ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1431/2013

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 4092 din 11 decembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 1006/33/2012, s-a respins ca inadmisibil, recursul declarat de petentul G.R.M. împotriva Sentinței penale nr. 80 din 1 august 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. A fost obligat recurentul petent la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut în esență că, sentința recurată este definitivă, nefiind supusă niciunei căi de atac.

Împotriva acestei decizii, contestatorul G.R.M., a formulat contestație în anulare, cerere care a fost înregistrată pe rolul acestei secții la data de 10 ianuarie 2013, sub nr. 167/1/2013, fixându-se prim termen aleatoriu, la data de 24 aprilie 2013. În motivele invocate de către contestator, acesta a reiterat criticile invocate și în fața instanței de recurs, arătând în esență că, este nemulțumit de modalitatea în care s-a soluționat cauza în recurs. Examinând contestația în anulare în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc.

pen., instanța constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate. Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i 1 ), cu privire la care existau probe la dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1). Din dispozițiile Codului de procedură penală rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

În speță, hotărârea contestată are ca obiect soluționarea unui recurs formulat împotriva unei sentințe definitive pronunțată în procedura prev. de art. 278 1 C. proc. pen., recurs formulat de contestator și respins ca inadmisibil, obiectul căii de atac promovate neconstituindu-l o hotărâre pronunțată pe fond în recurs, după cum impun dispozițiile art. 386 C. proc. pen. De asemenea, una din condițiile de admisibilitate ale cererii de contestație în anulare este ca motivul pe care se sprijină contestația în anulare să fie dintre cele prevăzute expres și limitativ în art. 386 C. proc. pen.

Raportând aspectele teoretice prezentate speței de față, se constată că invocarea formală a cazurilor de contestație în anulare prevăzute de art. 386 lit. a), b), c) și d) (calificate potrivit susținerilor contestatorului) și formularea de critici privind modul de soluționare a cauzei de către instanță nu pot reprezenta temeiuri pentru constatarea admisibilității contestației în anulare, neregăsindu-se printre cele 5 motive prevăzute de lege, care se referă exclusiv la : a) neîndeplinirea în condițiile legii a procedurii de citare a părții la termenul când s-a judecat recursul; b) imposibilitatea părții de a se prezenta la termenul de judecare a recursului și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) situația în care instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 lit. f) - i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar; d) situația în care împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă și e) situația în care la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1) C. proc.

pen. În cauză, criticile formulate de contestator nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu sunt întrunite condițiile de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în principiu a contestației în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen. Ca atare, văzând dispozițiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul G.R.M. și va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul G.R.M. împotriva Deciziei penale nr. 4092 din 11 decembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 1006/33/2012. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 aprilie 2013. Procesat de GGC - GV