ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 318/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 12 august 2003, reclamantul A.C. a formulat contestație împotriva hotărârii nr. 14 din 25 iunie 2003, a Consiliului Superior al Magistraturii, pentru a fi trimisă Înaltei Curți de Casație și Justiție (la acea dată Curtea Supremă de Justiție), solicitând anularea hotărârii mai sus menționate, precum și anularea Ordinului nr. 2006/C din 15 iulie 2003, emis de ministrul justiției. În motivare, reclamantul arată, în raport cu sancțiunea disciplinară ce îi putea fi aplicată, potrivit art. 123 lit. e 1 ) din Legea nr. 92/1992, că ministrul justiției trebuia să exercite acțiunea disciplinară în termen de cel mult 60 zile de la data înregistrării actului de constatare, dar nu mai târziu de un an de la data săvârșirii abaterii disciplinare.

Or, argumentează reclamantul, acțiunea disciplinară trebuia să fie precedată de o cercetare prealabilă, dispusă de ministru. Reclamantul învederează că nu a avut cunoștință de desfășurarea unei cercetări prealabile, în ce-l privește, deși într-o asemenea procedură era obligatorie ascultarea celui în cauză și verificarea apărărilor magistratului cercetat. Conform adresei nr. 713 din 12 iulie 2003, a ministrului justiției, arată în continuare reclamantul în acțiunea introductivă de instanță, s-a dispus efectuarea de verificări la Tribunalul Mureș, de către doi inspectori generali judecătorești, iar prin rezoluția din 14 aprilie 2003, a aceluiași ministru de justiție, s-a dispus efectuarea cercetării prealabile a magistratului M.S., judecător la Tribunalul Mureș.

De asemenea, prin nota nr. 780/IG/N/2003 s-a solicitat reclamantului, în calitatea acestuia de președinte, la acea dată, a Curții de Apel Târgu Mureș, să verifice activitatea fiecărui judecător de la Tribunalul Mureș, pe perioada aprilie 2002 - aprilie 2003, pentru a vedea dacă sunt săvârșite fapte de natură să atragă răspunderea disciplinară. La o dată ulterioară, precizează reclamantul, la sediul Curții de Apel Târgu Mureș s-au prezentat doi inspectori generali din cadrul Ministerului Justiției, care au fost trimiși să verifice conducerea administrativ-judiciară a instanței, precum și modalitatea în care magistrații respectă Codul deontologic, ocazie cu care reclamantul, potrivit propriilor susțineri, a dat o notă de relații.

În nici o situație din cele prezentate mai sus, susține reclamantul, nu i s-a adus la cunoștință că se desfășoară o cercetare prealabilă în ce-l privește, deși, dacă într-adevăr s-a desfășurat o astfel de cercetare, trebuia să i se aducă la cunoștință acest lucru și să i se respecte dreptul conferit de lege, respectiv de a cunoaște toate actele cercetării și de a putea solicita probe în apărare. Cu toate acestea, arată în continuare reclamantul, la data de 23 iunie 2003, raportul de inspecție era deja întocmit, la aceeași dată comunicându-i-se prin fax, să se prezinte pentru data de 25 iunie 2003 la ședința Consiliului Superior al Magistraturii, la care urma să se discute revocarea reclamantului din funcția de președinte al Curții de Apel Târgu Mureș.

În aceste condiții, reclamantul, la data de 24 iunie 2003, și-a înaintat, prin fax, demisia, Consiliului Superior al Magistraturii, pentru a pusă în discuție și de a se lua act de această manifestare de voință. În raport cu cele învederate, reclamantul consideră că hotărârea de revocare din funcția de conducere, precum și ordinul emis de ministrul justiției, în vederea executării lui, sunt lovite de nulitate. Potrivit încheierii nr. 1 din 14 martie 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în complet de 9 judecător, cauza cu care a fost sesizată, în urma formulării contestației reclamantului, a fost scoasă de pe rol și s-a dispus trimiterea acesteia, în vederea soluționării, Curții de Apel Târgu Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Curtea a avut în vedere Decizia nr. 433 din 21 octombrie 2004 a Curții Constituționale, care a stabilit că dispozițiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, sunt neconstituționale, în măsura în care din conținutul lor s-ar înțelege că magistratul nu poate ataca în justiție o hotărâre prin care Consiliul Superior al Magistraturii îi refuză exercitarea unui drept dobândit. Curtea Constituțională a apreciat hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii atacată și emisă în conformitate cu dispozițiile art. 66 alin. (7) din Legea nr. 92/1992, republicată, ca fiind prin natura sa, un act juridic cu caracter administrativ, supus controlului judecătoresc.

Prin sentința civilă nr. 178/2005, a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a fost admisă contestația, s-a anulat hotărârea nr. 14 din 25 iulie 2003, a Consiliului Superior al Magistraturii, precum și Ordinul nr. 2006/C din 15 iulie 2003, al Ministerului Justiției, dat în executarea hotărârii nr. 14/2003, a Consiliului Superior al Magistraturii.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că: sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii nu a fost făcută de către ministrul justiției, astfel cum prevăd dispozițiile art. 66 alin. (7) din Legea nr. 92/1992, modificată, că reclamantului i s-a încălcat dreptul la apărare în fața Consiliului Superior al Magistraturii, deoarece a fost încunoștințat, prin fax, la data de 23 iunie 2003, orele 16.45, că ședința Consiliului Superior al Magistraturii în care se va discuta propunerea de revocare din funcția de conducere, are loc la data de 25 iunie 2003, astfel că nu a avut timpul material necesar să își pregătească apărarea; că la data de 24 iunie 2003, reclamantul și-a dat demisia din funcția de conducere, iar Consiliul Superior al Magistraturii a apreciat că nu este atributul său să ia act de cererea de demisie.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen, Consiliul Superior al Magistraturii, criticând-o pentru nelegalitate, sub trei aspecte, fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 1, 7, 8 și 9 C. proc. civ. În primul motiv de recurs se susține că sentința este nulă, întrucât la judecată nu a participat procurorul, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 pct. 9 din Legea nr. 554/2004.

În al doilea motiv de recurs se precizează că instanța a apreciat greșit actul juridic dedus judecății, deoarece din actele dosarului rezultă faptul că ministrul justiției a validat propunerea Inspecției Generale și de Audit Intern prin viza „De acord, 23 iunie 2003”, aplicată pe nota nr. 2116/IGAI/10/2003; că nu era nevoie de o adresă oficială a ministrului către o direcție din subordinea sa, pentru pregătirea lucrărilor necesare desfășurării activității Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv Direcția Organizare a Instanțelor, Resurse Umane și Statistică Judiciară, un compartiment al acestei direcții asigurând secretariatul consiliului.

S-a mai arătat faptul că la mapa profesională a magistratului nu se regăsește adresa nr. I/3386 din 23 iunie 2003 (menționată în cuprinsul hotărârii nr. 14/2003, a Consiliului Superior al Magistraturii), se explică prin aceea că arhiva cu documentele ședințelor Consiliului Superior al Magistraturii se află la sediul actual al consiliului, iar mapele profesionale au rămas în custodia ministrului justiției, până la asigurarea unui sediu corespunzător pentru Consiliul Superior al Magistraturii. În ultimul motiv de recurs se menționează că dreptul la apărare al reclamantului nu a fost încălcat, acesta având posibilitatea să solicite amânarea discutării propunerii de revocare din funcția de conducere, în vederea pregătirii apărării.

Verificând cauza, în funcție de motivarea recursului, în lumina dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Curtea apreciază că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente: Referitor la primul motiv de recurs, se constată că participarea procurorului la proces nu era necesară. Acțiunea promovată de reclamant în luna august 2003, este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 29/1990, care nu cuprindea prevederi referitoare la participarea procurorului la dezbateri. Dispoziții în sens contrar au fost prevăzute în art. 1 alin. (9) din Legea nr. 554/2004, însă prin art. IV din O.U.G. nr. 190/2005 s-a prevăzut că cererile în contencios administrativ se soluționează fără participarea reprezentantului Ministerului Public.

Față de această situație, chiar dacă s-ar împărtăși punctul de vedere al recurentei și sentința ar fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în fond după casare, judecata ar avea loc tot fără participarea procurorului. Drept urmare, primul motiv de recurs nu poate fi primit. În ce privește al doilea motiv de recurs, nici acesta nu este fondat. Curtea de apel a reținut în mod corect faptul că nu a existat o propunere a ministrului justiției privind revocarea din funcția de conducere a reclamantului. Dispozițiile art. 66 alin. (7) din Legea nr. 92/1992, republicată și modificată prin O.U.G. nr. 179/1999, prevăd că ministrul justiției poate propune Consiliului Superior al Magistraturii, revocarea din funcția de conducere, înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin. (5), dacă se constată exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției de conducere, precum și în cazul în care magistratul săvârșește o abatere disciplinară.

Prin hotărârea nr. 14 din 25 iunie 2003, a Consiliului Superior al Magistraturii, a fost admisă propunerea ministrului justiției și A.C. a fost revocat din funcția de președinte al Curții de Apel Târgu Mureș, pentru exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției de conducere, potrivit art. 66 alin. (7) teza I din Legea nr. 92/1992, modificată. Verificându-se actele dosarului, se constată că nu a existat o propunere a ministrului justiției, în sensul textului legal sus-citat.

În dosarul Consiliului Superior al Magistraturii se află nota cu nr. 2116/IGAI/2003 a Inspecției Generale și Audit Intern din cadrul Ministerului Justiției, privind rezultatele verificării modului de exercitare a conducerii administrativ-judiciare la Curtea de Apel Târgu Mureș, precum și a modului în care sunt respectate normele Codului deontologic al magistraților, cu propunerea ca ministrul justiției să sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii, pentru revocarea din funcția de conducere, înainte de împlinirea termenului de 4 ani (28 noiembrie 2005), a magistratului A.C. Pe nota respectivă, nr. 2116/IGAI/2003 se află rezoluția „De acord, 23 iunie 2003”, urmată de o semnătură olografă indescifrabilă.

Această semnătură s-a apreciat de către Consiliul Superior al Magistraturii, că ar aparține ministrului și că reprezintă sesizarea legală a Consiliului Superior al Magistraturii, conform art. 66 alin. (7) teza I din Legea nr. 92/1992, modificată. În motivarea hotărârii nr. 14/2003, a Consiliului Superior al Magistraturii, se menționează că prin adresa nr. I/3386 din 23 iunie 2003, ministrul justiției a propus revocarea din funcția de conducere a magistratului A.C.

Adresa nr. I/3386 din 23 iunie 2003 nu se regăsește în dosar, iar Ministerul Justiției, cu adresa nr. 51780/2005, a comunicat Curții de Apel Târgu Mureș, faptul că, Consiliul Superior al Magistraturii a precizat că la mapa profesională a magistratului nu se regăsește adresa cu nr. I/3386 din 23 iunie 2003 și că în arhiva Ministerului Justiției nu a fost identificată nici o altă lucrare privind propunerea ministrului justiției de revocare din funcția de conducere a lui A.C., cu excepția notei nr. 2116/IGAI/ 2003 și a adresei cu același nr. ale Inspecției Generale de Audit Intern din Ministerul Justiției.

Având în vedere că pe adresa nr. 2116/IGAI/2003, a Ministerului Justiției, este trecut și nr. I/3386 din 23 iunie 2003, precum și nr. 492/CSM/2003, se poate concluziona că nr. I/3386 din 23 iunie 2003 este numărul adresei de înaintare a actelor de către Ministerul de Justiție, iar nr. 492/CSM/2003 este numărul de înregistrare a lucrării respective la Consiliul Superior al Magistraturii. Așadar, nu există propunerea ministrului justiției de revocare din funcția de conducere a magistratului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 66 alin. (7) din Legea nr. 92/1992. Simpla rezoluție din 23 iunie 2003 „De acord”, urmată de o semnătură indescifrabilă, care numai se presupune că ar fi a ministrului atunci în funcție, nu valorează și nu echivalează cu propunerea legală menționată de textul legal sus citat, pentru a se putea dispune de către Consiliul Superior al Magistraturii, revocarea din funcția de conducere a unui magistrat.

Propunerea ministrului justiției se impune să fie formală, motivată, întrucât în lipsa acestui mod de sesizare a Consiliului Superior al Magistraturii, consiliul nu se poate pronunța, nefiind îndeplinită o condiție impusă de lege. Adoptând hotărârea nr. 14/2003, Consiliul Superior al Magistraturii a emis un act nelegal, care în mod judicios a fost anulat de către instanță. Ca urmare a anulării hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, în mod legal a fost anulat și Ordinul nr. 2006/C din 15 iulie 2003, al Ministerului Justiției, dat în executarea hotărârii nr. 14/2003, a Consiliului Superior al Magistraturii. Din acest punct de vedere, Ministerul Justiției are calitate procesuală pasivă, întrucât a emis un act administrativ atacat la instanța de contencios administrativ.

Referitor la ultimul motiv de recurs, Curtea reține că nu a fost încălcat dreptul la apărare al reclamantului-intimat la Consiliul Superior al Magistraturii, întrucât acesta a avut posibilitatea de a cere amânarea discutării revocării sale din funcția de conducere, lucru pe care nu l-a făcut. Putea să solicite aceasta tot prin fax, astfel cum a procedat cu cererea de demisie. La data de 24 iunie 2003, reclamantul a trimis, prin fax, Consiliului Superior al Magistraturii, demisia sa din funcția de conducere, însă acesta nu a luat-o în considerare. Demisia este un act unilateral și conduce la încetarea raporturilor de serviciu din funcția la care se referă. Consiliul Superior al Magistraturii avea obligația să aprecieze asupra acestei situații nou create și să procedeze în consecință, încunoștințând pe Ministerul Justiției, pentru a lua act de denunțarea unilaterală a raporturilor de funcție de conducere.

Invocarea dispozițiilor art. 88 și 93 din Legea nr. 92/1992, modificată, în cuprinsul hotărârii nr. 14/2003, a Consiliului Superior al Magistraturii, nu are legătură cu demisia din funcția de conducere și ca atare, textele legale menționate nu sunt relevante în cauză. În concluzie, având în vedere că, Consiliul Superior al Magistraturii nu a fost legal sesizat de către ministrul justiției, în conformitate cu dispozițiile art. 66 alin. (7) din Legea nr. 92/1992, modificată și că petentul formulase cerere de demisie în data de 24 iunie 2003, hotărârea nr. 14 din 25 iunie 2003, a Consiliului Superior al Magistraturii, este nelegală și în mod corect a fost anulată de către instanța de fond. Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile nr. 178 din 14 iunie 2005, a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2006.