ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 96/2006

Asupra contestației în anulare de

față:

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Contestatorul N.S., la data de 18

octombrie 2004, s-a adresat cu plângere prealabilă Tribunalului Teleorman, secția

penală, privind tragerea la răspundere penală a numiților D.C. - colonel de

securitate, V.V. - locotenent de poliție, T.G. - plutonier în poliție, V.I. –

colonel în poliție și V.M. - sergent major, solicitând tragerea la răspundere

penală a acestora, pentru comiterea infracțiunii de lovire, prevăzute de art. 180

alin. (2) C. pen., și obligarea lor la plata sumei de 60.000.000 lei, cu titlu

de daune morale.

S-a susținut că cei cinci făptuitori

l-au băgat pe nedrept în închisoare, fiindu-i aplicat Decretul nr. 153/1970 pe

vremea regimului Ceaușescu.

Tribunalul Teleorman, prin sentința

penală nr. 14 din 18 ianuarie 2005, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), raportat

la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal privind pe

cei cinci inculpați, pentru art. 180 alin. (2) C. pen., pe motiv că plângerea a

fost tardiv introdusă de către contestatorul N.S., în calitate de partea

vătămată.

S-a formulat recurs împotriva

acestei sentințe și Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia

penală nr. 531 din 29 martie 2005, a respins recursul, ca nefondat, și a fost

menținută sentința penală nr. 14, ca fiind legală și temeinică.

S-a motivat că, în mod corect a fost

respinsă ca tardivă plângerea, deoarece partea vătămată a depus la instanță

acțiunea la data de 18 octombrie 2004, iar faptele pe care le pretinde că le-au

comis inculpați au fost săvârșite în vara anului 1978, deci cu mult peste

termenul de 2 luni, prevăzută de art. 284 pct. 1 C. proc. pen.

Cele două hotărâri, sentința și

decizia, au fost atacate cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, care

prin decizia penală nr. 3693 din 15 iunie 2005, a respins recursul, ca

inadmisibil.

S-a motivat că recursul declarat de

partea vătămată este inadmisibil, întrucât partea vătămată a uzat de căile de

judecată prevăzute de lege, respectiv judecata în fond, care s-a efectuat de

către, Tribunalul Teleorman și calea de atac a recursului, ce a revenit spre

competentă soluționare Curții de Apel București, secția penală.

Apreciind că o cale de atac a

recursului la recurs este inadmisibilă, s-a respins recursul acestuia.

N.S. s-a adresat Înaltei Curți de

Casație și Justiție cu contestație în anulare, pe considerent că în mod

nejustificat și împotriva prevederilor legii, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, i-a respins recursul, ca inadmisibil.

Examinând contestația în anulare, în

raport de dispozițiile art. 386 și art. 389 C. proc. pen., se constată că

aceasta este inadmisibilă, pentru considerente ce vor fi expuse mai jos.

Potrivit art. 386 C. proc. pen.,

contestația în anulare, care este o cale de atac extraordinară, se poate face

împotriva hotărârilor penale definitive.

Având în vedere că hotărârea

definitivă pronunțată în cauză este decizia nr. 531 din 29 martie 2005,

contestația în anulare formulată este inadmisibili, întrucât ea nu revine spre

soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, care așa cum s-a și

menționat, nu avea nici competența materială de a soluționa recursul declarat

de contestator împotriva deciziei Curții de Apel București, care era

definitivă.

În consecință, contestația în

anulare se va respinge, ca inadmisibilă, în cauză nefiind incidente atât prevăzute

art. 386 pct. a - d C. proc. pen., cum de altfel nici cele înscrise la art. 389

C. proc. pen., care se referă la cazurile în care se poate face contestație în

anulare și instanța competentă să soluționeze.

În speță, contestatorul se putea

adresa cu contestația în anulare Curții de Apel București, cea care a pronunțat

o hotărâre definitivă și împotriva căreia legiuitorul a prevăzut că se poate

face contestație în anulare.

Văzând și dispozițiile art. 189 și

urm. C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatorul N.S., împotriva deciziei

penale nr. 3693 din 15 iunie 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală.

Obligă pe contestator să plătească

statului suma de 20 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică

astăzi, 10 ianuarie 2006.