ÎCCJ, Decizia nr. 53/2022

Ședința publică din data de 28 februarie 2022

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 239 din 4 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată de recurentul A. și a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Hotărârilor nr. 6J din 30 ianuarie 2019 pronunțate în dosarul nr. x/2018 și nr. 8J din 6 martie 2019 pronunțate în dosarul nr. x/2018 de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară.

În motivare, referitor la cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, Înalta Curte a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 234 din Tratatul Comunităților Europene), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor și validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii.

S-a arătat că pentru sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o cerere preliminară în interpretare este necesar ca instanța națională să justifice de ce are nevoie de interpretarea unei dispoziții din dreptul comunitar. Ca atare, instanța trebuie să identifice în norma comunitară o problemă de interpretare, care să necesite intervenția Curții de Justiție a Uniunii Europene. Recurgerea la procedura preliminară este posibilă numai atunci când instanța națională are îndoieli cu privire la interpretarea corectă a normelor Uniunii, aplicabile în cauză.

Instanța de recurs a constatat că, în cuprinsul cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, recurentul A. pune în discuție aspecte legate de dreptul național, iar aspectele vizând interpretarea, validitatea sau aplicarea dreptului comunitar nu sunt relevante pentru soluționarea litigiului, respectiv pentru calea de atac a recursului dedus judecății. Mai mult, nu rezultă modul în care ar influența soluționarea recursului modalitatea de stabilire a interimatului funcției de inspector șef al Inspecției Judiciare, atât timp cât nu s-a invocat un motiv de nelegalitate/netemeinicie a hotărârii sub acest aspect.

Astfel, câtă vreme nu există nicio problemă de interpretare a normelor Uniunii, aplicabile în cauză, care să necesite intervenția Curții de Justiție a Uniunii Europene, simpla solicitare a recurentului de a se dispune sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebări preliminare, în condițiile în care nu au fost invocate aspecte care să aibă legătură cu interpretarea uniformă a dreptului comunitar, nu poate conduce automat la suspendarea judecării pricinii și sesizarea instanței europene, motiv pentru care cererea privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată în cauză a fost respinsă.

Cu privire la recursul declarat în cauză, Înalta Curte a constatat că susținerile recurentului nu sunt fondate, câtă vreme i-a fost respectată garanția procesuală a dreptului la apărare, fiind legal citat, având posibilitatea să-și formuleze toate apărările, depunând la dosar o serie de solicitări, pe care instanța de disciplină le-a analizat și asupra cărora s-a pronunțat motivat, efectuând o justă interpretare a probatoriului administrat, având în vedere împrejurările concrete ale speței, circumstanțele personale ale recurentului, precum și urmările produse.

Hotărârea instanței de disciplină cuprinde toate elementele stabilite de dispozițiile art. 425 din C. proc. civ., din considerentele acesteia rezultând că soluția adoptată a fost fundamentată pe o situație de fapt astfel cum aceasta a fost stabilită, în baza probelor administrate atât în faza cercetării prealabile, dar și nemijlocit în fața instanței de disciplină.

Instanța a respins și motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., întrucât prin Hotărârea nr. 6J din 6 martie 2019, instanța de disciplină a reținut în privința recurentului îndeplinirea condițiilor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a doua din Legea nr. 303/2004, constând în "întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile", apreciind că a fost făcută dovada încălcării, în mod repetat, de către magistratul cercetat, a normelor legale ce reglementează îndatorirea de redactare a hotărârilor judecătorești cu respectarea termenului legal, respectiv art. 426 alin. (5) din C. proc. civ.

În esență, cu privire la situația de fapt, s-a constatat că magistratul nu a respectat termenul de redactare a hotărârilor judecătorești, întrucât, potrivit datelor statistice, la 29 iunie 2018, dată la care a fost formulată sesizarea, pârâtul nu redactase hotărârea nr. 71/09.09.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2016, deși creditorul formulase trei cereri de urgentare a redactării hotărârii la 18 ianuarie 2017, 19 aprilie 2017 și 19 iunie 2017, iar la 03 august 2018 domnul judecător A. avea în curs de redactare un număr de 224 hotărâri (15 hotărâri pronunțate în anul 2015, 86 hotărâri pronunțate în anul 2016, restul fiind din 2017 și 2018). Ulterior, la data de 12 noiembrie 2018, domnul judecător înregistra un număr de 171 hotărâri neredactate în termenul legal, din care 14 hotărâri din 2015, 86 hotărâri din 2016, 17 hotărâri din anul 2017 și 54 hotărâri din 2018, fiind dovedită încălcare în mod repetat, de către domnul judecător A. a termenelor de redactare a hotărârilor judecătorești ce i-au revenit spre motivare.

Instanța de recurs a reținut și caracterul imputabil al faptei cercetate în procedura disciplinară, din înscrisurile aflate la dosar reieșind că domnul judecător, în mod constant, motivează hotărârile judecătorești cu depășirea termenului de redactare stabilit de lege, în condițiile în care, din datele statistice depuse la dosarul cauzei, a rezultat că numărul dosarelor rulate și soluționate de către domnul judecător a fost aproximativ egal cu al celorlalți colegi judecători care funcționează în cadrul secției.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, se constată că prin hotărârea nr. 17J din 24 mai 2017 pronunțată de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, definitivă prin decizia nr. 17 din 12 februarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a aplicat domnului judecător A. sancțiunea constând în "diminuarea indemnizației lunare brute cu 10% pe o perioadă de o lună".

Perpetuarea situației constând în depășirea cu perioade mari de timp a termenului prevăzut de lege pentru redactarea hotărârilor chiar și după sancționarea disciplinară pentru aceeași abatere disciplinară demonstrează faptul că domnul judecător nu a abordat sistematic lucrările pe care le-a avut spre redactare și nu le-a motivat în ordinea vechimii lor, ignorând astfel consecințele deosebit de grave ce s-ar putea produce prin această abordare.

În circumstanțele expuse, s-a reținut că instanța de disciplină întemeiat a apreciat că amploarea restanțelor în redactarea hotărârilor și durata întârzierilor în redactare este de natură a produce grave consecințe în privința drepturilor și intereselor legitime ale părților litigante și în privința funcționării sistemului judiciar, fapta fiind săvârșită din motive imputabile domnului judecător, în contextul unui volum de activitate asemănător celorlalți judecători din cadrul secției și în condițiile în care modul deficitar de organizare a activității de redactare a hotărârilor s-a perpetuat în timp, dovadă în acest sens fiind și procedura disciplinară derulată anterior.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, Înalta Curte a constatat că este adecvată aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, constând în "suspendarea din funcție pe o perioadă de 2 luni", pentru următoarele argumente: principiul aplicării graduale a sancțiunilor disciplinare, având în vedere că domnului judecător i-a fost aplicat anterior sancțiunea disciplinară a diminuării indemnizației brute cu 10% pe o perioadă de o lună; în perioada de referință domnul judecător a înregistrat, asemănător altor colegi, un volum de activitate semnificativ în cadrul secției; datele statistice cuprinse în întâmpinarea depusă de intimată reflectă faptul că domnul judecător înregistrează, în prezent, 11 hotărâri neredactate din septembrie 2015, fiind necesar ca domnul judecător să conștientizeze și să acționeze în sensul remedierii conduitei ce îi este reproșată, pentru a se atinge scopul prezentei proceduri disciplinare.

Referitor la criticile aduse hotărârii nr. 8J din 6 martie 2019 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători, pronunțată în dosarul nr. x/2018 prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea petentului de suspendare din funcția de judecător, se observă că în mod corect s-a dat eficiență prevederilor legale reținute ca fiind incidente, recurentul neavând dreptul legal de a formula o astfel de cerere, doar secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, putând dispune suspendarea din funcție a magistratului până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, recurentul A. a formulat revizuire, la data de 28 octombrie 2021, potrivit ștampilei de pe prima pagină.

Prin cererea de revizuire, a solicitat retractarea Deciziei nr. 239 din 4 noiembrie 2019 pronunțată în recurs în dosarul nr. x/2019 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători- civil, schimbarea acesteia în tot, în sensul admiterii recursului, cu consecința anulării hotărârii criticate ca urmare a constatării nulității tuturor actelor de cercetare disciplinară efectuate ulterior datei de 01.09.2018, inclusiv a nulității actului de sesizare a instanței de judecată în materie disciplinară.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe art. 21 Legea nr. 554/2004, art. 513 alin. (1), art. 494 și art. 482 C. proc. civ.

Referitor la termenul de promovare a căii extraordinare de atac, revizuentul a invocat Decizia nr. 45/12.12.2016 pronunțată pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 386/23.05.20217, respectiv aspectele reținute la pct. 81-84 și a făcut referire și la Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (Marea Cameră) din 18 mai 2021.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat tardivitatea cererii de revizuire, pe fond a solicitat respingerea căii extraordinare de atac, ca nefondată.

II. Considerentele Înaltei Curți

Analizând excepția tardivității cererii de revizuire, invocată de intimată, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, care este temeiul de drept al cererii de revizuire ce face obiectul prezentului dosar, "Cererea de revizuire se introduce în termen de o lună de la data comunicării hotărârii definitive și se soluționează de urgență și cu precădere."

Înalta Curte reține că prin Decizia nr. 45/2016 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2015, s-a stabilit că "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (2) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, cererea de revizuire este admisibilă în baza unor decizii ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, indiferent de momentul pronunțării acestora și de împrejurarea invocării sau nu în litigiul de bază a dispozițiilor de drept european preexistente, încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere. Termenul în care poate fi formulată cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este de o lună și curge de la data comunicării hotărârii definitive, supusă revizuirii."

Ca urmare, în aplicarea textului de lege anterior evocat, termenul în care poate fi formulată cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este de o lună și curge de la data comunicării hotărârii definitive, supusă revizuirii.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii din dreptul de a mai exercita calea de atac.

În cauză, se reține că decizia a cărei anulare se solicită a fost comunicată la 29 ianuarie 2020, dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători.

Calculul termenelor procedurale se realizează în conformitate cu prevederile art. 181 alin. (1) pct. 2. C. proc. civ., potrivit cărora:

"când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește".

Făcând aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate la speța dedusă judecății, se reține că termenul pentru formularea cererii de revizuire, de o lună, a curs de la 29 ianuarie 2020 și s-a împlinit la 1 martie 2020, care a fost o zi nelucrătoare, motiv pentru care s-a prelungit până în prima zi lucrătoare, 2 martie 2020.

Or, cererea de revizuire a fost depusă la 25 octombrie 2021, cum rezultă din ștampila oficiului poștal aplicată pe plicul cu care a fost expediată cererea care face obiectul prezentei cauze, dosarul pendinte.

Potrivit art. 185 alin. (1) teza I C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel."

Înalta Curte urmează a înlătura susținerea revizuentului din finalul cererii cu care a fost învestită instanța, prin care acesta apreciază că prezenta cale extraordinară de atac ar fi formulată în termenul legal, întrucât revizuirea formulată anterior împotriva aceleiași decizii a fost anulată pentru lipsa semnăturii, ceea ce ar însemna că instanța nu a analizat-o deloc.

Înalta Curte reține că sancțiunea respingerii prezentei căi extraordinare de atac a intervenit ca urmare a declarării tardive a cererii de revizuire, peste termenul legal așa cum a fost stabilit de lege și prin hotărârea prealabilă menționată, pe care de altfel și revizuentul o invocă în susținerea cererii de revizuire.

Împrejurarea că revizuentul a mai exercitat calea extraordinară a revizuirii împotriva deciziei civile nr. 239 din 4 noiembrie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2019, litigiul fiind soluționat prin Decizia nr. 326 din 18 octombrie 2021, prin care această instanță a anulat, pentru lipsa semnăturii, cererea de revizuire nu are nicio relevanță cu privire la termenul de declarare a prezentei căi de atac, care s-a făcut în afara termenului legal.

Înalta Curte mai constată și că revizuentul nu a formulat cerere de repunere în termen și nici nu a invocat vreo împrejurare care să îl fi pus în imposibilitatea absolută de a exercita calea de atac, în intervalul prevăzut de lege.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că recurentul a formulat calea de atac în afara termenului legal, astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) cu referire la art. 185 alin. (1) teza I C. proc. civ., va respinge, ca tardivă, cererea de revizuire declarată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 239 din 4 noiembrie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2022.