ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4085/2010

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 9 august 2002, R.C.L. a solicitat, în contradictoriu cu Prefectura județului Prahova, A.P.A.P.S. și SC A. SA, ca prin hotărârea pronunțată să se constate nulitatea absolută a contractului și a formelor de privatizare intervenite între ultimele două pârâte, în ceea ce privește Secția din Gura Beliei, oraș Breaza, Fabrica de Chit, perfectate cu fraudă la lege (imobil luat tară titlu), Statul prin reprezentantul său înstrăinând un bun ce nu-i aparținea. A arătat că în temeiul Legii nr. 10/2001 a formulat notificarea nr. 352 din iulie 2001 către SC A. SA, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului, iar societatea i-a răspuns în sensul că este privatizată în totalitate, toate bunurile fiind preluate cu titlu legal în patrimoniul său.

A solicitat obligarea societății comerciale pârâte care are în proprietate respectivul imobil să îl lase reclamantului în liniștită posesie și deplină proprietate. Tribunalul Prahova, secția civilă, prin sentința nr. 164 din 13 martie 2003 a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului. A respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul R.C.L. în contradictoriu cu pârâtele Prefectura județului Prahova, A.P.A.P.S. și SC A. SA. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul are titlu pentru a formula acțiunea, având în vedere faptul că la 2 februarie 1921, Consiliul de Miniștri a validat vânzarea Fabricii de var hidraulic, ciment, ipsos din Breaza de Sus de către Banca de Scont a României către G.M.

din Ploiești. Respectiva fabrică a fost apoi proprietatea lui A.G.M., care este una și aceeași persoană cu A.G.H.M., potrivit declarației de notorietate existentă la dosar, a cărei moștenitoare este testatoarea reclamantului. Pe fondul cauzei, făcând aplicațiunea art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, s-a reținut că reclamantul, deși a susținut că este lovit de nulitate absolută contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, nu a făcut nici o dovadă din care să rezulte reaua-credință a pârâtei deținătoare a bunului ce face obiectul respectivului contract. S-a constatat totodată că asupra terenurilor, pârâta SC A. SA a obținut certificat de atestare a dreptului de proprietate.

S-a apreciat că asupra susținerilor reclamantului referitoare la titlu și la nevalabilitatea acestuia urmează a se pronunța instanța învestită cu soluționarea cererii de retrocedare în natură a imobilului și care face obiectul unui alt dosar, urmare disjungerii dispusă de instanță prin încheierea din 6 martie 2003. P rin decizia nr. 148 din 18 iunie 2003, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a admis excepția invocată din oficiu de instanță privind soluționarea apelului declarat de reclamantul R.C.L. împotriva sentinței pronunțată de tribunal, pe care a anulat-o și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Prahova, secția comercială. S-a reținut de către instanța de apel că prima instanță a fost învestită de reclamant cu soluționarea unei acțiuni în constatarea nulității absolute a formelor de privatizare și contractului încheiat de A.P.A.P.S.

și SC A. SA, în ceea ce privește Secția din Gura Beliei, oraș Breaza, F.C.C.B., respectiv a unei cereri prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzute în Legea nr. 137/2002. Potrivit art. 40 din Legea nr. 137/2002, astfel de cereri sunt de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor. De altfel, în doctrină s-a remarcat că nu intră sub incidența dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001 (fiind supuse regimului nulității de drept comun sau, după caz, regimului juridic stabilit prin prevederile legale speciale, respectiv O.U.G. nr. 88/1997, Legea nr. 137/2002), printre altele și contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni sau părți sociale deținute de stat sau de unitățile administrativ - teritoriale la societățile comerciale supuse procesului de privatizare, întrucât obiectul acestora nu îl constituie activele imobiliare ale societății ci dreptul de proprietate asupra părții din capitalul social deținut.

Î mpotriva acestei ultime decizi a declarat recurs pârâta SC A. SA., întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia și modificarea deciziei pronunțată în apel, în sensul respingerii excepției și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. A arătat că instanța de apel și-a depășit rolul activ prin faptul că a trecut peste voința reclamantului care a înțeles să atace cu nulitatea absolută înstrăinarea imobilului și nu procedura de privatizare, în sine, a societății. A precizat totodată că instanța a schimbat din oficiu, peste voința părților, obiectul cauzei și temeiul juridic al acțiunii, încălcând astfel și principiul disponibilității în procesul civil, când ar fi trebuit să se pronunțe numai în limitele învestirii sale prin motivele de apel și precizările reclamantului.

Recursul este întemeiat, urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor prezenta în continuare. Caracterizarea unui litigiu ca fiind de natură civilă sau comercială trebuie făcută în raport de normele juridice aplicabile raporturilor juridice existente între părți. Dreptul comercial are ca obiect normele juridice referitoare la fapte de comerț și comercianți și privește raporturile juridice la care participă persoanele care au calitatea de comerciant, dreptul civil având ca obiect toate celelalte raporturi patrimoniale, precum și raporturile procesuale nepatrimoniale. Contractele comerciale se disting printr-un element definitoriu și anume comercialitatea, în sensul că, potrivit legii, ele sunt acte de comerț prin care se stabilesc raporturi juridice comerciale și din care izvorăsc obligații comerciale.

Or, în speță, contractul a cărui anulare se solicită nu se circumscrie raporturilor din sfera comercialului, din acest act neizvorând obligații comerciale. Mai mult, s-a constatat de către prima instanță, că asupra terenurilor, pârâta SC A. SA a obținut certificat de atestare a dreptului de proprietate, imobilul în litigiu figurând astfel ca activ evidențiat în patrimoniul societății. Nu se poate reține deci susținerea instanței de apel potrivit căreia obiectul contractului de vânzare-cumpărare îl constituie dreptul de proprietate asupra părții din capitalul social deținut și nu activele imobiliare ale societății, având în vedere, după cum s-a arătat, că pârâta deține certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Prin urmare, cum litigiul dedus judecății are ca obiect acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de privatizare, întemeiată pe dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în mod eronat instanța de apel, a trimis cauza spre soluționare, secției comerciale a tribunalului. Astfel, potrivit textului de lege în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, „actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credință". Textul reglementează regimul juridic al actelor de înstrăinare a imobilelor aflate sub incidența Legii nr. 10/2001, preluate tară un titlu valabil de către stat sau de orice alte persoane juridice [art. 1 alin. (1)], inclusiv a celor din cadrul procesului de privatizare, cum este cazul în speță.

Competența instanțelor civile în soluționarea litigiilor având ca obiect imobile ce intră sub incidența Legii nr. 10/2001 este prevăzută expres în legea specială de reparație, care nu conține dispoziții potrivit cărora soluționarea unor astfel de litigii ar fi dată în jurisdicția altor instanțe. Pentru cele ce preced, recursul va fi admis, va fi casată decizia atacată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC A. SA împotriva deciziei nr. 148 din 18 iunie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie 2010.