ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5597/2006

Asupra contestației de față; Examinând lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 9 august 2006, contestatorul H.C. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1952 din 27 martie 2006, pronunțată de această instanță în dosarul nr. 2713/1/2006. În motivarea contestației în anulare, contestatorul condamnat a arătat că decizia nr. 1952 din 27 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost pronunțată cu încălcarea legii, ceea ce a determinat soluționarea greșită a cauzei pe fond, că nu au fost avute în vedere motivele prezentate în plângerea penală, că rezoluția procurorului nu se bazează pe probele dosarului și a fost vătămat în drepturile sale, fiind privat de o parte din pensie.

În memoriul amplu prezentat în scris la dosar, precum și în concluziile scrise depuse cu ocazia judecării cauzei, contestatorul a criticat pe fond decizia contestată în sensul că în mod greșit au fost menținute hotărârile atacate cu recurs și implicit rezoluția din 14 aprilie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, solicitând admiterea contestației în anulare și rejudecarea cauzei. Examinând contestația în anulare în raport de motivele invocate și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă și urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente: Prin decizia nr. 1952 din 27 martie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul H.C., împotriva deciziei penale nr. 84 din 2 februarie 2006 a Curții de Apel Craiova, cu obligarea la plata sumei de 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.

În motivarea hotărârii s-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., hotărârile pronunțate în cazul plângerilor împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată se atacă, în baza alin. (1 0 ) din acest text de lege, o singură dată cu recurs, că potrivit art. 417 C. proc. pen., hotărârile pronunțate în recurs sunt definitive, iar recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăvute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac. S-a reținut în considerentele deciziei că prin sentința penală nr. 3952 din 13 septembrie 2005 a Judecătoriei Târgu Jiu a fost respinsă plângerea formulată de petiționarul H.C.

împotriva rezoluțiilor din 14 aprilie 2005 și 12 mai 2005 date în dosarele nr. 907/P/2005 și nr. 1889/II/2/2005 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, prin care s-a propus neînceperea urmăririi penale împotriva intimatelor G.R. și T.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul, susținând că în mod greșit i-a fost respinsă plângerea, solicitând trimiterea cauzei la parchet pentru efectuarea de cercetări și cu privire la alte persoane, subordonate celor două intimate. Prin decizia penală nr. 1780 din 31 octombrie 2005, Tribunalul Gorj a respins recursul, ca nefundat, și a obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs petiționarul, reiterând aceleași critici, iar prin decizia penală nr. 84 din 2 februarie 2006 Curtea de Apel Craiova a respins, ca inadmisibil, recursul. Nemulțumit de soluția pronunțată de Curtea de Apel Craiova, petentul a declarat din nou recurs, formându-se dosarul nr. 2713/1/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție în care s-a pronunțat decizia nr. 1952 din 27 martie 2006. Împotriva acestei decizii, petiționarul H.C. a înțeles să formuleze contestație în anulare. Potrivit art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i) cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1). De asemenea, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc.

pen., instanța constatând că cererea în contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestație este din cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate. Examinând contestația în anulare prin prisma dispozițiilor art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte constată că pe de o parte aceasta a fost formulată peste termenul de 30 zile prevăzut de art. 388 C. proc. pen., iar pe de altă parte, motivele invocate de contestator nu se regăsesc printre cele expres și limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. Pentru aceste considerente, contestația în anulare formulată de contestatorul H.C.

apare ca inadmisibilă și va fi respinsă ca atare. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat H.C. împotriva deciziei penale nr. 1952 din 27 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi 28 septembrie 2006.