ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5661/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 749 din 7

septembrie 2004, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins

acțiunea formulată de reclamantul C.C.V., în contradictoriu cu Primăria

municipiului București, prin primar, ca fiind prematur formulată, reținând că,

deși a fost declanșată procedura administrativă, nu a fost emisă o dispoziție

sau decizie prin care să fi fost soluționată notificarea reclamantului.

A reținut tribunalul, că entitatea

pârâtă nu s-a conformat termenului prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, însă această împrejurare nu dă reclamantului dreptul de acces direct

la acțiunea în justiție, pentru a se substitui entității notificate în

soluționarea cererii de acordare a măsurilor reparatorii. Dreptul reclamantului

la acțiunea în justiție ia naștere numai în momentul în care entitatea

notificată emite actul prin care a soluționat notificarea. Anterior emiterii

dispoziției poate să formuleze cerere prin care să solicite obligarea pârâtei

să soluționeze notificarea și/sau să plătească despăgubiri pentru repararea

prejudiciului cauzat prin atitudinea sa.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia nr. 672 A din

21 aprilie 2005, a admis apelul declarat de reclamant, a anulat sentința

apelată și a fixat termen pentru evocarea fondului, reținând că în mod greșit a

constatat tribunalul că acțiunea ar fi prematur introdusă ori inadmisibilă, cât

timp absența răspunsului persoanei juridice deținătoare are valoarea unui refuz

de restituire a bunului, refuz care trebuie cenzurat în condițiile legii

speciale.

Evocând fondul, aceeași instanță de

apel, prin decizia civilă nr. 702/A din 30 noiembrie 2006, a admis contestația

formulată de C.C.V. și a dispus restituirea în natură către contestator a

apartamentului nr. 5 de la etajul 2, cu suprafața de 64,01 mp și a podului

mansardat, conform concluziilor expertizei de la fila 148 din dosarul curții de

apel.

Pentru a pronunța această hotărâre,

curtea de apel a reținut că, prin notificare, reclamantul a cerut să-i fie

restituit în natură spațiul de 79,16 mp, situat în București, a podului și a

terenului aferent.

Prin hotărârea nr. 50 din 19

noiembrie 2003, C.N.P.R. SA a restituit reclamantului imobilului deținut de

aceasta, compus din cota parte de 32,06 mp teren și clădire în suprafață de

75,58 mp, alcătuită din 2 camere în suprafață utilă de 58,35 mp și o cameră în

suprafață de 16,88 mp.

Reclamantul a notificat și Primăria

municipiului București, expertiza efectuată în cauză a identificat apartamentul,

iar la expertiză nu au fost formulate obiecțiuni.

De aceea, conform art. 9, art. 10,

art. 25 și urm. din Legea nr. 10/2001, republicată, reclamantul este

îndreptățit la restituirea în natură a apartamentului nr. 5 de la etajul 2.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs municipiul București, prin primarul general, care, invocând

art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., a arătat că în mod greșit s-a reținut că

reclamantul este îndreptățit la restituirea imobilelor, deoarece restituirea în

natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilele care fac obiectul Legii

nr. 10/2001 este un atribut ce revine în exclusivitate unității deținătoare.

Instanțele de judecată nu au astfel de atribuții, competența lor fiind limitată

la analiza valabilității și legalității deciziei emise sau la obligarea

unității deținătoare să răspundă la notificare prin emiterea unei dispoziții.

Lipsa răspunsului nu poate echivala

cu respingerea cererii de restituire, iar acțiunea privind restituirea unui

imobil preluat abuziv, introdusă după data intrării în vigoare a Legii nr.

10/2001, este inadmisibilă, din perspectiva necompetenței generale a

instanțelor în soluționarea unei astfel de cereri care implică cercetarea

valabilității preluării bunului de către stat.

A susținut recurentul că, după

intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, fostul proprietar nu are deschisă

calea acțiunii în revendicare direct la instanță, în temeiul art. 6 alin. (2)

din Legea nr. 213/1998, fiind obligat să urmeze procedura administrativă, și

numai actul emis în temeiul acestei proceduri poate fi atacat în baza art. 24

alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001.

Recurentul se referă și la imobilele

neînscrise în notificarea nr. 1011/2001, pentru care, după intrarea în vigoare

a Legii nr. 10/2001, nu se putea formula acțiune în revendicare.

Analizând recursul, în limita

criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se constată că nu este întemeiat.

În prezenta cauză, tribunalul nu a

fost investit cu soluționarea unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe

prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, așa cum susține

recurentul.

Prin cererea înregistrată la data de

6 iulie 2004, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, intimatul reclamant

a solicitat ca Primăria municipiului București și Primarul municipiului

București să fie obligați să-i restituie în natură spațiul liber din imobilul

situat în București și terenul aferent, care nu au fost vândute chiriașilor,

susținând că s-a adresat cu notificare primăriei, iar aceasta i-a comunicat, cu

adresa nr. 1483 din 17 februarie 2003, că spațiul de la parterul imobilului

este deținut de C.N.P.R. SA, fapt ce l-a determinat să se adreseze cu

notificare și C.N.P.R. SA, pentru partea din imobil deținută de această

unitate. Prin hotărârea nr. 11 din 22 mai 2003, modificată și completată prin

hotărârea nr. 50 din 19 noiembrie 2003, C.N.P.R. SA a dispus restituirea

spațiului pe care aceasta l-a deținut.

A mai susținut reclamantul că, în ce

privește celelalte spații din imobil, 4 apartamente au fost vândute, însă,

pentru că apartamentul nr. 5 de la etajul 2, podul și suprafața de teren

aferentă nu au fost vândute, a cerut Primăriei municipiului București, prin

notificare, ca aceste spații să-i fie restituite în natură.

Rezultă că, prin acțiune,

reclamantul a cerut să-i fie restituite în natură, aceste părți din imobil,

care nu au fost înstrăinate, iar prin notificarea înregistrată la Primăria

municipiului București, la nr. 7806 din 30 mai 2001, a solicitat restituirea

întregului imobil, precizând că apartamentul nr. 5 de la etajul 2 nu a fost

înstrăinat. În finalul notificării, sunt indicate toate înscrisurile anexate la

cerere.

Față de dispozițiile art. 23 din

Legea nr. 10/2001 (art. 25 din legea republicată), primarul municipiului

București era obligat să se pronunțe asupra cererii de restituire a părții din

imobil care face obiectul pricinii, în termen de 60 de zile de la data

înregistrării notificării.

Or, notificarea nu a fost

soluționată în termenul legal și nici ulterior, iar în cursul procesului

entitatea notificată a susținut că nu a fost parcursă procedura prealabilă.

Intimatul-reclamant a declanșat însă această procedură, iar în culpă pentru

nefinalizarea ei este entitatea obligată să soluționeze cererea.

Nesoluționarea notificării timp de

peste 6 ani echivalează cu refuzul de restituire a bunului, iar conduita

imputabilă a entității notificate nu poate constitui un impediment pentru

valorificarea de către intimatul reclamant a dreptului la restituire recunoscut

de lege.

Refuzul de restituie poate fi

cenzurat de instanța judecătorească, iar în acțiunile întemeiate pe prevederile

Legii nr. 10/2001, competența instanței nu se limitează la verificarea

legalității dispoziției emise de unitatea deținătoare sau la obligarea acesteia

să răspundă la notificare, așa cum susține recurentul.

Față de art. 2 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, care prevede că persoana îndreptățită exercită calitatea de

proprietar avută la data preluării „după primirea deciziei sau a hotărârii

judecătorești de restituire, conform prezentei legi”, instanțele judecătorești

au plenitudine de competență în soluționarea cererilor de restituire întemeiate

pe Legea nr. 10/2001. De aceea, susținerea recurentei că acțiunea este

inadmisibilă, nu este întemeiată.

În declarația de recurs s-au făcut

referiri la imobilele necuprinse în notificarea nr. 1011/2001, însă prin

decizia recurată a fost restituit apartamentul nr. 5 de la etajul 2 al

imobilului din str. C. și podul imobilului, iar prin notificarea N/1483,

înregistrată la Primăria municipiului București în termenul legal, la nr.7806,

aflată la fila 19 din dosarul tribunalului, s-a solicitat restituirea în natură

a imobilului situat în str. C.

Prin urmare, prin decizia atacată nu

au fost restituite imobile care nu au făcut obiectul notificării.

Pentru considerentele expuse,

recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, recursul declarat de

municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 702/A din 30

noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 13 septembrie 2007.