în gradul II de handicap.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul suferă de o gravă afecțiune, handicapantă - osteoarticulară, la care se adaugă alte afecțiuni, poliradiculonevrită toxică, hernie de disc lombară, tulburări organice de personalitate, ceea ce conduce la încadrarea în gradul II de handicap. Împotriva sentinței au declarat recurs, pârâții Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap - Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți și Consiliul Județean Brașov - Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, pârâții au arătat că reclamantul nu poate fi încadrat în categoria handicap accentuat sau grav, în funcție de intensitatea tulburării funcționale și de capacitatea de autoservire, prevăzută în Ordinul nr. 726/2002, privind criteriile pe baza cărora se stabilește gradul de handicap și se aplică măsurile de protecție socială.
În conformitate cu aceste criterii, asimilarea în gradul de handicap accentuat este prevăzută pentru persoanele cu amputația membrului toracic unilaterală, dar și cu reducerea prehensiunii contra laterală, ceea ce nu s-a constatat la reclamant, care prezintă doar o amputație unilaterală de braț stâng 1/3 superioară. Cât privește tulburarea organică de personalitate de care suferă reclamantul, pârâții au precizat că aceasta nu este considerată handicap, ordinul sus-menționat stipulând acces numai pentru afecțiunile psihice majore cu tulburări accentuate și grave de comportament, cu debut precoce.
S-a mai învederat că raportul de expertiză medico-legală al Institutului de Medicină Legală „Mina Minovici” a ținut cont de actele medicale prezentate de reclamant și s-a pronunțat asupra gradului de handicap al acestuia, fără a avea o evaluare morfo - funcțională și a capacității de muncă, care să fie efectuată de un medic specialist în expertiza medicală a capacității de muncă. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare. Astfel, Curtea reține că instanța a examinat atent probele administrate în cauză și a dispus în mod justificat anularea actelor administrative atacate și obligarea pârâților să elibereze reclamantului, un nou certificat, de încadrare în gradul II de handicap accentuat.
În acest sens, s-au avut în vedere actele medicale prezentate și în mod deosebit, expertiza medico-legală efectuată de Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici”, ale cărui constatări și concluzii s-au bazat și pe expertizarea efectivă a stării de sănătate a reclamantului. Instanța de fond, constatând contradicțiile dintre expertiza efectuată de Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți și lucrarea emisă de Institutul de Medicină Legală, a luat în considerare cea de-a doua expertiză, mult mai amplă și făcută prin expertizarea efectivă a bolnavului. Din această lucrare rezultă că reclamantul are mai multe afecțiuni handicapante, în evaluarea severității handicapului ținându-se cont numai de tulburările funcționale generate de handicap și de consecințele sale directe.
Raportul medico-legal a reținut că reclamantul prezintă o afecțiune handicapantă osteoarticulară - amputație unilaterală indiferent de nivel, la care se adaugă alte afecțiuni: poliradiculonevrită toxică, hernie de disc lombară, tulburări organice de personalitate, ce îl încadrează în gradul de handicap accentuat, prevăzut de criteriile aprobate prin Ordinul nr. 726/2002. Cât privește critica privind neefectuarea examenului pentru evaluarea clinică, morfo - funcțională și a gradului de handicap, de către un medic specialist în expertiză medicală a capacității de muncă, aceasta nu poate fi primită. Institutul de Medicină Legală a solicitat Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, efectuarea examenului de specialitate neurologic și ortopedic, în raportul medico-legal consemnându-se refuzul de examinare, ce contravine legislației în vigoare.
În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va reține că hotărârea atacată este temeinică și legală, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâții Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți , prin Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap și Consiliul Județean Brașov - Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, împotriva sentinței civile nr. 47/F din 19 aprilie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2006.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.