ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1431/2013

Asupra contestației

în anulare de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 4092 din 11 decembrie

2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în

Dosarul nr. 1006/33/2012, s-a respins ca inadmisibil, recursul declarat de

petentul G.R.M. împotriva Sentinței penale nr. 80 din 1 august 2012 a Curții de

Apel Cluj, secția penală și de minori.

A fost obligat

recurentul petent la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Pentru a decide

astfel, instanța de recurs a reținut în esență că, sentința recurată este

definitivă, nefiind supusă niciunei căi de atac.

Împotriva acestei

decizii, contestatorul G.R.M., a formulat contestație în anulare, cerere care a

fost înregistrată pe rolul acestei secții la data de 10 ianuarie 2013, sub nr.

167/1/2013, fixându-se prim termen aleatoriu, la data de 24 aprilie 2013.

În motivele invocate

de către contestator, acesta a reiterat criticile invocate și în fața instanței

de recurs, arătând în esență că, este nemulțumit de modalitatea în care s-a

soluționat cauza în recurs.

Examinând contestația

în anulare în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, Înalta

Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanța constatând că cererea

de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se

sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul

contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în

principiu contestația și dispune citarea părților interesate.

Potrivit

dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive

se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de

citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre

această împiedicare;

c) când instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre

cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

), cu privire la

care existau probe la dosar;

d) când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul

prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit

art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin.

(1).

Din dispozițiile

Codului de procedură penală rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi

întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește

existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă

controlului judiciar pe această cale.

În speță, hotărârea

contestată are ca obiect soluționarea unui recurs formulat împotriva unei

sentințe definitive pronunțată în procedura prev. de art. 278

1

C.

proc. pen., recurs formulat de contestator și respins ca inadmisibil, obiectul

căii de atac promovate neconstituindu-l o hotărâre pronunțată pe fond în

recurs, după cum impun dispozițiile art. 386 C. proc. pen.

De asemenea, una din

condițiile de admisibilitate ale cererii de contestație în anulare este ca

motivul pe care se sprijină contestația în anulare să fie dintre cele prevăzute

expres și limitativ în art. 386 C. proc. pen.

Raportând aspectele

teoretice prezentate speței de față, se constată că invocarea formală a

cazurilor de contestație în anulare prevăzute de art. 386 lit. a), b), c) și d)

(calificate potrivit susținerilor contestatorului) și formularea de critici

privind modul de soluționare a cauzei de către instanță nu pot reprezenta

temeiuri pentru constatarea admisibilității contestației în anulare, neregăsindu-se

printre cele 5 motive prevăzute de lege, care se referă exclusiv la : a)

neîndeplinirea în condițiile legii a procedurii de citare a părții la termenul

când s-a judecat recursul; b) imposibilitatea părții de a se prezenta la

termenul de judecare a recursului și de a încunoștința instanța despre această

împiedicare; c) situația în care instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra

unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 lit.

f) - i

1

), cu privire la care existau probe în dosar; d) situația în

care împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru

aceeași faptă și e) situația în care la judecarea recursului sau la rejudecarea

cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea

acestuia era obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

)

ori art. 385

16

alin. (1) C. proc. pen.

În cauză, criticile

formulate de contestator nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute în

art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu sunt întrunite condițiile de a căror

îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în principiu a contestației

în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen.

Ca atare, văzând

dispozițiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va

respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul

G.R.M. și va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către

stat, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul G.R.M. împotriva

Deciziei penale nr. 4092 din 11 decembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 1006/33/2012.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 aprilie 2013.

Procesat de GGC - GV