Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.12.2004
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6715/2004

HOTĂRÂRE
02.12.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6715/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 353 /F/ din 24 aprilie 2002 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, s-a luat act de renunțarea reclamantei-pârâte SC I.T. SRL la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâtelor-reclamante la plata contravalorii îmbunătățirilor efectuate și la constatarea dreptului de retenție; s-a admis excepția lipsei calității procesuale active și pasive a reclamantei-pârâte. S-a respins acțiunea principală precizată formulată de reclamanta–pârâtă împotriva pârâtelor –reclamante N.A.S., C.I.R. și pârâtul Municipiul București prin Primarul General ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă; s-a respins cererea reconvențională ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Apelul declarat de reclamanta–pârâtă SC I.T. SRL a fost respins de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 290 din 10 iunie 2003. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta-reclamantă pârâtă SC I.T. SRL, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. iar în dezvoltare se referă la criticii de fond în legătură cu hotărârea atacată. Ulterior, în ședința publicată, recurenții invocă un motiv de casare de ordine publică, ce constă în aceia că dispozitivul hotărârii atacate nu a fost semnat de unul din membrii completului de judecată, această omisiune atrăgând nulitatea hotărârii conform art. 258 alin. (1) C. proc. civ. Recursul se privește ca fondat, în limitele și pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Conform art. 306 alin. (1) și (2) C. proc. civ. motivele de ordine publică pot fi ridicate și după împlinirea termenului de motivare a recursului, sau pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs. Tot astfel, potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ. nulitățile de ordine publică pot fi ridicate la părți sau de judecător în orice stare a procesului. Prevederile art. 258 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că după ce s-a intervenit majoritatea, se va întocmi de îndată dispozițiile hotărârii care se semnează, sub sancțiunea nulității, de către judecători. Acesta se pronunță în ședință publică chiar în lipsa părților [alin. (2) al textului citat].

Verificând dosarul nr. 2396/2002 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 290 din 10 iunie 2003 atacată cu recurs, după deliberare [art. 256 alin. (1) C. proc. civ.] dispozitivul hotărârii prevăzut la art. 258 alin. (1) C. proc. civ. a fost semnat de un singur judecător, dosar apel, în loc de doi judecători câți participă la judecată. În consecință, hotărârea pronunțată de instanța de apel este nulă de drept, conform art. 105 alin. (1) C. proc. civ. Se impune deci, casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei la aceiași instanță pentru rejudecarea apelului. Cu ocazia rejudecării vor fi avute în vedere și celelalte motive invocate în cererea de recurs.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi admis.

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta SC I.T. SRL împotriva deciziei nr. 290 din 10 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceiași instanță pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-05-09
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2532/2003
tribunalului arbitral; - constatarea prescrierii dreptului la acțiune, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 2). Recurenta a mai criticat hotărârea recurată și pentru aceea că se bazează pe o gravă greșeală de fapt, deri
ÎCCJ 2006-02-09
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 536/2006
3 decembrie 2004, a respins ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii instanței de fond. Împotriva menționatei decizii, reclamanta R.A. prin sucursala R.P.T. București a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. pr
ÎCCJ 2005-02-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1173/2005
judecății, de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Referitor la excepția lipsei de interes a petentei SC T.T. SRL în promovarea cererii de suspendare s-a reținut că este fondată, deoarece executarea silită nu a fost începută și împotr
ÎCCJ 2007-01-25
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 383/2007
invocată îi este pe deplin opozabilă. În fine, recurenta a susținut că instanța de apel, interpretând greșit și eronat probele existente la dosarul cauzei, a schimbat natura și înțelesul acestora pronunțând o soluție netemeinică și nelegală
ÎCCJ 2007-02-09
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 641/2007
reclamanta SC A. SRL în susținerea căreia a invocat prevederile art. 318 C. proc. civ. În esență, contestatoarea și-a argumentat cererea susținând că instanța de recurs a omis să cerceteze motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. (9) C.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă