ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7321/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7321/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Tribunalul

București, secția a IlI-a civilă, prin sentința civilă nr. 706 din 18 aprilie 2008,

a respins acțiunea formualtă de reclamanta O.R.I., în contardictoriu cu pârâta R.A.-A.P.P.S.,

ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut următoarele:

Tribunalul reține că prin decizia pronunțată

de R.A.-A.P.P.S. cu nr. 233 din 03 iunie 2005, conform Legii nr. 10/2001, ca răspuns

la notificarea nr. N1. formulată de reclamantă, prin care aceasta a solicitat restituirea

în natură a imobilului-teren în suprafață de 30.309 mp, situat în București, bd.

M.E., sectorul 1, a fost respinsă notificarea, reținându-se că imobilul nu intră

sub incidența Legii nr. 10/2001.

La luarea acestei decizii pârâta a avut

în vedere, în principal, prevederile art. 1 din Legea nr. 10/2001, conform cărora

fac obiectul acestei legi speciale de reparație numai imobilele preluate în mod

abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice

în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în

baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizitiilor și nerestituite, reclamanta nefiind

persoană îndreptățită la restituire, deoarece imobilul în speță a fost expropriat

pentru cauză de utilitate publică prin înaltul Decret Regal nr. 2030 din 11

iulie 1933 și decizia nr. 60119 din 19 iulie 1938 a Ministerului Lucrărilor Publice

și al Comunicațiilor, dată în aplicarea decretului regal menționat.

S-a mai reținut în considerentele deciziei

că petiționara nu a depus toate actele doveditoare prevăzute de lege și că din actele

de stare civilă nu reiese existența identității între persoana reclamantei și aceea

indicată ca proprietar în actul de proprietate prezentat, respectiv G.A.

Tribunalul a constatat că prin acțiunea

dedusă judecății reclamanta a pretind, în primul rând, că decizia contestată a fost

emisă cu încălcarea normelor

imperative din Legea nr. 10/2001 care impun ca numai unitatea deținătoare a imobilului

preluat abuziv să se pronunțe asupra notificărilor persoanelor îndreptățite, R.A.

- A.P.P.S. nefacând dovada că este competentă să soluționeze cererea de restituire.

Potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea

nr. 10/2001, imobilele-terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent

de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de

o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la

care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar

ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană

juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin

decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității

deținătoare. De asemenea, în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale,

restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin

dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului

București, ori, după caz, a președintelui consiliului județean.

Așa cum reiese din prevederile art. 27

ale aceluiași act normativ, dacă persoana juridică notificată deține numai în parte

bunurile imobile solicitate, aceasta va emite decizia motivată de retrocedare pentru

partea din imobil pe care o deține și va comunica persoanei îndreptățite toate datele

privind persoana fizică sau juridică deținătoare a celeilalte părți din imobilul

solicitat, iar în cazul în care nu deține aceste date, persoana juridică notificată

va comunica acest fapt persoanei îndreptățite - aceste dispoziții aplicându-se în

mod corespunzător și în cazul în care unitatea notificată nu deține nici măcar în

parte imobilul solicitat, comunicând persoanei îndreptățite datele de identificare

a unității deținătoare.

Având în vedere aceste obligații legale

ale persoanei juridic notificate, tribunalul constată că reclamanta nu a probat

că pârâta și-ar fi încălcat aceste obligații în cadrul procedurii de analizare a

notificări cu care a fost învestită, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 22 raportat

la art. 28 din Legea nr. 10/2001, persoanei îndreptățite îi revine obligația de

a arăta prin notificare elementele de identificare a persoanei îndreptățite și elementele

de identificare a bunului imobil solicitat, iar în măsura în care nu cunoaște deținătorul

bunului imobil solicitat trebuie să adreseze notificarea primăriei în a cărei rază

se află imobilul în vederea identificării unității deținătoare, primăria comunicând

ulterior persoanei îndreptățite elementele de identificare a acesteia.

Or, din chiar conținutul cererii introductive,

de chemare în judecată, tribunalul a reținut că reclamanta își invocă de fapt propria

culpă în aplicarea dispozițiilor legale de mai sus, afirmând că a notificat-o pe

pârâtă fără a cunoaște, „nici la data trimiterii notificării (...) unitatea care

deține imobilul solicitat spre restituire".

Tribunalul a constatat că pârâta și-a verificat

propria competență pe baza înscrisurilor aflate la dosarul format în urma notificării,

susținerile în sens contrar ale reclamantei fiind vădit neîntemeiate.

Din aceste înscrisuri, necombătute de reclamantă

prin alte probe administrate în cauză, rezultă astfel că terenul solicitat de reclamantă

include și terenul de 7250 mp ce a format obiectul acțiunii din Dosarul nr. 1526/1998

al Judecătoriei sectorului 1 București, acțiune întemeiată pe prevederile art. 480-481

C. civ. și art. 35-36 din Legea nr. 33/1994, și care a fost formulată și în contradictoriu

cu R.A. - A.P.P.S., introdusă în cauză în urma constatărilor făcute prin lucrarea

de expertiză tehnică judiciară întocmită în dosar, din care rezultă că pârâta deținea

terenul revendicat.

Curtea de Apel București, secția a IlI-a

civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia civilă nr. 762 din 20

octombrie 2011, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă O.R.I.,

împotriva sentinței civile nr. 706 din 18 aprilie 2008 a Tribunalului București,

secția a IlI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă R.A. - A.P.P.S. București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel

a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 233 din 3 iunie 2005 emisă

de R.A. - A.P.P.S. a fost respinsă notificarea nr. 1166/2002 prin care reclamanta

solicitase restituirea în natură a terenului situat în București, Bd. M.E., sectorul

1, reținându-se că imobilul nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

A reținut unitatea notificată că imobilul

în discuție, teren în suprafață de 30.309 m.p., a fost expropriat pentru cauză de

utilitate publică prin înaltul Decret Regal nr. 2030/1933 și Decizia

nr.

60199/1938 a Ministerului Lucrărilor Publice și al Comunicațiilor, dată în aplicarea

decretului regal.

A susținut apelanta că intimata a procedat

în mod nelegal la soluționarea notificării, de vreme ce trebuia să stabilească cu

prioritate dacă terenul solicitat spre restituire se află sau nu în deținerea sa.

Este și motivul pentru care în cauză au

fost administrate dovezi cu înscrisuri și expertiză tehnică imobiliară, în scopul

de a se stabili în ce măsură bunul se afla sau nu în administrarea R.A. -

A.P.P.S., urmând totodată a se verifica și natura juridică a acestuia prin raportare

cu motivul esențial care a fost avut în vedere la soluționarea notificării.

Administrarea probatoriului s-a realizat

cu dificultate, grație împrejurării că, astfel cum au susținut și experții desemnați,

pe baza documentelor depuse la dosar nu au putut fi identificate cu precizie suprafețele

care compun imobilul solicitat, pentru clarificarea obiectivelor fixate fiind absolut

necesară obținerea unor planuri de amplasament vechi.

În

cuprinsul expertizei întocmite, expertul D.M.A. a apreciat

că în lipsa unor planuri întocmite la nivelul anului 1935, care să cuprindă toate

străzile adiacente zonei, precum și documente care să facă posibilă identificarea

terenurilor învecinate, lucrarea nu poate fi definitivată.

În

raport cu poziția exprimată de expertul desemnat și având

în vedere diligentele depuse de partea apelantă în obținerea înscrisurilor solicitate,

s-a procedat la desemnarea expertului F.R. în scopul întocmirii expertizei tehnice

de specialitate, iar în concluziile raportului întocmit de acesta din urmă se precizează

că în baza documentației existente la dosar se poate stabili că terenul în suprafață

de 30.309 m.p. se situează în actualul Lac F. (suprafața de 28043 m.p.), iar o parte

din imobil aparține R.A. - A.P.P.S. (suprafața de 2266 m.p.).

Expertiza a mai arătat că lipsesc elementele

comune și necesare pentru a se obține o suprapunere corectă peste planurile de amplasament

vechi și că singura instituție abilitată pentru a executa o asemenea suprapunere,

conform situației din teren, este Primăria Municipiului București prin Serviciul

de Cadastru.

Pe de altă parte, Primăria Municipiului

București a transmis instanței, dar și părților petente, urmare a nenumăratelor

solicitări,

că imobilul în

discuție nu poate fi identificat în lipsa unor planuri de care la rândul său nu

dispune și a constatărilor unei expertize tehnice de specialitate.

Atât expertiza întocmită de expertul F.R.,

cât și constatările expertului D.M.A., au concluzionat că, în raport de actul de

partaj voluntar la care face referire reclamanta, terenul în discuție se află în

zona actualului Bd. M.E., fără a se putea preciza cu exactitate dacă se suprapune

parțial sau în totalitate cu terenul aflat în administrarea

R.A. - A.P.P.S.

Din această perspectivă, coroborând aceste

constatări și cu celelalte dovezi administrate, Curtea a reținut că în mod corect

a apreciat prima instanță că petenta nu a probat identitatea dintre terenul menționat

în actul de partaj autentificat din anul 1933 și suprafața care a făcut obiectul

notificării, cu atât mai mult cu cât rezultă că și constatările tehnice de specialitate

efectuate în cauze similare având de obiect suprafețe situate în aceeași zonă concluzionează

în sensul că la momentul declarării de utilitate publică a lucrărilor de asanare

a Lacului F., au fost expropriate în mod efectiv o serie de terenuri, între care

se situează și cel ce face obiectul acțiunii, acesta reprezentând o suprafață de

teren aflată în administrarea intimatei pârâte.

Împotriva deciziei mai sus menționată,

a declarat recurs reclamanta O.R.I., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală,

invocând dispozițiile, art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., deoarece:

- Intimata, în calitate de unitate notificată,

avea obligația legală înainte de toate de a verifica dacă este unitate deținătoare,

deoarece în lipsa acestei calități nu se putea pronunța asupra notificării.

Decizia recurată a fost dată cu încălcarea

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Obligația care revenea intimatei era de

a trimite notificarea către Primăria municipiului București în vederea identificării

unității deținătoare.

În notificarea formulată, s-a solicitat

restituirea în natură a imobilului situat în București (fosta groapă F.) sector

1.

Intimata

R.A. - A.P.P.S.

nu a prezentat înscrisuri din care să

rezulte că deține imobilul solicitat de recurentă.

- Raportul de expertiză topografică întocmit

de expertul F.R., în sensul că suprafața de 28043 m.p. din terenul pretins de recurentă

se situează sub blocul F., iar doar suprafața de 2266 m.p. este în teritoriul administrat

de R.A. - A.P.P.S., nu a fost luat în considerație de instanță.

Recursul declarat de reclamanta O.R.I.,

este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a IlI-a civilă, la data de 13 iunie 2007, reclamanta O.R.I. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta R.A.-A.P.P.S., ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se desființeze decizia nr. 233 din 03 iunie 2005 emisă de pârâtă, ca

neîntemeiată și nelegală, și să fie obligată pârâta să trimită notificarea nr. 738

formulată de reclamantă conform Legii nr. 10/2001, înregistrată sub nr. 1166

din 18 februarie 2002 și dosarul cu întreaga documentație depusă de aceasta către

Primăria municipiului București în vederea identificării unității deținătoare a

imobilului ce constituie obiectul notificării.

În

motivarea acțiunii, reclamanta arată că a trimis prin executorul

judecătoresc către R.A. - A.P.P.S., notificarea nr. N1. în baza Legii nr. 10/2001,

solicitând restituirea în natură a imobilului situat în București, B-dul. M.E. (fostă

Groapa F.) sector 1, format din teren în suprafață de 30.309 m.p., fără a cunoaște

nici la data notificării unitatea care deține imobilul solicitat spre restituire.

Deși notificarea îndeplinea toate condițiile

de formă, reclamantei nu i s-a comunicat decizia de soluționare, împrejurare față

de care s-a adresat pârâtei la data de 19 aprilie 2007, iar prin adresa nr. A1.

a primit răspuns în sensul că notificarea a fost soluționată prin decizia din data

de 09 iunie 2005, comunicată la 09 iunie 2005, reclamanta înțelegând însă să conteste

semnătura de pe confirmarea de primire, care nu îi aparține, situație în care data

de 15 mai 2007 reprezintă data comunicării deciziei.

Prin decizia nr. 233 din 03 iunie 2005

emisă de R.A. - A.P.P.S. a fost respinsă notificarea nr. 166/2002 prin care reclamanta

solicitase restituirea în natură a terenului situat în București, B-dul. M.E., sectorul

1, reținându-se că imobilul nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

A reținut unitatea notificată că imobilul

în discuție, teren în suprafață de 30309 m.p. a fost expropriat pentru cauză de

utilitate publică prin înaltul Decret Regal nr. 2030/1933 și Decizia nr. 60198/1938

a Ministerului Lucrărilor Publice și al Comunicațiilor, dată în aplicarea decretului

regal.

A susținut recurenta că intimata a procedat

în mod legal la soluționarea notificării, de vreme ce trebuia să stabilească cu

prioritate dacă terenul solicitat spre restituire se află în deținerea sa.

Este și motivul pentru care în cauză au

fost administrate dovezi cu înscrisuri și expertiză tehnică imobiliară, cu scopul

de a stabili în ce măsură bunul se afla sau nu în administrarea R.A. A.P.P.S., urmând,

totodată, a se verifica și natura juridică a acestuia, prin raportare juridică a

acestuia cu motivul esențial care s-a avut în vedere la soluționarea notificării.

În vederea stabilirii cu exactitate unde

se află în prezent terenul în litigiu, în speță s-a dispus efectuarea unei expertize

tehnice, expertiză efectuată de expertul D.M.A.

Din cuprinsul expertizei efectuată în cauză

s-a stabilit că terenul în suprafață de 30309 m.p. este situat în actualul Lac F.

(suprafața de 28043 m.p.), iar o parte din imobil aparține R.A. - A.P.P.S. (suprafața

de 2266 m.p.).

Atât expertiza efectuată în cauză, cât

și constatările efectuate, converg către concluzia că, în raport de actul de partaj

voluntar la care face referire reclamanta, terenul în discuție se află în zona actualului

Bd. M.E., tară a se putea preciza cu exactitate dacă se suprapune parțial sau în

totalitate cu terenul aferent în administrarea R.A- A.P.P.S.

Din această perspectivă, coroborând aceste

constatări cu celelalte dovezi administrate, se reține în mod corect că reclamanta

nu a probat identitatea dintre terenul în litigiu din actul de partaj, autentificat

sub nr. P1./1933, și suprafața care a făcut obiectul notificării, cu atât mai mult

cu cât rezultă că și constatările tehnice situate în aceeași zonă concluzionează

în sensul că, la momentul declarării de utilitate publică a lucrărilor de asanare

a Lacului F., au fost expropriate în mod efectiv o serie de terenuri, între care

se situează și cel ce face obiectul acțiunii, aceasta reprezentând o suprafață de

teren aflată în administrarea intimatei pârâte.

Pe de altă parte, nu rezultă din dovezile

depuse la dosarul cauzei că terenul în litigiu a fost preluat abuziv de Statul Român,

de la autoarea reclamantei, în perioada regimului politic comunist, astfel încât

nici din acest punct de vedere, criticile formulate împotriva deciziei nu pot fi

apreciate ca fondate.

Așadar, față de cele reținute, se va respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanta O.R.I., împotriva deciziei civile

nr. 762 din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta O.R.I. împotriva deciziei civile nr. 762 A din 20

octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2012.