ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7461/2012

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Sibiu la data de 25 februarie 2003, reclamanții S.I. și S.A. au chemat

în judecată pe pârâții SC U. SA Sibiu, Consiliul Local Sibiu și S.I.M., pentru a

se constata că locuința deținută de reclamanți, în calitate de chiriași, în imobilul

situat în Sibiu, a fost construită ulterior de către Statul Român, constructorul

fiind de bună credință, să se mai constate că Statul Român a dobândit un drept de

superficie asupra terenului ocupat de această locuință, de asemenea, să se constate

că anularea parțială a încheierii nr. 603 din 4 martie 1965, prin care imobilul

a fost trecut în proprietatea statului prin naționalizare, nu aduce atingere acestei

locuințe, întrucât în acest caz statul nu s-a naționalizat pe sine.

S-a mai solicitat

să se dispună întabularea în CF a acestui drept de superficie în favoarea Statului

Român și, implicit, a locuinței reclamanților, ca un corp de sine-stătător; să fie

obligată pârâta SC U. SA Sibiu să vândă această locuință în baza Leg. nr. 112/1995

și, totodată, să o intabuleze în CF, pe numele reclamanților, iar în caz de refuz

la încheierea contractului, hotărârea pronunțată în cauză să țină loc de contract.

La data de 27

martie 2003, reclamanții și-au completat acțiunea, solicitând să se constate că

locuința deținută de aceștia este construită pe terenul proprietatea Statului Român,

având alt număr topografic, distinct de cel aflat în proprietatea pârâtei S.I.M.,

solicitând stabilirea unui drept de servitute de trecere prin curtea imobilului

- proprietatea pârâtei S.I.M..

Prin încheierea

nr. 1315 din 01 aprilie 2003 a Curții Supreme de Justiție, s-a dispus strămutarea

cauzei la Judecătoria Craiova.

Judecătoria Craiova

a înregistrat cauza sub nr. 9358/2003.

Prin sentința

civilă nr. 37 din 12 ianuarie 2004, pronunțată de Judecătoria Craiova, s-a respins

acțiunea formulată de reclamanți, reținându-se că aceștia nu au calitate procesuală

activă, titular al dreptului fiind Statul Român.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanții, iar Curtea de Apel Craiova, prin decizia

civilă nr. 842 din 17 martie 2005, a respins apelul declarat de reclamanți, reținându-se

că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 974 C. civ., pentru promovarea

acțiunii oblice, nefiind întrunite condițiile intentării acestei acțiuni.

În termen legal,

reclamanții S.I. și S.A. au declarat recurs împotriva ambelor hotărâri, iar în conformitate

cu dispozițiile art. II alin. (1)-(4) Legea nr. 219/2005, Înalta Curte de

Casație și Justiție București a scos cauza de pe rol și a trimis-o spre competentă

soluționare Curții de Apel Craiova.

Recursul a fost

înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova, iar reclamanții recurenți au invocat

excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Craiova în soluționarea prezentei

cauze, având în vedere că apelul a fost pronunțat de aceeași instanță.

Prin încheierea

de ședință din 30 noiembrie 2005, instanța a respins excepția necompetenței materiale

a Curții de Apel Craiova, având în vedere dispozițiile art. II alin. (1)-(4) Legea

nr. 219/2005 și a dispus introducerea în cauză, în calitate de intimat pârât, a

S.P.A.F.L. Sibiu, prin divizarea SC U. SA Sibiu.

La data de 24

mai 2006, a fost invocată excepția de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile

art. 3 pct. 3 C. proc. civ., iar prin încheierea din 31 mai 2006, Curtea de Apel

Craiova a scos cauza de pe rol și a înaintat dosarul Curții Constituționale, în

vederea soluționării excepției de neconstituționalitate.

Curtea Constituțională,

prin decizia nr. 915 din 14 decembrie 2006, a respins excepția de neconstituționalitate

invocată de recurenții reclamanți, precizând că s-a pronunțat prin multe alte decizii

în același sens.

Curtea de Apel

Craiova, prin decizia civilă nr. 329 din 28 februarie 2007, pronunțată în Dosarul

nr. 13775/54/2005, a respins recursul declarat de reclamanții S.I. și S.A. împotriva

deciziei civile nr. 842 din 17 martie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Craiova,

în Dosarul nr. 4506/2004 și a sentinței civile nr. 37 din 12 ianuarie 2004, pronunțată

de Judecătoria Craiova, în Dosarul nr. 9358/2003, în contradictoriu cu intimații

pârâți SC U. SA Sibiu, Consiliul Local al Municipiului Sibiu, S.P.A.F.L. Sibiu și

intimatul pârât - moștenitor S.O..

Pentru a hotărî

astfel, instanța de recurs a reținut că reclamanții au învestit instanța cu o acțiune

prin care au solicitat să se constate că Statul Român a fost constructor de bună

credință și a dobândit un drept de superficie, iar pentru porțiunea respectivă de

imobil nu se putea produce naționalizarea, deoarece statul nu se putea naționaliza

pe sine însuși.

Așa cum au fost

formulate capetele din cererea principală, precum și cele din completarea la acțiune

care vizau constatarea construirii edificiului deținut de reclamanți pe terenul

proprietatea Statului Român și stabilirea unui drept de servitute de trecere prin

imobilul - proprietatea pârâtei, reclamanții au invocat, în mod permanent, dreptul

de proprietate al statului asupra respectivului imobil, ceea ce demonstrează că

nu există identitate între persoana reclamanților și titularul dreptului afirmat.

Reclamanții au

calitatea de chiriași în imobilul respectiv, ceea ce înseamnă că ei nu își pot apăra

decât dreptul locativ, apărarea dreptului de proprietate revenind titularului acestui

drept, indicat de reclamanți ca fiind statul.

Statul nu a intervenit

în cauză pentru apărarea dreptului de proprietate indicat de reclamanți, situație

în care nu se poate susține că s-a încălcat principiul disponibilității și al dreptului

la acțiunea persoanei interesate a porni procesul, reclamanții neavând decât calitatea

de locatari în acel imobil.

Între reclamanți

și Stat există un contract de închiriere, care a născut raporturi locative, potrivit

cărora Statul, în calitate de locator, are obligația de a asigura chiriașului folosința

efectivă a locuinței închiriate, numai acestea fiind raporturile juridice care ar

fi putut fi invocate de către reclamanți.

Or, în cauză,

reclamanții au invocat dreptul de proprietate al Statului, drept de proprietate

pe care Statul nu a înțeles să îl apere în justiție, proprietatea fiind restituită

pârâtei S.A., ca urmare a legilor speciale de restituire a proprietății. Reclamanții

nu ar putea invoca, în ceea ce îi privește, decât aplicarea dispozițiilor O.U.G.

nr. 40/1999, privind protecția chiriașilor.

Prin urmare, s-a

constatat că nu au fost încălcate dispozițiile art. 6 CEDO, așa cum au susținut

reclamanții, instanțele raportându-se la îndreptățirea persoanei de a acționa în

justiție ținând cont de dreptul invocat și deci, de interesul juridic.

S-a mai reținut

că, în apelul formulat, s-a invocat de către reclamanți obligația Municipiului Sibiu,

prin primar, conform Legii nr. 213/1998, să acționeze în instanță pentru readucerea

apartamentului în litigiu în proprietatea sa, situație ce demonstrează că reclamanții

cunosc poziția procesuală pe care puteau să o aibă în cadrul unui litigiu.

S-au dezvoltat

motivele de apel, invocându-se aplicarea dispozițiilor art. 974 C. civ. privind

acțiunea oblică, motiv pentru care instanța de apel a răspuns acestei critici, fără

a-și depăși atribuțiile puterii judecătorești, așa cum au susținut recurenții, care

prin motivele de recurs au arătat că afirmația respectivă constituia numai un element

de apărare. Prin modul în care este formulat apelul, invocarea dispozițiilor

art. 974 C. civ. nu constituie numai un element de apărare, ci chiar temeiul legal

invocat de către reclamanți pentru justificarea calității lor procesuale active,

motiv pentru care instanța de apel a argumentat și a răspuns la această critică.

În calea de atac

a recursului nu s-a mai susținut o astfel de critică, respectivul argument constituind

numai un element de apărare, așa cum au precizat recurenții.

Toate celelalte

motive de recurs au vizat nemotivarea și nepronunțarea instanțelor asupra tuturor

petitelor și probelor administrate, or această analiză nu se mai impunea, atâta

timp cât a acționat excepția lipsei calității procesuale active.

În ceea ce privește

nesemnarea hotărârilor pronunțate de judecătorie și tribunal, prin încălcarea dispozițiilor

art. 261 pct. 8 C. proc. civ., s-a constatat că această critică este neîntemeiată,

hotărârile fiind semnate de judecătorii care au participat la judecată și pronunțate

în ședință publică.

Împotriva acestei

decizii au formulat cerere de revizuire revizuenții S.A. și S.I., prin care au susținut

că instanța a omis să examineze motivele prezentate și dezvoltate de către recurenți,

fiind îndeplinite astfel condițiile cerute de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., precum

și că Statul, prin Municipiul Sibiu, precum și celelalte servicii, respectiv SC

U. SA și S.P.A.F.L. au rămas pasivi mai ales la invocarea lipsei calității procesuale

active a revizuenților, cauza fiind pierdută datorită lipsei de apărare a organelor

statului, fiind îndeplinite astfel condițiile cerute de art. 322 pct. 6 C.

proc. civ..

În cursul judecății

cererii de revizuire, revizuenții S.A. și S.I. au invocat excepția de neconstituționalitate

a prevederilor art. 41 și art. 111 C. proc. civ., precum și a dispozițiilor privind

principiul calității procesuale active.

S-a susținut că

dispozițiile invocate sunt neconstituționale în raport de prevederile art. 21,

alin. (1) din Constituția României și ale art. 6 din CEDO, întrucât îngrădesc dreptul

unei persoane de a se judeca în mod real și nu permit justiției ca actul său să

fie unic, imparțial și egal pentru toate părțile.

Prin încheierea

pronunțată la 1 septembrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a respins

cererea de sesizare a Curții Constituționale, apreciind că nu sunt întrunite cerințele

art. 29 Legea nr. 47/1992, deoarece aspectele invocate nu au legătură cu soluționarea

cererii de revizuire.

Împotriva acestei

soluții au declarat recurs revizuenții S.A. și S.I., care au susținut caracterul

nelegal din punct de vedere al modalității în care s-a făcut aplicarea dispozițiilor

art. 29 Legea nr. 47/1992.

Astfel, s-a arătat

că soluționarea excepției de neconstituționalitate este de competența Curții Constituționale,

iar Curtea de Apel Craiova nu putea să respingă cererea de sesizare a Curții Constituționale,

deoarece Curtea Constituțională este singura în măsură să se pronunțe asupra excepției

de neconstituționalitate invocată.

Recursul este

nefondat.

Referitor la admisibilitatea

excepției de neconstituționalitate invocate de revizuenți în cauza pendinte, se

constată că potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) Legea nr. 47/1992, republicată,

Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești

sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe

ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, care are legătură cu

soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia;

potrivit alin. (2) al aceluiași articol, excepția poate fi ridicată de părți, de

instanță din oficiu sau de procuror, iar potrivit alin. (3) nu pot face obiectul

excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară

a Curții Constituționale.

În speță, excepția

de neconstituționalitate a fost invocată de părți în calea extraordinară de atac

a revizuirii, formulată în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 2 și 6 C. proc.

civ. și privește dispozițiile art. 41 și art. 111 C. proc. civ., precum și principiul

calității procesuale active.

Prin urmare, în

mod corect instanța a constatat că nu este îndeplinită una dintre condițiile de

admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției

de neconstituționalitate invocate de revizuenții S.A. și S.I., respectiv legătura

cu soluționarea cauzei prevăzută de art. 29 alin. (1) Legea nr. 47/1992, atâta timp

cât dispozițiile legale invocate nu vizează cadrul legal de soluționare al cererii

de revizuire cu care a fost învestită instanța.

Așadar, sesizarea

Curții Constituționale nu poate fi dispusă în cazul în care excepția ridicată este

contrară prevederilor alin. (1) ale art. 29 Legea nr. 47/1992.

De aceea, respingând

sesizarea Curții Constituționale pe motiv că aspectele invocate nu au legătură cu

soluționarea cauzei în calea extraordinară de atac a revizuirii, instanța în fața

căreia s-a invocat excepția a procedat corect.

Pentru considerentele

arătate, criticile fiind găsite nefondate, recursul va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuenții S.A. și S.I. împotriva încheierii din data de 1

septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, în Dosarul

nr. 13775.2/54/2005.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 6 decembrie 2012.