ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7363/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanta D.(fostă Ș.)M.E., la data de 28 decembrie 2010, aceasta a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în considerentele și dispozitivul sentinței civile nr. 1613 din 21 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în sensul că acțiunea în revendicare se referă la imobilul situat în municipiul București, nr. XX, în loc de nr. ZZ, cum s-a consemnat din eroare, deși nu a revendicat niciodată terenul de la nr. ZZ, ci numai pe cel de la nr. XX.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 08 februarie 2011, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanta D.(fostă Ș.)M.E., privind considerentele și dispozitivul sentinței civile nr. 1613 din 21 decembrie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 20386/3/2006, în contradictoriu cu intimatele-pârâte SC T.C. SRL, SC D. SA, Consiliul General al Municipiului București și Ministerul Culturii și Cultelor, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în considerentele și dispozitivul sentinței civile nr. 1613 din 21 decembrie 2007, în sensul că acțiunea în revendicare se referă la imobilul situat în municipiul București, nr. XX, în loc de nr. ZZ.

Tribunalul a hotărât că alineatul nr. 2 din dispozitivul sentinței va avea următorul cuprins: „Obligă pârâtele să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei, imobilul situat în București, sectorul 2, nr. XX, compus din teren în suprafață de 2.533,14 mp și construcțiile aferente P+l, respectiv P+2, cu o suprafață desfășurată la sol de 1.650 mp, astfel cum este identificat în Anexa 3 la raportul de expertiză înregistrat la B.L.E. din 14 mai 2007". Împotriva acestei încheieri au formulat apel pârâtele SC T.C. SRL și SC D. SA, apelurile fiind admise prin decizia civilă nr. 828A din 5 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Curtea a schimbat în tot încheierea apelată în sensul că a respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 1613/2006 ca neîntemeiată. Pentru a decide astfel, a reținut că pe calea unei cereri formulate în temeiul art. 281 C. proc. civ. se pot îndrepta numai erori formale strecurate în cuprinsul unei hotărâri. în sfera noțiunii de eroare materială sunt incluse menționarea greșită sau omisiunea menționării numelui, calității ori susținerilor părților, săvârșirea unei erori de calcul, omisiunea preluării în dispozitiv a unor dispoziții cuprinse în minută. Niciuna din aceste situații exemplificative sau similare nu se găsesc în prezenta cauză. Eroarea materială, în sensul art. 281 C. proc.

civ., constă într-o greșeală formală de consemnare în hotărâre a unor date care rezultă în mod cert din dosar sau din caietul de ședință, cum ar fi: numele, adresele părților, susținerile părților și această noțiune nu poate fi confundată cu o greșeală de judecată. Pe calea rectificării prevăzute de art. 281 C. proc. civ. nu se poate urmări completarea hotărârii. Prin modificarea numărului imobilului - obiect al cererii introductive de instanță - nu se urmărește îndreptarea unei erori materiale în sensul art. 281 C. proc. civ. Pentru a ajunge la modificarea numărului trebuie administrat un probatoriu complet care presupune judecarea fondului cauzei și nu calea prevăzută de dispozițiile legale mai sus invocate.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului a susținut că în mod eronat instanța de apel a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 281 C. proc. civ. și că, în fapt, se dorește analizarea fondului cauzei. Instanța nu are dreptul să producă erori materiale, iar dacă acest lucru se întâmplă are obligația de a le îndrepta. A susținut, de asemenea, că hotărârea nu este motivată, redând doar conținutul art. 281 C. proc. civ., fără a aduce alte argumente în sprijinul soluției pronunțate. A criticat hotărârea recurată arătând că instanța de apel nu a observat că SC D. SA a transmis dreptul de proprietate către SC T.C.

SRL în trei rânduri, în 1996, 2001 și 2003, iar toate aceste înstrăinări au fost realizate nelegal, în baza unui certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor în care se atestă că SC D. SA este situată în București, nr. YY, nicidecum în nr. XX, că în contractul de vânzare-cumpărare a imobilului încheiat în anul 1943 de către autorii săi terenul figura la nr. XX, la fel ca și în notificarea adresată Primăriei municipiului București, soluționată prin decizia nr. 1 din 01 aprilie 2002. Pentru aceste considerente, a solicitat casarea cu trimitere a hotărârii la instanța de fond, în vederea suplimentării probatoriului, iar în subsidiar modificarea hotărârii. Analizând recursul în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed: Mai întâi, Înalta Curte observă că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., decizia recurată fiind motivată, în cuprinsul său regăsindu-se considerentele pentru care instanța a constatat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 281 C. proc. civ., considerente în raport de care instanța de control judiciar poate aprecia asupra legalității hotărârii. Cât privește critica privind greșita aplicare sau interpretare a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită. Aparent, greșita menționare a numărului la care se află un imobil poate fi încadrată în categoria erorilor materiale a căror îndreptare o prevede art. 281 C. proc.

civ. Cu toate acestea, în speță ceea ce se solicită este îndreptarea unei greșeli de judecată, așa cum corect a reținut instanța de apel. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial la nr. 4281 din 11 aprilie 1996 pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, reclamanta Ș.M.E. a revendicat imobilul situat în București, sector 2, nr. WW, compus din terenul în suprafață de 2.533,14 mp și construcțiile situate pe el, menționând că vechea adresă a fost pe nr. XX, competența de soluționare a cauzei fiind declinată către Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 5507 din 16 aprilie 1999. La termenul din 10 aprilie 1998, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că a revendicat imobilul situat în București, sector 2, nr. XX, compus din terenul în suprafață de 2.800 mp și construcțiile situate pe el.

Prin decizia civilă nr. 799 din 4 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 386665/2/2005, acțiunea în revendicare a fost trimisă spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul București, cauza fiind înregistrată sub nr. 20386/3/2006 pe rolul secției a V-a civilă. Cu ocazia rejudecării cauzei după casare, tribunalul a admis prin încheierea din 19 septembrie 2006 (Dosar 20386/3/2006) efectuarea unei expertize cadastrale de identificare a imobilului. În adresele emise către expert și către Primăria municipiului București - O.C.P.I. s-a menționat că se vor efectua verificări în vederea identificării imobilului situat în București, nr. WW, pentru ca ulterior, prin expertiza întocmită de către expertul ing.

C.G. să fie identificat imobilul situat în București, nr. ZZ, compus din teren în suprafață de 2.533,14 mp și construcțiile aferente, conform anexei 3 la raportul de expertiză. Obiecțiunile formulate de reclamantă la raportul de expertiză au vizat imobilul situat la nr. XX, în cuprinsul acestora arătând că referirile la nr. ZZ creează confuzie între proprietăți și că prin identificarea acestui imobil expertul nu a răspuns obiectivelor stabilite de instanță. Prin încheierea din 18 septembrie 2007 Tribunalul București respinge obiecțiunile, constatând că expertul desemnat în cauză a identificat terenul și a răspuns la obiective. Prin sentința civilă nr. 1613 din 21 decembrie 2007 instanța analizează cererea de chemare în judecată și probatoriul administrat cu privire la imobilul situat la nr. ZZ, identificat ca atare prin raportul de expertiză.

Toate aceste considerente conduc la concluzia, corect reținută de instanța de apel, că în speță este vorba despre o greșeală de judecată, iar nu despre o simplă eroare materială ce poate fi îndreptată în procedura prevăzută de art. 281 C. proc. civ. Așa fiind, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă. Totodată, constatând că aceasta a căzut în pretenții, la solicitarea intimatei-pârâte SC T.C. SRL, va obliga recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată. Cu privire la cuantumul acestor cheltuieli, instanța va face aplicațiunea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reducându-le la suma de 1.000 RON, față de împrejurarea că aspectele de drept au fost dezlegate în fața instanței de apel și că în recurs intimata-pârâtă a reiterat doar apărările făcute în fața Curții de Apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D.(fostă Ș.)M.E. împotriva deciziei civile nr. 828A din 5 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta-reclamantă la 1.000 RON către intimata-pârâtă SC T.C. SRL. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2012.