ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 318/2006

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 318/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 12 august 2003,

reclamantul A.C. a formulat contestație împotriva hotărârii nr. 14 din 25 iunie

2003, a Consiliului Superior al Magistraturii, pentru a fi trimisă Înaltei

Curți de Casație și Justiție (la acea dată Curtea Supremă de Justiție),

solicitând anularea hotărârii mai sus menționate, precum și anularea Ordinului

nr. 2006/C din 15 iulie 2003, emis de ministrul justiției.

În motivare, reclamantul arată, în

raport cu sancțiunea disciplinară ce îi putea fi aplicată, potrivit art. 123

lit. e

1

) din Legea nr. 92/1992, că ministrul justiției trebuia să

exercite acțiunea disciplinară în termen de cel mult 60 zile de la data

înregistrării actului de constatare, dar nu mai târziu de un an de la data

săvârșirii abaterii disciplinare. Or, argumentează reclamantul, acțiunea

disciplinară trebuia să fie precedată de o cercetare prealabilă, dispusă de

ministru.

Reclamantul învederează că nu a avut

cunoștință de desfășurarea unei cercetări prealabile, în ce-l privește, deși

într-o asemenea procedură era obligatorie ascultarea celui în cauză și

verificarea apărărilor magistratului cercetat.

Conform adresei nr. 713 din 12 iulie

2003, a ministrului justiției, arată în continuare reclamantul în acțiunea

introductivă de instanță, s-a dispus efectuarea de verificări la Tribunalul Mureș, de către doi inspectori generali judecătorești, iar prin rezoluția din 14

aprilie 2003, a aceluiași ministru de justiție, s-a dispus efectuarea

cercetării prealabile a magistratului M.S., judecător la Tribunalul Mureș.

De asemenea, prin nota nr.

780/IG/N/2003 s-a solicitat reclamantului, în calitatea acestuia de președinte,

la acea dată, a Curții de Apel Târgu Mureș, să verifice activitatea fiecărui

judecător de la Tribunalul Mureș, pe perioada aprilie 2002 - aprilie 2003,

pentru a vedea dacă sunt săvârșite fapte de natură să atragă răspunderea

disciplinară.

La o dată ulterioară, precizează

reclamantul, la sediul Curții de Apel Târgu Mureș s-au prezentat doi inspectori

generali din cadrul Ministerului Justiției, care au fost trimiși să verifice

conducerea administrativ-judiciară a instanței, precum și modalitatea în care

magistrații respectă Codul deontologic, ocazie cu care reclamantul, potrivit

propriilor susțineri, a dat o notă de relații.

În nici o situație din cele

prezentate mai sus, susține reclamantul, nu i s-a adus la cunoștință că se

desfășoară o cercetare prealabilă în ce-l privește, deși, dacă într-adevăr s-a

desfășurat o astfel de cercetare, trebuia să i se aducă la cunoștință acest lucru

și să i se respecte dreptul conferit de lege, respectiv de a cunoaște toate

actele cercetării și de a putea solicita probe în apărare.

Cu toate acestea, arată în

continuare reclamantul, la data de 23 iunie 2003, raportul de inspecție era

deja întocmit, la aceeași dată comunicându-i-se prin fax, să se prezinte pentru

data de 25 iunie 2003 la ședința Consiliului Superior al Magistraturii, la care

urma să se discute revocarea reclamantului din funcția de președinte al Curții

de Apel Târgu Mureș.

În aceste condiții, reclamantul, la

data de 24 iunie 2003, și-a înaintat, prin fax, demisia, Consiliului Superior

al Magistraturii, pentru a pusă în discuție și de a se lua act de această

manifestare de voință.

În raport cu cele învederate,

reclamantul consideră că hotărârea de revocare din funcția de conducere, precum

și ordinul emis de ministrul justiției, în vederea executării lui, sunt lovite

de nulitate.

Potrivit încheierii nr. 1 din 14

martie 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în complet de 9 judecător,

cauza cu care a fost sesizată, în urma formulării contestației reclamantului, a

fost scoasă de pe rol și s-a dispus trimiterea acesteia, în vederea

soluționării, Curții de Apel Târgu Mureș, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Curtea a avut în vedere Decizia nr.

433 din 21 octombrie 2004 a Curții Constituționale, care a stabilit că

dispozițiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, sunt neconstituționale,

în măsura în care din conținutul lor s-ar înțelege că magistratul nu poate

ataca în justiție o hotărâre prin care Consiliul Superior al Magistraturii îi

refuză exercitarea unui drept dobândit.

Curtea Constituțională a apreciat

hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii atacată și emisă în

conformitate cu dispozițiile art. 66 alin. (7) din Legea nr. 92/1992,

republicată, ca fiind prin natura sa, un act juridic cu caracter administrativ,

supus controlului judecătoresc.

Prin sentința civilă nr. 178/2005, a

Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a

fost admisă contestația, s-a anulat hotărârea nr. 14 din 25 iulie 2003, a Consiliului Superior al Magistraturii, precum și Ordinul nr. 2006/C din 15 iulie 2003, al

Ministerului Justiției, dat în executarea hotărârii nr. 14/2003, a Consiliului

Superior al Magistraturii.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut, în esență, că: sesizarea Consiliului Superior al

Magistraturii nu a fost făcută de către ministrul justiției, astfel cum prevăd

dispozițiile art. 66 alin. (7) din Legea nr. 92/1992, modificată, că

reclamantului i s-a încălcat dreptul la apărare în fața Consiliului Superior al

Magistraturii, deoarece a fost încunoștințat, prin fax, la data de 23 iunie

2003, orele 16.45, că ședința Consiliului Superior al Magistraturii în care se

va discuta propunerea de revocare din funcția de conducere, are loc la data de

25 iunie 2003, astfel că nu a avut timpul material necesar să își pregătească

apărarea; că la data de 24 iunie 2003, reclamantul și-a dat demisia din funcția

de conducere, iar Consiliul Superior al Magistraturii a apreciat că nu este

atributul său să ia act de cererea de demisie.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs în termen, Consiliul Superior al Magistraturii, criticând-o

pentru nelegalitate, sub trei aspecte, fiind invocate dispozițiile art. 304

pct. 1, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În primul motiv de recurs se susține

că sentința este nulă, întrucât la judecată nu a participat procurorul, astfel

cum prevăd dispozițiile art. 1 pct. 9 din Legea nr. 554/2004.

În al doilea motiv de recurs se precizează

că instanța a apreciat greșit actul juridic dedus judecății, deoarece din

actele dosarului rezultă faptul că ministrul justiției a validat propunerea

Inspecției Generale și de Audit Intern prin viza „De acord, 23 iunie 2003”, aplicată pe nota nr. 2116/IGAI/10/2003; că nu era nevoie de o adresă oficială a ministrului

către o direcție din subordinea sa, pentru pregătirea lucrărilor necesare

desfășurării activității Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv

Direcția Organizare a Instanțelor, Resurse Umane și Statistică Judiciară, un

compartiment al acestei direcții asigurând secretariatul consiliului.

S-a mai arătat faptul că la mapa

profesională a magistratului nu se regăsește adresa nr. I/3386 din 23 iunie

2003 (menționată în cuprinsul hotărârii nr. 14/2003, a Consiliului Superior al

Magistraturii), se explică prin aceea că arhiva cu documentele ședințelor

Consiliului Superior al Magistraturii se află la sediul actual al consiliului,

iar mapele profesionale au rămas în custodia ministrului justiției, până la

asigurarea unui sediu corespunzător pentru Consiliul Superior al Magistraturii.

În ultimul motiv de recurs se

menționează că dreptul la apărare al reclamantului nu a fost încălcat, acesta

având posibilitatea să solicite amânarea discutării propunerii de revocare din

funcția de conducere, în vederea pregătirii apărării.

Verificând cauza, în funcție de

motivarea recursului, în lumina dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Curtea apreciază că recursul nu este fondat pentru următoarele

considerente:

Referitor la primul motiv de recurs,

se constată că participarea procurorului la proces nu era necesară.

Acțiunea promovată de reclamant în

luna august 2003, este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 29/1990, care nu

cuprindea prevederi referitoare la participarea procurorului la dezbateri.

Dispoziții în sens contrar au fost

prevăzute în art. 1 alin. (9) din Legea nr. 554/2004, însă prin art. IV din

O.U.G. nr. 190/2005 s-a prevăzut că cererile în contencios administrativ se

soluționează fără participarea reprezentantului Ministerului Public.

Față de această situație, chiar dacă

s-ar împărtăși punctul de vedere al recurentei și sentința ar fi casată cu

trimiterea cauzei spre rejudecare, în fond după casare, judecata ar avea loc

tot fără participarea procurorului. Drept urmare, primul motiv de recurs nu

poate fi primit.

În ce privește al doilea motiv de

recurs, nici acesta nu este fondat.

Curtea de apel a reținut în mod

corect faptul că nu a existat o propunere a ministrului justiției privind

revocarea din funcția de conducere a reclamantului.

Dispozițiile art. 66 alin. (7) din Legea nr.

92/1992, republicată și modificată prin O.U.G. nr. 179/1999, prevăd că

ministrul justiției poate propune Consiliului Superior al Magistraturii,

revocarea din funcția de conducere, înainte de împlinirea termenului prevăzut

la alin. (5), dacă se constată exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor

specifice funcției de conducere, precum și în cazul în care magistratul

săvârșește o abatere disciplinară.

Prin hotărârea nr. 14 din 25 iunie 2003, a Consiliului Superior al Magistraturii, a fost admisă propunerea ministrului justiției și A.C.

a fost revocat din funcția de președinte al Curții de Apel Târgu Mureș, pentru

exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției de conducere,

potrivit art. 66 alin. (7) teza I din Legea nr. 92/1992, modificată.

Verificându-se actele dosarului, se

constată că nu a existat o propunere a ministrului justiției, în sensul

textului legal sus-citat.

În dosarul Consiliului Superior al Magistraturii se

află nota cu nr. 2116/IGAI/2003 a Inspecției Generale și Audit Intern din

cadrul Ministerului Justiției, privind rezultatele verificării modului de

exercitare a conducerii administrativ-judiciare la Curtea de Apel Târgu Mureș, precum și a modului în care sunt respectate normele Codului

deontologic al magistraților, cu propunerea ca ministrul justiției să sesizeze

Consiliul Superior al Magistraturii, pentru revocarea din funcția de conducere,

înainte de împlinirea termenului de 4 ani (28 noiembrie 2005), a magistratului

A.C.

Pe nota respectivă, nr.

2116/IGAI/2003 se află rezoluția „De acord, 23 iunie 2003”, urmată de o semnătură olografă indescifrabilă. Această semnătură s-a apreciat de către

Consiliul Superior al Magistraturii, că ar aparține ministrului și că

reprezintă sesizarea legală a Consiliului Superior al Magistraturii, conform

art. 66 alin. (7) teza I din Legea nr. 92/1992, modificată.

În motivarea hotărârii nr. 14/2003,

a Consiliului Superior al Magistraturii, se menționează că prin adresa nr.

I/3386 din 23 iunie 2003, ministrul justiției a propus revocarea din funcția de

conducere a magistratului A.C.

Adresa nr. I/3386 din 23 iunie 2003

nu se regăsește în dosar, iar Ministerul Justiției, cu adresa nr. 51780/2005, a

comunicat Curții de Apel Târgu Mureș, faptul că, Consiliul Superior al

Magistraturii a precizat că la mapa profesională a magistratului nu se

regăsește adresa cu nr. I/3386 din 23 iunie 2003 și că în arhiva Ministerului

Justiției nu a fost identificată nici o altă lucrare privind propunerea

ministrului justiției de revocare din funcția de conducere a lui A.C., cu

excepția notei nr. 2116/IGAI/ 2003 și a adresei cu același nr. ale Inspecției

Generale de Audit Intern din Ministerul Justiției.

Având în vedere că pe adresa nr.

2116/IGAI/2003, a Ministerului Justiției, este trecut și nr. I/3386 din 23

iunie 2003, precum și nr. 492/CSM/2003, se poate concluziona că nr. I/3386 din

23 iunie 2003 este numărul adresei de înaintare a actelor de către Ministerul

de Justiție, iar nr. 492/CSM/2003 este numărul de înregistrare a lucrării

respective la Consiliul Superior al Magistraturii.

Așadar, nu există propunerea

ministrului justiției de revocare din funcția de conducere a magistratului,

astfel cum prevăd dispozițiile art. 66 alin. (7) din Legea nr. 92/1992.

Simpla rezoluție din 23 iunie 2003

„De acord”, urmată de o semnătură indescifrabilă, care numai se presupune că ar

fi a ministrului atunci în funcție, nu valorează și nu echivalează cu

propunerea legală menționată de textul legal sus citat, pentru a se putea

dispune de către Consiliul Superior al Magistraturii, revocarea din funcția de

conducere a unui magistrat.

Propunerea ministrului justiției se

impune să fie formală, motivată, întrucât în lipsa acestui mod de sesizare a

Consiliului Superior al Magistraturii, consiliul nu se poate pronunța, nefiind

îndeplinită o condiție impusă de lege.

Adoptând hotărârea nr. 14/2003,

Consiliul Superior al Magistraturii a emis un act nelegal, care în mod judicios

a fost anulat de către instanță. Ca urmare a anulării hotărârii Consiliului

Superior al Magistraturii, în mod legal a fost anulat și Ordinul nr. 2006/C din

15 iulie 2003, al Ministerului Justiției, dat în executarea hotărârii nr.

14/2003, a Consiliului Superior al Magistraturii. Din acest punct de vedere,

Ministerul Justiției are calitate procesuală pasivă, întrucât a emis un act

administrativ atacat la instanța de contencios administrativ.

Referitor la ultimul motiv de

recurs, Curtea reține că nu a fost încălcat dreptul la apărare al

reclamantului-intimat la Consiliul Superior al Magistraturii, întrucât acesta a

avut posibilitatea de a cere amânarea discutării revocării sale din funcția de

conducere, lucru pe care nu l-a făcut. Putea să solicite aceasta tot prin fax,

astfel cum a procedat cu cererea de demisie.

La data de 24 iunie 2003,

reclamantul a trimis, prin fax, Consiliului Superior al Magistraturii, demisia

sa din funcția de conducere, însă acesta nu a luat-o în considerare.

Demisia este un act unilateral și

conduce la încetarea raporturilor de serviciu din funcția la care se referă.

Consiliul Superior al Magistraturii avea obligația să aprecieze asupra acestei

situații nou create și să procedeze în consecință, încunoștințând pe Ministerul

Justiției, pentru a lua act de denunțarea unilaterală a raporturilor de funcție

de conducere.

Invocarea dispozițiilor art. 88 și

93 din Legea nr. 92/1992, modificată, în cuprinsul hotărârii nr. 14/2003, a

Consiliului Superior al Magistraturii, nu are legătură cu demisia din funcția

de conducere și ca atare, textele legale menționate nu sunt relevante în cauză.

În concluzie, având în vedere că,

Consiliul Superior al Magistraturii nu a fost legal sesizat de către ministrul

justiției, în conformitate cu dispozițiile art. 66 alin. (7) din Legea nr.

92/1992, modificată și că petentul formulase cerere de demisie în data de 24

iunie 2003, hotărârea nr. 14 din 25 iunie 2003, a Consiliului Superior al Magistraturii, este nelegală și în mod corect a fost anulată de către

instanța de fond.

Pentru considerentele expuse, recursul

va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine

publică, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile nr. 178 din 14

iunie 2005, a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 31 ianuarie 2006.