ÎCCJ, Decizia nr. 20/2004

în compunerea prevăzută de art. 129 din Legea nr. 92/1992 Asupra contestației de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 27 decembrie 2001, ministrul justiției a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând admiterea acțiunii disciplinare și îndepărtarea din magistratură a judecătorului S.M., pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 122 lit. a), h) și i) din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare. În susținerea acțiunii disciplinare exercitate, împotriva judecătorului S.M., ministrul justiției a arătat că acesta are o vechime în magistratură de 11 ani, interval de timp în care a funcționat ca judecător la Judecătoria Târgu Mureș, Judecătoria Sighișoara, Judecătoria Târnăveni și apoi la Tribunalul Mureș.

Activitatea desfășurată de judecătorul S.M., în ultimii 5 ani, s-a caracterizat prin deficiențe în îndeplinirea obligațiilor de serviciu, constând în întârzieri sistematice și neglijență repetată în rezolvarea lucrărilor, precum și în soluționarea defectuoasă sau cu întârziere a unor cauze, cu nerespectarea dispozițiilor procedurale. Prin hotărârea nr. 9 din 26 septembrie 2000, Consiliul Superior al Magistraturii a admis acțiunea disciplinară exercitată de ministrul justiției și a aplicat judecătorului S.M. sancțiunea disciplinară a diminuării salariului de bază cu 15%, pe o perioadă de 3 luni, pentru săvârșirea abaterilor prevăzute de art. 122 lit. a), h) și i) din Legea nr. 92/1992. Din fișele de apreciere anuală, rezultă că judecătorul S.M., „în mod constant, prezintă întârzieri în redactarea hotărârilor și efectuarea celorlalte lucrări” și că „a dat dovadă de indisciplină și dezinteres, în realizarea lucrărilor, în termenele prevăzute de lege”.

Deși sancționat disciplinar, judecătorul S.M. nu a înțeles să-și revizuiască atitudinea și comportamentul profesional, persistând în efectuarea cu întârziere a lucrărilor și nesocotirea normelor procedurale. Astfel, majoritatea hotărârilor ce i-au revenit spre motivare judecătorului S.M. au fost redactate peste termenele prevăzute de art. 264 C. proc. civ. La 1 martie 2001, judecătorul S.M. avea neredactate considerentele a 179 hotărâri, din care 138 pronunțate în anul 2000. La data de 26 martie 2001, acesta avea neredactate un număr de 166 hotărâri, din care 48 mai vechi de 1 an. La 29 iunie 2001, magistratul menționat avea neredactate un număr de 222 hotărâri, iar la 30 septembrie un număr de 253 hotărâri, din care 68 hotărâri pronunțate în anul 2000 și 185 în anul 2001. Totodată, acesta a încălcat prevederile art. 260 C. proc.

civ., cu referire la termenul de amânare a pronunțării hotărârilor, în două dosare hotărârile fiind pronunțate la 6 luni, după 15 amânări succesive, iar într-un alt dosar, soluția a fost pronunțată după 4 luni, urmare a 10 amânări succesive. În același timp, într-un număr de 4 dosare, la peste 1 an de când instanța a rămas în pronunțare, nu există pronunțarea și nici încheierile de amânare a pronunțării pe această perioadă. Totodată, în unele dintre aceste dosare nu există încheieri de amânare a pronunțării. S-a mai arătat că judecătorul a soluționat cauzele, fără a întocmi minuta, conform art. 258 alin. (1) C. proc. civ., procedând doar la consemnarea soluției în condica de ședință, sens în care se menționează un număr de 5 dosare.

Prin hotărârea nr. 5 din 29 mai 2003, Consiliul Superior al Magistraturii a admis acțiunea disciplinară exercitată de ministrul justiției și, în baza art. 123 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 92/1992, republicată, a aplicat judecătorului S.M., de la Tribunalul Mureș, sancțiunea disciplinară a îndepărtării din magistratură, pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 122 lit. a), h) și i) din același act normativ. Pentru a hotărî astfel, Consiliul Superior al Magistraturii a reținut că abaterile repetate reținute în sarcina judecătorului S.M., prin acțiunea exercitată de ministrul justiției, sunt dovedite de materialul probator administrat în cauză și recunoscute, în parte, de către acesta, așa încât acțiunea disciplinară este întemeiată.

În consecință, în raport de gravitatea concretă a faptelor săvârșite de judecătorul S.M., precum și de consecințele produse de acestea, Consiliul Superior al Magistraturii a apreciat că se justifică aplicarea sancțiunii disciplinare a îndepărtării din magistratură. Împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorul S.M. a formulat contestație, solicitând admiterea acesteia și modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul înlocuirii sancțiunii disciplinare aplicate, printr-o altă sancțiune disciplinară dintre cele prevăzute de art. 123 din Legea nr. 92/1992, republicată. Contestatorul a susținut că, urmare respingerii cererii de amânare a judecății, la termenul din 29 mai 2003, a fost lipsit de posibilitatea de a depune în apărare mijloacele de probă admise de Consiliul Superior al Magistraturii.

Acesta a mai arătat că datele statistice de bilanț, avute în vedere pentru constatarea abaterilor menționate, nu reflectă realitatea. Astfel, numărul de hotărâri neredactate în termen reprezintă, în realitate, doar o treime din cele reținute prin acțiunea disciplinară exercitată de ministrul justiției. Pe de altă parte, amânarea succesivă a pronunțării s-a dat ca urmare a necesității asigurării depunerii de concluzii scrise și studierii lor, precum și îmbolnăvirii ulterioare și, în parte, urmăririi cu insuficientă atenție a circulației dosarelor. În același timp, nu corespunde adevărului susținerea privitoare la neîntocmirea și semnarea minutelor.

Contestația este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Este necontestat că magistrații, conform art. 121 din Legea nr. 92/1992, republicată, răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru comportările care dăunează interesului serviciului sau prestigiului justiției. În acest sens, este de reținut că statutul disciplinar al magistraților, integrat statutului profesional al acestora, precizează acest regim, în sensul concretizării abaterilor disciplinare specifice, naturii și obiectului acestora. Această modelare a regimului disciplinar nu privește, însă, condițiile angajării răspunderii disciplinare, așa încât acestea și cauzele exoneratoare de răspundere rămân cele reglementate de dreptul comun.

Așadar, angajarea răspunderii disciplinare cere și în cazul magistraților, întrunirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, respectiv, obiectul cu referire la relațiile sociale de muncă, în acest caz, latura obiectivă, cu referire la fapta înfrângând o obligație specifică, subiectul calificat și latura subiectivă constând în vinovăție, în oricare din formele sale. Ca atare, numai îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare și inexistența unei cauze de exonerare, legitimează angajarea răspunderii disciplinare. În cauză, constatând existența abaterilor disciplinare și săvârșirea acestora cu vinovăție, Consiliul Superior al Magistraturii a admis acțiunea disciplinară.

În raport de gravitatea abaterilor, caracterul continuat al acestora și urmările produse, Consiliul Superior al Magistraturii a aplicat judecătorului S.M. sancțiunea îndepărtării din magistratură. Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, se constată că aceasta nu este susceptibilă de reformare sau anulare, starea de fapt fiind stabilită în concordanță cu materialul probator administrat. Totodată, în mod judicios, Consiliul Superior al Magistraturii a statuat asupra exercitării acțiunii disciplinare, cu respectarea dispozițiilor legale și lipsa oricărei cauze de înlăturare a angajării răspunderii disciplinare. În același timp, în raport de criteriile avute în vedere de Consiliul Superior al Magistraturii, astfel cum rezultă din considerentele hotărârii criticate, rezultă și corecta dozare a sancțiunii disciplinare aplicate judecătorului S.M.

Contestatorului i s-a acordat termen, la cererea acestuia, pentru a prezenta în apărare înscrisuri, în sensul că starea de fapt nu este corect stabilită. Acesta, fără a contesta săvârșirea abaterilor reținute în sarcina sa, în integralitatea lor, a susținut că numărul faptelor, subsumate aceleași abateri disciplinare , este mai mic decât cel reținut de Consiliul Superior al magistraturii. La termenul fixat pentru judecarea contestației, contestatorul nu s-a prezentat și nici nu a depus înscrisuri care să dovedească cele afirmate. Ca atare, apărările formulate de contestator, rămase în stadiu de afirmație și în sprijinul cărora nu a propus și a nu a depus probe, nu pot fi primite, atâta timp cât acestea nu dovedesc nici inexistența faptelor și nici lipsa unuia din elementele constitutive ale abaterii disciplinare.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge contestația formulată de judecătorul S.M., ca nefondată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația formulată de S.M., judecător la Tribunalul Mureș, împotriva hotărârii nr. 5 din 29 mai 2003 a Consiliului Superior al Magistraturii. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 5 iulie 2004.