ÎCCJ, Decizia nr. 172/2020

Prin Hotărârea nr. 26J din 13 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva domnului A. - judecător în cadrul Judecătoriei Constanța - și, în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ("Legea nr. 303/2004"), a aplicat pârâtului sancțiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din aceeași lege.

Situația de fapt reținută de instanța disciplinară este conturată de faptul că pârâtul judecător își desfășoară activitatea în cadrul Judecătoriei Constanța, fiind repartizat la secția civilă și, din verificările efectuate de Inspecția Judiciară, a rezultat că, în mod constant, înregistrează restanțe în redactarea hotărârilor, după cum urmează: (i) la 31.12.2018, înregistra 190 de hotărâri neredactate, cea mai veche din 1.03.2018; (ii) la 26.03.2019, înregistra 287 de hotărâri neredactate, cea mai veche din 1.03.2018; (iii) la 05.04.2019, înregistra 294 de hotărâri neredactate, cea mai veche din 1.03.2018; (iv) la 12.06.2019, înregistra 306 hotărâri neredactate, cea mai veche din 1.03.2018. Volumul de activitate al pârâtului în perioada de referință a fost asemănător cu al celorlalți judecători din cadrul secției.

Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004, s-a reținut că, la 12.06.2019, pârâtul judecător figura cu un număr de 306 hotărâri neredactate în termenul legal, din care: 10 hotărâri din martie 2018; 17 hotărâri din aprilie 2018; 21 de hotărâri din mai 2018; 2 hotărâri din iunie 2018; 18 hotărâri din iulie 2018; 16 hotărâri din august 2018; 18 hotărâri din septembrie 2018; 35 de hotărâri din octombrie 2018; 39 de hotărâri din noiembrie 2018; 19 hotărâri din decembrie 2018; 12 hotărâri din ianuarie 2019; 40 de hotărâri din februarie 2019; 23 de hotărâri din martie 2019; 3 hotărâri din aprilie 2019; 30 de hotărâri din mai 2019.

Având în vedere situația de fapt reținută, s-a făcut dovada încălcării, în mod repetat, de către pârât a termenelor de redactare a hotărârilor judecătorești.

Sub aspectul caracterului imputabil al conduitei ilicite, în lipsa unor criterii prevăzute de lege, au fost avute în vedere toate aspectele ce țin de activitatea profesională desfășurată de judecător în perioada de referință.

Conform adresei nr. x/05.11.2019 emisă de Judecătoria Constanța, depusă de pârât la termenul de judecată din 06.11.2019:

În urma verificării, din oficiu, a sistemului ECRIS și accesând, prin sondaj, hotărârile pronunțate de pârât, s-a constatat că acestea fie sunt motivate extrem de succint, fie sunt nemotivate, fie cuprind doar practicaua, dispozitivul, iar în considerente sunt prezentate doar susținerile părților. În pofida obligației asumate prin precizarea scrisă din 12.06.2019, depusă la dosar în cursul cercetării disciplinare, ca, în termen de 20 de zile, să redacteze majoritatea dosarelor pronunțate, pârâtul nu s-a mobilizat pentru a redacta, cu respectarea standardelor profesionale, hotărârile pronunțate, limitându-se să realizeze o motivare incompletă, sumară, contrar susținerilor sale de la termenul de judecată din 06.11.2019.

Din perspectiva volumului de muncă, s-a reținut că, deși acesta a fost semnificativ, similar celorlalți judecători din cadrul secției, această împrejurare nu poate înlătura culpa magistratului care înregistrează cele mai multe și mai vechi restanțe în redactare la nivelul secției, așa cum rezultă din situația statistică depusă la filele x ale dosarului de cercetare disciplinară.

La nivelul instanței au fost dispuse măsuri în vederea mobilizării și sprijinirii pârâtului în activitatea de redactare, însă acesta a refuzat sprijinul grefierului ce îi fusese alocat.

În consecință, instanța disciplinară a reținut că pârâtul înregistrează în mod constant și progresiv întârzieri deosebit de mari în redactarea hotărârilor judecătorești, ceea ce relevă o gestionare necorespunzătoare a activității de redactare, un mod defectuos de gestionare a timpului de lucru și a prioritizării lucrărilor.

Volumul de activitate, problemele de sănătate și personale invocate nu sunt de natură să înlăture răspunderea disciplinară și nu justifică în mod real situația de fapt reținută și necontestată de către pârât.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că atitudinea psihică a pârâtului a fost de prevedere a rezultatelor faptelor sale pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor. Faptele săvârșite au avut consecințe grave, fiind încălcate drepturile procesuale ale persoanelor care aveau calitatea de părți în cauzele evidențiate, aducându-se atingere și prestigiului justiției prin nerespectarea cadrului legal de soluționare a acestora.

Întrucât în calculul termenului rezonabil se are în vedere durata judecății, atât în primă instanță cât și în cursul căilor de atac, prin inactivitatea domnului judecător, constând în redactarea cu întârziere sau în neredactarea hotărârilor pronunțate, părțile au fost lipsite de elementul esențial al aducerii la cunoștință a conținutului hotărârilor judecătorești sub aspectul considerentelor, indispensabile în aprecierea de către acestea a argumentelor pro și contra exercitării unei căi de atac, situație care s-a perpetuat pe o perioadă de mai multe luni de zile, astfel încât a fost prelungit termenul de soluționare a cauzelor, creându-se premisele încălcării cerinței derulării procedurilor judiciare într-o perioadă rezonabilă, în sensul art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.

În consecință, din probele administrate în cauză, rezultă că nerespectarea dispozițiilor prevăzute de art. 426 alin. (5) din noul C. proc. civ., în modalitățile descrise anterior, are un caracter imputabil pârâtului, nefiind justificată de cauze obiective care să o circumscrie unei culpe scuzabile.

La individualizarea sancțiunii, secția a avut în vedere împrejurările, gravitatea concretă, precum și consecințele faptelor săvârșite.

Pârâtul a fost sancționat anterior cu sancțiunea disciplinară a suspendării din funcție pentru o perioadă de 6 luni, una dintre faptele reținute vizând înregistrarea unui număr semnificativ de dosare în care s-a depășit termenul de redactare al hotărârilor judecătorești, ceea ce ar fi trebuit să constituie un factor de conștientizare în sensul de a lua toate măsurile pentru eficientizarea activității și respectarea termenelor prevăzute de lege. Sub acest aspect, instanța disciplinară a avut în vedere și refuzul pârâtului de a beneficia de măsurile administrative dispuse la nivelul judecătoriei pentru a-l ajuta să reducă numărul de hotărâri neredactate în termenul legal.

Vinovăția pârâtului în săvârșirea faptei are un grad ridicat, împrejurare ce rezultă din atitudinea de indiferență față de îndeplinirea obligațiilor legale de redactare în termen a hotărârilor, atitudine concretizată și în încercarea acestuia de a induce în eroare, cu bună știință, completul disciplinar. Gravitatea faptei este dată și de faptul că pârâtul, cu știință, a comunicat părților hotărâri total nemotivate.

Toate aceste aspecte dovedesc faptul că pârâtul nu a depus diligența necesară în desfășurarea activității și a manifestat dezinteres față de consecințele pe care faptele sale le au asupra drepturilor părților, afectând în mod grav prestigiul funcției de magistrat.

Având în vedere caracterul repetitiv al nerespectării termenelor de redactare a hotărârilor pentru o perioadă foarte mare de timp, consecințele negative asupra drepturilor părților, atitudinea nesinceră și de dezinteres manifestată de pârât, care a mai fost sancționat disciplinar anterior pentru fapte aceeași natură, instanța disciplinară a apreciat că pârâtul nu corespunde exigențelor impuse de exercitarea corespunzătoare a funcției de judecător, fiind justificată aplicarea celei mai grave sancțiuni prevăzute de art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004.

Împotriva hotărârii menționate la pct. I a declarat recurs pârâtul A., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin criticile formulate, recurentul susține că, în analiza condițiilor de angajare a răspunderii disciplinare, este necesar să fie luate în considerare, conform art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, circumstanțele sale personale, în sensul că situația de fapt ce îi este imputată nu a fost cauzată de rea-credință, ci a fost determinată de problemele medicale pe care le-a avut, dovedite prin înscrisurile depuse la dosar.

În acest sens, recurentul arată că, începând cu anul 2007, s-a implicat foarte mult în activitatea instanței, fiind președinte al secției civile în perioada 2011-2013, membru al Colegiului de conducere, membru în Comisia de evaluare a judecătorilor, membru în Comisia de evaluare a grefierilor și purtător de cuvânt și s-a bucurat întotdeauna de aprecierea colegilor. Totodată, arată că a avut calificativul "foarte bine" la evaluarea activității profesionale.

Se arată că, atunci când au debutat problemele medicale la coloana vertebrală, crezând că va fi o perioadă scurtă, nu a solicitat concediu medical pentru o perioadă mai lungă de timp, din dorința de a finaliza dosarele cu care era învestit. Însă, din cauza problemelor medicale, nu putea să stea pe scaun mai mult de 3-4 ore, fiind nevoit să meargă acasă pentru a sta întins.

Aspectele reținute în hotărârea atacată cu privire la întârzierile în redactare sunt reale, cu excepția celor care se referă la faptul că ar fi predat și comunicat sentințe nemotivate. Sub acest aspect, recurentul arată că, potrivit referatului întocmit de grefierul-șef, din cauza numărului foarte mare de hotărâri pe care le-a motivat (306 hotărâri) s-a omis operarea în sistemul Ecris a unui număr de 4 sentințe. Totodată, recurentul menționează că nu exista posibilitatea ca unele sentințe să fie nemotivate, deoarece grefierul însărcinat cu scăderea dosarelor în Ecris verifică acest aspect și i-ar fi adus la cunoștință o asemenea situație și, de asemenea, este imposibilă comunicarea unei sentințe nemotivate, deoarece un asemenea aspect s-ar fi observat cu ocazia semnării hotărârii.

Referitor la considerentele instanței vizând motivarea succintă a unor sentințe, recurentul subliniază, pe de o parte, faptul că a fost sancționat pentru întârzieri în redactare, iar nu pentru calitatea hotărârilor, iar, pe de altă parte, faptul că o motivare succintă nu contravine modalități firești de motivare a hotărârilor judecătorești, îndeplinindu-și obligația de redactare cu respectarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ.

În ceea ce privește considerentele vizând prejudiciul adus părților din dosare, se arată că, dintre toate dosarele enumerate în hotărârea atacată, o singură persoană a formulat sesizare la Inspecția Judiciară.

Totodată, recurentul argumentează că, din durata de redactare a hotărârii, trebuie să fie scăzute zilele nelucrătoare, concediile medicale și concediile de odihnă, conform Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 714 din 27 iunie 2013 cu privire la criteriile în funcție de care se estimează durata activității judecătorului în diferitele ei etape.

După rezolvarea problemei medicale, recurentul afirmă că și-a reluat activitatea în mod corespunzător și urmează prescripțiile medicale.

În dovedirea recursului, recurentul solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, constând în acte medicale noi, sub aspectul tezei probatorii vizând demonstrarea caracterului justificat al întârzierilor în redactare din cauza problemelor medicale, precum și a probei testimoniale, admisibilă conform Deciziei Curții Constituționale nr. 381/2018, cu martorul B., președintele Judecătoriei Constanța, din perspectiva tezei probatorii vizând modul în care și-a exercitat atribuțiile la Judecătoria Constanța și existența problemelor de sănătate.

Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea, ca legală și temeinică, a hotărârii atacate, nefiind fondate susținerile invocate de recurent în susținerea motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Cu privire la criticile vizând predarea de sentințe nemotivate, care au fost scăzute ca atare în programul informatizat Ecris, în condițiile în care nu se dovedește caracterul unei erori administrative, o asemenea situație este imputabilă pârâtului, întrucât și-a asumat comunicarea unor relații nereale.

Constatarea faptului că pârâtul a predat și a comunicat sentințe motivate succint aparține secției pentru judecători, fiind ulterioară dezbaterii pe fond a acțiunii disciplinare, și excedează conținutului constitutiv al abaterii disciplinare analizate, putând fi valorificată numai în contextul circumstanțierii sancțiunii aplicate.

Susținerile pârâtului în sensul că fapta sa nu a prejudiciat părțile din dosare nu pot fi primite, întrucât neredactarea în termenul legal a hotărârilor judecătorești afectează dreptul recunoscut părților de a beneficia de soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, cu încălcarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar consecințele săvârșirii acestei abateri disciplinare nu se raportează la persoana sau persoanele care formulează sesizarea, ci au în vedere deteriorarea încrederii și a respectului opiniei publice față de actul de justiție, care este perceput ca fiind în mod nejustificat prelungit și supus arbitrariului sub aspectul duratei sale.

Astfel cum s-a arătat și în cuprinsul acțiunii disciplinare, din analiza tuturor probelor administrate pe parcursul verificărilor prealabile și a cercetării disciplinare, reiese caracterul imputabil al redactării cu întârziere a lucrărilor, fiind întrunite elementele constitutive ale abaterii. Aspectele legate de problemele personale și de sănătate ale pârâtului au fost analizate în contextul identificării mai multor factori care s-au suprapus în perioada de referință și care au condus la efectuarea cu întârziere a lucrărilor.

Așa fiind, nu poate fi reținută apărarea recurentului că starea de sănătate, problemele personale sau volumul de activitate, analizate împreună sau separat, ar fi de natură să înlăture răspunderea disciplinară.

Referitor la criticile din recurs întemeiate pe Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 714/2013, se arată că dispozițiile acestei hotărâri cuprind criterii care se analizează în contextul estimării duratei procesului în condițiile art. 238 C. proc. civ. și schimbarea datei recomandate, iar nu în privința activității de redactare a hotărârilor judecătorești.

Aprecierea instanței disciplinare în sensul că atitudinea pârâtului trebuie examinată și din perspectiva problemei lipsei de încredere cu care se confruntă sistemul judiciar depășește atribuțiile sale are caracter general și se referă la contextul urmărilor pe care le produce acest gen de abatere disciplinară.

Analizând recursul exercitat în cauză în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 381/2018, în sensul de cale de atac "efectivă, devolutivă, care să asigure toate garanțiile dreptului de acces la instanță și al unui proces echitabil, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor și prin verificarea atât a legalității procedurii, cât și a temeiniciei hotărârii instanței disciplinare", Înalta Curte constată că este fondat și urmează a fi admis pentru considerentele arătate în continuare.

Obiectul litigiului disciplinar dedus judecății vizează analiza condițiilor de angajare a răspunderii disciplinare a pârâtului judecător pentru abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. r) teza întâi din Lega nr. 303/2004, conform căruia constituie abatere disciplinară "neredactarea sau nesemnarea hotărârilor judecătorești sau a actelor judiciare ale procurorului, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege".

Sub aspectul elementului material al laturii obiective, situația de fapt reținută de instanța disciplinară nu este combătută în recurs, ci este chiar asumată de recurent, care afirmă expres în declarația de recurs că întârzierile în redactare sunt reale.

Realizând propria evaluare a situației de fapt în raport cu probatoriul administrat, Înalta Curte își însușește aspectele reținute de instanța disciplinară sub aspectul elementului material al laturii obiective a abaterii disciplinare, constând în conduita neconformă a pârâtului care, în mod repetat, a depășit cu perioade lungi de timp termenul de 30 de zile pentru redactarea hotărârilor judecătorești prevăzut de art. 426 alin. (5) C. proc. civ.. În acest sens, este necontestată de către recurentul-pârât situația ce rezultă din actele dosarului, conform căreia: la 12.06.2019, figura cu un număr de 306 hotărâri neredactate în termenul legal, hotărâri pronunțate în perioada martie 2018 - mai 2019.

Criticile din recurs referitoare la faptul că nu a predat și ar fi fost comunicate sentințe nemotivate, susținute prin referirea la omisiunea grefierului de a opera în Ecris 4 sentințe, nu sunt de natură a conduce la o altă concluzie în privința elementului material al laturii obiective a abaterii disciplinare, în raport cu aspectele reținute în paragraful anterior referitoare la numărul foarte mare de hotărâri neredactate în termenul legal.

Sunt întemeiate susținerile din recurs în sensul că obiectul analizei din perspectiva abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004 îl constituie conduita de neredactare a hotărârilor, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege, iar nu calitatea motivării hotărârilor judecătorești. Însă, nu aceste aspecte au fost reținute în conținutul abaterii disciplinare, ci situația de fapt, astfel cum a fost expusă în cele ce preced.

În aprecierea caracterului imputabil al faptei săvârșite, se constată că, așa cum s-a reținut și în hotărârea atacată, nefiind necesară reluarea aspectelor necontestate de către recurent, că, în perioada de referință, deși a avut același volum de activitate cu ceilalți judecători din cadrul secției, numai pârâtul a înregistrat un număr foarte mare de restanțe în redactare, așa cum rezultă din datele statistice atașate la filele x ale dosarului de cercetare disciplinară.

Totodată, se constată că, în pofida obligației pe care și-a asumat-o la 12.06.2019, de a redacta majoritatea dosarelor în termen de 20 de zile, precum și prin refuzul măsurilor dispuse de conducerea instanței pentru a-l ajuta, pârâtul nu și-a adaptat conduita în scopul remedierii deficiențelor din activitatea de redactare.

Caracterul imputabil rezultă și din constatarea că pârâtul a înregistrat în mod constant întârzieri mari în redactarea unui număr mare de hotărâri, ceea ce reflectă un mod defectuos de gestionare a activității, iar volumul de activitate și circumstanțele de ordin personal invocate în apărare nu înlătură răspunderea disciplinară în contextul situației de fapt reținute și necontestate.

Circumscris laturii subiective a abaterii disciplinare, modul defectuos de gestionare a activității de redactare a hotărârilor pe perioade îndelungate conturează atitudinea psihică a pârâtului de prevedere a rezultatelor faptelor sale pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor.

În raport cu situația de fapt expusă, modul defectuos de gestionare de către pârât a activității de redactare a hotărârilor a produs consecințe grave în ceea ce privește drepturile procesuale ale părților din dosarele în care erau pronunțate hotărârile neredactate, prin prelungirea nerezonabilă a duratei de soluționare a cauzelor, apreciată din perspectiva dreptului la un proces echitabil în reglementarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Susținerile recurentului întemeiate pe Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 714/2013 nu pot fi primite, întrucât actul respectiv se referă la "durata necesară pentru cercetarea procesului" în raport cu dispozițiile art. 230 și art. 238 C. proc. civ., iar nu la ipoteza dedusă judecății vizând conduita repetată și imputabilă a judecătorului de neredactare a hotărârilor judecătorești în termenul prevăzut de lege, respectiv de art. 426 alin. (5) C. proc. civ.

Pentru toate argumentele arătate, criticile recurentului nu pot fi primite, hotărârea atacată fiind legală și temeinică sub aspectul situației de fapt reținute și a concluziei că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004, motiv pentru care vor fi mențiune dispozițiile hotărârii în ceea ce privește admiterea acțiunii disciplinare formulate de Inspecția Judiciară.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii disciplinare aplicate, Înalta Curte apreciază că este fundamentată înlocuirea sancțiunii disciplinare constând în "excluderea din magistratură", prevăzută de art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, cu sancțiunea disciplinară constând în "suspendarea din funcție pe o perioadă de 6 luni", prevăzută de art. 100 lit. d) din aceeași Legea nr. 303/2004.

În raport cu circumstanțele cauzei, astfel cum au fost expuse în precedent, înlocuirea sancțiunii disciplinare este justificată în primul rând de faptul că se cuvine a fi luate în considerare problemele personale de sănătate ale pârâtului, care, în perioada de referință, au contribuit la conduita neconformă circumscrisă abaterii prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004.

Este adevărat că, anterior, pârâtului i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară constând în "suspendarea din funcție pentru o perioadă de 6 luni" pentru săvârșirea abaterilor prevăzute de art. 99 lit. f), h), k) și m) din Legea nr. 303/2004, prin Hotărârea nr. 10J din 25 mai 2016 a secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, rămasă definitivă prin Decizia nr. 32 din 9 august 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători. Însă, este de observat că sancțiunea respectivă a fost aplicată pentru mai multe abateri disciplinare, una dintre acestea vizând, într-adevăr, nerespectarea termenului legal de redactare a hotărârilor judecătorești.

Cu toate acestea, în condițiile sancțiunilor disciplinare succesive aplicate, și în condițiile în care în prezenta cauză este vorba de o singură abatere disciplinară, se apreciază că aplicarea sancțiunii disciplinare constând în "suspendarea din funcție pe o perioadă de 6 luni", prevăzută de art. 100 lit. d) din aceeași lege, este suficientă pentru a-l determina pe magistrat să conștientizeze în ultimă instanță gravitatea conduitei neconforme și repetate în decursul timpului și să procedeze la remedierea modului de gestionare a activității de redactare a hotărârilor judecătorești cu respectarea termenului legal prevăzut de lege, dând dovadă de implicare și diligență în exercitarea atribuțiilor specifice funcției prin luarea în considerare a drepturilor părților și a imperativului de a asigura încrederea justițiabililor în actul de justiție.

La individualizarea sancțiunii disciplinare aplicate, este avută în vedere și implicarea activă a magistratului în activitatea instanței, reliefată de faptul că și-a asumat funcția de conducere de președinte al secției civile în perioada 2011-2013, precum și de îndeplinire a altor activități administrative, precum: membru al Colegiului de conducere, membru în Comisia de evaluare a judecătorilor, membru în Comisia de evaluare a grefierilor și purtător de cuvânt și a avut calificativul "foarte bine" la evaluarea activității profesionale.

Pentru toate aceste considerente, va fi admis recursul, va fi casată hotărârea atacată în ceea ce privește sancțiunea disciplinară aplicată, prin înlocuirea sancțiunii "excluderii din magistratură", prevăzută de art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, cu sancțiunea constând în "suspendarea din funcție pe o perioadă de 6 luni", prevăzută de art. 100 lit. d) din aceeași lege, și vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate referitoare la admiterea acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară împotriva domnului A., judecător în cadrul Judecătoriei Constanța, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din aceeași lege.