ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7251/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 3343/2003, ca urmare a disjungerii din dosarul nr. 9337/2002, reclamantul R.C.L. a chemat în judecată pe pârâtele Prefectura Județului Prahova, AP APS București și SC A. SA, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună restituirea în natură a Fabricii de chit, ciment și bitum, cu toate anexele și terenul aferent, în suprafață de 129.857 m.p., situate în G.B., oraș Breaza, imobil aflat în patrimoniul SC A. SA. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că imobilul a trecut abuziv în proprietatea statului, ca efect al naționalizării prin Legea nr. 119/1948, fiind preluat de la fostul proprietar M.G.A.

(M.), care a decedat la 24 februarie 1961, având ca moștenitoare pe soția supraviețuitoare M.V. Reclamantul a precizat că este moștenitorul defunctei M.V., conform certificatului de moștenitor nr. M1. A mai precizat că, în prezent, fabrica nu mai funcționează, fiind în ruină, astfel că nu există nici un impediment la restituirea în natură. Tribunalul Prahova, prin sentința nr. 984 din 25 septembrie 2003, a respins acțiunea și a obligat reclamantul la 5.000.000 ROL cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că antecesorul reclamantului a avut în proprietate Fabrica de var hidraulic, ciment și ipsos și nu Fabrica de chit, ciment și bitum.

De asemenea, s-a reținut că, deși reclamantul a solicitat să i se restituie suprafața de 2,23 ha teren aferent fabricii, din actele depuse la dosar rezultă că autorii săi au avut în proprietate doar 5.000 m.p., nedovedind, astfel, că acest teren era aferent fabricii revendicate. Instanța de fond a apreciat că reclamantul nu a demonstrat întinderea dreptului de proprietate al autorilor săi, conform principiului înscris în art. 1169 C. civ., și deși i s-au acordat numeroase termene de judecată în acest sens, nu a depus la dosar planurile topografice pentru delimitarea bunului imobil. În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., dispunând reducerea onorariului de la 16.100.000 ROL la 5.000.000 ROL. Împotriva sentinței menționate au declarat apel reclamantul R.L.C. și pârâta SC A. SA Bucov. Pârâta SC A. SA Bucov, prin motivele de apel formulate, a susținut că în mod eronat s-a dispus reducerea onorariului avocatului său, această măsură fiind criticată ca neîntemeiată raportat la complexitatea pricinii și valoarea imobilelor, ce depășește suma de patru miliarde lei. Reclamantul R.L.C. a susținut prin motivele sale de apel că în mod eronat nu s-a considerat dovedit dreptul său de proprietate asupra terenului în suprafață de 2,23 ha, întrucât cu contractele de vânzare - cumpărare aflate la dosarul primei instanțe a demonstrat că defunctul M. a cumpărat de la V.S.

și O.E. drepturile asupra terenurilor fabricii, clădirilor și instalațiilor aflate pe acesta. De asemenea, cu contractul de vânzare - cumpărare întocmit la data de 30 martie 1920 a făcut dovada că M.A. a cumpărat suprafața de 5000 m.p. O altă critică a vizat aprecierea eronată a nedovedirii dreptului de proprietate asupra fabricii de chit, ciment și bitum. S-a susținut că dreptul de proprietate asupra fabricii revendicate și preluarea abuzivă a acesteia s-au dovedit cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv: Buletinul Oficial nr. 5920 din 3 octombrie 1921, cererea înregistrată sub nr. 001972/1938, devizul de inventar din 10 mai 1937, schița de plan a fabricii, adresa nr. 2003/1938 emisă de Ministerul Industriei și Comerțului și inventarul efectuat în anul 1945. La data de 12 martie 2008, apărătorul pârâtei a învederat că reclamantul R.L.C.

a decedat, solicitând suspendarea cauzei potrivit dispozițiilor art. 243 pct. 1 C. proc. civ., sens în care, instanța luând act de acest fapt, a încuviințat cererea de suspendare. Cererea de repunere pe rol a cauzei a fost formulată la 29 aprilie 2009 de către R.M., în calitate de moștenitoare a defunctului R.L.C., aceasta depunând la dosar certificatul de deces, testamentul și actele de stare civilă în copie. Aceeași persoană a depus la dosar o cerere prin care a solicitat suspendarea prezentei cauze până la soluționarea definitivă și irevocabilă a Dosarului nr. 31637/299/2006 al Judecătorieri Sibiu, având ca obiect dezbaterea succesiunii defunctului R.L.C., cerere încuviințată de instanță la data de 27 mai 2009, în raport de dispozițiile art. 244 pct. 1 C. proc.

civ. Apelanta - pârâtă SC A. SA Bucov, prin reprezentanții săi legali, a formulat la data de 28 noiembrie 2011, o cerere de repunere pe rol a cauzei și continuare a judecății, întrucât nu mai subzistă motivul suspendării, fiind pronunțate hotărâri definitive și irevocabile. La data de 28 decembrie 2011, M.C.R., în calitate de moștenitor testamentar al defunctei R.M., a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, dosarul privind dezbaterea succesiunii reclamantului inițial fiind soluționat definitiv și irevocabil, iar ulterior decedând și moștenitoarea acestuia, R.M., al cărei succesor este. Prin încheierea din 25 ianuarie 2012 instanța a admis cererile de repunere pe rol a cauzei, având în vedere că s-a soluționat irevocabil Dosarul nr. 31 637/299/2006.

Au fost introduși în cauză moștenitorul testamentar al defunctei R.M., precum și moștenitoarele R.C.I. și C.A.M. Prin decizia nr. 16 din 29 februarie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâta SC A. SA Bucov și de reclamantul R.C.L., decedat pe parcursul procesului, continuat de moștenitoarea R.M., decedată pe parcursul procesului și în drepturile căreia s-au subrogat moștenitorii M.C.R., R.C.I. și C.A.M. Pentru a pronunța decizia menționată, instanța de apel a apreciat că toate criticile formulate sunt nefondate, întrucât prima instanță a reținut corect că din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă cu certitudine dacă antecesorul reclamantului a avut un drept de proprietate asupra Fabricii de Chit, ciment și bitum, așa cum pretinde, ci asupra Fabricii de var, ciment și ipsos.

Mai mult decât atât, pe lângă acest imobil, reclamantul a solicitat să i se restituie și o suprafață de teren aferentă fabricii, în privința căreia nu s-a făcut nici un fel de dovadă, nedemonstrându-se nici întinderea dreptului de proprietate al autorului și nici faptul că toți foștii proprietari și-au vândut drepturile indivize. Cât privește apelul declarat de pârâta SC A. SA Bucov, Curtea de apel a apreciat că s-au aplicat corect dispozițiile art. 274 C. proc. civ., în baza cărora s-a redus onorariul de avocat, considerat nepotrivit de mare față de obiectul dedus judecății. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul M.C.R., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7-9 C. proc.

civ. Dezvoltând motivele de recurs, reclamantul a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra apelului antecesorului său în contradictoriu cu pârâta SC A. SA Bucov, iar în ceea ce privește apelul acestei societăți, nu s-a pronunțat în contradictoriu cu succesorii reclamantului, M.C.R., R.C.I. și C.A.M. S-a considerat că, pentru aceste motive, se impune casarea hotărârii. Cea de-a doua critică formulată prin motivele de recurs a vizat nelegala reținere a nedovedirii întinderii dreptului de proprietate și a faptului că imobilul era în proprietatea autorului său la data naționalizării, în condițiile în care în G.B., în perioada menționată a existat o singură fabrică, Fabrica Breaza, cum apare în acte, menționarea în documente a obiectului de activitate al acestuia fiind exemplificativă și nu limitativă.

De asemenea, s-a reținut că în mod nelegal, cu ignorarea probelor de la dosar, s-a reținut că nu s-a dovedit dreptul de proprietate asupra terenului aferent fabricii și nici preluarea de către Statul Român. S-a învederat că actele de vânzare - cumpărare depuse la dosar dovedesc proprietatea asupra terenului aferent fabricii, preluat de Statul Român împreună cu aceasta, în temeiul Legii nr. 119/1948. S-a criticat, totodată, decizia recurată pentru nepronunțarea asupra probei cu expertiză topografică, în condițiile existenței solicitării judecării cauzei în lipsă, ce nu putea avea semnificația că nu se susțin cererile formulate prin apel, neînlăturând obligația instanței de apel de a se pronunța asupra acestei probe.

Examinând cu prioritate excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii, conform art. 302 1 lit. d) C. proc. civ., Curtea va constata că aceasta este nefondată. Nerespectarea condiției de formă a recursului, constând în semnarea cererii de recurs, sancționată cu nulitatea, poate fi complinită în condițiile art. 133 alin. (2) C. proc. civ. Deși cererea de recurs înregistrată la 3 aprilie 2012 nu a fost semnată de reclamantul - recurent M.C.R., urmare a citării recurentului cu această mențiune, s-au depus la 20 noiembrie 2012 concluzii scrise prin care reclamantul a reiterat motivele de recurs, (reproducându-le) și solicitând admiterea căii de atac și casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare.

Această ultimă cerere a fost legal semnată, astfel că excepția nulității recursului va fi respinsă. Examinând criticile invocate de recurentul - reclamant, ce se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat pentru considerentele ce succed: Critica formulată prin primul motiv de recurs vizând nepronunțarea hotărârii în contradictoriu cu toate părțile este nefondată. Interpretarea dată de recurent dispozitivului deciziei este excesivă, rezultând fără echivoc că ambele apeluri au fost respinse, efectele acestei soluții manifestându-se în mod direct și egal față de toți participanții la proces.

Formularea respingerii globale a apelurilor nu este de natură să vatăme vreun drept material sau procesual al niciuneia dintre părți, cu atât mai mult cu cât din considerentele deciziei rezultă că s-au examinat apelurile declarate de SC A. SA și de R.C.L., continuat de moștenitorii acestuia, în contradictoriu cu toate părțile. Curtea va constata că sunt fondate criticile formulate prin cel de-al doilea motiv de recurs vizând nemotivarea înlăturării înscrisurilor depuse în ambele faze procesuale (fond și apel) și considerarea ca nedovedită a dreptului de proprietate al autorului reclamantului. Se va constata astfel că hotărârea recurată nu este motivată potrivit exigențelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., nefiind posibilă analiza legalității sale în recurs. într-adevăr, diferentele de denumire între fabrica deținută de defunctul M. Gh. Alexandru și cea a cărei restituire s-a solicitat nu justifică prin ele însele reținerea lipsei de identitate între cele două imobile, cu atât mai mult cu cât prin înscrisurile depuse se face referire la fabrica de asfalt, bitum și praf de calcar (adresa din 15 martie 1938 a Ministerului Industriei și Comerțului), sau la fabrica de var hidraulic, ciment și ipsos (M. Of. din 5 octombrie 1921). Se impune, astfel, completarea probatoriului, în sensul menționat pentru deplina stabilire a situației de fapt în scopul de a se verifica dacă fabrica de materiale de construcție a cărei restituire s-a solicitat este una și aceeași cu cea naționalizată de la autorul reclamanților.

Urmează ca la rejudecare să se pună în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize tehnice de specialitate, prin care să se identifice imobilul teren și construcție și să se stabilească amplasamentul acestuia, această probă fiind, de altfel, solicitată prin motivele de apel în condițiile art. 287 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. Solicitarea judecării în lipsă în cauză nu poate echivala cu nesusținerea cererilor formulate prin apel și nu înlătură obligația instanței de a se pronunța asupra probelor, în speță asupra expertizei tehnice, cum eronat a reținut instanța de apel. Prin urmare, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și art. 312 alin. (5) C. proc. civ., se va admite recursul reclamantului M.C.R.

și se va casa decizia recurată cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul M.C.R. împotriva deciziei nr. 16 din 29 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2012.