ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3759/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea nr. 42 din 8 iunie 2001, întocmită în baza Legii nr. 10/2001 și adresată SC T. SA Gura Vadului, județul Prahova, numita I.E.S., cetățean român, rezident în S.U.A., a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în comuna Gura Vadului, județul Prahova, compus din construcții și teren aferent de 0,5 ha, bun trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 308/1953. Prin adresa nr. 1252 din 26 iulie 2001 SC T. SA Gura Vadului, județul Prahova, a refuzat notificantei restituirea imobilului cu motivarea că solicitanta nu face dovada dreptului de proprietate asupra bunului și nici a calității sale de moștenitor.

La data de 22 august 2001, prin cererea nr. 1370 adresată SC T. SA Gura Vadului, județul Prahova, numita I.E.S. a adus la cunoștința societății notificate că răspunsul acesteia din 26 iulie 2001 este rezultatul unei erori deoarece petenta nu este moștenitoarea fostului proprietar al bunului imobil, ci proprietarul deposedat abuziv și care solicită nemișcătorul în temeiul Legii nr. 10/2001. La 14 martie 2002 reclamanta I.E.S. a chemat în judecată pe pârâta SC T. SA Gura Vadului, județul Prahova, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să-i restituie în proprietate casa cu destinația de locuință, anexele gospodărești și terenul aferent în suprafață de 5000 mp, situate în comuna Gura Vadului, județul Prahova, bunuri cu care reclamanta a figurat în Registrul Agricol al comunei, poziția de rol 170, volumul 2/1953 și trecute abuziv în proprietatea statului.

Prin întâmpinare, pârâta SC T. SA Gura Vadului, județul Prahova, a solicitat respingerea acțiunii cu motivarea că societatea a fost privatizată de către Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, sens în care a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 1 din 7 martie 2001, astfel că societatea deține pachetul majoritar de acțiuni, iar contractul nu cuprinde nici o clauză referitoare la obligativitatea retrocedării imobilelor în caz de solicitare a acestora. Fiind în prezența unui act juridic de înstrăinare, încheiat cu respectarea legii în cadrul procesului de privatizare, pârâta s-a apărat în sensul că reclamanta are dreptul doar la măsuri reparatorii în echivalent, notificarea putând fi adresată doar instituției publice implicate care a efectuat privatizarea.

Prin sentința nr. 297 din 18 iunie 2002, Tribunalul Prahova, secția civilă, a respins ca prematură acțiunea reclamantei cu motivarea că societatea pârâtă nu a emis nici o decizie sau dispoziție ca răspuns la notificarea formulată de reclamantă. Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 94 din 19 septembrie 2002, a admis apelul declarat de reclamantă, a anulat sentința tribunalului și a reținut cauza pentru soluționare în fond, deoarece, soluția de respingere a acțiunii este greșită cât timp pârâta, prin adresa nr. 1252 din 26 iulie 2001, și-a exprimat clar poziția de refuz în a restitui imobilul. Prin decizia nr. 98 din 22 aprilie 2003 Curtea de Apel Ploiești, secția civilă a respins ca nefondată acțiunea reclamantei.

Pentru a decide astfel, s-a reținut și motivat că imobilul a fost preluat de stat de la tatăl reclamantei și a fost dat în administrarea fostului I.A.S. Tohani, în prezent S.C. T. SA, înființat în anul 1967, societate care a fost privatizată în anul 2001. Din actele depuse la dosar instanța de apel a constatat că există dovezi ale transmiterii dreptului de proprietate asupra clădirilor revendicate de către reclamantă de la o autoritate a statului, respectiv de la Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, la o persoană juridică de drept privat, privatizarea pârâtei realizându-se cu respectarea legislației în vigoare, încheindu-se în acest sens contracte de vânzare-cumpărare de acțiuni ca, de exemplu, cel din 7 martie 2001, depus în copie la dosar.

S-a conchis, în temeiul art. 27 din Legea nr. 10/2001, că reclamanta este îndreptățită doar la măsuri reparatorii în echivalent corespunzătoare valorii imobilelor solicitate. Împotriva deciziei dată în apel, în termen legal, a declarat recurs reclamanta I.E.S., care a invocat următoarele critici: greșit s-a reținut că fosta I.A.S. Tohani a fost înființată în anul 1967, fiind înființată anterior, în anul 1949; imobilul, cu destinația de locuință, anexe gospodărești și curte aferentă acestora a fost preluat în anul 1953 de către Primăria Gura Vadului așa cum rezultă din copiile extras de pe registrul agricol; construcțiile cu destinația de locuință nu intră sub incidența art. 27 din Legea nr. 10/2001, iar Statul Român, prin Ministerul Agriculturii, nu putea să vândă legal imobilul societății pârâte la data de 7 martie 2001, cât timp legea de retrocedare a apărut în februarie 2001. Recursul este fondat.

Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 „imobilele, terenuri și construcții, preluate abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare”. Regula restituirii în natură a imobilelor care fac obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 este consacrată, de principiu, în textul general cuprins de art. 7 alin. (1) din acest act normativ, excepțiile privind restituirea prin echivalent fiind limitativ prevăzute și de strictă interpretare.

Prevederea alin. (1) al art. 21 din Legea nr. 10/2001 cuprinde semnificații juridice multiple: statuează indisponibilizarea imobilelor restituibile pe calea prevăzută de lege cu privire la orice alte proceduri legale care tind să înstrăineze imobilul respectiv către alte persoane, altele decât cele îndreptățite potrivit legii; indisponibilizarea operează începând cu data de 14 februarie 2001, chiar dacă notificarea a fost făcută la o dată ulterioară; indisponibilizarea acestor bunuri are drept scop primordial îndeplinirea obligației de restituire în natură către adevăratul proprietar, și astfel, aplicarea în practică a principiului consacrat de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001; restituirea în natură este obligatorie în cazul în care unitatea deținătoare este, printre altele, o societate comercială la care statul era acționat majoritar.

Cum potrivit propriilor afirmații ale pârâtei, aceasta a fost privatizată la data de 7 martie 2001 (contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 1 din 7 martie 2001, filele 24-27 dosar de fond), deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (14 februarie 2001) când bunul revendicat de reclamantă era indisponibilizat, se constată că numai prin interpretarea și aplicarea greșită a legii instanța de apel a decis că actele îndeplinite de pârâtă în cadrul procesului de privatizare s-ar fi încheiat cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării. Față de cele ce preced, se va admite recursul reclamantei, va fi casată decizia dată în apel prin care s-a evocat fondul și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță care va proceda la identificarea și individualizarea bunului restituibil în natură în raport cu actele exhibate de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta I.E.S. împotriva deciziei civile nr. 98 din 22 aprilie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2006.