ÎCCJ, Decizia nr. 80/2022

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 29 iunie 2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a respins, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248 din vechiul C. pen., respectiv cele ale art. 297 din C. pen. (Legea nr. 286/2009) și a Legii nr. 13/2008 pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, precum și ale Tratatului care face corp comun cu acesta, în ceea ce privește art. 2, art. 4 și art. 19 alin. (1) parag. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană și art. 325 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, formulate de recurenta condamnată A.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prin cererile înregistrate în data de 10 mai 2022, recurenta condamnată A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248 din vechiul C. pen., respectiv cele ale art. 297 din C. pen. (Legea nr. 286/2009) și a Legii nr. 13/2008 privind ratificarea Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de Instituire a Comunității Europene, precum și ale Tratatului care face corp comun cu acesta, în ceea ce privește art. 2, art. 4, art. 19 alin. (1) parag. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană și art. 325 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248 din vechiul C. pen., respectiv cele ale art. 297 din C. pen. (Legea nr. 286/2009), recurenta condamnată a precizat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, respectiv excepția a fost invocată de o parte, vizează dispoziții legale în vigoare sau, deși nu mai sunt în vigoare, produc efecte în continuare, are legătură cu cauza, întrucât a fost condamnată în baza acestor dispoziții, iar dispozițiile legale criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară.

De asemenea, a precizat că, dispozițiile art. 248 din vechiul C. pen., respectiv cele ale art. 297 din C. pen. (Legea nr. 286/2009) contravin dispozițiilor art. 1 alin. (3) - (5), art. 20, art. 23 alin. (12), art. 124 alin. (1) și (2), art. 142 alin. (1) și art. 147 din Constituția României.

În susținerea excepției de neconstituționalitate a infracțiunii de abuz în serviciu, recurenta condamnată A. a invocat două argumente, respectiv lipsa unor prevederi exprese în lege a atribuțiilor de serviciu a căror încălcare poate atrage răspunderea penală și neclaritatea și neprivizibilitatea normei de incriminare.

În ceea ce privește primul argument, recurenta condamnată a arătat că, în prezent, dispozițiile cuprinse în lege sau în ordonanțele de guvern (simple sau de urgență) sunt de ordin general sau generice, fără a preciza care sunt acele atribuții a căror încălcare atrage răspunderea penală.

În ceea ce privește al doilea argument, aceasta a arătat că, potrivit art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, legea de incriminare trebuie să fie clară și previzibilă. Or, în condițiile în care nu se face o distincție clară (prin instituirea unui prag valoric) pentru a se departaja situațiile în care intervine răspunderea penală de cele în care intervine o răspundere extrapenală, se poate considera că legea de incriminare nu este clară și previzibilă.

Deși Curtea Constituțională, prin Deciziile nr. 405/2016 și nr. 392/2017, a declarat parțial neconstituționale dispozițiile art. art. 248 din vechiul C. pen., respectiv cele ale art. 297 din C. pen. (Legea nr. 286/2009), Parlamentul României a stat în stare de pasivitate iar instanțele au aplicat această normă neclară și neprevizibilă, încălcând dispozițiilor art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, în opinia recurentei condamnate A., prin sesizarea Curții Constituționale se poate forța Parlamentul să iasă din pasivitatea și să reglementeze infracțiunea de abuz în serviciu printr-o normă clară și previzibilă.

În sprijinul acestor susțineri, recurenta condamnată a făcut referire la Decizia nr. 500/2012 pronunțată de Curtea Constituțională a României care, după respingerile succesive ale excepțiilor invocate, s-a pronunțat în sensul reconsiderării acestei poziții, menționând ca premise practica instanțelor judecătorești de încălcare a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

De asemenea, a făcut referire și la Decizia nr. 176/2012, publicată la data de 5 mai 2022, prin care s-a declarat neconstituțional în integralitate un text de incriminare din Codul vamal, prin faptul că nu reglementa un prag valoric sau temporal, cât privește faptele asimilate contrabandei, apreciind a fi în nesocotirea principiului ultima ratio, în materie penală, aducând atingere principiului constituțional al statului de drept, consacrat în dispozițiile art. 1 alin. (3) din Constituția României.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 13/2008 privind ratificarea Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de Instituire a Comunității Europene, precum și ale Tratatului care face corp comun cu acesta, în ceea ce privește art. 2, art. 4, art. 19 alin. (1) parag. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană și art. 325 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, recurenta condamnată a precizat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, respectiv excepția a fost invocată de o parte, vizează dispoziții legale în vigoare care au legătură cu cauza, întrucât hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene și-a întemeiat soluția pe aceste dispoziții, iar tratatul nu a fost supus controlului de constituționalitate anterior adoptării și nici ulterior acestui moment nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară.

Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (3) din Constituția României și art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, tratatele internaționale asupra cărora Curtea Constituțională a României s-a pronunțat anterior în procedura reglementată de dispozițiile art. 147 lit. b) din Constituția României, în drept declarând a fi constituțională, nu pot face obiectul unei excepții de neconstituționalitate.

Or, în condițiile în care Legea nr. 13/2008, prin care a fost ratificat Tratatul de la Lisabona, nu a fost supusă procedurii prevăzute de art. 147 lit. b) din Constituția României, aceasta poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate.

Având în vedere incidența hotărârilor pronunțate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene și raportat la situația în care se află, recurenta a apreciat că este imperios necesar ca această lege să fie supusă controlului de constituționalitate.

Astfel, recurenta condamnată a învederat că prin hotărârea din 21 decembrie 2021, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a invocat ca temei art. 2 TFUE și art. 19 alin. (1) parag. 2 TFUE (articole introduse prin Tratatul de la Lisabona). De asemenea, în cuprinsul hotărârii din 21.12.2021, Curtea de la Luxembourg a pus sub semnul întrebării obligativitatea deciziilor Curții Constituționale a României, acordând permisiunea instanțelor naționale, pe de o parte, să aprecieze dacă Curtea Constituțională a României este o instanță independentă față de puterile legislativă și executivă prin raportare la dreptul intern, iar, pe de altă parte, ca instanțele naționale să lase neaplicată o decizie a CCR dacă apreciază că aceasta este contrară art. 19 alin. (1) parag. 2 TFUE, art. 325 alin. (1) TFUE sau Deciziei 2006/928.

Examinând admisibilitatea cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248 din vechiul C. pen., respectiv cele ale art. 297 din C. pen. (Legea nr. 286/2009) și a Legii nr. 13/2008 pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, precum și ale Tratatului care face corp comun cu acesta, în ceea ce privește art. 2, art. 4 și art. 19 alin. (1) par. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană și art. 325 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, instanța a apreciat că nu îndeplinesc condițiile de admisibilitate.

Instanța a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale."

Astfel, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248 din vechiul C. pen., respectiv cele ale art. 297 din C. pen. (Legea nr. 286/2009), din perspectiva neclarității atribuțiilor încălcate, instanța supremă a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția invocată întrucât, deși excepția a fost ridicată în fața instanței de judecată învestită cu soluționarea cauzei în calea de atac a recursului în casație, de către o persoană având calitatea de recurent, asupra constituționalității dispozițiilor legale criticate Curtea Constituțională a României s-a pronunțat deja, acestea fiind declarate neconstituționale.

În acest sens instanța a reținut că, prin considerentele Deciziilor nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 517 din 8 iulie 2016 și nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 504 din 30 iunie 2017, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 246 din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii".

Totodată, în raport cu împrejurarea că asupra constituționalității dispozițiilor art. 248 din vechiul C. pen., respectiv cele ale art. 297 din C. pen. (Legea nr. 286/2009), din perspectiva criticilor privind atribuțiile încălcate, Curtea Constituțională s-a pronunțat deja, instanța a constatat inadmisibilitatea sesizării.

S-a menționat că, în acest sens, Curtea Constituțională a pronunțat mai multe decizii, respectiv Decizia nr. 1349 din 13 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 893 din 16 decembrie 2011, Decizia nr. 1250 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 17 din 10 ianuarie 2012, Decizia nr. 1537 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 81 din 1 februarie 2012.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248 din vechiul C. pen., respectiv cele ale art. 297 din C. pen. (Legea nr. 286/2009), din perspectiva lipsei unui prag valoric, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din legea nr. 47/1992, apreciind că obiecțiunile formulate nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normei legale cu legea fundamentală a României, ci se urmărește să se obțină o decizie care să modifice și să completeze dispozițiile art. 248 din vechiul C. pen., respectiv cele ale art. 297 din C. pen. (Legea nr. 286/2009).

Cum modificarea sau completarea legii este atributul exclusiv al legiuitorului, Curtea Constituțională neavând o astfel de competență, instanța a considerat că remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de recurentă în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, astfel încât instanța a apreciat ca fiind inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248 din vechiul C. pen., respectiv cele ale art. 297 din C. pen. (Legea nr. 286/2009).

În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 13/2008 pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, precum și ale Tratatului care face corp comun cu acesta, în ceea ce privește art. 2, art. 4 și art. 19 alin. (1) par. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană și art. 325 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, s-a constatat că nu îndeplinește cumulativ condițiile de admisibilitate.

Astfel, instanța a reținut că, deși sunt îndeplinite trei dintre condițiile de admisibilitate, respectiv excepția a fost invocată de recurenta A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare, iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, excepția nu are legătură cu soluționarea cauzei, adică admiterea acesteia și declararea ca neconstituțională nu ar produce un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Prin cererea formulată, recurenta a criticat Legea nr. 13/2008 prin care a fost ratificat Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de Instituire a Comunității Europene, precum și ale Tratatului care face corp comun cu acesta, în ceea ce privește art. 2, art. 4, art. 19 alin. (1) par. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană și art. 325 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, apreciind că aceasta este neconstituțională deoarece a creat posibilitatea Curții de Justiție a Uniunii Europene să-și întemeieze soluția din hotărârea pronunțată în data de 21 decembrie 2021 pe dispozițiile art. 2 TFUE și art. 19 alin. (1) parag. 2 TFUE (articole introduse prin Tratatul de la Lisabona).

Ca atare, s-a constatat că nemulțumirea recurentei vizează soluția dispusă de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 21 decembrie 2021 și incidența acesteia asupra obligativității deciziilor Curții Constituționale a României.

Or, în condițiile în care cauza are ca obiect recursul în casație întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., s-a apreciat că, în cauză, nu este incidentă hotărârea din 21 decembrie 2021 a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

De asemenea, s-a considerat că nici prin raportare la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., în cauză nu ar fi incidentă hotărârea din 21 decembrie 2021 a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

În ceea ce privește Decizia nr. 685/2018 a Curții Constituționale, a cărei încălcare a fost invocată de recurentă, s-a apreciat că nu este aplicabilă în cauză, întrucât recursul în casație vizează strict aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate, respectiv a Deciziei penale nr. 93 din data de 5 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2017, nu aspecte cuprinse în hotărâri pronunțate în fond.

Raportându-se la cele anterior expuse, instanța a apreciat că Legea nr. 13/2008 privind ratificarea Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de Instituire a Comunității Europene, precum și ale Tratatului care face corp comun cu acesta, în ceea ce privește art. 2, art. 4, art. 19 alin. (1) par. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană și art. 325 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, nu are, în mod real, legătură cu soluționarea recursului în casație.

Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, recurenta A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți - Completul de 5 Judecători la data de 30 septembrie 2022, sub nr. x/2019/a2.1, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 21 noiembrie 2022.

La aceeași dată au avut loc și dezbaterile, susținerile apărătorului ales al recurentei și ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul formulat de recurenta A. împotriva încheierii din data de 29 iunie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că acesta este nefondat și va fi respins ca atare pentru următoarele considerente:

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a cerințelor prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menționat prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

De asemenea, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Acest text de lege instituie o obligație în sarcina instanței de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia.

Instanța de judecată în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are competența examinării acesteia, ci se limitează exclusiv la analizarea pertinenței excepției, în sensul constatării existenței unei legături cu soluționarea cauzei, în orice fază a procesului și oricare ar fi obiectul acestuia, precum și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.

Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248 din vechiul C. pen., respectiv cele ale art. 297 din C. pen. (Legea nr. 286/2009),din perspectiva neclarității atribuțiilor încălcate, instanța de control judiciar apreciază că, în mod corect instanța a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția invocată.

Astfel, în ceea ce privește primele două condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt îndeplinite. Astfel, excepția a fost invocată de recurenta A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înalta Curte - Completul de 5 Judecători (Dosarul nr. x/2019), are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare [art. 248 din vechiul C. pen. și art. 297 din C. pen. (Legea nr. 286/2009)].

Însă, în ceea ce privește condiția ca dispozițiile legale să nu fi fost declarate neconstituționale, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată, în acord cu instanța care a soluționat prezenta cerere în fond, nu este îndeplinită, deoarece Curtea Constituțională a României s-a pronunțat deja asupra acestor dispoziții, acestea fiind declarate neconstituționale.

Astfel, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 517 din 8 iulie 2016, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 246 din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii", iar prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 504 din 30 iunie 2017, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 248 din C. pen. din 1969 sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii".

În raport cu împrejurarea că asupra constituționalității dispozițiilor art. 248 din vechiul C. pen., respectiv cele ale art. 297 din C. pen. (Legea nr. 286/2009), din perspectiva criticilor privind atribuțiile încălcate, Curtea Constituțională s-a pronunțat deja, sesizarea este inadmisibilă.

Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248 din vechiul C. pen., respectiv cele ale art. 297 din C. pen. (Legea nr. 286/2009), din perspectiva lipsei unui prag valoric, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în acord cu instanța care a soluționat cererea în primă instanță, constată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din legea nr. 47/1992.

Astfel, excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii legale atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate a excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ridicată.

În aplicarea acestor dispoziții legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

În mod constant, instanțele judecătorești au statuat că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Din examinarea cererii de sesizare a Curții Constituționale formulate de recurenta A., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători apreciază că obiecțiunile formulate nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normei legale cu legea fundamentală a României.

Astfel, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reține că, recurenta A., prin criticile formulate, urmărește modificarea și completarea textelor de lege, în sensul de a se reglementa un prag valoric. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, neputând modifica sau completa textele legale supuse controlului.

De altfel, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a subliniat că nu își poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv, ceea ce înseamnă că nu se poate substitui legiuitorului întrucât ar contraveni prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a țării" (Decizia nr. 136 din data de 03 martie 2021 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 494 din 12 mai 2021).

Cum modificarea sau completarea legii este atributul exclusiv al legiuitorului, Curtea Constituțională neavând o astfel de competență, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de recurentă în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, astfel încât cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248 din vechiul C. pen., respectiv cele ale art. 297 din C. pen. (Legea nr. 286/2009) este inadmisibilă.

Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 13/2008 pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, precum și ale Tratatului care face corp comun cu acesta, în ceea ce privește art. 2, art. 4 și art. 19 alin. (1) parag. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană și art. 325 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că nu îndeplinește cumulativ condițiile de admisibilitate.

Deși cererea de sesizare îndeplinește trei dintre condițiile de admisibilitate, respectiv excepția a fost invocată de recurenta A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare, iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei, adică admiterea acesteia și declararea ca neconstituțională nu poate produce un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Din interpretarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, rezultă că legătura dintre prevederea legală a cărei neconstituționalitate se invocă și modul de soluționare a cauzei trebuie să fie evidentă și de natură a produce consecințe directe asupra soluției ce urmează a fi dată în cauză, în eventualitatea admiterii excepției de neconstituționalitate. Aceasta deoarece instrumentul excepției a fost pus de legiuitor la îndemâna părților pentru ca acestea, în raport cu interesele lor, să beneficieze de un control de constituționalitate a acelor prevederi legale care au un rol hotărâtor asupra modului de soluționare a cauzei, iar nu a oricărei dispoziții legale ce poate fi incidentă în desfășurarea unui proces penal.

Completul de 5 Judecători constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că obiecțiunile formulate de recurentă vizează soluția dispusă de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 21 decembrie 2021 și incidența acesteia asupra obligativității deciziilor Curții Constituționale a României.

Or, cum excepția de neconstituționalitate a fost invocată într-o cauză având ca obiect recursul în casație întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârea din 21 decembrie 2021 a Curții de Justiție a Uniunii Europene nu este incidentă în cauză. Aceasta nu ar fi incidentă nici dacă recursul în casație ar fi fost întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen.

Totodată, în calea de atac a recursului în casației, Decizia nr. 685/2018 a Curții Constituționale, a cărei încălcare este invocată de recurentă, nu este aplicabilă în cauză, întrucât recursul în casație vizează strict aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate, respectiv a Deciziei penale nr. 93 din data de 5 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2017.

Cum Legea nr. 13/2008 privind ratificarea Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de Instituire a Comunității Europene, precum și ale Tratatului care face corp comun cu acesta, în ceea ce privește art. 2, art. 4, art. 19 alin. (1) parag. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană și art. 325 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, nu are, în mod real, legătură cu soluționarea recursului în casație, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu această excepție apare ca inadmisibilă.

Față de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta A. împotriva încheierii din data de 29 iunie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2019, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta A. împotriva încheierii din data de 29 iunie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 noiembrie 2022.

GGC - ED