ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1295/2022

Ședința publică din data de 3 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/03.04.2019 reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Agenția Națională de Integritate Bihor, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să anuleze Raportul de Evaluare nr. x/18.03.2019, întocmit de inspectorul de integritate în lucrarea 3245/A/II/02.02.2018.

Prin sentința nr. 113/CA/2019 - P.I. din 20 iunie 2019, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrative formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Reclamantul A. a declarat recurs împotriva sentinței nr. 113/CA/2019 - P.I. din 20 iunie 2019 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și, în rejudecare, anularea Raportului de evaluare întocmit în cauză.

În opinia recurentului, judecătorul fondului a interpretat și aplicat greșit legea, reducând-o la sensul ei literal și astfel s-a ajuns la situația în care, un primar care își lucrează terenul agricol deținut în proprietate ca si gospodărie agricolă, comercializând produsele obținute în baza adeverinței de producător, să nu fie incompatibil, în timp ce un primar care realizează aceeași activitate, dar se înregistrează juridic cu această activitate, să fie socotit incompatibil, nu poate fi primită ca justificând soluția unei instanțe de judecată.

În ceea ce privește incidența Legii nr. 54/2019, judecătorul fondului a respins acest argument de nelegalitate a actului administrativ, pe motiv că actul a fost emis anterior publicării legii și, în al doilea rând, pentru că norma indicată nu privește incompatibilitatea însăși, răspunderea civilă pe care o atrage.

A precizat recurentul că nu poate fi de acord cu această interpretare, deoarece Legea nr. 54/2019 instituie un termen de prescripție la exercitarea dreptului ANI de a constata prezenta unui caz de incompatibilitate.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu privire la motivele de ordine publică formulate de recurentul - reclamant, Înalta Curte urmează a respinge completarea la recurs ca tardiv formulată, reținând că, față de prevederile art. 478 raportat la art. 494 din C. proc. civ., părțile nu se vor putea folosi în fața instanței învestite cu soluționarea căii de atac de alte motive, mijloace de apărare sau dovezi decât cele invocate la prima instanță.

În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată de recurentul - reclamant A., instanța de control judiciar reține următoarele.

Cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene se poate face numai în situația în care, în cursul unui litigiu aflat pe rol, se pune problema interpretării sau validității unei norme comunitare.

Întrebările ce se pot adresa de instanța națională vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de dreptul național sau elemente particulare ale spetei deduse judecății.

În conformitate cu dispozițiile art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: interpretarea tratatelor; validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii. Alin. (2) din text prevede posibilitatea unei instanțe dintr-un stat membru de a sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene dacă apreciază că o decizie în această privință este necesară în soluționarea pricinii, iar în cazul în care chestiunea se invocă într-o cauză pendinte în fata unei instanțe naționale, ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea.

Așadar, procedura hotărârii preliminare, prevăzută de dispozițiile art. 267 din Tratatul privind Uniunea Europeană, dă posibilitatea instanțelor statelor membre de a adresa întrebări Curții de Justiție, cu ocazia unui litigiu aflat pe rolul acestora, întrebările vizând interpretarea sau validitatea normei comunitare, fiind adresate înainte de a se pronunța hotărârea în litigiul pendinte, singurul competent a decide dacă întrebările sunt relevante pentru soluționarea litigiului, precum și asupra conținutului acestora, fiind judecătorul național,

Din aprecierea textelor de drept european aplicabile, CJUE are obligația numai a interpretării dreptului comunitar, nu si a aplicării acestuia în cazuri individuale concrete, nu și a aplicării efectivei în sistemul național.

Curtea Europeană elaborează o premisă abstractă, ținând seama de, particularitățile cauzei, și nu va face nicio apreciere pe fondul cauzei și nici nu va pronunța o hotărâre asupra cauzei, aceste ultime aspecte intrând în competența exclusivă a instanțelor naționalei.

Astfel, cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii. Europene se poate face numai în situația în care, în cursul unul litigiu aflat pe rol, se pune problema interpretării sau validității unei norme comunitare.

În cauza de față, prin cererea formulată se tinde, în realitate, să se obțină din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene o "decizie de îndrumare" în soluționarea în concret a cauzei de către instanța națională. Or, în acest caz nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, cererea urmând a fi respinsă.

Referitor la recursul declarat în cauză

În cauza de față, prin Raportul de Evaluare nr. x/18.03.2019, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a reținut că reclamantul a încălcat prevederile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 și nu a respectat dispozițiile art. 91 alin. (3), teza I din același act normativ.

Contrar susținerilor recurentului, instanța constată că sunt nefondate criticile formulate de recurentul-reclamant privind pretinsa nelegalitate a actului administrativ supus analizei.

Argumentele invocate de recurent nu pot fi primite, întrucât trebuie subliniat faptul că legea nu condiționează existența cazului de incompatibilitate de dovedirea unor elemente concrete de parțialitate sau opacitate decizională, ori necinste sau coruptibilitate, așa cum afirmă recurentul.

Regimul juridic al incompatibilităților este caracterizat de caracterul preventiv, astfel că dovedirea unor aspecte concrete de parțialitate sau opacitate decizională, ori necinste sau coruptibilitate, nu reprezintă un element constitutiv al incompatibilităților.

În acord cu judecătorul fondului, recurentul-reclamant s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a exercitat atât funcția de primar cât și calitatea de comerciant persoană fizică, încălcând astfel dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 87 din Legea nr. 161/2003 stabilește expres și limitativ cazurile de incompatibilitate, iar art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 prevede fără echivoc imposibilitatea cumulului de funcții acordând persoanei care se află într-unul din cazurile de incompatibilitate, un termen limită pentru a-și exprima opțiunea între cele două funcții, cea efectivă sau cea care a atras starea de incompatibilitate.

Întrucât legiuitorul a stabilit foarte clar care sunt incompatibilitățile funcției de primar și care sunt demersurile necesare ce trebuie efectuate pentru a ieși din starea de incompatibilitate în termenul prevăzut de lege, instanța reține că toate susținerile recurentului sunt neîntemeiate întrucât acesta a ignorat prevederile legale menționate, încălcând astfel regimul juridic al incompatibilităților aplicabil aleșilor locali.

În ceea ce privește argumentele invocate de recurent referitoare la articolul 25 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, instanța de control judiciar în acord cu judecătorul fondului, constată faptul că acest text de lege a fost publicat în M. Of. nr. 222 din 21.03.2019, adică la o dată ulterioară întocmirii Raportul de Evaluare nr. x/18.03.2019, astfel că, neexistând posibilitatea aplicării retroactive, nu este incident în cauza de față, având ca obiect contestarea raportului de evaluare anterior menționat.

Pe de altă parte, chiar dacă, s-ar aprecia că, acest text normativ ar fi aplicabil în speță, instanța constată că acesta reglementează instituția prescrierii răspunderii civile, administrative sau disciplinare în condițiile depășirii termenului general de prescripție de 3 ani de la data săvârșirii faptei ce trage incompatibilitatea, ipoteză ce nu corespunde speței de față, având în vedere deținerea de către recurent a calității de comerciant concomitent cu exercitarea funcției de primar al Comunei Pir, din 2012 și până la data întocmirii Raportul de Evaluare nr. x/18.03.2019.

Mai mult decât atât, instanța observă că, acest text normativ nu se referă la însăși constatarea stării de incompatibilitate, ci la înlăturarea răspunderii civile, administrative sau disciplinare ca urmare a împlinirii termenului de prescripție extinctivă, astfel că, așa cum s-a reținut, nu este relevant în prezenta cauză, al cărei obiect îl reprezintă cenzurarea legalității actului administrativ de constatare a stării de incompatibilitate.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge completarea la recurs ca tardiv formulată.

Respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 113/CA/2019 - P.I. din 20 iunie 2019 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2022.