ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7437/2012

Deliberând asupra cauzei civile de față,

constată următoarele:

Prin

decizia nr. 1691 din 26 aprilie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția

I c

ivilă, a constatat perimat recursul

formulat de reclamanta B.E. împotriva deciziei

civile nr. 664 din 13 noiembrie 2009 a Tribunalului Prahova, în contradictoriu cu

pârâții Orașul Breaza prin Primar, SC I.M. SA și B.C.P.I. Ploiești.

Curtea a reținut că reclamanta a atacat

cu recurs hotărârea menționată a tribunalului, prin care i s-a respins ca nefondat

apelul împotriva sentinței civile nr. 1836 din 05 iunie 2009 a Judecătoriei Câmpina

(potrivit căreia a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

Orașul Breaza - prin Primar și respinsă acțiunea reclamantei față de acest pârât,

ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și, în

rest, cererea reclamantei B.E., ca neîntemeiată).

S-a constatat că reclamanta a criticat

decizia pentru nelegalitate și netemeinicie, deoarece instanțele anterioare au ignorat

întregul probatoriu administrat în cauză, care făcea pe deplin dovada temeiniciei

acțiunii promovate de ea, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 7/1996.

La data de 24 iunie 2010 judecata recursului

a fost suspendată, potrivit art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., iar cererile

de repunere pe rol a cauzei formulate de către intimata-pârâtă SC I.M. SA Ploiești

și de succesibilii defunctei recurente-reclamante B.E. au fost respinse și s-a menținut

măsura suspendării în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prin încheierile

din data de 17 martie 2011 și 22 septembrie 2011, deoarece nu s-a făcut dovada că

persoanele indicate în calitate de succesibili ai recurentei-reclamante au calitatea

de moștenitori ai acesteia.

Ulterior, la data de 27 martie 2012 s-a

dispus repunerea cauzei pe rol din oficiu.

În

aceste condiții, s-a reținut că dosarul a rămas în nelucrare

din vina părții mai mult de un an și că devine astfel incident art. 248 alin.

(1) C. proc. civ., text potrivit căruia „orice cerere de chemare în judecată, contestație,

apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perima

de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții

timp de un an".

Împotriva deciziei au declarat recurs T.E.V.

și Z.F.E. (ca succesibile ale reclamantei), susținând nelegalitatea soluției.

Verificând regularitatea sesizării, Înalta

Curte constată că recursul este inadmisibil, având în vedere următoarele considerente:

În

speță, recursul a fost exercitat împotriva unei decizii irevocabile,

prin care s-a constatat perimat recursul exercitat împotriva deciziei din apel.

Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc.

civ., care reglementează obiectul recursului, sunt supuse acestei căi de atac „hotărârile

date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de

lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională".

De asemenea, potrivit art. 377 alin.

(2) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri irevocabile cele „date în recurs chiar dacă

prin acestea s-a soluționat fondul pricinii".

A fortiori,

au acest caracter, irevocabil, hotărârile

date în recurs, când pricina a fost soluționată prin reținerea unui incident procedural,

cum este cel al perimării.

Or, așa cum s-a menționat anterior, cu

referire la dispozițiile procedurale care circumstanțială obiectul recursului, împotriva

hotărârilor irevocabile nu mai este deschisă această cale de atac, care a fost epuizată

prin exercitarea deja a dreptului la recurs (având în vedere sistemul unicității

căilor de atac).

Împrejurarea

că în art. 253 alin. (2) C. proc. civ.

se menționează că „hotărârea care constată perimarea este supusă recursului",

nu poate fi înțeleasă în sensul că este susceptibilă de această cale de atac și

decizia prin care se constată intervenit incidentul procedural al perimării tocmai

în legătură cu judecata unui recurs.

Aceasta, întrucât intenția legiuitorului

nu a fost aceea de a deschide o nouă cale de atac a recursului (altfel spus, recurs

la recurs), după ce hotărârea a devenit irevocabilă, fiind epuizat dreptul de a

exercita recurs.

La aceeași concluzie conduce și coroborarea

dispozițiilor art. 253 alin. (2) cu cele ale art. 299 alin. (1) C. proc. civ. și

art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., texte care, definind obiectul recursului,

stabilesc în mod clar că acesta nu poate fi reprezentat de hotărâri irevocabile.

Astfel spus, hotărârea pronunțată asupra

incidentului perimării poate fi atacată cu recurs numai dacă și hotărârea care s-ar

fi pronunțat în cererea perimată ar fi fost susceptibilă de această cale de atac

(după regula conform căreia accesoriul urmează soarta principalului - „accesorium

sequiturprincipale").

Cum exercitarea unei căi de atac nu se

poate face decât în cadrul sistemului legal reglementat, rezultă că recursul, fiind

exercitat în speță în afara sistemului permis de lege, este inadmisibil, sens în

care va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de reclamantele T.E.V. și Z.F.E. împotriva deciziei nr. 1691 din 26 aprilie 2012

a Curții de Apel Ploiești, secția

I

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5

decembrie 2012.