ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1944/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 14

octombrie 2005, reclamantul B.C. a solicitat anularea actului nr. 8569 din 14

septembrie 2005 și a deciziei nr. 6655 din 26 martie 2004 și menținerea

hotărârii nr. 6655 din 1 iulie 2003, toate trei emise de Casa Județeană de

Pensii Bihor.

În motivarea acțiunii arată că prin

adresa nr. 8569 din 14 septembrie 2005, pârâta i-a comunicat că cererea prin

care solicita acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, a fost

clasată, însă consideră că, chiar dacă a mai fost solicitată o astfel de

cerere, a adus la cunoștință aspecte noi referitoare la problema în cauză.

Mai arată că inițial, prin hotărârea

nr. 6655 din 1 iulie 2003, s-a reținut corect că are calitatea de refugiat, dar

că ulterior, prin decizia nr. 6655 din 26 martie 2004, s-a revocat hotărârea,

pentru considerentul că familia sa a fost refugiată din Beiuș, la Focșani, două localități aflate sub administrație românească, nefăcând dovada persecuției

etnice de către autoritățile ungare.

Menționează că prin noua cerere a

prezentat înscrisuri noi, printre care un document eliberat de Arhivele

Naționale, din care rezultă că tatăl său figurează în registrul cu evidența

refugiaților români din Ungaria și o decizie a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, prin care surorii sale i s-a stabilit calitatea de refugiat.

Susține că în declarațiile celor doi

martori s-a strecurat o eroare cu privire la localitatea din care au plecat

părinții săi în refugiu, dar ulterior au precizat situația reală, și anume, că

aceștia au plecat din Rontău, nu din Beiuș, împrejurare ce rezultă și din

carnetul de muncă al tatălui său, în care se menționează că a desfășurat

activitate în Oradea, care este în apropierea localității Rontău.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 330/CA/2005

- P.I. din 21 noiembrie 2005, a respins acțiunea, reținând că prin sentința nr.

360/CA din 26 mai 2004, s-a respins acțiunea formulată de reclamant împotriva

deciziei prin care s-a anulat hotărârea nr. 6655 din 1 iulie 2003, care i-a

recunoscut calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000,

instanța analizând toate probele invocate de reclamant, în cererea care a fost

clasată de către pârâtă, astfel că acestea nu mai pot fi puse din nou în

discuție.

Reclamantul a declarat recurs

împotriva sentinței, susținând că, atât instanța, cât și pârâta au interpretat

eronat probele existente, neținând cont de extrasul eliberat de Arhivele

Naționale și de decizia prin care surorii sale i s-a recunoscut calitatea de

refugiat.

Consideră că instanța a apreciat

greșit că probele pe care le-a prezentat, sunt neconcludente și că nu este de

admis a se face discriminare față de sora sa, cu toate că sunt două situații

identice.

Recursul nu este fondat.

Recurentul a mai contestat decizia nr.

6655 din 1 iulie 2003, emisă de intimată, în pricina formând obiectul dosarului

nr. 1749/CA/2004 - P.I. al Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ, care, prin sentința nr. 360/CA/2004 - P.I. din 26 mai 2004, i-a

respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Această sentință a rămas definitivă

și irevocabilă, astfel că în ce privește contestarea deciziei nr. 6655/2003,

există putere de lucru judecat, conform dispozițiilor art. 163 alin. (1) C. proc.

civ., atât în pricina respectivă, cât și în cea de față, fiind vorba de aceeași

cauză, același obiect și aceleași părți.

Susținerea contrară a recurentului

apare, astfel, ca fiind nereală, mai ales că din cuprinsul sentinței nr. 360/2004

și din cererea de chemare în judecată din această pricină rezultă indiscutabil

existența unei identități în ce privește cauza, obiectul și părțile între cele

două litigii, cu privire la contestarea deciziei nr. 6655/2003, iar din

motivarea sentinței nr. 360/2004 reiese că instanța respectivă a avut în vedere

toate probele pretinse de recurent, ca fiind în favoarea admiterii acțiunii

sale, printre care și extrasul eliberat de Arhivele Naționale, hotărârea

judecătorească privind pe sora sa, carnetul de muncă al tatălui și declarațiile

martorilor, dar a considerat că ele au fost analizate de către instanță și nu

mai pot fi puse din nou în discuție.

În ce privește contestarea adresei nr.

8569 din 14 septembrie 2005, emisă de intimată, prin care i se comunică

recurentului, că cererea prin care se adresa Comisiei pentru aplicarea Legii nr.

189/2000, a fost clasată, pentru că s-a mai adresat anterior cu o cerere având

același conținut, la care i s-a răspuns, trebuie avut în vedere că o astfel de

adresă nu poate fi considerată că este un act administrativ în sensul prevăzut

de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului

administrativ, astfel că, nefiind întrunite condițiile art. 1 din aceeași lege,

cererea apare ca fiind inadmisibilă.

Pentru considerentele menționate mai

sus, recursul va fi respins ca nefondat, cu precizarea că motivarea sentinței

se va completa cu prezenta motivare.

Văzând și prevederile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 299 și 312 C. proc. civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.C.

împotriva sentinței nr. 330/CA din 21 noiembrie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 26 mai 2006.