ÎCCJ, Decizia nr. 20/2004

în compunerea prevăzută de art. 129

din Legea nr. 92/1992

Asupra contestației de față ;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 27 decembrie 2001,

ministrul justiției a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând

admiterea acțiunii disciplinare și îndepărtarea din magistratură a

judecătorului S.M., pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art.

122 lit. a), h) și i) din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare.

În susținerea acțiunii disciplinare

exercitate, împotriva judecătorului S.M., ministrul justiției a arătat că

acesta are o vechime în magistratură de 11 ani, interval de timp în care a

funcționat ca judecător la Judecătoria Târgu Mureș, Judecătoria Sighișoara,

Judecătoria Târnăveni și apoi la Tribunalul Mureș.

Activitatea desfășurată de

judecătorul S.M., în ultimii 5 ani, s-a caracterizat prin deficiențe în

îndeplinirea obligațiilor de serviciu, constând în

întârzieri sistematice și neglijență

repetată în rezolvarea lucrărilor,

precum și în soluționarea

defectuoasă sau cu întârziere a unor cauze, cu

nerespectarea dispozițiilor procedurale.

Prin hotărârea nr. 9 din 26

septembrie 2000, Consiliul Superior al Magistraturii a admis acțiunea

disciplinară exercitată de ministrul justiției și a aplicat judecătorului S.M.

sancțiunea disciplinară a diminuării salariului de bază cu 15%, pe o perioadă

de 3 luni, pentru săvârșirea abaterilor prevăzute de art. 122 lit. a), h) și i)

din Legea nr. 92/1992.

Din fișele de apreciere anuală,

rezultă că judecătorul S.M., „în mod constant, prezintă întârzieri în

redactarea hotărârilor și efectuarea celorlalte lucrări” și că „a dat dovadă de

indisciplină și dezinteres, în realizarea lucrărilor, în termenele prevăzute de

lege”.

Deși sancționat disciplinar,

judecătorul S.M. nu a înțeles să-și revizuiască atitudinea și comportamentul

profesional, persistând în efectuarea cu întârziere a lucrărilor și nesocotirea

normelor procedurale.

Astfel, majoritatea hotărârilor ce

i-au revenit spre motivare judecătorului S.M. au fost redactate peste termenele

prevăzute de art. 264 C. proc. civ.

La 1 martie 2001, judecătorul S.M.

avea neredactate considerentele a 179 hotărâri, din care 138 pronunțate în anul

2000.

La data de 26 martie 2001, acesta

avea neredactate un număr de 166 hotărâri, din care 48 mai vechi de 1 an.

La 29 iunie 2001, magistratul

menționat avea neredactate un număr de 222 hotărâri, iar la 30 septembrie un

număr de 253 hotărâri, din care 68 hotărâri pronunțate în anul 2000 și 185 în

anul 2001.

Totodată, acesta a încălcat

prevederile art. 260 C. proc. civ., cu referire la termenul de amânare a

pronunțării hotărârilor, în două dosare hotărârile fiind pronunțate la 6 luni,

după 15 amânări succesive, iar într-un alt dosar, soluția a fost pronunțată

după 4 luni, urmare a 10 amânări succesive. În același timp, într-un număr de 4

dosare, la peste 1 an de când instanța a rămas în pronunțare, nu există

pronunțarea și nici încheierile de amânare a pronunțării pe această perioadă.

Totodată, în unele dintre aceste

dosare nu există încheieri de amânare a pronunțării.

S-a mai arătat că judecătorul a

soluționat cauzele, fără a întocmi minuta, conform art. 258 alin. (1) C. proc.

civ., procedând doar la consemnarea soluției în condica de ședință, sens în

care se menționează un număr de 5 dosare.

Prin hotărârea nr. 5 din 29 mai

2003, Consiliul Superior al Magistraturii a admis acțiunea disciplinară exercitată

de ministrul justiției și, în baza art. 123 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 92/1992,

republicată, a aplicat judecătorului S.M., de la Tribunalul Mureș, sancțiunea

disciplinară a îndepărtării din magistratură, pentru abaterile disciplinare

prevăzute de art. 122 lit. a), h) și i) din același act normativ.

Pentru a hotărî astfel, Consiliul Superior

al Magistraturii a reținut că abaterile repetate reținute în sarcina

judecătorului S.M., prin acțiunea exercitată de ministrul justiției, sunt

dovedite de materialul probator administrat în cauză și recunoscute, în parte,

de către acesta, așa încât acțiunea disciplinară este întemeiată.

În consecință, în raport de

gravitatea concretă a faptelor săvârșite de judecătorul S.M., precum și de consecințele

produse de acestea, Consiliul Superior al Magistraturii a apreciat că se

justifică aplicarea sancțiunii disciplinare a îndepărtării din magistratură.

Împotriva hotărârii Consiliului

Superior al Magistraturii, judecătorul S.M. a formulat contestație, solicitând

admiterea acesteia și modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul

înlocuirii sancțiunii disciplinare aplicate, printr-o altă sancțiune

disciplinară dintre cele prevăzute de art. 123 din Legea nr. 92/1992,

republicată.

Contestatorul a susținut că, urmare

respingerii cererii de amânare a judecății, la termenul din 29 mai 2003, a fost

lipsit de posibilitatea de a depune în apărare mijloacele de probă admise de

Consiliul Superior al Magistraturii.

Acesta a mai arătat că datele

statistice de bilanț, avute în vedere pentru constatarea abaterilor menționate,

nu reflectă realitatea. Astfel, numărul de hotărâri neredactate în termen

reprezintă, în realitate, doar o treime din cele reținute prin acțiunea

disciplinară exercitată de ministrul justiției. Pe de altă parte, amânarea

succesivă a pronunțării s-a dat ca urmare a necesității asigurării depunerii de

concluzii scrise și studierii lor, precum și îmbolnăvirii ulterioare și, în

parte, urmăririi cu insuficientă atenție a circulației dosarelor. În același

timp, nu corespunde adevărului susținerea privitoare la neîntocmirea și

semnarea minutelor.

Contestația este nefondată, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Este necontestat că magistrații,

conform art. 121 din Legea nr. 92/1992, republicată, răspund disciplinar pentru

abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru comportările care

dăunează interesului serviciului sau prestigiului justiției.

În acest sens, este de reținut că

statutul disciplinar al magistraților, integrat statutului profesional al

acestora, precizează acest regim, în sensul concretizării abaterilor

disciplinare specifice, naturii și obiectului acestora.

Această modelare a regimului

disciplinar nu privește, însă, condițiile angajării răspunderii disciplinare,

așa încât acestea și cauzele exoneratoare de răspundere rămân cele reglementate

de dreptul comun.

Așadar, angajarea răspunderii

disciplinare cere și în cazul magistraților, întrunirea cumulativă a

elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, respectiv, obiectul cu

referire la relațiile sociale de muncă, în acest caz, latura obiectivă, cu

referire la fapta înfrângând o obligație specifică, subiectul calificat și

latura subiectivă constând în vinovăție, în oricare din formele sale.

Ca atare, numai îndeplinirea

cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare și inexistența

unei cauze de exonerare, legitimează angajarea răspunderii disciplinare.

În cauză, constatând existența

abaterilor disciplinare și săvârșirea acestora cu vinovăție, Consiliul Superior

al Magistraturii a admis acțiunea disciplinară.

În raport de gravitatea abaterilor,

caracterul continuat al acestora și urmările produse, Consiliul Superior al

Magistraturii a aplicat judecătorului S.M. sancțiunea îndepărtării din

magistratură.

Examinând hotărârea atacată, prin

prisma criticilor formulate, se constată că aceasta nu este susceptibilă de

reformare sau anulare, starea de fapt fiind stabilită în concordanță cu

materialul probator administrat. Totodată, în mod judicios, Consiliul Superior

al Magistraturii a statuat asupra exercitării acțiunii disciplinare, cu

respectarea dispozițiilor legale și lipsa oricărei cauze de înlăturare a

angajării răspunderii disciplinare. În același timp, în raport de criteriile avute

în vedere de Consiliul Superior al Magistraturii, astfel cum rezultă din considerentele

hotărârii criticate, rezultă și corecta dozare a sancțiunii disciplinare

aplicate judecătorului S.M.

Contestatorului i s-a acordat

termen, la cererea acestuia, pentru a prezenta în apărare înscrisuri, în sensul

că starea de fapt nu este corect stabilită. Acesta, fără a contesta săvârșirea

abaterilor reținute în sarcina sa, în integralitatea lor, a susținut că numărul

faptelor, subsumate aceleași abateri disciplinare , este mai mic decât cel

reținut de Consiliul Superior al magistraturii.

La termenul fixat pentru judecarea

contestației, contestatorul nu s-a prezentat și nici nu a depus înscrisuri care

să dovedească cele afirmate.

Ca atare, apărările formulate de

contestator, rămase în stadiu de afirmație și în sprijinul cărora nu a propus

și a nu a depus probe, nu pot fi primite, atâta timp cât acestea nu dovedesc

nici inexistența faptelor și nici lipsa unuia din elementele constitutive ale

abaterii disciplinare.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va respinge contestația formulată de judecătorul S.M., ca

nefondată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația

formulată de S.M., judecător la Tribunalul Mureș, împotriva hotărârii nr. 5 din

29 mai 2003 a Consiliului Superior al Magistraturii.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 5 iulie 2004.