ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4085/2010

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova

la 9 august 2002,

R.C.L. a solicitat, în

contradictoriu cu Prefectura județului Prahova, A.P.A.P.S. și SC A. SA, ca prin

hotărârea pronunțată să se constate nulitatea absolută a contractului și a

formelor de privatizare intervenite între ultimele două pârâte, în ceea ce

privește Secția din Gura Beliei, oraș Breaza, Fabrica de Chit, perfectate cu

fraudă la lege (imobil luat tară titlu), Statul prin reprezentantul său

înstrăinând un bun ce nu-i aparținea. A arătat că în temeiul Legii nr. 10/2001

a formulat notificarea nr. 352 din iulie 2001 către SC A. SA, prin care a solicitat

restituirea în natură a imobilului, iar societatea i-a răspuns în sensul

că este privatizată în totalitate, toate bunurile fiind preluate cu titlu legal

în patrimoniul său. A solicitat obligarea societății comerciale pârâte care are

în proprietate respectivul imobil să îl lase reclamantului în liniștită posesie

și deplină proprietate.

Tribunalul Prahova, secția civilă, prin sentința

nr. 164 din 13 martie 2003

a

respins

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului. A respins ca

nefondată acțiunea formulată de reclamantul R.C.L. în contradictoriu cu

pârâtele Prefectura județului Prahova, A.P.A.P.S. și SC A. SA.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul are

titlu pentru a formula acțiunea, având în vedere faptul că la 2 februarie 1921,

Consiliul de Miniștri a validat vânzarea Fabricii de var hidraulic, ciment,

ipsos din Breaza de Sus de către Banca de Scont a României către G.M. din

Ploiești. Respectiva fabrică a fost apoi proprietatea lui A.G.M., care este una

și aceeași persoană cu A.G.H.M., potrivit declarației de notorietate existentă

la dosar, a cărei moștenitoare este testatoarea reclamantului.

Pe fondul cauzei, făcând aplicațiunea art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

s-a reținut că reclamantul, deși a susținut că este lovit de nulitate absolută

contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, nu a făcut nici o dovadă din care

să rezulte reaua-credință a pârâtei deținătoare a bunului ce face obiectul

respectivului contract. S-a constatat totodată că asupra terenurilor, pârâta SC

A. SA a obținut certificat de atestare a dreptului de proprietate. S-a apreciat

că asupra susținerilor reclamantului referitoare la titlu și la nevalabilitatea

acestuia urmează a se pronunța instanța învestită cu soluționarea cererii de

retrocedare în natură a imobilului și care face obiectul unui alt dosar, urmare

disjungerii dispusă de instanță prin încheierea din 6 martie 2003.

P

rin decizia nr. 148 din 18 iunie 2003, Curtea de

Apel Ploiești, secția civilă,

a

admis

excepția invocată din oficiu de instanță privind soluționarea apelului declarat

de reclamantul R.C.L. împotriva sentinței pronunțată de tribunal, pe care a

anulat-o și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Prahova, secția

comercială.

S-a reținut de către instanța de

apel că prima instanță a fost învestită de reclamant cu soluționarea unei

acțiuni în constatarea nulității absolute a formelor de privatizare și contractului

încheiat de A.P.A.P.S. și SC A. SA, în ceea ce privește Secția din Gura Beliei,

oraș Breaza, F.C.C.B., respectiv a unei cereri prin care se atacă o operațiune

sau un act prevăzute în Legea nr. 137/2002. Potrivit art. 40 din

Legea nr. 137/2002, astfel de cereri sunt de competența secțiilor

comerciale ale tribunalelor.

De altfel, în doctrină s-a remarcat că nu intră sub incidența

dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001 (fiind supuse regimului nulității

de drept comun sau, după caz, regimului juridic stabilit prin prevederile

legale speciale, respectiv O.U.G. nr. 88/1997, Legea nr. 137/2002), printre

altele și contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni sau părți sociale

deținute de stat sau de unitățile administrativ - teritoriale la societățile

comerciale supuse procesului de privatizare, întrucât obiectul acestora nu îl

constituie activele imobiliare ale societății ci dreptul de proprietate asupra

părții din capitalul social deținut.

Î

mpotriva acestei ultime decizi a declarat recurs

pârâta SC A. SA.,

întemeiat pe

motivele de nelegalitate prevăzute de pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ.,

solicitând admiterea acestuia și modificarea deciziei pronunțată în apel, în

sensul respingerii excepției și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

A arătat că instanța de apel și-a depășit rolul activ prin faptul că a trecut

peste voința reclamantului care a înțeles să atace cu nulitatea absolută

înstrăinarea imobilului și nu procedura de privatizare, în sine, a societății.

A precizat totodată că instanța a schimbat din oficiu, peste voința părților,

obiectul cauzei și temeiul juridic al acțiunii, încălcând astfel și principiul

disponibilității în procesul civil, când ar fi trebuit să se pronunțe numai în

limitele învestirii sale prin motivele de apel și precizările reclamantului.

Recursul este întemeiat, urmând a fi admis pentru

considerentele ce se vor

prezenta

în continuare.

Caracterizarea unui litigiu ca fiind de natură civilă sau comercială

trebuie făcută în raport de normele juridice aplicabile raporturilor juridice

existente între părți.

Dreptul comercial are ca obiect normele juridice referitoare la fapte de

comerț și comercianți și privește raporturile juridice la care participă

persoanele care au calitatea de comerciant, dreptul civil având ca obiect toate

celelalte raporturi patrimoniale, precum și raporturile procesuale

nepatrimoniale.

Contractele comerciale se disting printr-un element definitoriu și anume

comercialitatea, în sensul că, potrivit legii, ele sunt acte de comerț prin

care se stabilesc raporturi juridice comerciale și din care izvorăsc obligații

comerciale.

Or, în speță, contractul a cărui anulare se solicită nu se circumscrie

raporturilor din sfera comercialului, din acest act neizvorând obligații

comerciale.

Mai mult, s-a constatat de către prima instanță, că asupra terenurilor,

pârâta SC A. SA a obținut certificat de atestare a dreptului de proprietate,

imobilul în litigiu figurând astfel ca activ evidențiat în patrimoniul

societății.

Nu se poate reține deci susținerea instanței de apel potrivit căreia

obiectul contractului de vânzare-cumpărare îl constituie dreptul de proprietate

asupra părții din capitalul social deținut și nu activele imobiliare ale

societății, având în vedere, după cum s-a arătat, că pârâta deține certificat

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Prin urmare, cum litigiul dedus judecății are ca obiect acțiunea în

constatarea nulității absolute a contractului de privatizare, întemeiată pe

dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în mod eronat instanța de

apel, a trimis cauza spre soluționare, secției comerciale a tribunalului.

Astfel, potrivit textului de lege în forma în vigoare la data

introducerii acțiunii, „actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în

cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu

valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a

fost încheiat cu bună-credință".

Textul reglementează regimul juridic al actelor de înstrăinare a

imobilelor aflate sub incidența Legii nr. 10/2001, preluate tară un titlu

valabil de către stat sau de orice alte persoane juridice [art. 1 alin. (1)],

inclusiv a celor din cadrul procesului de privatizare, cum este cazul în speță.

Competența instanțelor civile în soluționarea litigiilor având ca obiect

imobile ce intră sub incidența Legii nr. 10/2001 este prevăzută expres în legea

specială de reparație, care nu conține dispoziții potrivit cărora soluționarea

unor astfel de litigii ar fi dată în jurisdicția altor instanțe.

Pentru cele ce preced, recursul va fi admis, va fi casată decizia

atacată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC A. SA împotriva

deciziei nr. 148 din 18 iunie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de

apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie

2010.