ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8518/2006

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Reclamanții N.D.E. și

M.M.V. au chemat în judecată pe pârâții M.V., Municipiul

București, prin Primarul general și SC H.N. SA, solicitând

Judecătoriei sectorului 1, pe rolul căreia cauza a fost

înregistrată sub nr. 14229 din 5 august 2004, să constate

nevalabilitatea titlului statului asupra apartamentului nr.2 situat în

București, și să dispună obligarea pârâților de a

lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie

reclamanților apartamentul menționat.

În raport cu valoarea apartamentului,

de 25.000 EURO, astfel cum a fost indicată de reclamanți,

Judecătoria sectorului 1, a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului București. Tribunalul București,

secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 1122 din 21

decembrie 2004, a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind

constatarea nevalabilității titlului statului, de asemenea, a respins

ca inadmisibilă acțiunea în revendicare formulată în

contradictoriu cu pârâții Municipiul București și SC H.N.SA

și a disjuns capătul de cerere privind revendicarea, formulat în

contradictoriu cu pârâta M.V.

Împotriva sentinței au declarat

apel reclamanții, apelul fiind respins ca nefondat, potrivit deciziei

civile nr. 102/A din 3 martie 2006, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, în dosarul nr. 33752/2/2005.

Împotriva deciziei pronunțate

în etapa procesuală a apelului au declarat recurs apelanții

reclamanți N.D.E. și M.M.V., criticând-o ca fiind nelegală în

temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

La termenul de dezbateri, în baza

dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Curtea a pus în

discuție, din oficiu, motivul de casare de ordine publică

prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., respectiv necompetența

materială a Curții de Apel București de a soluționa apelul.

În cauză sunt incidente

prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., în raport cu dispozițiile

tranzitorii ale Legii nr. 219/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 pentru

modificarea și completarea Codului de procedură civilă.

Prin derogare de la prevederile art.

725 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora: „Procesele în curs de

judecată la data schimbării competenței instanțelor legal

investite vor continua să fie judecate de acele instanțe”,

legiuitorul a statuat în art. II din Legea nr. 219/2005 că, atât în

primă instanță cât și în căile de atac, proceselor în

curs de judecată li se aplică normele de competență

prevăzute de „prezenta lege”.

Chiar dacă instanțele erau

legal investite cu soluționarea unor cauze, în primă

instanță sau în căile de atac, în temeiul normelor tranzitorii

menționate schimbarea normelor de competență este de

imediată aplicare și proceselor în curs, cu consecința că

instanța investită conform regulilor de competență

anterioare urma să se dezinvestească și să trimită

dosarul la instanța competentă potrivit „prezentei legi”.

Din această perspectivă,

prin art. II din Legea nr. 219/2005, legiuitorul a avut în vedere criteriul

competenței materiale procesuale, respectiv stabilirea competenței

(inclusiv pe verticală) în funcție de natura, obiectul și

valoarea litigiului.

Este adevărat că

această interpretare sacrifică parțial competența

materială de atribuție a instanțelor de control judiciar, dar,

dacă aplicarea legii impune această interpretare, înseamnă

că însuși legiuitorul a anulat implicit, parțial și

competența de atribuție a Înaltei Curți de Casație și

Justiție și a curților de apel, reglementând o soluție

procedurală de excepție, pe o perioadă determinată și

anume aceea ca recursurile declarate împotriva hotărârilor date de

curțile de apel și apelurile declarate împotriva sentințelor

pronunțate de tribunale să fie soluționate tot de curțile

de apel (recursurile), respectiv de tribunale (apelurile), în cauzele care, în

funcție de natura, obiectul și valoarea litigiului, sunt („potrivit

prezentei legi”) de competența în primă instanță a

judecătoriei.

În prezenta cauză, din punct de

vedere procesual, după intrarea în vigoare a Legii nr. 219/2005, Curtea de

Apel București nu mai era competentă să soluționeze apelul

într-un litigiu cu o valoare sub 5 miliarde lei, ci, în temeiul

dispozițiilor art. II alin. (2) din actul normativ menționat, trebuia

să trimită dosarul Tribunalului București urmând procedura

prevăzută de alin. (4) al aceluiași articol de lege.

Pentru considerentele prezentate, în

baza dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ. și a

dispozițiilor art. 313 C. proc. civ., Curtea urmează să

admită recursul, să caseze decizia și să trimită cauza

pentru soluționarea apelului la Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții N.D.E. și M.M.V. împotriva deciziei nr. 102/A din 3

martie 2006 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Casează decizia și trimite

cauza pentru soluționarea apelului la Tribunalul București.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 25 octombrie 2006.