ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2834/2022

Ședința publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, în principal, constatarea nulității absolute a Raportului de Evaluare nr. x/27.11.2019, emis în cadrul lucrării nr. x/26.10.2018 de către Agenția Națională de Integritate, iar în subsidiar, anularea acestui raport de evaluare.

Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 64 din 9 iulie 2020, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și a dispus anularea Raportului de evaluare nr. x/27.11.2019 emis de pârâta Agenția Națională de Integritate, ca netemeinic.

Totodată, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamant având ca obiect constatarea nulității absolute a raportului de evaluare.

De asemenea, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 8.648 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recurenta-pârâtă susține aplicarea greșită a disp. art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, raportat la incompatibilitatea în care s-a găsit intimatul care a deținut simultan funcția de arhitect șef în cadrul Primăriei Mun. Salonta, județul Bihor și cea de arhitect de clădiri în cadrul S.C. B. S.R.L., care este în legătură indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public, potrivit fișei postului.

De asemenea, recurenta-pârâtă invocă și aplicarea greșită a disp. art. 20 din Legea nr. 176/2010, reținându-se că inspectorul de integritate a încălcat prevederile legale referitoare la informarea persoanei evaluate.

Raportat la dispozițiile care reglementează procedura de informare a persoanei evaluate, se susține că prima instanță a arătat în mod greșit, că aceasta nu a fost informată în mod corespunzător.

Chiar dacă aspectele privind informarea persoanei evaluate nu au condus la anularea raportului de evaluare, recurenta-pârâtă apreciază că interpretarea disp. art. 20 coroborat cu art. 13 din Legea nr. 176/2010 este greșită și se impune cenzurarea motivării sentinței atacate cu privire la acest aspect.

În procedura de evaluare a conflictelor de interese și incompatibilităților, legiuitorul a permis inspectorilor integritate să demareze activitatea de evaluare, anterior solicitării unui punct de vedere personal în cauză, o atare activitate implicând evaluarea declarațiilor și obținerea altor date și informații.

Așadar, inspectorii de activitate pot derula activități de evaluare prin colectarea de date și informații de la persoane fizice și juridice, anterior solicitării punctului de vedere al persoanei evaluate, o atare măsură fiind necesară doar în ipoteza în care s-au identificat în cursul activității elemente în sensul existenței unei stări de incompatibilitate sau conflict de interese.

Deși disp. art. 20 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 fac trimitere expresă la disp. art. 13 și art. 15, amplasate în secțiunea a doua, dedicată evaluării averilor, trimiterea realizată a precizat că aplicarea acestor norme se face "în mod corespunzător", adică mutatis mutandis, ținându-se seama de normele cu caracter special din secțiunea a treia, care cuprinde procedura evaluării conflictelor de interese și incompatibilităților.

Se poate deduce astfel că, activitatea de evaluare a incompatibilităților poate fi realizată anterior solicitării unui punct de vedere persoanei în cauză, inclusiv prin solicitarea de date și informații de la alte persoane.

Potrivit art. 14 din Legea nr. 176/2010, inspectorul de integritate informează despre identificarea unor elemente ale incompatibilității persoanei în cauză și are, totodată, obligația de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere.

Recurenta-pârâtă susține că, interpretând sistematic disp. art. 20 alin. (1) și (5), art. 13 și art. 14 din Legea nr. 176/2010, se poate concluziona că odată ce a comunicat reclamatului despre declanșarea procedurii de evaluare, prin adresa din 15.11.2018, inspectorul de integrate era îndreptățit să solicite informații relevante autorităților publice, iar reclamantului i s-a solicitat un punct de vedere doar la momentul la care, din datele și informațiile obținute, a constatat că există indicii cu privire la o situație de incompatibilitate în privința sa.

În conformitate cu prevederile art. 20 din Legea nr. 176/2010, reclamantul a fost informat prin adresa din 23.09.2019 despre faptul că au fost identificate elemente în sensul existenței unei stări de incompatibilitate.

Reclamantul a fost invitat să prezinte datele și informațiile pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris și a fost informat cu privire la dreptul de a fi asistat sau reprezentat de avocat.

Urmare a acestei adrese, reclamantul s-a prezentat la sediul recurentei-pârâte în data de 09.10.2019, în vederea studierii documentelor aflate la dosarul de evaluare, fără a depune un punct de vedere.

Cu privire la situația de incompatibilitate reținută prin raportul de evaluare, recurenta-pârâtă indică încălcarea disp. art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, între cele două funcții există o legătură indirectă, deoarece pregătirea profesională în domeniul arhitecturii, urbanismului și amenajării teritoriale fiind necesară atât pentru ocuparea funcției publice de conducere de arhitect șef cât și a funcției contractuale de arhitect de clădiri.

Recurenta-pârâtă susține că finalitatea Legii nr. 161/2003 este prevenirea stărilor de conflict de interese și a incompatibilităților, astfel că disp. art. 96 alin. (1) teza a II-a din lege se impun a fi interpretate în raport cu scopul preventiv urmărit de legiuitor.

Faptul că, potrivit fișei postului din domeniul privat, reclamantul nu are drept de semnătură pentru lucrări ce intră în competența de avizare, autorizare, control a unității administrative în cadrul căreia deține o funcție publică, nu influențează situația de incompatibilitate, deoarece dacă ar fi existat acest drept de semnătură ne aflam în prezența unui conflict de interese.

În legătură cu interpretarea disp. art. 16 din Legea nr. 184/2001, raționamentul instanței de fond este greșit, deoarece legiuitorul nu a permis ca un arhitect din sectorul privat să fie în același timp arhitect în sectorul public.

Prin urmare, susține recurenta-pârâtă, interpretarea corectă a disp. art. 16 este aceea că un arhitect care își desfășoară activitatea în sectorul privat poate fi și funcționar public (consilier, inspector, referent, etc.), iar în calitate de funcționar publice are atribuții diferite de cele ale unui arhitect.

În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță, recurenta-pârâtă susține că onorariul avocațial este vădit disproporționat în raport cu complexitatea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat și solicită reducerea sumei, conform disp. art. 451 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fiind legală și temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Agenției Naționale de Integritate

Analiza motivelor de casare

Referitor la interpretarea și aplicarea greșită a disp. art. 20 coroborat cu disp. art. 13 și 15 din Legea nr. 176/2010, Înalta Curte reține că motivul de nelegalitate este neîntrunit, avându-se în vedere că urmare a informării reclamantului prin adresa din 15.11.2018, inspectorul de integritate era obligat să solicite de la autoritățile competente numai informații cu caracter public.

Potrivit disp. art. 13 coroborat cu art. 20 din Legea nr. 176/2010, numai după informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere pot fi solicitate persoanelor fizice sau juridice și date ori informații care nu sunt publice.

Inspectorul de integritate a solicitat informații cu caracter nepublic, fără respectarea acestor dispoziții legale, însă instanța, în mod corect a reținut că reclamantul nu este vătămat prin această conduită, deoarece acesta a prezentat din proprie inițiativă un punct de vedere și, prin urmare, sancțiunea nulității raportului de evaluare nu mai poate să fie aplicată.

Față de acestea, Înalta Curte constată că nu sunt incidente disp. art. 461 C. proc. civ., considerentele sentinței atacate sub aspectul recurat, sunt corecte conform prevederilor art. 20 din Legea nr. 176/2010.

În ceea ce privește aplicarea greșită a prevederilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, se constată că acestea dispun că funcționarii publici [...] pot exercita funcții în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public, potrivit fișei postului.

Totodată, același articol sus-menționat permite ca funcționarii publici [...] să exercite funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației literar-artistice.

Înalta Curte, interpretând această normă de drept material, în acord cu prima instanță, susține că funcționarul public poate exercita funcții sau activități în domeniul didactic, cercetării științifice și creației literar-artistice, fără nicio altă condiționare, iar în orice alte domenii de activitate din sectorul privat, sub condiția ca funcția să nu fie în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile funcției publice, potrivit fișei postului.

Prevederile art. 96 din Legea nr. 161/2003 nu interzic ca un funcționar public să poată fi angajat cu contract de muncă în sectorul privat, folosindu-se de pregătirea pe care o are, ci doar ca atribuțiile să nu aibă o legătură directă sau indirectă cu activitățile funcției publice.

Așadar, un arhitect șef - funcționar public poate să se angajeze în domeniul privat pe un post de arhitect și nu de referent, consilier, etc., dar atribuțiile celor două posturi să nu se afle într-o legătură directă sau indirectă.

Legătura directă presupune exercitarea aceluiași tip de activitate, adică o suprapunere de atribuții, în timp ce noțiunea de legătură indirectă se interpretează de la caz la caz.

În situația analizată, simpla desfășurare a unei activități tot în domeniul arhitecturii nu este suficientă pentru a se constata o legătură indirectă între cele două funcții.

Din cuprinsul celor două fișe ale postului, domeniului public și domeniul privat, reiese că intimatul-reclamant nu are drept de semnătură pentru lucrări care intră în competența de avizare, autorizare, control a autorității administrativ-teritoriale, nu oferă consultanță și nu desfășoară activități pentru proiectele publice, în timp ce în calitate de arhitect-șef, atribuțiile sunt indisolubil legate de teritoriul municipiului.

Folosirea acelorași competențe în cazul celor două funcții nu reprezintă o legătură indirectă între acestea.

Este corectă afirmația făcută de judecătorul fondului, conform căreia, din cuprinsul disp. art. 16 lit. b) din Legea nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect se desprinde concluzia că nu se interzice acestuia ocuparea unei funcții publice, ci numai interzicerea dreptului de semnătură a arhitectului într-o lucrare ce intră în sfera de competență a autorității publice, unde acesta este funcționar public.

În ceea ce privește aplicarea greșită a disp. art. 451 C. proc. civ., Înalta Curte va reține aplicabilitatea Deciziei Înaltei Curți - Completul competent în soluționarea recursului în interesul legii nr. 3/2020, conform căreia motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Față de acestea, nefiind întrunite criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței nr. 64 din 9 iulie 2020 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 mai 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.