ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3239/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la 14 mai 2002 sub nr. 6542 la Tribunalul

Prahova, secția civilă, contestatorii D.I., M.A.M. și N.I. în contradictoriu cu

intimatele Prefectura Județului Prahova, Primăria Comunei Gura Vadului și SC T.

SA Gura Vadului au solicitat instanței, în condițiile Legii nr. 10/2001,

obligarea acestora la retrocedarea în natură a imobilului compus din teren

curți-construcții în suprafață de 6450 mp, clădire de locuit, bucătărie, sală

de mese și dormitoare, situat în comuna Gura Vadului.

În motivarea contestației s-a invocat că autorii contestatorilor au

deținut în proprietate imobilul respectiv, care a fost preluat de stat în mod

abuziv după anul 1945 și că, notificând pe intimate în condițiile Legii nr.

10/2001, acestea nu au dat nici un răspuns.

Tribunalul Prahova, secția civilă, prin sentința nr. 1210 din 3

decembrie 2003, a admis excepția de prematuritate a promovării contestației

invocată din oficiu, a respins ca prematur introdusă contestația formulată de

contestatorii D.I., M.A.M. și N.I. în contradictoriu cu intimatele Prefectura

județului Prahova, Primăria comunei Gura Vadului și SC T. SA Gura Vadului cu

sediul în comuna Valea Călugărească.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, potrivit art.

23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001, nu poate fi investită decât cu

soluționarea contestațiilor împotriva deciziilor ori dispozițiilor emise de

către deținătorul imobilului ori, în speță, nici una din intimate nu a emis o

astfel de decizie, acțiunea fiind prematură. Împotriva acestei sentințe

contestatorii M.A.M. și D.I. au declarat apel criticând soluția ca nelegală, în

sensul că nu le-a fost respectat dreptul la apărare și nu le-a fost dată

posibilitatea să facă dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001,

iar IAS T. S.A. a acționat cu rea credință dând curs procesului de privatizare

în condițiile în care imobilul a fost revendicat.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 920 din 29 martie 2004, a

respins ca nefondat apelul, păstrând motivarea instanței de fond.

Recursul declarat de contestatorii D.I. și M.A.M. a fost admis prin

decizia nr. 7199 din 26 septembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia din apel

fiind casată, iar cauza a fost trimisă la aceeași curte de apel pentru

rejudecarea apelului.

Instanța supremă a statuat în esență că termenul de 60 de zile prevăzut

de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este imperativ, iar nerespectarea

lui de către unitatea deținătoare notificată dă dreptul persoanei îndreptățite

de a se adresa justiției, astfel că este greșită soluția de respingere a unei

asemenea cereri de chemare în judecată că fiind prematur introdusă.

În consecință, instanța supremă a obligat instanța de trimitere să

judece pricina pe fond, examinând toate problemele de fapt și de drept ridicate

de părți în primă instanță și în căile de atac, analizând totodată și

„atitudinea pârâtei în sensul eludării dispozițiilor referitoare la

obligativitatea emiterii deciziei spre a se impune pârâtelor să răspundă

notificării de restituire în natură a imobilului”.

Reprimind dosarul, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a pronunțat decizia nr. 119 din 7 martie 2007,

prin care a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat

competența rejudecării apelului către Tribunalul Prahova, statuând că asemenea

competență a fost reglementată prin Legea nr. 219 din 6 iulie 2007, act

normativ în vigoare la data de 26 septembrie 2005, astfel că sunt incidente

dispozițiile art. 297 C. proc. civ., iar soluționarea fondului de către curtea

de apel ar priva părțile de o cale de atac, ceea ce ar contraveni art. 6 din

Convenția Europeană.

D.I. și M.A.M. au atacat cu recurs decizia de mai sus.

Prin decizia nr. 4759 din 11 iunie 2007 Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul, a

casat decizia atacată și a trimis cauza aceleiași curți de apel pentru

continuarea judecății apelului.

Instanța supremă a statuat că, din moment ce i s-a trimis cauza pentru

rejudecarea apelului prin decizia nr. 7199 din 26 septembrie 2005 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, nu se mai

putea dezinvesti, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., iar în raport cu

natura acțiunii, întemeiată fiind pe prevederile Legii nr. 10/2001, competența

soluționării ei revine tribunalului în primă instanță și curții de apel ca

instanță de apel, conform art. 26 alin. (3) din această lege.

Reprimind astfel cauza, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a pronunțat decizia nr. 392 din 2 octombrie

2007, prin care a admis apelul declarat de contestatorii D.I. și M.A.M., a

desființat sentința nr. 1210 din 3 decembrie 2003 pronunțată de Tribunalul

Prahova, secția civilă, și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că, respingând

greșit ca fiind prematur introdusă contestația dedusă judecății sale, Tribunalul

Prahova a soluționat cauza fără a intra cercetarea fondului, ceea ce face

incidente dispozițiile art. 297 pct. 1 C. proc. civ.

Contestatorii D.I. și M.A.M. au declarat recurs prin mandatar D.E.

solicitând casarea deciziei de mai sus, susținând că a fost dată cu

nerespectarea deciziei nr. 4759 din 11 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, prin care s-a stabilit competența materială a Curții de Apel

Ploiești.

Examinând recursul astfel motivat Înalta Curte constată că vizează

nelegalitatea generată de încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., că motivul de recurs se încadrează în cazul de casare prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ. și că recursul nu este întemeiat.

Așa cum rezultă din decizia nr. 4759 din 11 iunie 2007, instanța supremă

a impus Curții de Apel Ploiești să continue să judece apelul declarat de D.I.

și M.A.M. împotriva sentinței nr. 1210 din 3 decembrie 2003 pronunțată de

Tribunalul Prahova, secția civilă.

Admițând apelul, desființând sentința atacată și trimițând cauza spre

rejudecare în primă instanță, curtea de apel s-a conformat dispoziției din

decizia instanței supreme.

Aceasta pentru că instanței de trimitere nu i s-a ordonat un anume mod

de judecată, cum ar fi, de exemplu, cercetarea fondului pricinii în sensul

susținut pe calea prezentului recurs, ci numai continuarea judecății unui apel

de care aceeași curte s-a dezinvestit nelegal anterior.

Judecarea unui apel nu presupune în mod obligatoriu cercetarea fondului

pricinii finalizată prin una din soluțiile prevăzute de art. 296 C. proc. civ.

(păstrarea ori schimbarea, în tot sau în parte, a hotărârii atacate), ci și

soluția adoptată în cazul de față.

Astfel, potrivit art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care se

constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în

cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal

citată, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza

spre rejudecare primei instanțe.

Pentru cele astfel arătate și față de limitele recursului, care s-a

mărginit la susținerea analizată privind încălcarea dispozițiilor instanței de

casare, recursul va fi respins ca nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul

declarat de D.I. și M.A.M. împotriva deciziei civile nr. 392 din 2 octombrie

2007, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2008.