ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1670/2022

Ședința publică din data de 22 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei, cadrul procesual

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 18.04.2016, sub nr. de dosar x/2016, reclamantul A. a solicitat a se constata că nu este în stare de incompatibilitate și să se dispună anularea în întregime a raportului de evaluare. Prin Raportul de evaluare nr. x/29.03.2016 întocmit de inspectorul de integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate, în temeiul prevederilor art. 8, art. 9, art. 10 lit. b), e) și f) și Secțiunea a 3-a din Capitolul I al Titlului II din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, s-a dispus: Comunicarea Raportului de evaluare persoanei evaluate; Comunicarea Raportului de evaluare Instituției Prefectului Județului Bihor, pentru informare și luarea măsurilor legale ce se impun, după rămânerea definitivă a acestuia; sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta cu privire la existența unor indicii referitoare la săvârșirea de către A., primar al Comunei Mădăras, județul Bihor, pentru mandatele 2008- 2012 și 2012-2016, a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de dispozițiile art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen.

Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 179/CA/2016-PI din 19 septembrie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 179/CA/2016-PI din 19 septembrie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în condițiile art. 483 C. proc. civ. reclamantul A. a declarat recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 1393 pronunțată la data de 14.03.2019 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 179/CA/2016-PI din 19 septembrie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 01.04.2019, pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, revizuentul A., în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Integritate, a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 179/CA/2016 din 19.09.2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2016 și ca urmare a rejudecării, admiterea acțiunii formulate de reclamant, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de revizuire revizuentul a arătat, în esență, că prin sentința civilă nr. 179/CA/2016 - P.I. pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1393/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a respins acțiunea formulată de revizuentul din prezenta cauză împotriva raportului de evaluare prin x/29.03.2016 emis de intimat, prin care s-a reținut existența stării de incompatibilitate în ceea ce-l privește de revizuent.

Revizuentul a mai susținut, în esență, că își întemeiază cererea de revizuire pe prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004 arătând că sentința a cărei revizuire se cere a fost pronunțată fără a se avea în vedere prevederile art. 13 din Recomandarea nr. 10/2000 a Comitetului Miniștrilor Statelor Membre, precum și faptul că legislația română este net dezavantajoasă pentru revizuent și nu respectă principiul priorității dreptului Uniunii. Conform susținerilor revizuentului, prin sentința atacată instanța a interpretat dreptul național într-o manieră contrară dreptului european.

Prin sentința nr. 120/35/CA/2019 Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, atât cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebarea preliminară formulată de revizuentul A., cât și cererea de revizuire formulată de acesta, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, împotriva sentinței civile nr. 179/CA/2016 din data de 19.09.2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. x/2016, ca inadmisibile.

Împotriva sentinței nr. 120 din data de 26.06.2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A..

Prin Decizia nr. 3728 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în data de 22 iulie 2020 s-a admis recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinței nr. 120 din 26 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Hotărârea ce face obiectul recursului dedus prezentei judecăți

Prin sentința nr. 68/CA/2019 -P.I. pronunțată în data de 10 iunie 2021, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, în rejudecare, după casare cu trimitere, a respins, atât cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebarea preliminară formulată de revizuentul A., cât și cererea de revizuire formulată de acesta, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, împotriva sentinței nr. 88/09.05.2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. x/2016, ca inadmisibile.

Recursul formulat în cauză și motivele de casare invocate

Împotriva sentinței nr. 68/CA/2021 -P.I. pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în data de 10 iunie 2021 a declarat recurs revizuentul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, reținerea cauzei spre rejudecare, urmând ca apoi să fie admise cererile sale, astfel cum au fost formulate în fața primei instanțe.

În cuprinsul motivelor de recurs, a susținut recurentul că hotarârea recurată este criticabilă cel puțin sub un aspect, pe care instanța de judecată a cererii de revizuire nu 1-a avut in vedere, aspect care se refera la puterea juridica unei astfel de recomandări, deoarece recomandările, în cazul de față fiind vorba de Recomandarea R10 din 2000, sunt acte oficiale adoptate de instituții europene, publicate apoi in Jurnalul Uniunii Europene și, deci, opozabile erga-omnes.

In sens larg, lato-sensu, recurentul apreciază că acestea trebuie sa fie avute in vedere și sa li se dea eficienta juridicăm deoarece un act normativ, un act juridic este adoptat pentru a produce efecte juridice si nu doar pentru simpla sa adoptare spre a reglementa un domeniu și fără a i se da aplicabilitate și eficiență juridică.

Recomandările pot fi utile pentru clarificarea unor probleme de drept, în mod formal iar recomandările, formulate de către Consiliu si Comisie, sunt de cele mai multe ori invitații adresate Statelor Membre de a-si modifica legislația naționala si de a o adapta unui cadru general propus, de cele mai multe ori, recomandările preced acte cu caracter obligatoriu ale Comunității (regulament, directiva, decizie).

Trebuie observat ca articolul 211 TCE conferă Comisiei competenta de a formula recomandări sau opinii în domeniile prevăzute de tratat, nu numai unde este prevăzut expres acest lucru, ci si atunci când consideră necesar.

Literatura de specialitate a apreciat ca aceste acte pot avea un efect persuasiv, atunci când sunt menționate într-o hotărâre a Curții Europene de Justiție iar instanțele naționale sunt obligate sa le urmeze dacă interpretează dreptul comunitar, atunci când indică scopul legislației comunitare.

De altfel, mai susține recurentul- revizuent, potrivit interpretărilor date cu privire la forța juridica a legislației europene, s-a făcut o clasificare cu privire la evidențierea funcțiilor pe care actele uniunii le pot avea, iar o prima funcție s-a considerat a fi cea interpretativă, acest lucru însemnând faptul ca ele pot fi utilizate în vederea unei corecte interpretări si aplicări a normelor europene.

Poziția CJUE, cu privire la instrumentele juridice care nu sunt obligatorii, adică recomandarea, în cazul de față, este că o astfel de recomandare poate avea un rol semnificativ în procesul de interpretare a unui regulament (menționează cauza C-149/73 Otto Witt KeHottptzffltamt Hamburg-Eriais, Hotatarea din 12 decembrie 1973, cauza cll3/7S, Giardano hecassetti c Administratione delîe finanze dello Statao, Hotatarea din 15 iunie 1976) care trebuiesc luate în considerare atât de instanțele Uniunii Europene cat si de instanțele naționale ale statelor membre.

La început, Curtea Europena de Justiție s-a dovedit rezervată în a acorda efecte juridice instrumentelor care nu aveau caracter obligatoriu, cum ar fi recomandarea, însă ulterior, Curtea si-a extins opinia si a apreciat că, în sens larg, recomandările trebuies avute in vedere la judecarea cauzelor atât de către instanțele europene cât și de către instanțele naționale ale statelor membre, sens în care solicită instanței de recurs să aibă în vedere practica C.J.U.E. din cauza C-367/98, Comisia Comunităților Europene c. Republicii Portugheze, Hotărârea din 4 iunie 2002; C.J.U.E..cauza C-483/99, Comisia Comunităților Europene c. Republicii Franceze. Hotărârea din 4 iunie 2002; C.J.U.E., cauza C-503/99, Comisia Comunităților Europene c. Regatului 5 Belgiei, Hotărârea din 4 iunie 2002.

Mai mult decât atât, susține recurenta că recomandările si celalate acte ale UE care nu ar avea aplicabilitate si caracter obligatoriu, contribuie totuși la implementarea unor dispoziții obligatorii și sunt de natură să dea naștere unor așteptări legitime ale destinatarilor acestora și chiar pot sta la baza atragerii răspunderii delictauale ale instituțiilor Uniunii Europene emitente asa după cum retine si literature juridica de specialitate.

Instanța de judecata a cerereii de revizuire nu a făcut altceva decât să rețină în motivare ca exista o confuzie intre instituțiile uniunii si astfel reține în mod greșit că între Consiliul European, Consiliul U.E., și Consiliul Europei și că toate cele trei entități, deși au o denumire semantic apropiată în limba română, sunt distincte unele de altele iar Consiliul Europei nu este o instituție a Uniunii Europene, spre deosebire de Consiliul U.E., ci reprezintă o organizație internațională distinctă de Uniunea Europeană.

Ori, atunci când instanța în motivare reține că inclusiv practica judiciara la nivelul uniunii europene nu da efect juridic unei astfel de recomandări, în mod cert nu cunoaște și nu cunoștea practica judiciară reprezentata de Cauza C 322 din 2008 Salvatore Grimaldi împotriva Fonds des maladies profesionnelles având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminare privind interpretarea Recomandării Comisiei pentru statele membre din 23 iulie 1962 privind adoptarea unei liste europene a bolilor profesionale (JO 1962, 80, p. 2188) și a Recomandării 66/462 a Comisiei din 20 iulie 1966 privind condițiile de despăgubire a persoanelor care suferă de boli profesionale (JO 1966, 147, p. 2696), în lumina articolului 189 al cincilea paragraf din Tratatul CEE.

Astfel, CJUE, în această cauza a statuat "pronunțându-se cu privire la întrebarea care i-a fost adresată de Tribunal du travail din Bruxelles, prin hotărârea din 28 octombrie 1988, hotărăște: în lumina articolului 189 al cincilea paragraf din Tratatul CEE Recomandarea Comisiei din 23 iulie 1962 privind adoptarea unei liste europene a bolilor profesionale și Recomandarea 66/462 din 20 iulie 1966 privind condițiile de despăgubire a persoanelor care suferă de boli profesionale, nu pot prin ele însele să confere justițiabililor drepturi de care aceștia să se poată prevala în fața instanțelor naționale. Cu toate acestea, instanțele naționale au oblisația de a lua în considerare recomandările în vederea soluționării litigiilor care le sunt prezentate, în special atunci când acestea pot explica interpretarea altor dispoziții naționale sau comunitare. B..,,

Mai mult decât atât, recurentul solicită a se avea în vedere faptul că și Curtea Constituționala a României retine, aplica si menționează în motivarea unor decizii trimiteri la recomandări, enumerând astfel Decizia 757 din 23 noiembrie 2017, unde curtea face trimitere și motivează soluția cu referire directa la Recomnadarea 19 din 2000.

Solicită a se constata că Recomandarea nr. R (2000) 10 a Comitetului Miniștrilor Statelor Membre ale Consiliului Europei este un act juridic adoptat pentru a produce efecte juridice, iar recomandările și celelalte acte ale UE care nu au aplicabilitate și caracter obligatoriu, contribuie totuși la implementarea unor dispoziții obligatorii și sunt de natură să dea naștere unor așteptări legitime ale destinatarilor acestora și chiar pot sta la baza atragerii răspunderii delictuale ale instituțiilor Uniunii Europene emitente.

Mai mult, în cadrul procedurii preliminare, rolul Curții este acela de a oferi o interpretare a dreptului Uniunii sau de a se pronunța cu privire la validitatea acestuia, și nu de a aplica acest drept la situația de fapt care face obiectul acțiunii principale, rol ce revine instanței naționale. Astfel spus, Curtea de Justiției a Uniunii Europene nu este competentă să se pronunțe cu privire la problemele de fapt ivite în cadrul litigiului principal și nici să soluționeze eventualele divergențe de opinii în interpretarea sau aplicarea normelor de drept național.

Totodată, arată că instanțele naționale sunt cele în măsură să aprecieze, în funcție de particularitățile fiecărei cauze, atât asupra necesității unei întrebări preliminare în vederea soluționării fondului litigiilui, cât li asupra pertinenței întrebărilor adresate Curții de Justiției a Uniunii Europene. Curtea de Justiției a Uniunii Europene a recunoscut instanțelor naționale o marjă largă de apreciere a relevanței unei hotărâri preliminare, acestor instanțe revenindu-le obligația de a înainta o cerere preliminară doar atunci când există dubii în legătură cu aplicarea sau interpretarea unei norme comunitare.

Consideră, astfel, că susținerile și mijloacele de apărare formulate nu au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea cererii de revizuire din perspectiva motivelor invocate.

Ca atare, instanța în rejudecarea cererii de revizuire a făcut iar o judecare fără a ține cont de acesta hotărâre a CJUE în cauza C 322/88 si de decizii ale Curții Constitutrionale, și astfel, apreciază că este un motiv întemeiat de a formula o cerere de recurs, ce solicită a fi admisă, cu consecința rejudecarii si apoi a admiterii cererii de revizuire cat si a cererii de sesizare a CJUE.

În concluzie, recurentul susține că hotărârea recirată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând astfel admiterea recursului, cu consecința admiterii cererilor formulate.

În continuare, recurentul a formulat din nou cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, solicitând Curții să se pronunțe cu titlu preliminar dacă articolul 13 din Recomandarea 10/2000 se opune cu întreaga reglementare a Legii nr. 161/2003 ce se impune a se interpreta cu privire la speța de față, sau numai în mod special cu norma internă reprezentată de către art. 87 alin. (1) lit. d) și g) din Legea nr. 161/2003 pe care se fundamentează Raportul de evaluare al Agenției Naționale de Integritate cu privire la incompatibilitate/conflict de interese.

Atât întrebarea preliminară cât și motivele invocate de recurentul - revizuent în susținerea cererii de sesizare sunt identice cu cele formulate la momentul judecării inițiale a cererii de revizuire, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019 înregistrat pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a civilă, de contencios administrativ și fiscal, soluționat prin sentința nr. 120/35/CA/2019 din 26 iunie 2019, casată cu trimitere spre rejudecare, prin Decizia Înalte Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal nr. 3728/22 iulie 2020, cererea inițială de Sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene regăsindu-se atașată la dosarul anterior menționat.

Apărări formulate în cauză

Intimata Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare la recursul promovat de recurentul - revizuent, în cadrul căreia, a invocat nulitatea recursului și pe fondul acestuia a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit cu soluționarea dosarulu din data de 17.09.2021, s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 22 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, după soluționarea cu prioritate a excepției nulității recursului, invocată de intimata - pârâtă în cadrul întâmpinării, în sensul respingerii acesteia, conform considerentelor expuse în practicaua prezentei hotărâri, Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise reținând dosarul spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul prezentei judecăți.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate de recurentul- revizuient și de prevederile legale incidente în cauza de față, constată că recursul ce face obiectul prezentei judecăți este nefondat, motiv pentru care urmează a-l respinge, în considerarea următoarelor argumente:

Analizând litigiul ce face obiectul judecății, reține Înalta Curte că recurentul- revizuent A. a supus controlului de legalitate Raportul de evaluare nr. x/29.03.2016, prin care intimata a reținut în sarcina sa existența stării de incompatibilitate prevăzută de dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) și g) din Legea nr. 161/2003, susținuându-se că a deținut concomitent funcția de primar al comunei Mădăras precum și calitatea de comerciant persoană fizică și aceea de administrator al unei societăți comerciale.

Prin sentința nr. 179/CA/2016-PI din 19 septembrie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 179/CA/2016-PI din 19 septembrie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în condițiile art. 483 C. proc. civ. reclamantul A. a declarat recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 1393 pronunțată la data de 14.03.2019 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 179/CA/2016-PI din 19 septembrie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 01.04.2019, pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, revizuentul A., în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Integritate, a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 179/CA/2016 din 19.09.2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2016 și ca urmare a rejudecării, admiterea acțiunii formulate de reclamant, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 68/CA/2019 -P.I. pronunțată în data de 10 iunie 2021, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, în rejudecare, după casarea cu trimitere dispusă prin Decizia nr. 3728 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în data de 22 iulie 2020, a respins, atât cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebarea preliminară formulată de revizuentul A., cât și cererea de revizuire formulată de acesta, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, împotriva Sentinței 179/CA/2016 din 19.09.2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. x/2016, ca inadmisibile, reținând în esență că Recomandarea nr. R (2000) 10 a Comitetului Miniștrilor Statelor Membre privind codurile de conduită ale funcționarilor publici, nu are relevanță asupra fondului cauzei, aceasta referindu-se la instituția conflictului de interese, în vreme de revizuentul a fost constatat în stare de incompatibilitate.

Soluția dată de instanța învestită cu judecarea cererii de revizuire este împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru argumentele ce vor fi redate în continuare.

Astfel, Înalta Curte constată că, deși, în cadrul recursului recurentul a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., din examinarea cererii de recurs se poate cu ușurință observa că motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., ce vizează, în esență, nemotivarea hotărârii sau împrejurarea că aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, nu a fost argumentat, nefiind indicate în concret niciun fel de aspecte care să demonstreze, respectiv, care să susțină motivul de nelegalitate invocat.

Reținând, așadar, lipsa evidentă de prezentare de către recurentul-revizuent A. a criticilor din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., instanța de control judiciar constată deopotrivă că hotărârea recurată este judicios motivată, coerentă și răspunde criticilor și argumentelor înfățișate de toate părțile cauzei, fiind altfel pe deplin respectate prevederile art. 425 C. proc. civ. și limitele cercetării judecătorești impuse de dispozițiile 21 din Legea nr. 554/2004 și art. 513 din C. proc. civ.

Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerința existenței unei motivări concise, care nu are elemente de contradictorialitate, este îndeplinită, fiind respectate garanțiile unui proces echitabil și ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu se poate reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material, nu poate fi reținut, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

În ceea ce privește soluția dată cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebarea preliminară formulată de recurentul - revizuent, Înalta Curte constată că, raportat la actul juridic ce se solicită a fi interpretat, respectiv Recomandarea nr. R (2000) 10 a Comitetului Miniștrilor Statelor Membre privind codurile de conduită ale funcționarilor publici, emis de Comitetul Miniștrilor Statelor Membre ale Consiliului Europei, în mod corect a constatat instanța de primă jurisdicție că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene precum și jurisprudența C.J.U.E pentru formularea unei întrebări preliminare.

Conform art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, pe cale de hotărâre preliminară, cu privire la interpretarea și validitatea dreptului Uniunii.

Din interpretarea dispozițiilor art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene precum și din jurisprudența C.J.U.E. în materie rezultă condițiile de admisibilitate ale unei cereri de întrebare preliminară, respectiv relevanța chestiunii de drept cu privire la soluționarea cauzei, condiția ca întrebarea să privească interpretarea și validitatea dreptului Uniunii Europene și condiția ca textul din dreptul U.E. a cărui interpretare se dorește să nu fie atât de clar încât să nu fie necesară o dezlegare din partea C.J.U.E.

Ori, față de conținutul actului juridic a cărui interpretare se cere, respectiv art. 13 din Recomandarea nr. R (2000) 10 a Comitetului Miniștilor Statelor Membre privind codurile de conduită ale funcționarilor publici, ce vizează principii de reglementare a conflictului de interese, în condițiile în care fondul litigiului îl constituie raportul de evaluare prin care s-a reținut existența stării de incompatibilitate, cele două instituții juridice (conflictul de intere și incompatibilitatea) fiind diferite, în acord cu instanța de primă jurisdicție și Înalta Curte constată că cererea recurentului - revizuent prin care tinde a lămuri din punct de vedere comunitar noțiunea și conținutul faptei de conflict de interese nu este de natură a duce la dezlegarea cauzei, neavând legătură cu prezentul litigiu.

În concluzie, având în vedere că articolul 13 din Recomandarea R (2000) 10 privind codurile de conduită ale funcționarilor publici, invocat de recurentul - revizuent, reglementează situația conflictului de interes și nu pe cea a stării de incompatibilitate (incidentă în speță), între cele două instituții neexistând similitudine, în mod corect instanța de primă jurisdicție a reținut inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebarea preliminară formulată de recurentul - revizuent, pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Deopotrivă, constată Înalta Curte că și soluția dată cererii de revizuire este legală, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 554/2004, conform cărora: "(1) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată."

Din interpretarea dispoziții lor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă că o condiție esențială de admisibilitate a oricărei cereri de revizuire întemeiată pe aceste prevederi speciale o constituie invocarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene. Astfel, cazul de revizuire în discuție a fost conceput ca un ultim remediu intern, menit să asigure preeminența prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii și a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu.

În cauză, revizuentul a invocat încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene prin prisma pretinsei nerespectări a dispozițiilor art. 13 din Recomandarea nr. R (2000) 10 a Comitetului Miniștrilor Statelor Membre privind codurile de conduită ale funcționarilor publici, ce reglementează situația conflictului de interese.

Ori, așa cum s-a reținut și anterior, în condițiile în care fondul litigiului dedus judecății vizează existența a două situații de incompatibilitate, iar art. 13 din Recomandarea nr. R (2000) 10 a Comitetului Miniștrilor Statelor Membre, în raport de care recurentul - revizuent a formulat cererea de revizuire, conține principii de reglementare a conflictului de interese, în mod legal instanța de primă jurisdicție a constatat inadmisibilitatea cererii de revizuire întemeiată de recurenta - revizuentă pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, norma europeană pretins încălcată, invocată de recurentul - revizuent neavând legătură cu prezentul litigiu.

Cum instanța de primă jurisdicție a reținut inadmisibilitatea revizuirii în considerarea faptului că norma europeană pretins încălcată nu are legătură cu fondul litigiului, și nu raportat la emitentul acesteia ori la caracterul Recomandării, susținerile recurentului referitoare la utilitatea recomandărilor și la obligația instanțelor de a le respecta, nu vor fi avute în vedere, fiind străine cauzei.

Astfel, Înalta Curte constată că dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță, reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, hotărârea recurată nefiind susceptibilă de reformare, criticile recurentului - revizuent fiind neîntemeiate.

În ceea ce privește reiterarea cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu aceeași întrebare preliminară și raportat la aceleași motive, în condițiile în care aceasta a fost reanalizată de instanța învestită cu rejudecarea cererii de revizuire, după casarea cu trimitere dispusă prin Decizia nr. 3728 din 22 iulie 2020, iar în cadrul prezentului control de legalitate această instanța a analizat hotărârea recurată inclusiv sub aspectul modului de soluționare a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu aceeași întrebare preliminară ce vizează articolul 13 din Recomandarea 10/2000, Înalta Curte constată că demersul recurentului, de reformulare a aceleiași cereri de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, apare ca inadmisibil.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru aceste considerente, nefiind identificate motive de casare a sentinței, prin prisma prevederilor ar. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurentul-revizuent A., ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate, ca legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-revizuent A. împotriva sentinței nr. 68/CA/2021-P.I. din 10 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 martie 2022.