ÎCCJ, Decizia nr. 239/2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 6J din 30 ianuarie 2019, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva domnului A., judecător în cadrul Tribunalului Specializat Mureș și, în baza art. 100 lit. (d) din Legea nr. 303/2004 a aplicat domnului A., judecător în cadrul Tribunalului Specializat Mureș, sancțiunea disciplinară constând în "suspendarea din funcție pe o perioadă de 2 luni", pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din același act normativ.

În motivare, sub aspectul laturii obiective, s-a reținut că, la 29 iunie 2018, dată la care a fost formulată sesizarea Inspecției Judiciare de către un creditor, pârâtul nu redactase Hotărârea nr. 71 din 9 septembrie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2016, deși se formulaseră trei cereri de urgentare a redactării Hotărârii la 18 ianuarie 2017, 19 aprilie 2017 și 19 iunie 2017. De asemenea, la 3 august 2018 domnul judecător A. avea în curs de redactare un număr de 224 hotărâri (15 hotărâri pronunțate în anul 2015 și 86 hotărâri pronunțate în anul 2016, restul fiind din 2017 și 2018), iar, la 12 noiembrie 2018, domnul judecător înregistra un număr de 171 hotărâri neredactate în termenul legal, din care 14 hotărâri din 2015, 86 hotărâri din 2016, 17 hotărâri din anul 2017 și 54 hotărâri din 2018.

Având în vedere situația de fapt reținută, s-a apreciat că s-a făcut dovada încălcării, în mod repetat, de către domnul judecător A. a termenelor de redactare a hotărârilor judecătorești ce i-au revenit spre motivare, iar probatoriul administrat în cadrul verificărilor prealabile și al cercetării disciplinare a relevat că situația acumulării unor întârzieri semnificative nu a avut o justificare obiectivă, chiar dacă modificările legislative, diversitatea cauzelor și complexitatea acestora au condus la îngreunarea activității judecătorilor din cadrul Tribunalului Specializat Mureș.

Circumstanțele reale expuse de domnul judecător nu reprezintă cauze exoneratoare de răspundere disciplinară în cazul particular analizat, iar activitățile judiciare desfășurate la nivelul instanței sunt similare cu ale celorlalți judecători care, însă, nu înregistrează întârzieri de aceeași durată în redactarea hotărârilor.

Sub aspectul laturii subiective, întrucât în calculul termenului rezonabil se are în vedere durata judecății, atât în primă instanță cât și în cursul căilor de atac, prin inactivitatea domnului judecător, constând în neredactarea hotărârilor pronunțate, situație care s-a perpetuat pe o perioadă lungă de timp, a fost prelungit termenul de soluționare a cauzelor, creându-se premisele încălcării cerinței derulării procedurilor judiciare într-o perioadă rezonabilă, în sensul art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.

Totodată, s-a avut în vedere caracterul repetitiv al nerespectării normelor legale pentru o perioadă foarte mare de timp și într-un număr foarte mare de cauze, faptul că pârâtul a mai fost sancționat disciplinar pentru săvârșirea aceleiași abateri disciplinare, iar din hotărârile neredactate la data pronunțării hotărârii anterioare de sancționare, la data exercitării acțiunii disciplinare în cauza de față, cele mai multe nu erau redactate, or, verificările disciplinare anterioare, precum și hotărârea anterioară de sancționare, pentru aceeași abatere disciplinară, ar fi trebuit să constituie un factor de conștientizare de către domnul judecător, în sensul de a lua toate măsurile pentru eficientizarea activității și respectarea termenelor prevăzute de lege pentru efectuarea lucrărilor.

Prin Hotărârea nr. 8J din 6 martie 2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători a respins ca inadmisibilă cererea petentului de suspendare de îndată din funcția de judecător, reținând că Legea nr. 317/2004 prevede în mod expres și limitativ cine sunt titularii solicitării de suspendare din funcție pe perioada desfășurării procedurii disciplinare, nelăsând la îndemâna magistratului inițierea acestei proceduri.

Contra acestor două hotărâri, domnul judecător A. a declarat recurs, după cum urmează:

Prin recursul declarat împotriva Hotărârii nr. 6J din 30 ianuarie 2019 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară, a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate, cu consecința trimiterii pricinii spre o nouă judecată aceleiași instanțe de judecată disciplinară, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., s-a arătat că toate actele de cercetare disciplinară efectuate, inclusiv a rezoluției de începere a cercetării disciplinare din 19 septembrie 2018, au fost avizate în calitate de inspector șef de numitul B., în virtutea unui interimat consfințit prin act de putere executivă suspect, anume Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018, în legătură cu care a înțeles să formuleze cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a actului anterior menționat.

Totodată, cu încălcarea dreptului la apărare, atât inspectorii judiciari, cât și instanța de judecată în materie disciplinară, au refuzat cercetarea unor împrejurări expuse în apărare și esențiale în soluționarea cauzei, or, prin acestea urmărea să demonstreze că responsabilitatea pentru vulnerabilitățile identificate în activitatea profesională se regăsește în actele cu vădit exces de putere săvârșite de președintele Tribunalului Specializat Mureș.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., s-a apreciat că toate criteriile de individualizare favorabile magistratului au fost tratate derizoriu sau omise ostentativ, activitatea profesională a acestuia necunoscând vulnerabilități până la nivelul anului 2013.

De asemenea, recurentul a arătat că a fost în imposibilitate obiectivă și subiectivă de a respecta întru totul termenele de redactare a hotărârilor judecătorești, cauzele regăsindu-se în volumul ridicat de activitate ce i-a fost impus, determinant fiind cel creat artificial și prin măsuri vădit în exces de putere în perioada septembrie - decembrie 2013 de către președintele de la acel moment al Tribunalului Specializat Mureș.

Instanța de disciplină a omis analizarea aspectelor favorabile recurentului, anume necesitatea unei chibzuințe temeinice, care să stea la baza hotărârii judecătorești pronunțate în pricini din ce în ce mai sofisticate din partea justițiabililor care, în ultima perioadă, dau dovadă de o educație juridică din ce în ce mai cizelată, precum și identificarea deficiențelor administrative care au dat naștere acestei situații.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a susținut că instanța de disciplină nu a interpretat corect dispozițiile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, deficiențele întâlnite în activitatea recurentului datorându-se managementului defectuos.

Prin recursul declarat împotriva Hotărârii nr. 8J din 6 martie 2019 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători în Dosarul nr. x/2018, domnul judecător A. a arătat că interesul legitim al măsurii întreprinse este acela de a avea timpul adecvat motivării hotărârilor restante.

În cadrul motivelor de recurs, domnul judecător A. a formulat și o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, în temeiul dispozițiilor art. 267 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene, cu o trimitere preliminară, solicitând și suspendarea judecării recursului, pentru a răspunde următoarelor întrebări:

"I. Mecanismul de cooperare și de verificare (M.C.V.), instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, trebuie considerat un act adoptat de o instituție a Uniunii Europene, în sensul articolului 267 TFUE, care poate fi supus interpretării Curții de Justiție a Uniunii Europene?

II. Conținutul, caracterul și întinderea temporala a Mecanismului de cooperare și de verificare (MCV), instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, se circumscriu prevederilor Tratatului privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005? Cerințele formulate în rapoartele întocmite în cadrul acestui Mecanism au caracter obligatoriu pentru Statul român?

III. Articolul 2 corelat și cu art. 4 alin. (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană trebuie interpretate în sensul că în cadrul obligației Statului Membru de a respecta principiile statului de drept se înscrie și necesitatea ca România să respecte cerințele impuse prin rapoartele din cadrul Mecanismului de Cooperare și de verificare (MCV), instituit potrivit Deciziei nr. 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006?

IV. Art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, în special necesitatea respectării valorilor statului de drept, se opun unei legislații prin care intempestiv, în virtutea funcției legiuitoare delegate, puterea executivă a intervenit neadecvat prin O.U.G. nr. 77/2018 în prerogativele exclusive ale unei alte autorități publice fundamentale - Consiliul Superior al Magistraturii - prevăzute prin dispozițiile art. 67 din Legea nr. 317/2004 în forma în ființă anterior datei de 5 septembrie 2018, impunând în acest fel un interimat dedicat d-lui B. în funcția de inspector șef al Inspecției Judiciare?

V. Principiul independenței judecătorilor, consacrat de articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf TFUE și de articolul 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, astfel cum a fost interpretat prin jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (Marea Cameră, hotărârea din 27 februarie 2018, Associacao Sindical dos Juizes Portugueses, C-64/16, ECLI:EU:C:2018:117), se opune manierei Executivului de a impune un interimat al funcției de inspector șef al Inspecției Judiciare dedicat nenumitului B., cu nesocotirea funcției fundamentale de garant al independenței justiției al Consiliului Superior al Magistraturii consacrată prin dispozițiile art. 133 alin. (1) din Constituția României?".

Prin întâmpinarea depusă, Inspecția Judiciară a solicitat respingerea cererii de sesizare a C.J.U.E., întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, opinia preliminară solicitată nefiind admisibilă și pertinentă în prezenta cauză, din moment ce în cursul judecării cauzei în prima instanță și în motivele de recurs nu au fost invocate aspecte care să aibă legătură cu interpretarea uniformă a dreptului comunitar.

Cu privire la aspectele ce vizează Hotărârea nr. 6J din 30 ianuarie 2019 a secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară a considerat că se impune respingerea recursului în condițiile în care, în mod legal și temeinic, secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că faptele săvârșite de domnul judecător A. întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, deoarece întârzierile mari în redactarea unui număr semnificativ de hotărâri constituie rezultatul unei conduite imputabile a domnului judecător, iar la stabilirea caracterului imputabil al nerespectării termenului legal de redactare a hotărârilor au fost avute în vedere, atât amploarea întârzierilor în redactare, cât și durata deosebit de mare a depășirii termenului legal de redactare.

Referitor la nelegalitatea Hotărârii nr. 8J din 6 martie 2019, s-a arătat că, de asemenea, recursul nu este fondat, în raport cu prevederile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

Analizând cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 234 din Tratatul Comunităților Europene), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la:

a) interpretarea tratatelor

b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii.

Alineatul 2 din text prevede posibilitatea unei instanțe dintr-un stat membru de a sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene, dacă apreciază că o decizie în această privință este necesară în soluționarea pricinii, iar în cazul în care chestiunea se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale, ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea.

Însă, chiar și în cazul instanțelor ale căror decizii nu sunt supuse niciunei căi de atac - cum este și situația de față - acestora le revine competența de a decide dacă întrebările sunt relevante pentru soluționarea litigiului, precum și asupra conținutului acestora. Așadar, simpla solicitare a părții interesate de a se dispune sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară nu implică automat sesizarea instanței europene, instanța națională având libertatea de a evalua relevanța unei astfel de cereri în contextul cauzei pe care o are de soluționat.

Pentru sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o cerere preliminară în interpretare este necesar ca instanța națională să justifice de ce are nevoie de interpretarea unei dispoziții din dreptul comunitar. Ca atare, instanța trebuie să identifice în norma comunitară o problemă de interpretare, care să necesite intervenția Curții de Justiție a Uniunii Europene. Recurgerea la procedura preliminară este posibilă numai atunci când instanța națională are îndoieli cu privire la interpretarea corectă a normelor Uniunii, aplicabile în cauză.

Pe calea procedurală a întrebării preliminare Curtea de Justiție a Uniunii Europene stabilește semnificația normei comunitare, în scopul interpretării unitare a dreptului comunitar la nivelul Uniunii, competența aplicării concrete a normei revenind exclusiv instanței naționale. Întrebarea ce se poate adresa de către instanța națională vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de dreptul național sau elemente particulare ale speței deduse judecății.

Atunci când se pronunță asupra interpretării sau validității dreptului Uniunii, Curtea încearcă să ofere un răspuns util pentru soluționarea litigiului principal, instanței de trimitere revenindu-i sarcina de a deduce consecințele concrete din răspunsul Curții, înlăturând, dacă este cazul, aplicarea normei naționale în discuție.

Or, în cuprinsul cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene recurentul A. pune în discuție aspecte legate de dreptul național, iar aspectele vizând interpretarea, validitatea sau aplicarea dreptului comunitar nu sunt relevante pentru soluționarea litigiului, respectiv pentru calea de atac a recursului dedus judecății. Mai mult, nu rezultă modul în care ar influența soluționarea recursului modalitatea de stabilire a interimatului al funcției de inspector șef al Inspecției Judiciare, atât timp cât nu s-a invocat un motiv de nelegalitate/netemeinicie a hotărârii sub acest aspect.

Astfel, câtă vreme nu există nicio problemă de interpretare a normelor Uniunii, aplicabile în cauză, care să necesite intervenția Curții de Justiție a Uniunii Europene, simpla solicitare a recurentului de a se dispune sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebări preliminare, în condițiile în care nu au fost invocate aspecte care să aibă legătură cu interpretarea uniformă a dreptului comunitar, nu poate conduce automat la suspendarea judecării pricinii și sesizarea instanței europene, motiv pentru care cererea privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată în cauză urmează a fi respinsă.

Ca efect al respingerii cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, Înalta Curte va respinge și cererea de suspendare a judecății până la pronunțarea Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Analizând hotărârile atacate în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, cu apărările intimatei, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2018, instanța supremă se va pronunța prin încheiere în dosar asociat.

Examinându-se criticile expuse din perspectiva ipotezelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că susținerile recurentului nu sunt fondate.

Astfel, chiar dacă sub imperiul acestui motiv de recurs se includ cele mai variate neregularități de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de ordine publică, precum și a celor stabilite în interesul exclusiv al părților, pretinsele neregularități invocate de recurent din această perspectivă nu se circumscriu aspectelor de nulitate invocate.

Recurentului i-a fost respectată garanție procesuală a dreptului la apărare, fiind legal citat, având posibilitatea să-și formuleze toate apărările, depunând la dosar o serie de solicitări, pe care instanța de disciplină le-a analizat și asupra cărora s-a pronunțat motivat, efectuând o justă interpretare a probatoriului administrat, având în vedere împrejurările concrete ale speței, circumstanțele personale ale recurentului, precum și urmările produse.

Hotărârea instanței de disciplină cuprinde toate elementele stabilite de dispozițiile art. 425 din C. proc. civ., din considerentele acesteia rezultând că soluția adoptată a fost fundamentată pe o situație de fapt astfel cum aceasta a fost stabilită, în baza probele administrate atât în faza cercetării prealabile, dar și nemijlocit în fața instanței de disciplină.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se reține că prin hotărârea nr. 6J din 6 martie 2019, instanța de disciplină a reținut în privința recurentului îndeplinirea condițiilor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a doua din Legea nr. 303/2004, constând în "întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile", apreciind că a fost făcută dovada încălcării, în mod repetat, de către magistratul cercetat, a normelor legale ce reglementează îndatorirea de redactare a hotărârilor judecătorești cu respectarea termenului legal, respectiv art. 426 alin. (5) din C. proc. civ.

În esență, cu privire la situația de fapt, se constată că magistratul nu a respectat termenul de redactare a hotărârilor judecătorești, întrucât, potrivit datelor statistice, la 29 iunie 2018, dată la care a fost formulată sesizarea, pârâtul nu redactase Hotărârea nr. 71 din 9 septembrie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2016, deși creditorul formulase trei cereri de urgentare a redactării Hotărârii la 18 ianuarie 2017, 19 aprilie 2017 și 19 iunie 2017, iar la 3 august 2018 domnul judecător A. avea în curs de redactare un număr de 224 hotărâri (15 hotărâri pronunțate în anul 2015, 86 hotărâri pronunțate în anul 2016, restul fiind din 2017 și 2018). Ulterior, la data de 12 noiembrie 2018, domnul judecător înregistra un număr de 171 hotărâri neredactate în termenul legal, din care 14 hotărâri din 2015, 86 hotărâri din 2016, 17 hotărâri din anul 2017 și 54 hotărâri din 2018, fiind dovedită încălcare în mod repetat, de către domnul judecător A. a termenelor de redactare a hotărârilor judecătorești ce i-au revenit spre motivare.

Analizând caracterul imputabil al faptei cercetate în procedura disciplinară, raportat la datele statistice expuse în hotărârea recurată, se reține că domnul judecător, în mod constant, motivează hotărârile judecătorești cu depășirea termenului de redactare stabilit de lege. Totodată, din datele statistice depuse la dosarul cauzei a rezultat că numărul dosarelor rulate și soluționate de către domnul judecător a fost aproximativ egal cu al celorlalți colegi judecători care funcționează în cadrul secției.

Cum, în speță, criteriul volumului de activitate era comparabil cu al celorlalți judecători ai instanței, acesta nu este de natură a constitui un element care să justifice efectuarea cu întârziere a lucrărilor sau să ofere indicii cu privire la o altă persoană responsabilă de săvârșirea faptei imputate.

În această situație, Înalta Curte va respinge ca nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., actele și operațiunile administrative întocmite de conducerea Tribunalului Specializat Mureș nereflectând deficiențe administrative în organizarea activității la nivelul acestei secții.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, se constată că prin Hotărârea nr. 17J din 24 mai 2017 pronunțată de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, definitivă prin decizia nr. 17 din 12 februarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a aplicat domnului judecător A. sancțiunea constând în "diminuarea indemnizației lunare brute cu 10% pe o perioadă de o lună".

Perpetuarea situației constând în depășirea cu perioade mari de timp a termenului prevăzut de lege pentru redactarea hotărârilor chiar și după sancționarea disciplinară pentru aceeași abatere disciplinară demonstrează faptul că domnul judecător nu a abordat sistematic lucrările pe care le-a avut spre redactare și nu le-a motivat în ordinea vechimii lor, ignorând astfel consecințele deosebit de grave ce s-ar putea produce prin această abordare.

Sancțiunea disciplinară anterioară ar fi trebuit să constituie o avertizare pentru domnul judecător, în sensul că atitudinea unui magistrat trebuie să fie conformă cu standardele impuse profesiei. Cu toate acestea, domnul judecător a continuat să persiste în a nu-și respecta îndatoririle profesionale, înregistrând în mod constant întârzieri în redactarea hotărârilor judecătorești și invocând același motiv pentru a justifica aceste întârzieri, anume volumul de muncă și anumite relații tensionate. Chiar dacă volumul de activitate a fost unul mare, întârzierile în redactarea hotărârilor sunt și mai mari de 1 an, iar pentru această situație nu pot exista justificări obiective și rezonabile.

În circumstanțele expuse, se reține că instanța de disciplină întemeiat a apreciat că amploarea restanțelor în redactarea hotărârilor și durata întârzierilor în redactare este de natură a produce grave consecințe în privința drepturilor și intereselor legitime ale părților litigante și în privința funcționării sistemului judiciar, fapta fiind săvârșită din motive imputabile domnului judecător, în contextul unui volum de activitate asemănător celorlalți judecători din cadrul secției și în condițiile în care modul deficitar de organizare a activității de redactare a hotărârilor s-a perpetuat în timp, dovadă în acest sens fiind și procedura disciplinară derulată anterior.

Apărările domnului judecător referitoare la complexitatea activității, durata de timp necesară îndeplinirii atribuțiilor specifice funcției, condițiile de muncă și relațiile interumane nu pot primi relevanța propusă, întrucât aceste aspecte reprezintă elemente comune activității judecătorilor din cadrul secției, iar datele statistice evidențiate de probatoriul administrat nu reflectă existența unor elemente distinctive în privința domnului judecător, apte să confere un caracter scuzabil faptei analizate din perspectiva abaterii disciplinare în discuție.

În consecință, se apreciază că circumstanțele invocate în apărare de recurent nu sunt apte să înlăture concluziile instanței de disciplină sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a doua din Legea nr. 303/2004, astfel încât motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este fondat.

Fără a nega nici volumul mare de activitate și nici preocuparea magistratului pentru calitatea redactării hotărârilor judecătorești, Înalta Curte reține că îndatorirea ce incumbă judecătorului de a asigura supremația legii, inclusiv sub aspectul respectării termenelor legale și a principiului termenului rezonabil, presupune asigurarea unui just echilibru între calitatea actului de justiție și gradul de încărcare a activității apt să garanteze satisfacerea interesului public preeminent de înfăptuire a justiției, ca element definitoriu al statului de drept.

În speță, se apreciază că acest just echilibru a fost semnificativ perturbat în activitatea profesională a recurentului prin conduita imputabilă constând în nerespectarea termenului legal și a termenului rezonabil de redactare a hotărârilor judecătorești în privința unui număr foarte mare de cauze și pentru perioade îndelungate de timp (de un an sau chiar mai mult), cu consecințe negative asupra drepturilor și intereselor legitime ale justițiabililor, subsumat imperativului de funcționare optimă a sistemului judiciar și cerinței de soluționare a cauzelor într-un termen rezonabil, optim și previzibil în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 6 din C. proc. civ.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, Înalta Curte apreciază că este adecvată aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, constând în "suspendarea din funcție pe o perioadă de 2 luni", pentru următoarele argumente: principiul aplicării graduale a sancțiunilor disciplinare, având în vedere că domnului judecător i-a fost aplicat anterior sancțiunea disciplinară a diminuării indemnizației brute cu 10% pe o perioadă de o lună; în perioada de referință domnul judecător a înregistrat, asemănător altor colegi, un volum de activitate semnificativ în cadrul secției; datele statistice cuprinse în întâmpinarea depusă de intimată reflectă faptul că domnul judecător înregistrează, în prezent, cu 11 hotărâri neredactate din septembrie 2015, fiind necesar ca domnul judecător să conștientizeze și să acționeze în sensul remedierii conduitei ce îi este reproșată, pentru a se atinge scopul prezentei proceduri disciplinare.

Referitor la criticile aduse Hotărârii nr. 8J din 6 martie 2019 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători, pronunțată în Dosarul nr. x/2018 prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea petentului de suspendare din funcția de judecător, se observă că în mod corect s-a dat eficiență prevederilor legale reținute ca fiind incidente, recurentul neavând dreptul legal de a formula o astfel de cerere, doar secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, putând dispune suspendarea din funcție a magistratului până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârile instanței disciplinare sunt legale și temeinice, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată de recurentul A..

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva Hotărârilor nr. 6J din 30 ianuarie 2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2018 și nr. 8J din 6 martie 2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2018 de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 noiembrie 2019.

Procesat de GGC - LM