ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1664/2024

Ședința publică din data de 21 martie 2024

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 6 iunie 2022, pe rolul Curții de Apel Oradea, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Naționala de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/19.05.2022, ca fiind nelegal și netemeinic, cu consecința înlăturării stării de incompatibilitate reținută în privința sa, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 288/CA/2022 - P.I. de la data de 5.12.2022 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, fiind anulat Raportul de evaluare nr. x/19.05.2022, emis de pârâta Agenția Națională de Integritate, cu consecința înlăturării stării de incompatibilitate reținută în privința reclamantului.

A fost obligată pârâta Agenția Națională de Integritate la plata sumei de 3.050 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului A..

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Agenția Naționala de Integritate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinței civile de la fondul cauzei și respingerea cererii de chemare în judecată.

În esență, în motivare, a arătat că instanța de fond a pornit de la o premisă greșită, și anume că reclamantul nu se află în cele două situații de incompatibilitate reținute prin raportul de evaluare nr. x/19.05.2022 și prevăzute de art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare și respectiv de art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, motivând aceasta, pe de o parte, prin faptul că reclamantul a făcut dovada, prin informații abținute de la ORC Bihor, ANAF și Spitalul Județean de Urgență Oradea, că S.C. B. S.R.L.. nu a mai desfășurat orice fel de activitate începând cu 28.04.2009, iar pe de altă parte, că depunerea situațiilor financiare anuale nu poale fi calificată ca fiind un act de administrare.

Raționamentul instanței de fond este nelegal, fiind în discordanță cu teza normei prevăzute de legiuitor prin dispozițiile legal anterior arătate, fiind rezultatul unei greșite interpretări, de către, instanța de fond, atât a elementelor factuale ale cauzei, cât si a dispozițiilor legale incidente în cauza dedusă judecății,

A precizat că trebuie avută în vedere împrejurarea că legiuitorul nu a condiționat existența stării de incompatibilitate de profitul sau veniturile încasate de societatea comercială, ci s-a raportat la deținerea funcției de administrator al uneia dintre entitățile juridice prevăzute de Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Referitor la suspendarea activității SC. B. S.R.L, a precizat că aceasta a fost apreciată ca fiind o cauză exoneratoare de prima instanță de judecată.

Așadar, din mențiunile înscrise în registrul comerțului, rezultă că S.C B. S.R.L a avut activitatea suspendată doar pe o durată de 3 ani, respectiv în perioada 28.04.2009-27.04.2012, ulterior societatea comercială reluându-și activitatea, fără nicio altă mențiune la O.N.R.C cu privire la alte perioade de suspendare a activității.

În acest context, se poate observa că perioada 28.04.2009-27.04.2012, când S.C B. S.R.L a avut activitatea suspendată, este cu mult anterioara perioadelor în care s-au reținut cele două situații de incompatibilitate referite mai sus, respectiv suspendarea activității acestei Societăți comerciale a avut loc cu 6 ani înainte de constatarea incidentelor de Agenția Naționala de Integritate, astfel că aceste aspecte sunt irelevante din punct de vedere juridic și exced analizei prezentei cauze.

Prin urmare, este de necontestat că, ulterior perioadei de suspendare, respectiv, începând cu data de 28.04.2012, S.C B. S.R.L sa aflat în funcțiune.

Din perspectiva Legii nr. 161/2003 și a Legii nr. 95/2006, normele de drept care interzic cumulul calității de senator/funcție de manager cu funcția de administrator în cadrul unei societăți, reglementate de Legea nr. 31/1990, nu circumstanțiază caracterul restrictiv al acestui cumul în funcție de situația fiscală în care se află societatea comercială.

Ceea ce a ignorat instanța de fond este faptul că S.C B. S.R.L, ulterior încetării suspendării, nu a fost declarată inactivă de către organul fiscal, astfel că depunerea situațiilor financiare anuale pe zero nu este de natură să înlăture existența celor două situații de incompatibilitate menționate mal sus.

Chiar si în situația în care organul fiscal ar fi dispus inactivitatea S.C B. S.R.L, si acest aspect este irelevant în privința incidentelor de integritate, întrucât dacă respectiva societate comercială, prin desfășurarea activității în mod normal, din perspectiva operațiunilor pe care le are în obiectul său de activitate, ar fi suportat sancțiunea asupra beneficiului acordării dreptului de deducere pentru unele cheltuieli si pentru T.V.A-uI încasat, determinate de neîndeplinirea unor obligații fiscale ce îi incumbă, tot nu ar fi avut ca efect limitarea (suspendarea funcției de administrator în exercitarea sa normală.

Până la momentul expirării termenelor prevăzute de legiuitor, corespunzătoare pentru încetarea fiecăreia dintre cele 2 situații de incompatibilitate constatate, reclamantul A. nu a făcut dovada demersurilor sale de prezentare a demisiei (renunțare) din funcția de administrator al S.C B. S.R.L

În pofida celor reținute de instanța de fond, din înscrisurile depuse în probațiune la dosarul cauzei de pârâtă rezultă că reclamantul A. a exercitat funcția de administrator în cadrul S.C B. S.R.L, în perioadele 16.08.2018 - 21.12.2020 st 21.12.2020 - 21.10.2021, când au fost reținute cele două situații de incompatibilitate, si anume a semnat si și-a asumat, ca administrator al acestei societăți, acte de administrare necesare pentru menținerea existenței/funcționării acestei entități juridice.

Un aspect important în soluționarea prezentei cauze îl constituie faptul că abia în luna februarie 2022(deci în cursul procedurii de evaluare, respectiv după primirea adresei nr. x/10.01.2022, prin care acesta a fost informat cu privire la identificarea elementelor de incompatibilitate, si ulterior exprimării punctului său de vedere cu privire la acestea), reclamantul A. a inițiat demersurile pentru dizolvarea si lichidarea S.C B. S.R.L., care însă nu au ca efect juridic înlăturarea celor 2 situații de incompatibilitate, întrucât aceste operațiuni s-au realizat la mult timp după apariția incidentelor de integritate.

A invocat dispozițiile art. 70 alin. (1) din Legea societăților nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 10 Legea contabilității nr. 82/1991 cu precizarea că puterea de administrare a administratorului se concretizează în actele de conservare, de administrare si de dispoziție pe care administratorul este în drept să le îndeplinească, în exercitarea mandatului său.

Astfel, din adresa nr. x/21.10.2021 emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor, rezultă că domnul A. deține calitatea de asociat și funcția de administrator începând cu data de 09.11.1994, durata mandatului fiind nelimitată.

Prin urmare, având în vedere prerogativele atribuite administratorului unei societăți comerciale prevăzute de Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, de asumare, prin semnătura, a răspunderii cu privire la întocmirea situațiilor financiare anuale pentru anii fiscali 2018-2020, în mod evident nu prezintă niciun fel de relevanță juridică faptul că aceste situații financiare anuale au fost întocmite de o firmă specializată cu care S.C B. S.R.L avea încheiat contract de prestări servicii, neputând opera un transfer al răspunderii administratorului A. în privința realității acestor situații financiare.

Așadar, contrar celor reținute de instanța de fond, S.C B. S.R.L. avea încheiat un contract de prestări servicii cu o firmă specializată care întocmea situațiile financiar-contabile și care dovedește că administratorul acestei societății, prin semnarea documentelor întocmite de aceasta, a exercitat da facto funcția de administrator al acestei societăți comerciale.

În acest context, funcția de administrator al unei societăți comerciale presupune o activitate de conducere în cadrul acesteia, administratorul efectuând toate operațiunile necesare funcționării, în condiții de legalitate, a respectivei entități juridice private fără ca Legea nr. 95/2006 republicată, cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, să prevadă că situația de incompatibilitate s-ar putea reține doar în cazul existenței unor acte sau fapte de comerț care să interfereze cu activitatea unor instituții publice, așa cum eronat a reținut instanța de fond.

Lipsa activității societății comerciale S.C B. S.R.L nu înlătură calitatea de administrator statutar a persoanei evaluate A. la această societate, comercială, în speță fiind dovedit faptul că acesta, prin semnarea documentelor, necesare existenței/funcționarii respectivei entități juridice private, a exercitat calitatea de administrator statutar, care nu a încetat niciun moment. Intimatul-reclamant A., având funcția de senator în Parlamentul României și de manager al unul spital, avea obligația de a cunoaște și de a respecta regimul juridic al incompatibilităților aplicabil fiecărei funcții deținute, iar nu sa încalce legislația aplicabilă.

Astfel, răspunderea pentru starea de incompatibilitate în care se află reclamantul nu poate fi transferată altor persoane sau instituții, deoarece este o răspundere personală și, astfel, doar reclamantul răspunde pentru starea sa de incompatibilitate.

Regimul juridic privind incompatibilitățile este expres prevăzut de legislația română, iar aplicarea acestuia oricărei persoane reprezintă, în fapt, aplicarea și respectarea legii.

Dispozițiile art. 178 alin. (1) lit. g).) din Legea nr. 95/2006 republicată, cu modificările și completările și cele ale art. 82 alin. (1) lit. a).) din Legea w.161/2003, cu modificările și completările ulterioare, trebuie interpretate în sensul voinței legiuitorului de asigurare a integrității în exercitarea funcțiilor publice.

Pentru constatarea încălcării dispozițiilor legale menționate anterior este necesară exercitarea simultană a două funcții, În speța, cea de manager a unei unități spitalicești și cea de administrator la o societate comercială prevăzută de Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările șl completările ulterioare, și respectiv de senator și de administrator la o astfel de entitate juridică, cerințe legale ce sunt îndeplinite și dovedite de actele depuse în probațiune la dosarul cauzei.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - reclamant A. a depus întâmpinare la recursul promovat de recurenta - pârâtă, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate în cauza de față aceasta fiind dată cu aplicarea dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.1. Procedura de soluționare a recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenția Naționala de Integritate este fondat și se impune a fi admis, pentru următoarele considerente:

Prin Raportul de evaluare nr. x/19.05.2022 emis de pârâta Agenția Națională de Integritate s-a reținut faptul că persoana evaluată A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, și anume:

- prin exercitarea simultană, în perioada 16.08.2018-21.12.2020, a funcției de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, și a celei de administrator la S.C. B. S.R.L., s-a aflat în situația de incompatibilitate prevăzută de dispozițiile art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006;

- prin exercitarea simultană, în perioada 21.12.2020-21.10.2021, a funcției de senator în Parlamentul României și a celei de administrator la S.C. B. S.R.L., s-a aflat în situația de incompatibilitate prevăzută de dispozițiile art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003.

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. a fost învestită instanța de fond cu verificarea legalității raportului de evaluare nr. x/19.05.2022 emis de Agenția Naționala de Integritate prin care s-a reținut starea de incompatibilitate între funcția de manager spital/senator al Parlamentului României și cea de administrator al S.C. B. S.R.L..

Prima instanță de judecată a admis acțiunea, a anulat Raportul de evaluare nr. x/19.05.2022, emis de pârâta Agenția Națională de Integritate, cu consecința înlăturării stării de incompatibilitate reținute în privința reclamantului.

Pentru a pronunța această soluție, a reținut că din titulatura Legii nr. 161/2003 și ansamblul normelor legale conținute de aceasta rezultă scopul, finalitatea pe care a urmărit-o legiuitorul atunci când a adoptat acest act normativ.

Rațiunea instituirii incompatibilităților este aceea de a preveni apariția unor situații în care exercitarea simultană a două sau mai multe funcții de demnitate publică și în domeniul privat, ar putea influența decizia pe care un oficial o adoptă în exercitarea competențelor sale legale.

Prin urmare, în opinia instanței de fond, numai exercitarea simultană a unei demnități publice și a funcției de administrator într-o societate comercială conduce la starea de incompatibilitate, aceasta fiind interpretarea care corespunde scopului legii, acela de înlăturare a cauzelor și condițiilor care determină corupția.

Mai mult, instanța a reținut și că în jurisprudența CJUE s-au consolidat ca izvor de drept, principiul proporționalității și cel al prevalenței substanței asupra formei.

Prin prisma principiului proporționalității, natura și severitatea măsurii administrative privind starea de incompatibilitate sunt disproporționate față de scopul legii, fiind astfel încălcat echilibrul rezonabil între situația de fapt și sancțiunile ce urmează a fi suportate.

În cauză, s-a nesocotit și principiul prevalenței substanței asupra formei, pentru că autoritatea publică a dispus măsuri de natură a aduce restrângeri drepturilor individuale pe considerente pur formale, care nu sunt dublate de considerente ce țin de substanța raporturilor sociale ocrotite prin ansamblul normelor de drept din Legea nr. 161/2003.

Împotriva acestei soluții, a formulat cerere de recurs pârâta Agenția Naționala de Integritate invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă, din examinarea criticilor de nelegalitate aduse sentinței civile atacate, Înalta Curte reține că este, în mod implicit, invocat și pct. 5 al aceluiași art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pornind la analiza recursului, Înalta Curte apreciază că soluția de la fondul pricinii este greșită și este expresia valorificării unei situații de fapt care nu a fost suspusă corespunzător verificărilor de prima instanță, apreciind că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

"când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.".

În cazul de față, prima instanță, a reținut cu privire la situațiile financiare anuale depuse de societatea S.C. B. S.R.L. la Agenția Națională de Administrare Fiscală că reclamantul susține că nu a semnat olograf declarațiile depuse la organul fiscal.

Analizând considerentele anterior redate, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a examinat în amănunt situația de fapt prezentată de intimatul - reclamant care să fie raportată la normele de drept incidente, respectiv a reținut că reclamantul A. a contestat semnătura de pe înscrisurile depuse de partea adversă în probațiune fără a proceda la o verificare de scripte pentru a demonstra realitatea susținerilor, deci cu încălcarea dispozițiilor legale de la art. 301, art. 302 și art. 303 C. proc. civ. care prevăd:

Art. 301

(1) Acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator fie să recunoască, fie să conteste scrierea ori semnătura. Contestarea scrierii sau semnăturii poate fi făcută, la primul termen după depunerea înscrisului, sub sancțiunea decăderii.

(2) Moștenitorii sau succesorii în drepturi ai aceluia de la care se pretinde a fi înscrisul pot declara că nu cunosc scrisul sau semnătura autorului lor.

Art. 302

(1) Când una dintre persoanele menționate la art. 301 contestă scrierea sau semnătura ori declară că nu le cunoaște, instanța va proceda la verificarea înscrisului prin:

(2) În acest scop, președintele completului de judecată va obliga partea căreia i se atribuie scrierea sau semnătura să scrie și să semneze sub dictarea sa părți din înscris. Refuzul de a scrie ori de a semna va putea fi considerat ca o recunoaștere a scrierii sau semnăturii.

Art. 303

(1) Judecătorul, după compararea înscrisului cu scrierea sau semnătura făcută în fața sa ori, dacă este cazul, și cu alte înscrisuri, se poate lămuri asupra înscrisului.

(2) Dacă însă, din compararea scrierilor, judecătorul nu este lămurit, va ordona ca verificarea să se facă prin expertiză, obligând părțile sau alte persoane să depună de îndată înscrisuri de comparație.

(3) Se primesc ca înscrisuri de comparație:

(4) Înscrisurile depuse pentru verificare vor fi semnate de președinte, grefier și părți.

(5) Părțile iau cunoștință de înscrisuri în ședință.

Aplicând cauzei de față textul de lege menționat, din care reiese obligația instanței de a proceda la verificarea înscrisului în condițiile în care este contestată semnătura, și prin raportare la documentele existente la dosar, Înalta Curte constată că prima instanță a valorificat prin considerente aspectele contestate de reclamant, referitoare la împrejurarea că semnătura aplicată pe înscrisurile depuse de Agenția Naționala de Integritate în probațiune nu îi aparține, prin preluarea tale quale(in mod identic) a susținerilor acestei părți și fără a proceda la efectuarea unor verificări suplimentare.

Într-adevăr, cu privire la situația de fapt ce a fost dedusă judecății, esențial pentru stabilirea stării de incompatibilitate este a se demonstra dacă reclamantul a exercitat cele două funcții de manager spital/senator și pe cea de administrator de societate comercială în paralel, prin raportare la probele administrate în cauză.

Prin urmare, apreciind că este necesară lămurirea situației de fapt în raport și de probele ce au fost administrate în cauză pentru dovedirea acesteia, Înalta Curte va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe care urmează a stabili dacă înscrisurile reprezentând situații financiare ale S.C. B. S.R.L. au fost sau nu fost semnate de către reclamant.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va analiza acțiunea reclamantului în raport de temeiurile de drept invocate, cu valorificarea tuturor apărărilor pârâtului, prin raportare la înscrisurile existente la dosar.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, fiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Integritate, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței nr. 288/CA/2022-P.I. din 5 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința civilă atacată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.