ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1393/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 18.04.2016, reclamantul A. a solicitat a se constata că nu este în stare de incompatibilitate și să se dispună anularea în întregime a raportului de evaluare.

Prin Raportul de evaluare nr. x din 29.03.2016 întocmit de inspectorul de integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate, în temeiul prevederilor art. 8, art. 9, art. 10 lit. b), e) și f) și Secțiunea a 3-a din Capitolul I al Titlului II din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, s-a dispus: Comunicarea Raportului de evaluare persoanei evaluate; Comunicarea Raportului de evaluare Instituției Prefectului Județului Bihor, pentru informare și luarea măsurilor legale ce se impun, după rămânerea definitivă a acestuia; sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta cu privire la existența unor indicii referitoare la săvârșirea de către A., primar al Comunei Mădăraș, județul Bihor, pentru mandatele 2008 - 2012 și 2012 - 2016, a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de dispozițiile art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin Sentința nr. 179/CA/2016-PI din 19 septembrie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinței nr. 179/CA/2016-PI din 19 septembrie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în condițiile art. 483 C. proc. civ. reclamantul A. a declarat recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul reclamant susține că prima instanță a aplicat formal dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Astfel, recurentul reclamant arată că la momentul adoptării Legii nr. 161/2003, cadrul normativ privind autorizarea desfășurării de către persoanele fizice a unor activități economice era reprezentat de Legea nr. 507/2002, substituită ulterior prin Legea nr. 300/2004, însă, esențial este faptul că niciuna din aceste legi nu reglementau posibilitatea înființării de întreprinderi individuale.

Prin urmare, la data adoptării Legii nr. 161/2003, singura ipoteză în care persoana fizică avea calitatea de comerciant, este cea vizată de Codul comercial, în acord cu care, este comerciant acela care face fapte de comerț, având comerțul ca o profesie obișnuită.

Or, activitatea agricolă, desfășurată de recurentul reclamant în calitate de persoană fizică autorizată, nu se circumscrie faptelor de comerț, fiind expres exclusă din câmpul de aplicare al C. com.

Deși dispozițiile art. 23 din O.U.G. nr. 44/2008 prevăd că întreprinzătorul persoană fizică este comerciant de la data înregistrării în registrul comerțului, recurentul reclamant arată că actul normativ anterior citat este ulterior Legii nr. 161/2003.

Totodată, recurentul reclamant arată că în acest sens trebuie luată în considerare și interpretarea dată de legiuitor, făcând trimitere la punctul de vedere nr. x/2010, emis de Comisia Juridică, de Disciplină și Imunități a Camerei Deputaților, în cuprinsul căruia se arată că nu există incompatibilitate între calitatea de deputat sau senator și cea de comerciant persoană fizică, art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003 fiind identic cu art. 87 alin. (1) lit. g), aplicabil primarilor.

În ceea ce privește cea de a doua situație pentru care s-a reținut incompatibilitatea, recurentul reclamant arată că societatea I. SA nu este o societate de tip privat ci una constituită în scopul satisfacerii unor nevoi publice. Ocuparea de către recurent a funcției de administrator la această societate nu a urmărit un interes personal ci unul public, subliniind recurentul reclamant că nu a fost remunerat pentru exercitarea atribuțiilor de membru în consiliul de administrație al societății și, totodată, că societatea nu a desfășurat nicio activitate.

Față de aceste considerente, recurentul reclamant solicită casarea hotărârii instanței fondului, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii sale, așa cum a fost formulată.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente.

Prin raportul de evaluare contestat în cauza de față, intimata a reținut în sarcina recurentului reclamant existența stării de incompatibilitate prevăzută de dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) și g) din Legea nr. 161/2003, în raport de faptul că recurentul reclamant a deținut concomitent funcția de primar al comunei Mădăraș precum și calitatea de comerciant persoană fizică și aceea de administrator al unei societăți comerciale.

În concret, se arată în cuprinsul raportului de evaluare că recurentul-reclamant a deținut mandatul de primar în perioada 2008 - 2012, iar începând cu data de 23.06.2012 a fost din nou învestit în mandatul 2012 - 2016, de primar al comunei Mădăraș, județul Bihor.

Începând cu data de 01.01.2011, recurentul reclamant deține funcția de administrator la SC I. SA (conform Hotărârii nr. 2 a Adunării Generale a Acționarilor SC I. SA Oradea, Rezoluției nr. x din 12.01.2011 și adresei nr. x din 21.09.2015 emise de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor).

De asemenea, recurentul reclamant a deținut, în perioada 28.02.2008 - 03.04.2013, calitatea de titular întreprindere individuală "A. Întreprindere Individuală", având ca domeniu principal de activitate "Creșterea bovinelor de lapte", activități secundare "Cultivarea cerealelor, legumelor."

Recurentul reclamant a formulat contestație împotriva raportului de evaluare, acțiunea sa fiind respinsă de prima instanță, cu motivarea precizată în considerentele sentinței.

Raportat la starea de fapt dovedită în cauză precum și la normele de drept material incidente în speță, Înalta Curte constată nefondate criticile recurentului la adresa soluției instanței de fond.

Conform art. 87 alin. (1) lit. d).) din Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare:

"(1) Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu: (...) d) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice ".

Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică, prevede art. 87 lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Potrivit dispozițiilor art. 23 din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familial, întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerțului.

Criticând concluziile raportului de evaluare, recurentul reclamant a reiterat în prezenta cale de atac faptul că nici intimata și nici instanța fondului nu au analizat dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 în contextul în care acestea au fost edictate și al legislației în vigoare la acel moment, cadrul normativ de la acea dată excluzând activitățile agricole din sfera faptelor de comerț.

Fără a contesta cele afirmate de recurentul reclamant în legătură cu calificarea dată de prevederile C. com. asupra activităților agricole desfășurate de o persoană fizică, Înalta Curte subliniază că starea de incompatibilitate reținută prin raportul de evaluare a avut în vedere contextul legal generat prin adoptarea dispozițiilor O.U.G. nr. 44/2008, act normativ care, așa cum s-a arătat mai sus, definește expres întreprinzătorul individual ca fiind comerciant de la data înregistrării întreprinderii în registrul comerțului, indiferent de natura activităților desfășurate de persoana fizică autorizată.

Faptul că, la data adoptării Legii nr. 161/2003 activitatea agricolă desfășurată de întreprinzătorul individual nu era considerată activitate comercială nu are nicio relevanță pe marginea aprecierii legalității raportului de evaluare contestat în cauza de față, fiind în afara oricărei discuții faptul că, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 44/2008 întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale devine comerciant persoană fizică, de la data înregistrării sale în registrul comerțului.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că punctul de vedere exprimat în adresa nr. x/2010, emisă de Comisia Juridică, de Disciplină și Imunități a Camerei Deputaților, nu are valoarea unui act prin care se dă o interpretare oficială prevederilor art. 87 lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Potrivit dispozițiilor art. 69 din Legea nr. 24/2000, intervențiile legislative pentru clarificarea sensului unor norme legale se realizează printr-un act normativ interpretativ de același nivel cu actul vizat, prin dispoziții interpretative cuprinse într-un nou act normativ sau prin modificarea dispoziției al cărui sens trebuie clarificat.

Or, este evident faptul că interpretarea legală a dispozițiilor cuprinse într-o lege nu poate opera printr-o adresă emisă de Comisia Juridică, de Disciplină și Imunități a Camerei Deputaților ci numai prin lege.

În concluzie, incidența dispozițiilor art. 87 lit. g) din Legea nr. 161/2003 asupra persoanelor fizice titulare ale întreprinderii individuale este neechivocă, astfel că starea de incompatibilitate constatată de intimata pârâtă sub acest aspect este corect reținută în sarcina recurentului reclamant.

Nefondate sunt criticile recurentului reclamant și în privința celei de a doua teze a raportului de evaluare, raport apreciat ca fiind legal de către judecătorul fondului și în această privință.

Sub acest aspect, recurentul-reclamant susține că societatea al cărei administrator a fost nu a fost una de tip privat, constituită în scopul obținerii de profit, ci a fost înființată pentru satisfacerea unui interes public, respectiv pentru introducerea alimentării cu gaz în toate localitățile din județul Bihor. Prin urmare, ocuparea, de către recurent, a funcției de administrator nu a urmărit un interes personal ci unul public, al comunei pe care o reprezenta în această societate, care, de altfel, nici nu a desfășurat activitatea preconizată.

Contrar celor afirmate de recurentul-reclamant și în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că și sub acest aspect raportul de evaluare este legal întocmit.

În acest sens, trebuie subliniat faptul că dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 nu fac nicio distincție de genul celor avansate de către recurentul-reclamant, astfel că însușirea lor nu ar reprezenta altceva decât o adăugare la lege.

De aceea, faptul că societatea SC I. SA a fost înființată în scopul introducerii rețelei de alimentare cu gaz a tuturor localităților din județul Bihor nu este relevantă, din perspectiva dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, cât timp această entitate a fost înființată în condițiile Legii nr. 31/1990.

Faptul că această societate nu și-a atins obiectul propus nu înlătură starea de incompatibilitate menționată în raportul de evaluare, singurul aspect relevant sub acest aspect fiind acela că recurentul-reclamant a exercitat efectiv funcția de administrator, condiție necesară dar și suficientă pentru stabilirea incidenței dispozițiilor citate anterior din Legea nr. 161/2003.

În ceea ce privește interpretarea dată de Înalta Curte în cuprinsul Deciziei nr. 163/2015, instanța de control judiciar constată că situația de fapt incidentă în speța respectivă nu este identică celei din cauza de față, starea de incompatibilitate fiind reținută în raport de prevederile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată nefondat recursul civil de față, urmând a-l respinge în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinței nr. 179/CA/2016-PI din 19 septembrie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 martie 2019.

GGC - ED