ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4279/2013

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr. 4223/2002, reclamanta I.E.S. a chemat în judecată pe pârâta SC T. SA Gura Vadului, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să-i restituie, în deplină proprietate și posesie, casa cu destinația de locuință, anexele gospodărești și curtea, în suprafață de 5.000 mp, situate în comuna Gura Vadului, județul Prahova. Prin sentința nr. 297 din 18 iunie 2002, Tribunalul Prahova, secția civilă, a respins, ca prematură, acțiunea reclamantei, cu motivarea că societatea pârâtă nu a emis, în temeiul art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nicio decizie sau dispoziție, ca răspuns la notificarea reclamantei.

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin Decizia nr. 94 din 19 septembrie 2002, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii primei instanțe, a anulat sentința și a reținut cauza pentru soluționare pe fond, reținând că, din adresa din 26 iulie 2001 comunicată reclamantei de către SC T. SA, urmare a notificării ce fusese adresată pârâtei, în baza Legii nr. 10/2001, și din întâmpinarea depusă în dosarul de fond, rezultă poziția societății notificate, de respingere a cererii. După evocarea fondului, prin Decizia nr. 98 din 22 aprilie 2003, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a respins, ca nefondată, acțiunea, constatând că imobilul a fost preluat de stat de la tatăl reclamantei și, ulterior, dat în administrarea fostului I.A.S.

Tohani (în prezent, SC T. SA), care deține certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru teren, iar, pentru construcții, dreptul de proprietate a fost transmis în baza unor ordine succesive ale M.A.A.P. În plus, societatea a fost privatizată cu respectarea legislației în vigoare, în acest sens fiind depuse mai multe contracte de vânzare-cumpărare de acțiuni, printre care și cel încheiat în 7 martie 2001. Curtea a reținut, în aceste condiții, incidența art. 27 din Legea nr. 10/2001, care prevede dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu. Prin Decizia civilă nr. 3759 din 12 aprilie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanta I.E.S.

împotriva Deciziei civile nr. 98 din 22 aprilie 2003 a Curții de Apel Ploiești, pe care a casat-o și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte a reținut următoarele: Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede regula restituirii, în natură, a imobilelor notificate, iar dispozițiile art. 21 alin. (1) au multiple conotații juridice, printre care și indisponibilizarea acestor bunuri, de la data intrării în vigoare a Legii, indiferent de data formulării notificării. În speță, potrivit afirmațiilor pârâtei, aceasta a fost privatizată la data de 7 martie 2001, prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, deci, ulterior intrării în vigoare a actului normativ în discuție, când bunul notificat era indisponibilizat.

Prin urmare, prin interpretarea și aplicarea greșită a legii, instanța de apel a decis că actele îndeplinite de pârâtă, în cadrul procesului de privatizare, s-ar fi încheiat cu respectarea legilor în vigoare, la data înstrăinării. Față de cele ce preced, Înalta Curte a admis recursul reclamantei, a casat decizia instanței de apel, prin care s-a evocat fondul, și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță, dispunând ca aceasta să procedeze la identificarea și individualizarea bunului restituibil în natură, în raport cu actele exhibate de reclamantă. Pe parcursul procesului, în rejudecare, a decedat reclamanta I.E.S., fiind introduse, în cauză, moștenitoarele acesteia, Ț.G.M. și Ț.G.R., conform certificatului de moștenitor din 13 iunie 2007 emis de notarul public P.P.

Prin Decizia nr. 18 pronunțată la 26 ianuarie 2009, Curtea de Apel Ploiești, în fond, după casare, a respins, ca neîntemeiată, excepția tardivității contestației, invocată de intimata SC T. SA, și a admis acțiunea, în sensul că a obligat intimata să restituie în natură, reclamantelor, imobilul situat în comuna Gura Vadului, județul Prahova, compus din teren intravilan, în suprafață de 6.625 mp, identificat conform raportului de expertiză topografică ing. D.L.M., și din construcțiile aflate pe acesta - grajd, magazie, cramă, locuință și șopron, identificate conform raportului de expertiză construcții ing. S.G. Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., deciziile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii, astfel încât instanța de apel nu mai poate examina problema legalității privatizării pârâtei, cu privire la care Înalta Curte a decis că a avut loc cu nerespectarea legislației în vigoare.

Pe baza raportului de expertiză topografică ing. D.L.M., s-a stabilit că imobilul în litigiu, în suprafață de 6.625 mp, are categoria de folosință curți-construcții, este situat în intravilanul comunei Gura Vadului, județul Prahova, și nu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta intră sub incidența menționatului act normativ. Având în vedere concluziile raportului de expertiză construcții ing. S.G., conform cărora parte dintre construcțiile existente pe terenul în litigiu - grajdul, crama, locuința - sunt construcții vechi, iar parte, respectiv magazia, șopronul, sunt edificate după 1990, fără a exista, însă, autorizație de construcție, s-a decis că acestea sunt restituibile în natură, potrivit art. 10 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC T. SA, iar, prin Decizia nr. 3561 din 8 iunie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat, în parte, decizia și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că sunt întemeiate criticile formulate în baza art. 304 pct. 6 C. proc. civ. În raport de cererea introductivă de instanță, prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei SC T. SA la restituirea „casei cu destinație de locuință, anexelor gospodărești și curții în suprafață de 5.000 mp (…)” și în absența unei cereri de mărire a câtimii obiectului, promovată în condițiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc.

civ., instanța de apel nu putea dispune restituirea terenului în suprafață de 6.625 mp Din actele dosarului rezultă că autoarea, I.E.S., a deținut, în proprietate, o casă cu destinația de locuință și anexe gospodărești, precum și terenul aferent acestora, în suprafață de 0,5 ha, ce au trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 308/1953. Cu aceste imobile reclamanta a figurat în registrul agricol al comunei Gura Vadului, județul Prahova, iar întinderea dreptului său nu a fost niciodată contestată de partea adversă. În consecință, moștenitorii acesteia, respectiv intimatele reclamante Ț.G.M. și Ț.G.R., sunt îndreptățite la restituirea construcțiilor și a terenului aferent, în suprafață de 5.000 mp.

Pentru acest motiv, constatând că nu toate împrejurările de fapt au fost pe deplin stabilite, în raport de dispozițiile art. 314 coroborat cu art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a casat, în parte, decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, în vederea completării raportului de expertiză, în sensul identificării suprafeței de 5.000 mp, ce urmează a fi restituită intimatelor reclamante.

Prin Decizia civilă nr. 46 din 23 februarie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis acțiunea și a dispus obligarea intimatei SC T. SA să restituie reclamantelor imobilul compus din teren în suprafață de 5.000 mp, identificat, conform raportului de expertiză D.L.M., în pct. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, și construcțiile aflate pe acesta, respectiv grajd, magazie, cramă, locuință și șopron, identificate potrivit raportului de expertiză construcții S.G., cu 2.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea relamantelor. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele: Din cuprinsul lucrării întocmite de ing. D.L.M., rezultă că suprafața de 5.000 mp, în litigiu, a fost identificată în perimetrul 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, astfel încât troița edificată de către intimata SC T. SA să rămână pe terenul acesteia, ținându-se seama, totodată, de propunerile părților (fila 36 dosar).

Deși intimata a formulat obiecțiuni atât la lucrarea inițială, încuviințate de instanță, cât și la completarea acesteia, învederând că, în suprafața astfel identificată, este inclusă o alee betonată a sa, care îi asigură accesul la vie, iar alte căi de acces, identificate de expert, nu îi permit posibilitatea de a ajunge la suprafața care îi aparține, pentru a o lucra, susținerile acesteia au fost înlăturate de instanță.

Astfel, potrivit răspunsului expertului la obiecțiunile inițiale ale intimatei, în terenul de 5.000 mp, astfel cum a fost identificat în vederea restituirii către reclamante, este inclusă o alee betonată, însă s-a făcut mențiunea că aceasta nu este singura posibilitate de acces la vie, accesul pârâtei putând să se realizeze din drumul deja existent, pe laturile notate cu simbolurile 8-15-16-17-18-19, precum și din drumul existent înainte de punctul notat cu simbolul 5. În această lucrare, s-a învederat că suprafața de 5.000 mp, așa cum a fost amplasată de expert, asigură o bună folosință a terenului, atât pentru reclamante, cât și pentru pârâtă.

În ceea ce privește construcțiile aflate pe teren, astfel cum s-a dispus a fi restituite prin Decizia civilă nr. 18 din 26 ianuarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, s-a reținut că intimata, prin recursul formulat împotriva acestei hotărâri, nu a formulat critici vizând componența lor, iar instanța supremă, în considerentele deciziei de trimitere, a reținut că au fost proprietatea autoarei reclamantelor, intrând abuziv în proprietatea statului. Împotriva Deciziei nr. 46 din 23 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești a declarat recurs pârâta SC T. SA. Prin Decizia nr. 2536 din 5 aprilie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a respins excepția nulității recursului și s-a admis recursul declarat de pârâtă, dispunându-se casarea deciziei și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

Pe fondul recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că sunt întemeiate criticile referitoare la termenul de depunere a raportului de expertiză, care, în speță, nu a fost respectat, și la cererea intimatei, de acordare a unui termen de judecată, pentru a lua cunoștință de raport. Prin urmare, se impune casarea deciziei, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel, în vederea refacerii raportului de expertiză, cu respectarea drepturilor procesuale ale tuturor părților. În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 7 din 6 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, s-a admis acțiunea și s-a dispus obligarea intimatei să restituie reclamantelor imobilul compus din teren în suprafață de 5.000 mp, identificat conform raportului de expertiză D.L.M., refacere, filele 35-37 dosar, în varianta I, fila 36, și construcțiile aflate pe acesta, identificate conform raportului de expertiză S.G.

(grajd, magazie, cramă, locuință, șopron), cu 2.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantelor. În pronunțarea acestei hotărâri, instanța de apel a reținut următoarele: Având în vedere dispozițiile art. 315 C. proc. civ. și considerentele cuprinse în Decizia nr. 2536/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în fond, după casare, Curtea a dispus refacerea răspunsului la obiecțiuni, depus la fila 63 din Dosarul nr. 7054,8/42/2006 de către expertul topo D.L.M., prin efectuarea unei variante, la solicitarea pârâtei, în care suprafața de 5.000 mp, identificată ca aparținând reclamantelor, să nu cuprindă și aleea betonată indicată de către pârâtă, iar o altă variantă în care, raportat la actele dosarului, dispunerea construcțiilor pe teren, precum și ieșirea la drumul public, să fie identificată suprafața de 5.000 mp, în modalitatea celei mai optime utilizări.

Prin Decizia nr. 3561 din 8 iunie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că reclamantele, în calitate de moștenitoare ale autoarei lor, sunt îndreptățite la restituirea suprafeței de 5.000 mp, situată în comuna Gura Vadului, a locuinței și anexelor amplasate pe teren, care au trecut în proprietatea statului, conform Decretului nr. 308/1953, apreciind că singura problemă care se impune a fi lămurită de instanță este aceea a identificării celor 5.000 mp, iar, prin Decizia nr. 2536/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat necesitatea refacerii raportului de expertiză, raportat la criticile aduse acestuia de către pârâtă. Din cuprinsul lucrării întocmite de ing. D.L.M.

(filele 35-37 dosar), rezultă că suprafața de 5.000 mp, în litigiu, a fost identificată în ambele variante, astfel încât troița edificată de către intimata SC T. SA să rămână pe terenul acesteia, ținându-se seama, totodată, de propunerile părților, cum acestea au fost exprimate atât cu ocazia întocmirii raportului de expertiză inițial, cât și cu ocazia refacerii acestuia în prezentul ciclu procesual.

Intimata a formulat obiecțiuni atât la lucrarea inițială, încuviințate de instanță, cât și la completarea acesteia, învederând că, în suprafața astfel identificată, este inclusă o alee betonată, a sa, și care îi asigură accesul la vie, iar alte căi de acces, identificate de expert, nu îi permit să ajungă la suprafața care îi aparține, pentru a o lucra, motiv pentru care expertul, după o nouă deplasare la terenul litigios, a identificat această alee betonată în perimetrul 5, a, b, 6. Având în vedere că, pe terenul de 5.000 mp, ce urmează a fi restituit reclamantelor, astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză inițial, ce coincide cu varianta a II-a a refacerii dispusă de către prezenta instanță, este inclusă o alee betonată, edificată de către pârâtă, Curtea a optat pentru varianta I a raportului de expertiză refăcut (fila 36 dosar), variantă în care suprafața de 5.000 mp exclude această alee, pentru a nu crea pârâtei un prejudiciu prin lipsirea de bunul său, dar și pentru o bună folosință a terenului, atât pentru reclamante, cât și pentru pârâtă.

Instanța a respins obiecțiunile pârâtei, referitoare la necesitatea identificării și a unui spațiu adiacent acestei alei, pentru a permite o bună manevrare a utilajelor, câtă vreme nu s-a făcut dovada acestei situații de fapt, iar, pe de altă parte, prin apropierea de construcțiile edificate pe terenul ce urmează a fi restituit reclamantelor mai mult decât în varianta prezentată de către expert și aleasă de către instanță, s-ar împiedica optima utilizare a terenului ce va fi restituit. Acest drept nu este încălcat în varianta I, câtă vreme punctul 4 din perimetrul identificat de expert este același cu cel din raportul de expertiză din ciclul procesual anterior, agreat de reclamante, împotriva căruia nu au formulat obiecțiuni, diferența dintre cele două variante nefiind de natură a crea un prejudiciu reclamantelor.

În concluzie, reluând argumentele avute în vedere de instanța de apel într-un ciclu procesual anterior, în pronunțarea Deciziei nr. 46/2011, Curtea a dispus admiterea acțiunii în sensul celor stabilite în dispozitiv, al cărui conținut a fost redat în precedent. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele Ț.G.M. și Ț.G.R., precum și pârâta SC T. SA Gura Vadului. I. Reclamantele Ț.G.M. și Ț.G.R. au susținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii și, pe de altă parte, nu precizează motivele pe care se fundamentează soluția pronunțată (art. 482 alin. (1) pct. 6 Noul C. proc. civ.).

După expunerea faptelor prin prisma celor două cicluri procesuale consumate, Curtea de Apel examinează cauza, arătând faptul că s-a completat probatoriul cu o expertiză care să delimiteze suprafața de 5.000 mp, cuvenită reclamantelor, astfel încât să se țină seama de troița edificată de către intimată și care să rămână în terenul acesteia, urmând ca expertul să propună variante în funcție de construcția respectivă, edificată în anii 2009-2010, deci, ulterior solicitării reclamantelor, de a li se restitui proprietatea.

Raportul expertizei tehnice topometrice a cuprins două variante, din care varianta I este total favorabilă intimatei, deoarece reclamantele nu mai pot avea acces direct decât pentru o suprafață de 4-5 mp, în timp ce pârâta poate să folosească și să pătrundă cu toate utilajele pe care le utilizează pe aleea betonată, construită în anul 2010, și care se află la distanță de aproximativ 5-6 m de construcția locuită a acestora; varianta a II-a era accesibilă ambelor părți, în sensul că nu modifică, în detrimentul recurentelor, suprafața de 5.000 mp, ce urmează a fi restituită, asigurându-le un acces direct la folosirea proprietății, astfel încât să poată realiza plantarea unor pomi care să atenueze zgomotul produs de utilajele ce urmează a fi folosite de intimată.

Recurentele au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, întrucât expertul a arătat că respectivele căi de acces nu sunt singurele pe care le poate utiliza intimata pârâtă, fără a le evidenția concret, motiv pentru care au solicitat suplimentarea expertizei, deoarece, din planul zonal și harta regiunii, astfel cum apare prin satelit, reiese că intimata ar avea acces prin mai multe locuri decât cele evidențiate; singura problemă ar fi aceea că trebuie să ocolească circa 1 km. 2. Instanța a aplicat în mod greșit legea, în ideea de „a nu crea pârâtei un prejudiciu prin lipsirea de bunul său, dar și pentru o bună folosință a terenului”, deși intimata a solicitat, prin obiecțiunile formulate, suplimentarea expertizei, motivat de necesitatea identificării unui spațiu adiacent aleii betonate, pentru a permite o bună manevrare a utilajelor (art. 482 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc.

civ.). Curtea a procedat la identificarea unei modalități prin care să poată încuviința o exploatare cât mai bună pentru intimata pârâtă, facilitându-i, astfel, accesul și la troița edificată între 2009-2010 și la aleea betonată construită în anul 2010, în timp ce suprafața ce urmează a fi restituită reclamantelor se pliază după interesul intimatei. Prin varianta a II-a din expertiza topometrică se asigură ambelor părți o bună exploatare, chiar dacă se mențin unele facilități pentru intimata pârâtă, în timp ce varianta I le izolează, practic, pe reclamante, valoarea de circulație a proprietății scăzând dramatic în asemenea condiții. Ca atare, recurentele susțin să se aibă în vedere prejudiciul care se va crea ca urmare a acceptării variantei I din expertiza tehnică realizată.

Recurentele au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond, optarea pentru varianta prezentată în expertiză, care să fie accesibilă și utilă ambelor părți; în subsidiar, au solicitat trimiterea cauzei la Curtea de Apel Ploiești, în vederea completării expertizei, prin care să se evidențieze și alte căi de acces pentru exploatarea proprietății intimatei, care să nu prejudicieze valoarea proprietății reclamantelor. II. Pârâta SC T. SA Gura Vadului a criticat decizia, pentru următoarele motive, pe care le-a încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În mod greșit, instanța de apel a reținut varianta I din raportul de expertiză D.L.M., această variantă fiind nelegală, deoarece, în raport de dispozițiile deciziei de casare, urma să se evidențieze o cale de acces optimă și rezonabilă cu privire la menținerea actualei alei de intrare în via proprietatea recurentei.

Este adevărat că, în varianta I, instanța a avut în vedere restituirea unei părți din aleea de beton, efectuată de către recurenta intimată, pentru facilitarea utilizării mijloacelor mecanico-tehnice la terenul proprietatea acesteia, în vie. A solicitat o compensare cu privire la acest teren, lucru ce s-a realizat numai parțial și insuficient față de vechea variantă, casată de către Înalta Curte de Casație și Justiție. A formulat obiecțiuni în acest sens, care au fost respinse fără o motivare legală. În concluzie, poziționarea suprafeței de 5.000 mp, restituită reclamantelor, încalcă dreptul de acces la proprietatea pârâtei. Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru efectuarea unei noi expertize, care să stabilească un alt amplasament al terenului în litigiu.

Recurentele au depus întâmpinare la recursul declarat de partea adversă, solicitând, în esență, respingerea căii de atac respective. În primul rând, susținerile recurentelor reclamante vor fi avute în vedere din perspectiva dispozițiilor legale prevăzute în C. proc. civ. anterior, din 1865, față de dispozițiile art. 24-25 din Noul C. proc. civ. și art. 3 alin. (1) din Legea de aplicare nr. 76/2012, conform cărora dispozițiile legii noi se aplică doar proceselor începute după intrarea în vigoare a acesteia, iar procesele în curs de judecată începute sub legea veche rămân supuse acelei legi. De asemenea, conform art. 27 din Noul C. proc. civ., hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Or, în speță, litigiul de față a fost declanșat în 14 martie 2002, anterior intrării în vigoare a Noului C. proc. civ. (15 februarie 2013), astfel încât este supus regulilor C. proc. civ. anterior. În raport de criticile formulate de recurente și de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte a pus în discuție încadrarea acestora în textul de lege indicat, constatând că ambele recursuri sunt nule, pentru următoarele motive: Potrivit dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, printre altele, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Motivele de nelegalitate sunt cele evidențiate în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., în care trebuie să se încadreze susținerile părților. Deși recurentele au invocat motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. (reclamantele), respectiv de art. 304 pct. 9 din același cod (pârâta), niciuna dintre criticile formulate nu se circumscrie acestor cazuri de modificare și niciunui alt motiv de recurs dintre cele reglementate de art. 304. Astfel, părțile contestă, în esență, varianta din expertiză, aleasă de instanță, în ceea ce privește amplasamentul terenului restituit în natură reclamantelor, arătând că aceasta este favorabilă părții adverse, și că se impunea admiterea obiecțiunilor formulate la raport.

Or, modalitatea în care Curtea de Apel, evaluând interesele părților, a decis asupra uneia dintre variantele din expertiza topo, ca fiind cea optimă și rezonabilă pentru ambele părți, dispunând restituirea imobilului notificat, în consecință, reprezintă o chestiune de apreciere a instanței, vizând situația de fapt din litigiu, iar nu o chestiune de legalitate. Ca atare, soluția instanței, sub acest aspect, nu este cenzurabilă în recurs, față de actuala structură a căii de atac, care nu permite contestarea hotărârii decât pentru motive de nelegalitate, urmare a abrogării motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

Încuviințarea obiecțiunilor formulate de părți la raportul de expertiză și a unui supliment la raport constituie măsuri ale instanței de judecată în domeniul probatoriului, care conduc, în final, la stabilirea situației de fapt, ce nu poate fi reevaluată în recurs, și, ca atare, nu pot forma obiect al reexaminării de către instanța de recurs. În concluzie, deși reclamantele au invocat nereguli în modalitatea de motivare a deciziei atacate, respectiv aplicarea greșită a legii, iar pârâta a susținut, de asemenea, nerespectarea dispozițiilor legale, părțile nu au arătat care motive de apel nu au fost analizate sau au fost insuficient examinate și ce texte de lege au fost încălcate sau aplicate greșit, criticile lor vizând, în realitate, aspecte de pretinsă netemeinicie a deciziei, în legătură cu varianta din expertiză, în raport de care Curtea a decis restituirea imobilului în litigiu.

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 306 alin. (1) cu referire la art. 303 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nule ambele recursuri, neidentificând motive de ordine publică, care să poată fi verificate din oficiu, în condițiile art. 306 alin. (2) din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nule recursurile declarate de reclamantele Ț.G.M. și Ț.G.R. și de pârâta SC T. SA Gura Vadului împotriva Deciziei civile nr. 7 din data de 06 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 octombrie 2013.