ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4706/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 30 septembrie 2005, A.E.,

în contradictoriu cu intimații: D.M., Municipiul București, prin Primarul

General; Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2000 din cadrul Prefecturii

București, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 din Primăria municipiului

București și Comisia pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 din cadrul Primăriei

sectorului 3 București, a formulat contestație în anularea deciziei nr. 6632

din 26 noiembrie 2004 pronunțată în dosarul nr. 3677/2002 de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

În motivarea contestației,

contestatoarea arată că prin decizia atacată instanța de recurs a omis din

greșeală să cerceteze unele motive de recurs.

Susține, astfel, că a invocat drept

motive de recurs cele prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ., însă

instanța de recurs a făcut aprecieri numai în legătură cu unele din argumentele

sale.

Deși una din criticile aduse

hotărârii instanței de apel a fost în legătură cu modul în care s-a efectuat

compararea de titluri, în considerentele deciziei instanței de recurs s-a

reținut existența acestei critici, însă aceasta a fost analizată în mod

superficial.

Din modul de tratare a acestei

critici, privind greșita procedură de comparare a titlurilor prezentate de

părți, contestatoarea apreciază că sunt întrunite cerințele art. 318 C. proc.

civ., atât pe aspectul omisiunii de a cerceta unul din motivele de casare, cât

și sub aspectul nemotivării hotărârii instanței de recurs în sensul prevederilor

art. 261 C. proc. civ.

În motivarea aceleiași contestații,

contestatoarea mai arată că instanța de recurs a omis să analizeze și critica

pe care a formulat-o în legătură cu reținerea în hotărârea instanței de apel a

obligației sale de a se adresa cu cerere în baza Legii nr. 18/1991 pentru

reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 578 mp.

Contestatoarea mai arată că deși a

susținut posibilitatea restituirii în natură a porțiunii de teren neconstruită

de pârâtul D.M. și plata despăgubirii pentru această suprafață de 34% din

teren, aspect ce presupunea casarea hotărârii cu trimitere pentru o nouă

judecată la instanța de apel, instanța de recurs nu a luat în considerare acest

aspect.

În fine, contestatoarea mai arată că

la compararea titlurilor, instanța de recurs trebuia să aibă în vedere

nevalabilitatea titlului statului care nu putea transmite valabil dreptul de

proprietate în privința celor 578 mp în favoarea pârâtului D.M., prin aplicarea

Legii nr. 18/1991.

Contestația în anulare este

nefondată.

Contestația în anulare este o cale

extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere instanței care a

pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să

își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Potrivit art. 318 alin. (1) teza a

II-C. proc. civ., „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație când instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre

motivele de modificare sau de casare”.

Textul de lege menționat nu vizează

însă greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a unor

dispoziții legale, ci doar omisiunea examinării unui motiv de casare ca urmare

a respingerii recursului sau al admiterii lui în parte.

În speță, din examinarea deciziei

atacate rezultă că contestatoarea- recurentă a invocat drept motive de casare a

deciziei pronunțată de instanța de apel cele prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și

10 C. proc. civ., motive examinate de instanța de recurs.

Faptul că instanța de recurs ar fi

analizat în mod „superficial” critica referitoare la greșita procedură de

comparare a titlurilor prezentate de părți (așa cum susține contestatoarea) nu

se circumscrie în ipoteza a II -a art. 318 alin. (1) C. proc. civ., în

realitate contestatoarea invocând o pretinsă greșeală de judecată.

La fel este și în cazul celorlalte

motive ale contestației: neanalizarea criticii în legătură cu reținerea

instanței de apel a obligației contestatoarei de a se adresa cu o cerere în

baza Legii nr. 18/1991 pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru

suprafața de 578 mp; posibilitatea restituirii în natură a unei porțiuni de

teren și, omisiunea instanței de recurs de a constata că în condițiile

nevalabilității titlului statului, nu se putea transmite valabil în favoarea

pârâtului dreptul de proprietate asupra suprafeței de 578 mp.

Din interpretarea contestației în

anulare se observă că A.E. tinde de a provoca rejudecarea căii de atac, prin

transformarea contestației în anulare în recurs, fiind, în realitate recurs la

recurs, aspect nepermis atât timp cât unul dintre principiile de drept

procesual privește unicitatea dreptului de a folosi o cale de atac.

Față de cele ce preced, contestația

în anulare formulată de A.E. se privește ca nefondată și va fi respinsă în

consecință.

Văzând și dispozițiile art. 274 C.

proc. civ., contestatoarea va fi obligată la 200 RON cheltuieli de judecată

către intimatul D.M. reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația în

anulare a deciziei civile nr. 6632 din 26 noiembrie 2004 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție formulată de contestatoarea A.E.

Obligă pe contestatoare la 200 RON

către intimatul D.M. cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2006.