ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3759/2006

Asupra recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

notificarea nr. 42 din 8 iunie 2001, întocmită în baza Legii nr. 10/2001 și

adresată SC T. SA Gura Vadului, județul Prahova, numita I.E.S., cetățean român,

rezident în S.U.A., a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în

comuna Gura Vadului, județul Prahova, compus din construcții și teren aferent

de 0,5 ha, bun trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 308/1953.

Prin

adresa nr. 1252 din 26 iulie 2001 SC T. SA Gura Vadului, județul Prahova, a

refuzat notificantei restituirea imobilului cu motivarea că solicitanta nu face

dovada dreptului de proprietate asupra bunului și nici a calității sale de

moștenitor.

La

data de 22 august 2001, prin cererea nr. 1370 adresată SC T. SA Gura Vadului,

județul Prahova, numita I.E.S. a adus la cunoștința societății notificate că

răspunsul acesteia din 26 iulie 2001 este rezultatul unei erori deoarece

petenta nu este moștenitoarea fostului proprietar al bunului imobil, ci

proprietarul deposedat abuziv și care solicită nemișcătorul în temeiul Legii

nr. 10/2001.

La

14 martie 2002 reclamanta I.E.S. a chemat în judecată pe pârâta SC T. SA Gura

Vadului, județul Prahova, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să-i

restituie în proprietate casa cu destinația de locuință, anexele gospodărești

și terenul aferent în suprafață de 5000 mp, situate în comuna Gura Vadului,

județul Prahova, bunuri cu care reclamanta a figurat în Registrul Agricol al

comunei, poziția de rol 170, volumul 2/1953 și trecute abuziv în proprietatea

statului.

Prin

întâmpinare, pârâta SC T. SA Gura Vadului, județul Prahova, a solicitat

respingerea acțiunii cu motivarea că societatea a fost privatizată de către

Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, sens în care a încheiat

contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 1 din 7 martie 2001, astfel că

societatea deține pachetul majoritar de acțiuni, iar contractul nu cuprinde

nici o clauză referitoare la obligativitatea retrocedării imobilelor în caz de

solicitare a acestora. Fiind în prezența unui act juridic de înstrăinare,

încheiat cu respectarea legii în cadrul procesului de privatizare, pârâta s-a

apărat în sensul că reclamanta are dreptul doar la măsuri reparatorii în

echivalent, notificarea putând fi adresată doar instituției publice implicate

care a efectuat privatizarea.

Prin

sentința nr. 297 din 18 iunie 2002, Tribunalul Prahova, secția civilă, a

respins ca prematură acțiunea reclamantei cu motivarea că societatea pârâtă nu

a emis nici o decizie sau dispoziție ca răspuns la notificarea formulată de

reclamantă.

Curtea

de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 94 din 19 septembrie 2002, a

admis apelul declarat de reclamantă, a anulat sentința tribunalului și a

reținut cauza pentru soluționare în fond, deoarece, soluția de respingere a

acțiunii este greșită cât timp pârâta, prin adresa nr. 1252 din 26 iulie 2001,

și-a exprimat clar poziția de refuz în a restitui imobilul.

Prin

decizia nr. 98 din 22 aprilie 2003 Curtea de Apel Ploiești, secția civilă a

respins ca nefondată acțiunea reclamantei.

Pentru

a decide astfel, s-a reținut și motivat că imobilul a fost preluat de stat de

la tatăl reclamantei și a fost dat în administrarea fostului I.A.S. Tohani, în

prezent S.C. T. SA, înființat în anul 1967, societate care a fost privatizată

în anul 2001. Din actele depuse la dosar instanța de apel a constatat că există

dovezi ale transmiterii dreptului de proprietate asupra clădirilor revendicate

de către reclamantă de la o autoritate a statului, respectiv de la Ministerul

Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, la o persoană juridică de drept

privat, privatizarea pârâtei realizându-se cu respectarea legislației în

vigoare, încheindu-se în acest sens contracte de vânzare-cumpărare de acțiuni

ca, de exemplu, cel din 7 martie 2001, depus în copie la dosar. S-a conchis, în

temeiul art. 27 din Legea nr. 10/2001, că reclamanta este îndreptățită doar la

măsuri reparatorii în echivalent corespunzătoare valorii imobilelor solicitate.

Împotriva

deciziei dată în apel, în termen legal, a declarat recurs reclamanta I.E.S.,

care a invocat următoarele critici: greșit s-a reținut că fosta I.A.S. Tohani a

fost înființată în anul 1967, fiind înființată anterior, în anul 1949;

imobilul, cu destinația de locuință, anexe gospodărești și curte aferentă

acestora a fost preluat în anul 1953 de către Primăria Gura Vadului așa cum

rezultă din copiile extras de pe registrul agricol; construcțiile cu destinația

de locuință nu intră sub incidența art. 27 din Legea nr. 10/2001, iar Statul

Român, prin Ministerul Agriculturii, nu putea să vândă legal imobilul

societății pârâte la data de 7 martie 2001, cât timp legea de retrocedare a

apărut în februarie 2001.

Recursul

este fondat.

Potrivit

art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 „imobilele, terenuri și construcții,

preluate abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării

în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie

națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației

publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o

organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public,

vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după

caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității

deținătoare”.

Regula

restituirii în natură a imobilelor care fac obiectul de reglementare al Legii

nr. 10/2001 este consacrată, de principiu, în textul general cuprins de art. 7

alin. (1) din acest act normativ, excepțiile privind restituirea prin

echivalent fiind limitativ prevăzute și de strictă interpretare.

Prevederea

alin. (1) al art. 21 din Legea nr. 10/2001 cuprinde semnificații juridice

multiple: statuează indisponibilizarea imobilelor restituibile pe calea

prevăzută de lege cu privire la orice alte proceduri legale care tind să

înstrăineze imobilul respectiv către alte persoane, altele decât cele

îndreptățite potrivit legii; indisponibilizarea operează începând cu data de 14

februarie 2001, chiar dacă notificarea a fost făcută la o dată ulterioară;

indisponibilizarea acestor bunuri are drept scop primordial îndeplinirea

obligației de restituire în natură către adevăratul proprietar, și astfel,

aplicarea în practică a principiului consacrat de art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001; restituirea în natură este obligatorie în cazul în care unitatea

deținătoare este, printre altele, o societate comercială la care statul era

acționat majoritar.

Cum

potrivit propriilor afirmații ale pârâtei, aceasta a fost privatizată la data

de 7 martie 2001 (contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 1 din 7 martie

2001, filele 24-27 dosar de fond), deci ulterior intrării în vigoare a Legii

nr. 10/2001 (14 februarie 2001) când bunul revendicat de reclamantă era

indisponibilizat, se constată că numai prin interpretarea și aplicarea greșită

a legii instanța de apel a decis că actele îndeplinite de pârâtă în cadrul

procesului de privatizare s-ar fi încheiat cu respectarea legilor în vigoare la

data înstrăinării.

Față

de cele ce preced, se va admite recursul reclamantei, va fi casată decizia dată

în apel prin care s-a evocat fondul și se va trimite cauza spre rejudecare la

aceeași instanță care va proceda la identificarea și individualizarea bunului

restituibil în natură în raport cu actele exhibate de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta I.E.S. împotriva

deciziei civile nr. 98 din 22 aprilie 2003 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează decizia și trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2006.