ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1131/2013

Asupra contestației în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

decizia penală nr. 4044 din 6 decembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1007/33/2012, a fost

respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul G.R.M. împotriva

sentinței penale nr. 81 din 1 august 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală

și de minori.

A fost obligat recurentul petiționar

la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva deciziei anterior

menționate, a formulat contestație în anulare contestatorul G.R.M., care a fost

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la

data de 20 decembrie 2012, fără a indica însă motivele ce stau la baza

promovării acestei căi de atac.

Examinând contestația în anulare

formulată de contestatorul G.R.M., sub aspectul admisibilității în principiu,

Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce

vor urma.

Contestația în anulare constituie o

cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe

alte căi, și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură,

iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.

Natura juridică a acestui remediu

procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației în

anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși

instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care

a dat hotărârea și de a o infirma eventual.

În conformitate cu dispozițiile art.

391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în

anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind

respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală,

arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de

dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se

află la dosarul cauzei.

Art. 386 C. proc. pen. prevede

cazurile în care se poate face contestație în anulare, însă numai împotriva

hotărârilor penale definitive, contestația în anulare putând fi exercitată doar

în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de lege.

Prin urmare, examinarea temeiniciei

contestației nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în

principiu.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C.

proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație

în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții

pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost

îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la

termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această

împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a

pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele

prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f-1

1

), cu privire la care

existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au

pronunțat două hotărâri diferite pentru aceeași faptă;

e) când la judecarea recursului sau la

rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost

ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1) C. proc. pen.

Așadar, legiuitorul a prevăzut expres

și limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin

intermediul contestației în anulare, instituindu-se astfel o garanție că

această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane și în orice condiții de a

înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătorești definitive.

În prezenta cauză se constată că a

fost promovată calea extraordinară de atac a contestației în anulare împotriva

unei decizii prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca

inadmisibil, recursul declarat de petiționarul G.R.M. împotriva unei sentințe

prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de același

petiționar împotriva referatului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj

nr. 61/VIII/1 din 7 martie 2012.

Totodată, se reține că în cuprinsul cererii

formulate de contestator nu au fost expuse argumente care ar putea fi calificate

și încadrate în dispozițiile art. 386 C. proc. pen., iar pe de altă parte, se constată

că hotărârea atacată, deși este definitivă, astfel cum prevede textul art. anterior

menționat, nu este dintre cele împotriva cărora se poate exercita această cale extraordinară

de atac, având în vedere și împrejurarea că nu vizează o soluție pe fondul cauzei.

Astfel fiind, contestația în anulare formulată

de conte statorul G.R.M. apare ca fiind inadmisibilă, nefîind îndeplinite cumulativ

cerințele care condiționează admiterea în principiu a acesteia.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte constată că în cauză se impune adoptarea unei soluții sprijinite pe dispozițiile

art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul

cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația

în anulare formulată de contestatorul G.R.M. împotriva deciziei penale nr. 4044

din 6 decembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în Dosarul nr. 1007/33/2012.

Obligă contestatorul la plata sumei de

400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1 aprilie

2013.