ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4706/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 30 septembrie 2005, A.E., în contradictoriu cu intimații: D.M., Municipiul București, prin Primarul General; Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2000 din cadrul Prefecturii București, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 din Primăria municipiului București și Comisia pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 din cadrul Primăriei sectorului 3 București, a formulat contestație în anularea deciziei nr. 6632 din 26 noiembrie 2004 pronunțată în dosarul nr. 3677/2002 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. În motivarea contestației, contestatoarea arată că prin decizia atacată instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze unele motive de recurs.

Susține, astfel, că a invocat drept motive de recurs cele prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ., însă instanța de recurs a făcut aprecieri numai în legătură cu unele din argumentele sale. Deși una din criticile aduse hotărârii instanței de apel a fost în legătură cu modul în care s-a efectuat compararea de titluri, în considerentele deciziei instanței de recurs s-a reținut existența acestei critici, însă aceasta a fost analizată în mod superficial. Din modul de tratare a acestei critici, privind greșita procedură de comparare a titlurilor prezentate de părți, contestatoarea apreciază că sunt întrunite cerințele art. 318 C. proc. civ., atât pe aspectul omisiunii de a cerceta unul din motivele de casare, cât și sub aspectul nemotivării hotărârii instanței de recurs în sensul prevederilor art. 261 C. proc.

civ. În motivarea aceleiași contestații, contestatoarea mai arată că instanța de recurs a omis să analizeze și critica pe care a formulat-o în legătură cu reținerea în hotărârea instanței de apel a obligației sale de a se adresa cu cerere în baza Legii nr. 18/1991 pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 578 mp. Contestatoarea mai arată că deși a susținut posibilitatea restituirii în natură a porțiunii de teren neconstruită de pârâtul D.M. și plata despăgubirii pentru această suprafață de 34% din teren, aspect ce presupunea casarea hotărârii cu trimitere pentru o nouă judecată la instanța de apel, instanța de recurs nu a luat în considerare acest aspect. În fine, contestatoarea mai arată că la compararea titlurilor, instanța de recurs trebuia să aibă în vedere nevalabilitatea titlului statului care nu putea transmite valabil dreptul de proprietate în privința celor 578 mp în favoarea pârâtului D.M., prin aplicarea Legii nr. 18/1991.

Contestația în anulare este nefondată. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată. Potrivit art. 318 alin. (1) teza a II-C. proc. civ., „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”. Textul de lege menționat nu vizează însă greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale, ci doar omisiunea examinării unui motiv de casare ca urmare a respingerii recursului sau al admiterii lui în parte.

În speță, din examinarea deciziei atacate rezultă că contestatoarea- recurentă a invocat drept motive de casare a deciziei pronunțată de instanța de apel cele prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ., motive examinate de instanța de recurs. Faptul că instanța de recurs ar fi analizat în mod „superficial” critica referitoare la greșita procedură de comparare a titlurilor prezentate de părți (așa cum susține contestatoarea) nu se circumscrie în ipoteza a II -a art. 318 alin. (1) C. proc. civ., în realitate contestatoarea invocând o pretinsă greșeală de judecată.

La fel este și în cazul celorlalte motive ale contestației: neanalizarea criticii în legătură cu reținerea instanței de apel a obligației contestatoarei de a se adresa cu o cerere în baza Legii nr. 18/1991 pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 578 mp; posibilitatea restituirii în natură a unei porțiuni de teren și, omisiunea instanței de recurs de a constata că în condițiile nevalabilității titlului statului, nu se putea transmite valabil în favoarea pârâtului dreptul de proprietate asupra suprafeței de 578 mp. Din interpretarea contestației în anulare se observă că A.E. tinde de a provoca rejudecarea căii de atac, prin transformarea contestației în anulare în recurs, fiind, în realitate recurs la recurs, aspect nepermis atât timp cât unul dintre principiile de drept procesual privește unicitatea dreptului de a folosi o cale de atac.

Față de cele ce preced, contestația în anulare formulată de A.E. se privește ca nefondată și va fi respinsă în consecință. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., contestatoarea va fi obligată la 200 RON cheltuieli de judecată către intimatul D.M. reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondată contestația în anulare a deciziei civile nr. 6632 din 26 noiembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție formulată de contestatoarea A.E. Obligă pe contestatoare la 200 RON către intimatul D.M. cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2006.