ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7321/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, prin sentința civilă nr. 706 din 18 aprilie 2008, a respins acțiunea formualtă de reclamanta O.R.I., în contardictoriu cu pârâta R.A.-A.P.P.S., ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Tribunalul reține că prin decizia pronunțată de R.A.-A.P.P.S. cu nr. 233 din 03 iunie 2005, conform Legii nr. 10/2001, ca răspuns la notificarea nr. N1. formulată de reclamantă, prin care aceasta a solicitat restituirea în natură a imobilului-teren în suprafață de 30.309 mp, situat în București, bd. M.E., sectorul 1, a fost respinsă notificarea, reținându-se că imobilul nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

La luarea acestei decizii pârâta a avut în vedere, în principal, prevederile art. 1 din Legea nr. 10/2001, conform cărora fac obiectul acestei legi speciale de reparație numai imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizitiilor și nerestituite, reclamanta nefiind persoană îndreptățită la restituire, deoarece imobilul în speță a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică prin înaltul Decret Regal nr. 2030 din 11 iulie 1933 și decizia nr. 60119 din 19 iulie 1938 a Ministerului Lucrărilor Publice și al Comunicațiilor, dată în aplicarea decretului regal menționat.

S-a mai reținut în considerentele deciziei că petiționara nu a depus toate actele doveditoare prevăzute de lege și că din actele de stare civilă nu reiese existența identității între persoana reclamantei și aceea indicată ca proprietar în actul de proprietate prezentat, respectiv G.A. Tribunalul a constatat că prin acțiunea dedusă judecății reclamanta a pretind, în primul rând, că decizia contestată a fost emisă cu încălcarea normelor imperative din Legea nr. 10/2001 care impun ca numai unitatea deținătoare a imobilului preluat abuziv să se pronunțe asupra notificărilor persoanelor îndreptățite, R.A. - A.P.P.S. nefacând dovada că este competentă să soluționeze cererea de restituire.

Potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, imobilele-terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare. De asemenea, în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București, ori, după caz, a președintelui consiliului județean.

Așa cum reiese din prevederile art. 27 ale aceluiași act normativ, dacă persoana juridică notificată deține numai în parte bunurile imobile solicitate, aceasta va emite decizia motivată de retrocedare pentru partea din imobil pe care o deține și va comunica persoanei îndreptățite toate datele privind persoana fizică sau juridică deținătoare a celeilalte părți din imobilul solicitat, iar în cazul în care nu deține aceste date, persoana juridică notificată va comunica acest fapt persoanei îndreptățite - aceste dispoziții aplicându-se în mod corespunzător și în cazul în care unitatea notificată nu deține nici măcar în parte imobilul solicitat, comunicând persoanei îndreptățite datele de identificare a unității deținătoare.

Având în vedere aceste obligații legale ale persoanei juridic notificate, tribunalul constată că reclamanta nu a probat că pârâta și-ar fi încălcat aceste obligații în cadrul procedurii de analizare a notificări cu care a fost învestită, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 22 raportat la art. 28 din Legea nr. 10/2001, persoanei îndreptățite îi revine obligația de a arăta prin notificare elementele de identificare a persoanei îndreptățite și elementele de identificare a bunului imobil solicitat, iar în măsura în care nu cunoaște deținătorul bunului imobil solicitat trebuie să adreseze notificarea primăriei în a cărei rază se află imobilul în vederea identificării unității deținătoare, primăria comunicând ulterior persoanei îndreptățite elementele de identificare a acesteia.

Or, din chiar conținutul cererii introductive, de chemare în judecată, tribunalul a reținut că reclamanta își invocă de fapt propria culpă în aplicarea dispozițiilor legale de mai sus, afirmând că a notificat-o pe pârâtă fără a cunoaște, „nici la data trimiterii notificării (...) unitatea care deține imobilul solicitat spre restituire". Tribunalul a constatat că pârâta și-a verificat propria competență pe baza înscrisurilor aflate la dosarul format în urma notificării, susținerile în sens contrar ale reclamantei fiind vădit neîntemeiate. Din aceste înscrisuri, necombătute de reclamantă prin alte probe administrate în cauză, rezultă astfel că terenul solicitat de reclamantă include și terenul de 7250 mp ce a format obiectul acțiunii din Dosarul nr. 1526/1998 al Judecătoriei sectorului 1 București, acțiune întemeiată pe prevederile art. 480-481 C. civ.

și art. 35-36 din Legea nr. 33/1994, și care a fost formulată și în contradictoriu cu R.A. - A.P.P.S., introdusă în cauză în urma constatărilor făcute prin lucrarea de expertiză tehnică judiciară întocmită în dosar, din care rezultă că pârâta deținea terenul revendicat. Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia civilă nr. 762 din 20 octombrie 2011, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă O.R.I., împotriva sentinței civile nr. 706 din 18 aprilie 2008 a Tribunalului București, secția a IlI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă R.A. - A.P.P.S. București. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Prin decizia nr. 233 din 3 iunie 2005 emisă de R.A.

- A.P.P.S. a fost respinsă notificarea nr. 1166/2002 prin care reclamanta solicitase restituirea în natură a terenului situat în București, Bd. M.E., sectorul 1, reținându-se că imobilul nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001. A reținut unitatea notificată că imobilul în discuție, teren în suprafață de 30.309 m.p., a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică prin înaltul Decret Regal nr. 2030/1933 și Decizia nr. 60199/1938 a Ministerului Lucrărilor Publice și al Comunicațiilor, dată în aplicarea decretului regal. A susținut apelanta că intimata a procedat în mod nelegal la soluționarea notificării, de vreme ce trebuia să stabilească cu prioritate dacă terenul solicitat spre restituire se află sau nu în deținerea sa.

Este și motivul pentru care în cauză au fost administrate dovezi cu înscrisuri și expertiză tehnică imobiliară, în scopul de a se stabili în ce măsură bunul se afla sau nu în administrarea R.A. - A.P.P.S., urmând totodată a se verifica și natura juridică a acestuia prin raportare cu motivul esențial care a fost avut în vedere la soluționarea notificării. Administrarea probatoriului s-a realizat cu dificultate, grație împrejurării că, astfel cum au susținut și experții desemnați, pe baza documentelor depuse la dosar nu au putut fi identificate cu precizie suprafețele care compun imobilul solicitat, pentru clarificarea obiectivelor fixate fiind absolut necesară obținerea unor planuri de amplasament vechi.

În cuprinsul expertizei întocmite, expertul D.M.A. a apreciat că în lipsa unor planuri întocmite la nivelul anului 1935, care să cuprindă toate străzile adiacente zonei, precum și documente care să facă posibilă identificarea terenurilor învecinate, lucrarea nu poate fi definitivată. În raport cu poziția exprimată de expertul desemnat și având în vedere diligentele depuse de partea apelantă în obținerea înscrisurilor solicitate, s-a procedat la desemnarea expertului F.R. în scopul întocmirii expertizei tehnice de specialitate, iar în concluziile raportului întocmit de acesta din urmă se precizează că în baza documentației existente la dosar se poate stabili că terenul în suprafață de 30.309 m.p.

se situează în actualul Lac F. (suprafața de 28043 m.p.), iar o parte din imobil aparține R.A. - A.P.P.S. (suprafața de 2266 m.p.). Expertiza a mai arătat că lipsesc elementele comune și necesare pentru a se obține o suprapunere corectă peste planurile de amplasament vechi și că singura instituție abilitată pentru a executa o asemenea suprapunere, conform situației din teren, este Primăria Municipiului București prin Serviciul de Cadastru. Pe de altă parte, Primăria Municipiului București a transmis instanței, dar și părților petente, urmare a nenumăratelor solicitări, că imobilul în discuție nu poate fi identificat în lipsa unor planuri de care la rândul său nu dispune și a constatărilor unei expertize tehnice de specialitate.

Atât expertiza întocmită de expertul F.R., cât și constatările expertului D.M.A., au concluzionat că, în raport de actul de partaj voluntar la care face referire reclamanta, terenul în discuție se află în zona actualului Bd. M.E., fără a se putea preciza cu exactitate dacă se suprapune parțial sau în totalitate cu terenul aflat în administrarea R.A. - A.P.P.S.

Din această perspectivă, coroborând aceste constatări și cu celelalte dovezi administrate, Curtea a reținut că în mod corect a apreciat prima instanță că petenta nu a probat identitatea dintre terenul menționat în actul de partaj autentificat din anul 1933 și suprafața care a făcut obiectul notificării, cu atât mai mult cu cât rezultă că și constatările tehnice de specialitate efectuate în cauze similare având de obiect suprafețe situate în aceeași zonă concluzionează în sensul că la momentul declarării de utilitate publică a lucrărilor de asanare a Lacului F., au fost expropriate în mod efectiv o serie de terenuri, între care se situează și cel ce face obiectul acțiunii, acesta reprezentând o suprafață de teren aflată în administrarea intimatei pârâte.

Împotriva deciziei mai sus menționată, a declarat recurs reclamanta O.R.I., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, invocând dispozițiile, art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., deoarece: - Intimata, în calitate de unitate notificată, avea obligația legală înainte de toate de a verifica dacă este unitate deținătoare, deoarece în lipsa acestei calități nu se putea pronunța asupra notificării. Decizia recurată a fost dată cu încălcarea art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Obligația care revenea intimatei era de a trimite notificarea către Primăria municipiului București în vederea identificării unității deținătoare. În notificarea formulată, s-a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București (fosta groapă F.) sector 1. Intimata R.A.

- A.P.P.S. nu a prezentat înscrisuri din care să rezulte că deține imobilul solicitat de recurentă. - Raportul de expertiză topografică întocmit de expertul F.R., în sensul că suprafața de 28043 m.p. din terenul pretins de recurentă se situează sub blocul F., iar doar suprafața de 2266 m.p. este în teritoriul administrat de R.A. - A.P.P.S., nu a fost luat în considerație de instanță. Recursul declarat de reclamanta O.R.I., este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IlI-a civilă, la data de 13 iunie 2007, reclamanta O.R.I.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta R.A.-A.P.P.S., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se desființeze decizia nr. 233 din 03 iunie 2005 emisă de pârâtă, ca neîntemeiată și nelegală, și să fie obligată pârâta să trimită notificarea nr. 738 formulată de reclamantă conform Legii nr. 10/2001, înregistrată sub nr. 1166 din 18 februarie 2002 și dosarul cu întreaga documentație depusă de aceasta către Primăria municipiului București în vederea identificării unității deținătoare a imobilului ce constituie obiectul notificării. În motivarea acțiunii, reclamanta arată că a trimis prin executorul judecătoresc către R.A. - A.P.P.S., notificarea nr. N1. în baza Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură a imobilului situat în București, B-dul.

M.E. (fostă Groapa F.) sector 1, format din teren în suprafață de 30.309 m.p., fără a cunoaște nici la data notificării unitatea care deține imobilul solicitat spre restituire. Deși notificarea îndeplinea toate condițiile de formă, reclamantei nu i s-a comunicat decizia de soluționare, împrejurare față de care s-a adresat pârâtei la data de 19 aprilie 2007, iar prin adresa nr. A1. a primit răspuns în sensul că notificarea a fost soluționată prin decizia din data de 09 iunie 2005, comunicată la 09 iunie 2005, reclamanta înțelegând însă să conteste semnătura de pe confirmarea de primire, care nu îi aparține, situație în care data de 15 mai 2007 reprezintă data comunicării deciziei. Prin decizia nr. 233 din 03 iunie 2005 emisă de R.A.

- A.P.P.S. a fost respinsă notificarea nr. 166/2002 prin care reclamanta solicitase restituirea în natură a terenului situat în București, B-dul. M.E., sectorul 1, reținându-se că imobilul nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001. A reținut unitatea notificată că imobilul în discuție, teren în suprafață de 30309 m.p. a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică prin înaltul Decret Regal nr. 2030/1933 și Decizia nr. 60198/1938 a Ministerului Lucrărilor Publice și al Comunicațiilor, dată în aplicarea decretului regal. A susținut recurenta că intimata a procedat în mod legal la soluționarea notificării, de vreme ce trebuia să stabilească cu prioritate dacă terenul solicitat spre restituire se află în deținerea sa.

Este și motivul pentru care în cauză au fost administrate dovezi cu înscrisuri și expertiză tehnică imobiliară, cu scopul de a stabili în ce măsură bunul se afla sau nu în administrarea R.A. A.P.P.S., urmând, totodată, a se verifica și natura juridică a acestuia, prin raportare juridică a acestuia cu motivul esențial care s-a avut în vedere la soluționarea notificării. În vederea stabilirii cu exactitate unde se află în prezent terenul în litigiu, în speță s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice, expertiză efectuată de expertul D.M.A. Din cuprinsul expertizei efectuată în cauză s-a stabilit că terenul în suprafață de 30309 m.p. este situat în actualul Lac F. (suprafața de 28043 m.p.), iar o parte din imobil aparține R.A.

- A.P.P.S. (suprafața de 2266 m.p.). Atât expertiza efectuată în cauză, cât și constatările efectuate, converg către concluzia că, în raport de actul de partaj voluntar la care face referire reclamanta, terenul în discuție se află în zona actualului Bd. M.E., tară a se putea preciza cu exactitate dacă se suprapune parțial sau în totalitate cu terenul aferent în administrarea R.A- A.P.P.S.

Din această perspectivă, coroborând aceste constatări cu celelalte dovezi administrate, se reține în mod corect că reclamanta nu a probat identitatea dintre terenul în litigiu din actul de partaj, autentificat sub nr. P1./1933, și suprafața care a făcut obiectul notificării, cu atât mai mult cu cât rezultă că și constatările tehnice situate în aceeași zonă concluzionează în sensul că, la momentul declarării de utilitate publică a lucrărilor de asanare a Lacului F., au fost expropriate în mod efectiv o serie de terenuri, între care se situează și cel ce face obiectul acțiunii, aceasta reprezentând o suprafață de teren aflată în administrarea intimatei pârâte. Pe de altă parte, nu rezultă din dovezile depuse la dosarul cauzei că terenul în litigiu a fost preluat abuziv de Statul Român, de la autoarea reclamantei, în perioada regimului politic comunist, astfel încât nici din acest punct de vedere, criticile formulate împotriva deciziei nu pot fi apreciate ca fondate.

Așadar, față de cele reținute, se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta O.R.I., împotriva deciziei civile nr. 762 din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta O.R.I. împotriva deciziei civile nr. 762 A din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2012.