ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6570/2019

Ședința publică din data de 19 decembrie 2019

Asupra cauzei de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 21.07.2016 reclamantul A. a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/06.07.2016 emis de Agenția Națională de Integritate.

Prin sentința nr. 251/CA/2016 - PI din 07 noiembrie 2016, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., împotriva pârâtei Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 251/CA/2016 - PI din 07 noiembrie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs, reclamantul A. prin care a solicitat admiterea recursului și casarea în tot a hotărârii, apreciind că aceasta este nelegală.

În drept, recurentul-reclamant, A. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

În susținerea cererii de recurs, aceasta a dezvoltat următoarele critici:

Instanța de fond nu a ținut cont de motivele invocate în susținerea acțiunii, considerându-le nefondate, a reținut exclusiv doar apărările pârâtei din întâmpinare, fără a avea în vedere aspecte esențiale ale cauzei.

În cauză au fost invocate mai multe acte normative, legi cu caracter special, care reglementează situații asemănătoare, dar distincte, respectiv Legea nr. 161/2003 - care reglementează "conflictul de interese", Legea nr. 176/2010 - care dispune referitor la integritatea în exercitarea funcției publice și care este lege-cadru de reglementare a A.N.I. și Legea nr. 95/2006 - privind incompatibilitățile în exercitarea anumitor funcții publice însă soluția/hotărârea recurată se fundamentează exclusiv pe dispozițiile a 2 - 3 articole din Legea nr. 95/2006, privind incompatibilitățile.

Arată că pârâta a fost sesizată în anul 2013 cu o cerere prin care se solicita ca recurentul reclamant să fie verificat, cerere care a fost înregistrată sub nr. x/20.09.2013.

Respectiva cerere avea la bază un contract de prestări servicii, pe care recurentul reclamant l-am încheiat în calitatea sa de "evaluator", din cadrul unei comisii de evaluare a Spitalului Providentia Iași.

Pârâta nici până la acest moment nu a dat un răspuns acestei cereri de verificare deși avea obligația conform art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 să manifeste celeritate în soluționarea lucrării respective. Or aceasta lucrare a fost soluționată după aproximativ 3 ani.

Pârâta a încălcat astfel cel puțin 2 principii după care se desfășoară activitatea sa de evaluare, conform art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010: celeritatea și buna administrare și chiar legalitatea.

Nu s-a pus în discuție decât ulterior aspectul stării de incompatibilitate a recurentului reclamant, iar soluția dată de către instanța de fond o consideră nelegală întrucât nu a sesizat că starea de incompatibilitate dacă ar fi subzistat anterior în prezent nu mai subzistă deoarece întreprinderea individuală a recurentului a fost radiată din data de 22.03.2016 anterioară finalizării Raportului de către pârâtă.

Acest aspect care nu a fost reținut nici de către pârâtă și nici de instanța de fond la judecarea cauzei în primă instanță.

Însăși legiuitorul dispune că în anumite situații, unde nu s-a produs vreun prejudiciu și atingerea este minimă se poate dispune conform art. 25 alin. (3)-(4), din Legea nr. 176/2010, aplicarea unei sancțiuni disciplinare, alta decât mustrarea sau avertismentul.

Susține astfel că aplicarea sancțiunilor, în acest caz se face gradual și de către comisiile de disciplină abilitate, acestea întotdeauna raportând respectiva sancțiune în funcție de gravitatea faptei, de paguba sau prejudiciul suferit de către instituție, ca urmare a constatării stării de incompatibilitate, sau mai exact de derulare a activității profesionale într-o asemenea calitate incompatibilă.

Susține și că Raportul de evaluare devine caduc, deoarece sancțiunea pe care ar fi urmat să o propună ca urmare a constatării stării de incompatibilitate, trebuia făcută într-un termen de 6 luni de zile din momentul rămânerii definitive a respectivului Raport.

Legiuitorul nu dispune expres prorogarea acestui termen, în eventualitatea unui proces pe rol, având ca obiect o solicitare de anulare a sa, iar termenul de 6 luni de zile respectiv a expirat.

Referitor la aprecierea dată de instanța de fond cu privire la calitatea de "titular al întreprinderii individuale", pe care o asimilează cu calitatea unei persoane care "conduce o entitate economică"

Susține astfel că instanța de fond face o confuzie intre "întreprinderea individuală" care vizează un singur individ și "asociația/întreprinderea familială" care este într-adevăr este o "entitate economica". Din acest punct de vedere arată că termenul "entitate" vizează un cumul de persoane și este în contradicție cu termenul de "individual" cum este cazul "întreprinderii individuale".

Instanța de fond invocă disp. art. 24 din O.U.G nr. 44/2008, în care enumeră câteva dintre posibilitățile unui angajator persoana fizică, însă acestea trebuie raportate la situația recurentului reclamant.

Recurentul reclamant susține că nu am desfășurat activități cu caracter economic, ca "entitate" și nici nu am avut vreo colaborare în acest sens instanța de fond raportând greșit calitatea sa individuală, din cadrul respectivei întreprinderi, la două noțiuni cu atribut de conducere, manageriale.

Recurentul arată că nu am fost "managerul" întreprinderii individuale, ci "titularul" acesteia și nu am avut niciun angajat sau colaborator, or, termenul de "manager" înseamnă "conducător" și nu se regăsește în cauză.

Legiuitorul nu a avut în vedere prin termenul de "manager" sau "funcții de manager" situația titularilor de "întreprinderi individuale", aceștia având calitatea de "titulari".

În drept invocă dispozițiile legale precizate în conținutul cererii de recurs.

Prin întâmpinarea formulată la data de 09 martie 2017, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și apreciind că sentința recurată este temeinică și legală.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pe care își întemeiază recurentul-reclamant cererea de recurs consideră că este nefondat, întrucât soluția instanței de fond, de respingere, ca neîntemeiată, a acțiunii formulate de A. este legală, fiind dată cu corecta aplicare a dispozițiilor legale aplicabile în cauza dedusă judecății.

Recurentul-reclamant este cel care interpretează greșit dispozițiile legale incidente în cauza dedusă judecații, și nicidecum instanța de fond

Fată de criticile de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant conform cărora "...instanța de fond trebuia să facă aplicarea art. 12 alin. (3) (sesizarea cu rea-credință) coroborat cu art. 31 din Legea nr. 176/2010 . . . . . . . . . .deoarece cele semnalate în sesizarea din anul 2013 nu s-au confirmat" învederează că acestea sunt nefondate, având în vedere următoarele considerente:

Verificând temeinicia susținerilor părților, materialul probator administrat în cauză, precum și dispozițiile legale incidente, în mod corect instanța de fond a înlăturat ca nefondat motivul de nulitate invocat de reclamant motivând aceasta prin faptul că, în conformitate cu prevederile art. 8 și art. 10 lit. f) din Legea nr. 176 din 2010, inspectorul de integritate, în cadrul aceleiași lucrări, poate să desfășoare activitatea de evaluare pe mai multe paliere, respectiv situația averii existente pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice, a conflictelor de interese și a incompatibilităților și, pentru fiecare dintre acestea să întocmească un raport de evaluare.

Concret, inspectorul de Integritate, prin raportul de evaluare nr. 28369/G/1106.07.2016, ce face obiectul analizei prezentei cauze, a identificat existența doar a unor elemente de incompatibilitate, respectiv a reținut că recurentul reclamant, prin deținerea simultană, în perioada 17.02.2011-22.03.2016, a funcției de director financiar-contabil în cadrul Spitalului Clinic CF Oradea, membru al comitetului director al acestei unități spitalicești, și calității de titular al "A. Întreprindere Individuală " a încălcat regimul juridic al incompatibilităților prevăzut de dispozițiile art. 178 alin. (1) lit. b).) coroborat cu art. 181 alin. (9) din Legea nr. 95/2006 republicată, cu modificările și completările ulterioare, având, deci, prerogativa legală ca, în cadrul aceleiași lucrări, să evalueze în continuare, respectarea de către persoana evaluată a regimului juridic al conflictului de interese ori a averii, întocmind pentru fiecare din aceste situații, câte un raport de evaluare distinct.

Referitor la argumentele invocate de reclamant cu privire la dobândirea calității de evaluator de spitale și, respectiv a desfășurării de activități în această calitate, în mod corect instanța de fond a reținut că acestea nu prezintă relevanță în ceea ce privește starea de incompatibilitate reținută de inspectorul de integritate prin raportul de evaluare contestat.

Recurentul-reclamant susține faptul că soluția dată de instanța de fond este nelegală deoarece starea de incompatibilitate a subzistat anterior și în prezent nu mai subzistă însă aceste motive ce privesc legalitatea raportului de evaluare nu au fost invocate de către reclamant în cadrul contestației pe care a formulat-o împotriva raportului de evaluare nr. x/06.07.2016 ci sunt invocate pentru prima oară în fata instanței de recurs.

Instanța de recurs este investită să se pronunțe cu privire la legalitatea sentinței recurate, ori în lipsa unor atare susțineri ale reclamantului la instanța de fond, instanța de recurs se află în imposibilitatea de a cenzura soluția instanței de fond raportat la aceste de susțineri.

În același context, recurentul-reclamant susține în mod nefondat că și pârâta ANI a încălcat principiul celerității și al bunei administrări deoarece evaluarea a durat 3 ani.

În ceea ce privește perioada de timp în care Agenția Națională de Integritate poate desfășura activitatea de evaluare, legiuitorul a precizat că această evaluare se desfășoară în perioada exercitării funcțiilor cât și în decursul a 3 ani după încetarea acestora.

Or. în speță, activitatea de evaluare s-a efectuat pe perioada exercitării funcției de director financiar-contabil în cadrul Spitalului Clinic CF Oradea, membru al comitetului director al acestei unități spitalicești, deci cu respectarea dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 176/2010 cu modificările si completările ulterioare.

Fată de susținerile recurentului-reclamant potrivit cărora raportul de evaluare este caduc deoarece sancțiunea pe care ar fi urmat să o propună ca urmare a constatării incompatibilității trebuia să o facă într-un termen de 6 luni care a expirat învederează că acestea sunt nefondate, fiind rezultatul unei greșite interpretări de către recurentul-reclamant a dispozițiilor art. 11 și, respectiv art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 cu modificările și completările ulterioare, deoarece abia după rămânerea definitivă a raportului de evaluare. începe să curgă prescripția răspunderii administrative si, respectiv operează sancțiunile prevăzute de texte de lege.

Același mod de interpretare a fost dat și de Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin Decizia nr. 924 din 24.03.2016 și, respectiv nr. 1950/16.06.2016.

În cadrul acțiunii ce are ca obiect anularea raportului de evaluare se analizează legalitatea unui act administrativ, fără a se stabili răspunderea administrativă în persoana celui evaluat.

Instanța de contencios administrativ nu poate analiza o eventuală răspundere disciplinară în lipsa cercetării prealabile disciplinare și a emiterii unui act de sancționare.

Analiza prescripției răspunderii administrative poate fi efectuată de instanța investită cu acțiune în răspundere disciplinară, contravențională sau patrimonială și nu de instanța de contencios administrativ, investită cu analiza legalității actului administrativ emis de autoritatea competentă.

Dacă s-ar reține raționamentul recurentului-reclamant, ar însemna, astfel, să rămână goale de conținut prevederile art. 11 din Legea nr. 176/2010 prin care legiuitorul a reglementat expres perioada în care Agenția Națională de Integritate poate desfășura activitatea de evaluare, și respectiv art. 26 alin. (3) din același act normativ care stabilește că prescripția privind răspunderea administrativă curge de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare.

Astfel, conform normelor legale enunțate mai sus, pe tot parcursul desfășurării activității de evaluare se întrerupe orice prescripție cu privire la răspunderea administrativă a persoanei evaluate.

Nu pot fi reținute ca fondate criticile de nelegalitate formulate de recurentul-reclamant potrivit cărora instanța de fond a aplicat greșit norma de drept material deoarece calitatea de titular al unei întreprinderi individuale o asimilează și o raportează greșit cu calitatea unei persoane care conduce o entitate economică deoarece în mod corect instanța de fond a arătat că, desfășurarea de către întreprinderea individuală a unei singure activități, respectiv achiziționarea de produse cosmetice, ce nu a avut legătură cu domeniul medical, nu este de natură să înlăture cazul de incompatibilitate în care se află reclamantul prevăzut de dispozițiile art. 178 alin. (1) lit. b).) coroborat cu art. 181 alin. (9) din Legea nr. 95/2006 republicată, cu modificările și completările ulterioare, sens în care și-a motivat soluția în raport cu art. 178 alin. (1) și art. 181 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 republicată, cu modificările și completările ulterioare

Din interpretarea sistematică a acestor dispoziții legale instanța de fond corect a reținut că reclamantului, în calitatea sa membru al comitetului director, respectiv director financiar-contabil, îi sunt aplicabile dispozițiile art. 178 alin. (1) lit. b).) coroborat cu art. 181 alin. (9) din Legea nr. 95/2006 republicată, cu modificările și completările ulterioare referitoare la incompatibilități.

De asemenea. instanța de fond a reținut că A., ca titular al întreprinderii individuale, conform art. 24 din O.U.G nr. 44/2008 cu modificările si completările ulterioare organizează și exploatează întreprinderea individuală, concluzionând că desfășoară o activitate de conducere, efectuând toate operațiunile necesare desfășurării activității întreprinderii individuale.

Instanța de fond a reținut că atât din conținutul celor două noțiuni, cât și din cuprinsul înscrisurilor depuse în probațiune la dosarul cauzei, rezultă că aceleași tipuri de activități pe care le desfășoară în calitate de director financiar-contabil le efectuează și la întreprinderea individuală al cărui titular este, încălcând astfel dispozițiile art. 178 alin. (1) lit. b).) coroborat cu art. 181 alin. (9) din Legea nr. 95/2006 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Intenția legiuitorului, prin norma de trimitere de la art. 181 alin. (9) din Legea nr. 95/2006 cu modificările și completările ulterioare, este în sensul de a institui incompatibilitatea și pentru membrii comitetului director, respectiv director financiar-contabil, care are încheiat cu unitatea spitalicească contract de administrare, cu exercitarea unei activități sau a oricărei alte funcții de administrare prin similitudine cu incompatibilitatea instituită managerului de spital de a exercita orice altă activitate sau funcție de manager.

Prin urmare, de esența celor două noțiuni este atributul de conducere.

Așa fiind, și desfășurarea activităților de către A. ca titular al întreprinderii individuale menționată mai sus, se circumscriu celor prevăzute de legiuitor la art. 178 alin. (1) lit. b).) din Legea nr. 95/2006 cu modificările și completările ulterioare, întrucât acestea reprezintă activități manageriale.

Prin utilizarea sintagmei "alte funcții de manager" legiuitorul a avut în vedere și situația celor care sunt titulari ai întreprinderilor individuale independent de obiectul de activitate al acestor întreprinderi și, respectiv de cuantumul veniturilor realizate.

Totodată, instanța de fond a mai reținut că indiferent dacă o persoană este numită director financiar-contabil definitiv sau doar interimar, voința legiuitorului de reglementare a stării de incompatibilitate este aceeași, în ambele situații persoana respectivă exercitând aceleași atribuții în domeniile managementului activității de audit public intern, managementului economic-financiar, etc, si având de realizat aceeași indicatori de performantă.

Prin urmare, incompatibilitatea prevăzută de art. 178 alin. (1) lit. b).) coroborat cu art. 181 alin. .(9) din Legea nr. 95/2006 republicată, cu modificările și completările ulterioare se aplică și managerului interimar, or, în speță, recurentul-reclamant s-a aflat în stare de incompatibilitate, încălcând prevederile acestor dispoziții legale, întrucât, în perioada 17.02.2011-22.03.2016, a deținut simultan funcția de director financiar- contabil în cadrul Spitalului Clinic CF Oradea, membru al comitetului director al acestei unități spitalicești, și calitatea de titular al "A. Întreprindere Individuală".

În concluzie, recurentul reclamant, prin deținerea simultană, în perioada 17.02.2011-22.03.2016, a funcției de director financiar-contabil în cadrul Spitalului Clinic CF Oradea, membru al comitetului director al acestei unități spitalicești, și calității de titular al "A. întreprindere Individuală" a încălcat regimul juridic al incompatibilităților prevăzut de dispozițiile art. 178 alin. (1) lit. b).) coroborat cu art. 181 alin. (9) din Legea nr. 95/2006 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin încheierea din 17 aprilie 2019, instanța a preschimbat termenul de soluționare a cererii de recurs de la data din 14 ianuarie 2020, la 10 decembrie 2019, stabilit prin rezoluția din 22 noiembrie 2018, prin care, constatând că nu mai subzistă motivele care să determine fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului de către completul de filtru în camera de consiliu prin prisma exigențelor impuse art. 493 din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând speța dedusă judecății în raport de motivele invocate prin cererea de recurs și apărările formulate de intimata pârâtă prin întâmpinare se rețin următoarele:

Așa cum a constatat instanța de fond, în cauză, prin Raportul de evaluare nr. x/06.07.2016 s-a constatat că persoana evaluată - recurentul reclamant - a încălcat regimul juridic al incompatibilităților prevăzut de dispozițiile art. 178 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 181 alin. (9) din Legea nr. 95/2006, întrucât a deținut simultan, în perioada 17.02.2011 - 22.03.2016, funcția de director financiar contabil și membru al comitetului director din cadrul Spitalului Clinic CF Oradea și calitatea de titular al "A. Întreprindere Individuală".

De asemenea instanța de fond a avut în vedere în mod corespunzător normele juridice incidente în raport de starea de incompatibilitate constatată prin raportul de evaluare contestat, respectiv:

Art. 115 din Legea 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției care prevede: "Alte cazuri de incompatibilități și interdicții sunt cele stabilite prin legi speciale."

În acest context, prezumtiva stare de incompatibilitate reținută față de situația în care s-a aflat recurentul reclamant este determinată de dispozițiile art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, în forma sa în vigoare raportat la perioada pentru care s-a reținut starea de incompatibilitate, potrivit cărora, funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu exercitarea oricărei activități sau oricărei altei funcții de manager, inclusiv cele neremunerate.

Această dispoziție legală se coroborează cu art. 181 alin. (1) și (9) din Legea 95/2006 potrivit cărora:

"(1) În cadrul spitalelor publice se organizează și funcționează un comitet director, format din managerul spitalului, directorul medical, directorul financiar-contabil,..."

"(9) Dispozițiile art. 178 alin. (1) lit. b)-d) referitoare la incompatibilități (...) se aplică în mod corespunzător și persoanelor care ocupă funcții specifice comitetului director."

Interpretarea dată însă acestor dispoziții legale de către instanța de fond în speța dedusă judecății este una care extinde în mod nepermis, prin analogie, starea de incompatibilitate analizată la o altă situație decât cea avută în vedere prin normele de reglementare.

Astfel, reclamantului ca titular al unei întreprinderi individuale îi sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 44/2008, privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale.

Potrivit art. 1 alin. (1) al acestui act normativ, scopul acestei reglementări îl constituie "accesul la activitățile economice din economia națională astfel cum sunt prevăzute în Codul CAEN (...) persoanelor fizice autorizate să desfășoare activități economice, precum și al întreprinderilor individuale și familiale".

Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 44/2008 în sensul acestei reglementări prin activitate economică se înțelege activitatea agricolă, industrială, comercială, desfășurată pentru obținerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani și care sunt destinate vânzării ori schimbului pe piețele organizate sau unor beneficiari determinați ori determinabili, în scopul obținerii unui profit.

De asemenea, potrivit art. 23 din O.U.G. nr. 44/2008: "Întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerțului."

Or, raportându-ne la incompatibilitatea reglementată de art. 181 alin. (9) din Legea 95/2006 cu referire la art. 178 alin. (1) lit. b) din același act normativ se constată că aceasta nu are în vedere calitatea de comerciant, respectiv efectuarea de acte și fapte de comerț de către titularul întreprinderii individuale, ceea ce constituie scopul înființării unei astfel de întreprinderi, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 44/2008, ci calitatea de manager.

În înțelesul comun prin manager, se înțelege o persoană care conduce o entitate economică, îndeplinind, integral sau parțial, funcțiile de previziune și organizare a activității, de coordonare și antrenare a personalului subordonat și de control asupra obiectivelor propuse.

În acest sens Înalta Curte reține că atunci când legiuitorul a dorit să reglementeze o anumită incompatibilitate între o funcție publică și calitatea de comerciant persoană fizică a făcut-o în mod expres iar nu prin raportare la noțiuni cum este aceea de "manager" care are o accepțiune distinctă de aceea de comerciant.

Astfel, spre exemplu, art. 82 alin. (1) lit. d) și e) Legea 161/2003 reglementând incompatibilitățile în situația calităților de deputat sau senator arată pe de o parte că acestea sunt incompatibile cu funcția de manager sau membru al consiliilor de administrație ale regiilor autonome, companiilor și societăților naționale iar pe de altă parte în raport de calitatea de comerciant persoană fizică.

Aceeași situație se regăsește și în cuprinsul art. 84 lit. f) și g) din Legea 161/2003 care reglementează incompatibilitățile în situația deținerii funcției de membru al Guvernului, precum și în alte cazuri în care se reglementează incompatibilitățile altor funcții publice.

În consecință, se reține că legiuitorul reglementând regimul incompatibilităților nu a creat o similitudine între noțiunea de "manager" și aceea de "comerciant".

Este adevărat că un comerciant este în esență managerul propriei sale întreprinderi, însă din punctul de vedere al incompatibilităților reglementate în legislația noastră noțiunea de "manager" se raportează la calitatea unei persoane de a conduce o entitate economică, a organiza activitatea acesteia, a antrena a personalul subordonat și de control asupra obiectivelor propuse, ceea ce presupune existența unei entități economice care are un personal a cărui activitate este condusă de manager, iar nu exercitarea de acte și fapte de comerț pentru sine de către o persoană fizică ce nu are atribuții de conducere a activității unui anumit personal.

În acest sens se are în vedere că, așa cum a reținut și instanța de fond, titularul unei întreprinderi individuale poate avea calitatea de angajator (art. 24 din O.U.G. nr. 44/2008) și implicit pe aceea de manager al întreprinderii individuale astfel organizate, în aceste condiții cumulând calitatea de comerciant persoană fizică cu aceea de conducător al activității și personalului angajat (manager) însă, în raport de incompatibilitatea analizată. această calitate se impune a fi demonstrată în concret iar nu numai raportată ipotetic la posibilitățile pe care le are titularul unei întreprinderi individuale.

În speță s-a demonstrat însă contrariul, în sensul că recurentul reclamant a folosit forma de organizare a întreprinderii individuale pentru a exercita activități proprii, ce pot fi subsumate actelor și faptelor de comerț, neavând în perioada relevantă angajați și, în consecință, întreprinderea individuală a cărui titular este neputând fi analizată ca entitate ce desfășoară diverse activități prin personalul său care să fie coordonate de reclamant ca manager.

Pe de altă parte, dacă prin art. 181 alin. (9) din Legea 95/2006 cu referire la art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea 95/2006 legiuitorul ar fi dorit să reglementeze o incompatibilitate între calitatea de membru în comitetului director al unui spital și calitatea de comerciant persoană fizică, exercitată de recurentul reclamant prin intermediul întreprinderii individuale a cărui titular este, ar fi reglementat această incompatibilitate în mod expres, așa cum a făcut-o în situația incompatibilităților exemplificate anterior, iar nu prin raportare la calitatea de manager.

De altfel, din analiza reglementării situațiilor de incompatibilitate reglementate prin art. 178 alin. (1) din Legea 95/2006 rezultă că scopul reglementării acestora este aceea de a nu permite cumulul mai multor funcții de conducere sau de execuție, a căror scop pot intra în conflict, de către aceeași persoană, iar nu interzicerea exercitării activității de comerciant.

În raport de aceste considerente în speță nu se poate reține relativ la situația cuprinsă în raportul de evaluare existența incompatibilității art. 181 alin. (9) din Legea 95/2006 cu referire la art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea 95/2006 în ceea ce-l privește pe recurentul reclamant.

Dat fiind considerentele anterior prezentate este inutil a se mai analiza celelalte susțineri și apărări invocate de părți în recurs.

Față de considerentele expuse, în baza disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) rap. la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamant, se va casa sentința recurată și, în rejudecare, se va admite acțiunea formulată de reclamant, anulîndu-se Raportul de evaluare nr. x/06.07.2016 emis de pârâta Agenția Națională de Integritate - Inspecția de integritate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 251/CA/2016 - PI din 7 noiembrie 2019 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și rejudecând cauza:

Admite acțiunea formulată de reclamantul A..

Anulează Raportul de evaluare nr. x/06.07.2016 emis de pârâta Agenția Națională de Integritate - Inspecția de integritate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 decembrie 2019.