ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 118/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 20 februarie 2004, reclamantul I.A. a solicitat anularea hotărârii nr. 8379

din 30 ianuarie 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor, prin care i s-a

respins cererea de stabilire a calității de persoană refugiată din localitatea

de domiciliu, din motive etnice.

În motivarea acțiunii,

reclamantul arată că tatăl său a fost nevoit să se refugieze din localitatea

Cordău, în localitatea Sumugiu, din motive etnice, la data de 2 noiembrie 1940

și că mama sa, împreună cu copiii lor, printre care și reclamantul, l-au urmat

în refugiu în anul 1941, revenind în localitatea de domiciliu, în luna martie

1945.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 202 din 15 martie

2004, a admis acțiunea, în sensul că a anulat hotărârea contestată și a obligat

pârâta să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999,

pentru perioada 15 aprilie 1941 - 6 martie 1945.

Instanța reține că

reclamantul a făcut dovada că, împreună cu părinții, au fost refugiați datorită

persecuțiilor etnice, din localitatea Cordău, în localitatea Sumugiu,

împrejurare ce rezultă din declarațiile martorilor și din actul eliberat de

Arhivele Statului.

Pârâta Casa Județeană de

Pensii Bihor a declarat recurs împotriva sentinței, considerând că este

nelegală și netemeinică.

Susține că reclamantul nu a

făcut dovada unei persecuții etnice și nici a situației de strămutare sau de

refugiu în altă localitate, actele depuse la dosar fiind contradictorii, în

sensul că din actul eliberat de către Direcția județului Bihor a Arhivelor

Naționale, rezultă că tatăl reclamantului figurează în indexul cu evidența

refugiaților români din Ungaria, la 2 noiembrie 1940, dar din certificatul de

naștere al reclamantului rezultă că s-a născut la 30 martie 1940, în

localitatea de domiciliu, iar martorii nu au menționat nimic cu privire la

plecarea tatălui acestuia, în refugiu, la 2 noiembrie 1940 sau la o eventuală

vizită a acestuia în localitatea de domiciliu.

Recursul va fi admis, în

sensul și pentru considerentele care se vor arăta în continuare.

Conform prevederilor art. 1

din O.G. nr. 105/1999, adoptată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și

completările ulterioare, „Beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe,

persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții

din motive etnice, după cum urmează (…) lit. c) a fost refugiată, expulzată sau

strămutată în altă localitate”.

Art. 6

1

din

ordonanță stabilește că „Dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de

către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către

organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice

mijloc de probă prevăzut de lege”.

Din certificatul nr. 6659

din 10 noiembrie 2003, eliberat de către Direcția Județeană Bihor a Arhivelor

Naționale (intitulat „Extras”), rezultă că I.F. figurează în indexul cu

evidența refugiaților români din Ungaria, începând cu 2 noiembrie 1940.

Conform certificatului de

naștere și buletinului de identitate ale intimatului, acesta s-a născut la 30

martie 1941, din părinții I.F. și I.E., în localitatea Cordău, județul Bihor.

Martorii U.G. și B.F. au

declarat că intimatul și părinții săi au fost refugiați în perioada aprilie

1941 - martie 1945, din localitatea Cordău, în localitatea Sumugiu, din cauza

autorităților maghiare.

Se reține, astfel, că între

actul eliberat de Arhivele Naționale și declarațiile martorilor există

contradicții în ce privește data plecării în refugiu a tatălui intimatului.

De asemenea, nu este lămurit

în ce împrejurare și când anume a revenit tatăl intimatului, în localitatea de

domiciliu și dacă mama intimatului a urmat pe soțul său în refugiu și în ce

condiții a revenit, eventual, în localitatea de domiciliu, pentru a naște pe

intimat, iar apoi dacă împreună au plecat în refugiu din cauza persecuției

etnice exercitată de autoritățile maghiare.

Pentru lămurirea

neconcordanțelor existente între certificat și declarațiile martorilor, ca și a

situației mamei intimatului, în perioada în discuție, se impune ca hotărârea

pronunțată de instanța de fond să fie casată, iar cauza să se trimită, spre

rejudecare, la aceeași instanță, care urmează să completeze probatoriile, în

sensul celor menționate mai sus.

Văzând și prevederile art. 7

alin. (4) din O.G. nr. 105/1999, ale art. 14 din Legea nr. 29/1990 și ale art. 313

și 315 C. proc. civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 202 din 15 martie

2004, a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința recurată și

trimite cauza, aceleiași instanțe, spre rejudecare.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 ianuarie 2005.