ÎCCJ, Decizia nr. 217/2019

Prin acțiunea disciplinară înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Secția pentru judecători"), Inspecția Judiciară a solicitat să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Legea nr. 303/2004"), pârâtului A. - judecător în cadrul Tribunalului București pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

Prin Hotărârea nr. 11J din 27 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, secția pentru judecători a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară și, în baza art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004, a aplicat pârâtului A. - judecător în cadrul Tribunalului București, sancțiunea disciplinară constând în "mutarea disciplinară pe o perioadă de 1 an la Tribunalul Giurgiu" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a doua din aceeași lege pentru considerentele arătate în continuare.

Referitor la situația de fapt, în raport cu probatoriul administrat, secția pentru judecători a reținut următoarele: (i) la data începerii cercetării disciplinare (31 august 2018), pârâtul înregistra 607 hotărâri neredactate în termenul legal (488 de sentințe, 119 de decizii în apel și 6 decizii în recurs), dintre care 20 erau neredactate din anul 2014, 108 din anul 2015, 148 din anul 2016, 176 din anul 2017 și 151 din perioada ianuarie - aprilie 2018; (ii) la data finalizării cercetării disciplinare (9 octombrie 2018), pârâtul înregistra 585 de hotărâri neredactate în termenul legal (484 de sentințe, 94 decizii în apel și 6 decizii în recurs), dintre care 20 de hotărâri erau neredactate din anul 2014, 107 din anul 2015, 146 din anul 2016, 127 din anul 2017 și 184 din perioada ianuarie- septembrie 2018.

Față de situația de fapt reținută, fapta pârâtului întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

Sub aspectul laturii obiective, pârâtul a încălcat dispozițiile art. 5 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești și ale art. 426 alin. (5) C. proc. civ. Deși termenul de redactare a hotărârii este de recomandare, depășirea acestuia conduce la prelungirea duratei procedurilor judiciare din culpa instanței și implicit, la nerespectarea cerinței soluționării cauzelor într-un termen rezonabil. Având în vedere că termenul de exercitare a căii de atac se calculează de la data comunicării hotărârii, redactarea hotărârii este absolut necesară pentru ca părțile să aibă posibilitatea efectivă a exercitării drepturilor procesuale. De asemenea, în cazul hotărârilor definitive redactarea este absolut necesară pentru punerea în executare. Din probele administrate se reține că pârâtul, în mod constant, motivează hotărârile judecătorești cu depășirea termenului de 30 de zile de redactare stabilit de lege. În consecință, s-a făcut dovada încălcării, în mod repetat, de către pârât a normelor legale ce reglementează termenele de redactare a hotărârilor judecătorești.

În privința laturii subiective, secția pentru judecători a avut în vedere aspectele ce țin de activitatea profesională a pârâtului în perioada de referință, în sensul celor arătate în continuare: (i) cu privire la volumul de activitate: în anii 2016 și 2017, în raport cu gradul de ocupare a schemei de personal, judecătorii care și-au desfășurat efectiv activitatea în secția din care face parte pârâtul au avut un volum de activitate aproape dublu; în anul 2018, datorită ocupării posturilor vacante de judecător din schema de personal a secției, volum de activitate a fost echilibrat și mai mic decât în anii anteriori; (ii) cu privire la întârzierile în redactarea hotărârilor la nivelul secției, din cauza volumului mare de activitate, mai mulți judecători înregistrau hotărâri neredactate în termenul legal, însă pârâtul figura cu cele mai multe și mai vechi hotărâri neredactate în termen (20 de restanțe din 2014, 108 din anul 2015 și 148 din anul 2016).

În perioada 27 ianuarie - 27 iunie 2017 a fost pusă în executare sancțiunea suspendării din funcția de judecător aplicată pârâtului prin Hotărârea nr. 28J din 7 decembrie 2016 pronunțată de secția pentru judecători, iar conducerea secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București a menținut măsurile administrative de alocare a unor resurse umane suplimentare în scopul reducerii stocului de restanțe ale pârâtului. Cu toate acestea, pârâtul nu a depus un efort semnificativ pentru reducerea restanțelor, astfel că, la momentul exercitării acțiunii disciplinare, înregistra 585 de hotărâri restante, cea mai veche fiind pronunțată la 14 aprilie 2014.

Totuși, după exercitarea acțiunii disciplinare, pârâtul s-a mobilizat, astfel că, la 27 martie 2019, figura cu 176 de hotărâri neredactate în termenul legal, cele mai vechi fiind pronunțate în ianuarie 2018.

Sub aspectul laturii subiective, modul în care pârâtul a înțeles să își exercite atribuțiile de serviciu este expresia unei conduite culpabile concretizate în nerespectarea termenului reglementat expres de lege pentru redactarea hotărârilor judecătorești, ceea ce a creat premisele încălcării duratei rezonabile a procedurilor judiciare și dreptului părților la un proces echitabil consacrat prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, părțile fiind lipsite de elementul esențial al aducerii la cunoștință a conținutului hotărârilor judecătorești sub aspectul considerentelor, indispensabile în aprecierea argumentelor pro și contra exercitării unei căi de atac.

Pârâtul a mai fost sancționat anterior de trei ori cu diminuarea indemnizației lunare brute pentru săvârșirea aceleiași abateri disciplinare, iar, prin Hotărârea nr. 28J din 7 decembrie 2016 pronunțată de secția pentru judecători, i s-a aplicat sancțiunea disciplinară constând în "suspendarea din funcția de judecător pe o perioadă de 5 luni" pentru săvârșirea aceleiași abateri disciplinare.

Perpetuarea situației constând în depășirea cu perioade mari de timp a termenului prevăzut de lege pentru redactarea hotărârilor chiar și după sancționarea disciplinară pentru aceeași abatere disciplinară demonstrează faptul că pârâtul nu a abordat sistematic lucrările pe care le-a avut spre redactare și nu le-a motivat în ordinea vechimii și urgenței lor, ignorând astfel consecințele deosebit de grave ce s-ar putea produce prin modalitatea de lucru adoptată.

La individualizarea sancțiunii, aplicată în condițiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, în raport cu împrejurările, gravitatea concretă și consecințele faptelor săvârșite, în considerarea sancțiunilor disciplinare anterioare, care demonstrează caracterul repetitiv al aceleiași conduite, secția pentru judecători a apreciat că este justificată aplicarea sancțiunii disciplinare constând în "mutarea disciplinară pe o perioadă de 1 an la Tribunalul Giurgiu".

Împotriva hotărârii menționate la pct. II a declarat recurs pârâtul A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 381/2018, solicitând casarea în parte a hotărârii recurate, numai în ceea ce privește sancțiunea aplicată și reindividualizarea acesteia.

Recurentul menționează că faptele, astfel cum au fost reținute, întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a doua din Legea nr. 303/2004, însă a fost aplicată o sancțiune disciplinară neadecvată în raport cu abaterea reținută.

Sancțiunea disciplinară aplicată nu este adecvată abaterii săvârșite, întrucât mutarea disciplinară ar fi justificată în cazul altor abateri, care vizează, spre exemplu, conduita în relațiile cu justițiabilii, cu personalul auxiliar sau cu ceilalți judecători, iar nu în cazul în care se reține ineficiența activității de redactare a hotărârilor. Totodată, sancțiunea aplicată vizează numai scopul sancționator și produce efecte atât asupra judecătorului, cât și asupra instanței, iar scopul de remediu nu poate fi atins prin îndepărtarea judecătorului din cadrul instanței.

Înregistrarea numărului mare de restanțe nu reprezintă o consecință a dezinteresului pentru rezolvarea atribuțiilor de serviciu, ci a faptului că, în ciuda eforturilor depuse, din cauza numărului foarte mare de dosare soluționate, nu a reușit să redacteze hotărârile cu eficiența de care dau dovadă alți colegi.

În cadrul secției a existat o situație specială determinată de încărcătura mare de dosare din anii anteriori, la care se adaugă complexitatea și diversitatea cauzelor aflate pe rol, pentru a căror pregătire temeinică și motivare a hotărârilor este necesar un interval de timp suplimentar pentru documentare, întrucât sunt aplicabile foarte multe acte normative din domenii de activitate foarte diverse. Aceste aspecte au fost avute în vedere și de conducerea tribunalului, precum și de Consiliul Superior al Magistraturii, deoarece s-a dispus mărirea numărului de judecători alocați secției începând cu luna ianuarie 2018, ceea ce a condus la scăderea volumului de activitate pe judecător. Însă îmbunătățirea randamentului în redactarea restanțelor este condiționată de existența stocului semnificativ de hotărâri neredactate. În acest context, recurentul apreciază că, întrucât se constată deja o îmbunătățire a activității de redactare, mutarea la altă instanță nu ar fi de natură să conducă la remedierea deficiențelor reținute în activitatea sa.

Recurentul arată că achiesarea sa la hotărârile anterioare de sancționare, prin nerecurarea acestora, coroborat cu activitatea susținută ulterioară demonstrează că a conștientizat pe deplin deficiențele din activitatea sa, iar mutarea la altă instanță nu i-ar permite ca, pe lângă hotărârile pronunțate în mod curent, să redacteze și toate hotărârile anterioare.

În consecință, se afirmă că sancțiunea aplicată prin hotărârea atacată nu este de natură să conducă la îmbunătățirea activității sale și poate să afecteze atât activitatea instanței, cât și viața sa familie.

În plus, recurentul critică hotărârea atacată pentru faptul că i-a fost aplicată o sancțiune disciplinară neprevăzută de lege la momentul săvârșirii abaterii și la data finalizării cercetării disciplinare.

Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care invocă excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., susținând că motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.. Conform susținerilor consemnate în practicaua prezentei decizii, la termenul de astăzi, intimata, prin reprezentant, a renunțat să mai susțină excepția menționată.

Pe fondul cauzei, intimata solicită respingerea recursului, ca nefondat, argumentând că, în raport cu probatoriul administrat în cauză, instanța disciplinară întemeiat a reținut îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii prevăzute de art. 99 lit. h) teza a doua din Legea nr. 303/2004 și în mod corect a individualizat sancțiunea aplicată în condițiile art. 100 din aceeași lege.

Analizând criticile formulate de recurentul-pârât A., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.

În acord cu susținerile din recurs, prezenta cale de atac, exercitată în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este o cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, pronunțate în materie disciplinară.

Cu titlu preliminar, se constată că recurentul precizează ritos că instanța disciplinară în mod temeinic și legal a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare imputate, iar recursul nu conține critici cu privire la situația de fapt reținută în hotărârea atacată ori cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 99 lit. h) teza a doua din Legea nr. 303/2004. Astfel fiind, în absența unor asemenea critici, în analiza căii de atac cu care este învestită, Înalta Curte nu va cenzura legalitatea ori temeinicia hotărârii instanței disciplinare sub aspectul condițiilor de angajare a răspunderii disciplinare, ci numai în ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate.

În procesul de individualizare a sancțiunii disciplinare, în cadrul legal reglementat de art. 100 din Legea nr. 303/2004 și proporțional cu gravitatea abaterii reținute în sarcina pârâtului, Înalta Curte apreciază că se impune aplicarea unei alte sancțiuni disciplinare pentru argumentele expuse în continuare.

În deplin acord cu instanța disciplinară, Înalta Curte, realizând propria apreciere a circumstanțelor cauzei, constată că, în condițiile unui volum de muncă echivalent cu al celorlalți judecători din cadrul secției și în pofida măsurilor administrative adoptate de conducerea secției pentru a oferi pârâtului sprijin în vederea remedierii situației restanțelor, judecătorul A. a avut o conduită culpabilă, concretizată în existența unui număr foarte mare de restanțe în redactare pentru perioade foarte lungi de timp, cu consecința încălcării duratei rezonabile a procedurilor judiciare și a dreptului părților la un proces echitabil consacrat prin art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

De asemenea, în acord cu instanța disciplinară, nu se poate face abstracție de faptul că pârâtului i-a fost aplicată de trei ori sancțiunea de diminuare a indemnizației de încadrare și o dată sancțiunea suspendării din funcție.

Chiar în prezența acestor circumstanțe și fără a minimaliza conduita reprobabilă a pârâtului și consecințele pe care le-a generat, Înalta Curte apreciază că se impune a fi aplicată sancțiunea diminuării indemnizației de încadrare pentru următoarele argumente.

Este de observat că, așa cum a reținut și instanța de disciplină, după exercitarea acțiunii disciplinare, pârâtul a depus diligențe și eforturi pentru redactarea hotărârilor restante, astfel încât, la 27 martie 2019, înregistra 176 de hotărâri neredactate în termenul legal, cele mai vechi fiind pronunțate în ianuarie 2018. Comparativ cu volumul restanțelor înregistrate la începutul cercetării disciplinare (607 hotărâri restante la 31 august 2018) și la sfârșitul cercetării disciplinare (585 de hotărâri restante la 9 octombrie 2018), se constată o tendință pozitivă de remediere a deficiențelor în redactarea hotărârilor. Sub acest aspect, se cuvine a fi menționat și faptul că această tendință a fost favorizată și de creșterea semnificativă a numărului de judecători (de la 23 - 24 de judecători în anii 2016 - 2017, la 37 de judecători în anul 2018, conform celor menționate în hotărârea atacată, respectiv 44 de judecători la 21 octombrie 2019, conform memoriului depus la dosar, dintre care 3 sunt detașați la CSM, iar unul se află în concediu pentru creștere copil) alocați secției din care face parte pârâtul, împrejurare ce justifică speranța rezonabilă că în viitor, prin menținerea volumului de activitate la un nivel asemănător, pârâtul va demonstra aceeași tendință pozitivă de remediere a deficiențelor în activitatea de redactare a hotărârilor.

Totodată, Înalta Curte are în vedere că mutarea la o altă instanță în condițiile volumului de restanțe pe care îl are pârâtul se poate răsfrânge negativ asupra eficienței în activitatea de redactare, existând riscul creșterii, iar nu efectul scontat al diminuării volumului restanțelor. Pe de altă parte, menținerea pârâtului în cadrul aceleiași instanțe poate avea efecte benefice în condițiile în care, așa cum s-a arătat, volumul de activitate a scăzut ca urmare a creșterii numărului de judecători, iar conducerea secției a adoptat măsuri organizatorice în sprijinul pârâtului, împrejurări care, în mod rezonabil, justifică presupunerea că se va înregistra o îmbunătățire a activității magistratului de redactare a hotărârilor și de rezolvare a problemei restanțelor.

În context, se cuvine a fi observat faptul că pârâtul a depus eforturi în vederea redactării hotărârilor judecătorești, în sensul celor reținute de instanța disciplinară (pct. 8 din prezenta decizie), existând astfel premisa, cel puțin aparentă, că magistratul a conștientizat și a acționat în sensul remedierii conduitei ce îi este reproșată.

Nu în ultimul rând, nu se poate face abstracție de demersul judecătorilor din cadrul secției a II-a contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București, concretizat în Memoriul depus la dosar la termenul de astăzi (semnat de 35 dintre cei 40 de judecători în activitate ai secției), în care se argumentează că mutarea disciplinară a pârâtului la altă instanță ar avea efecte negative profunde asupra activității secției, cât și asupra fiecărui judecător al secției.

În circumstanțele expuse, se apreciază că scopul prezentei proceduri este de a sancționa deficiențele constatate în activitatea pârâtului, iar nu de a supradimensiona efectele negative ale conduitei reprobabilă, prin adăugarea unor consecințe negative asupra activității instanței și a judecătorilor care își desfășoară activitatea în cadrul acesteia.

În consecință, Înalta Curte apreciază că scopul procedurii disciplinare poate fi atins, de o manieră care să nu afecteze suplimentar activitatea instanței, prin aplicarea sancțiunii disciplinare prevăzute de art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 6 luni".

În acest context, Înalta Curte consideră că nu se mai impune a fi analizată susținerea potrivit căreia, prin hotărârea recurată, recurentului i-a fost aplicată o sancțiune disciplinară pe care legea nu o prevedea la momentul săvârșirii abaterii disciplinare.