ÎCCJ, Decizia nr. 72/2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

A. SA (A.) a solicitat Curții de Apel București (Dosar nr. x/2016) să dispună anularea Deciziei nr. 17 din 10 decembrie 2015 a Departamentului II din cadrul Curții de Conturi, respectiv a Încheierii nr. 2 din 29 februarie 2016 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor, emise ca urmare a verificărilor cu tema "Controlul utilizării subvențiilor bugetare la A. SA", desfășurate în perioada 20.07.2015 - 26.10.2015.

Prin Sentința civilă nr. 699 din 1 martie 2017, Curtea de Apel București a admis, în parte, acțiunea reclamantei, în sensul anulării parțiale a Deciziei nr. 17 din 10 decembrie 2015, emisă de Curtea de Conturi - Departamentul II, respectiv a Încheierii nr. 2 din 29 februarie 2016, emisă de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor, în privința abaterilor de la pct. 2, 3, 5, 6 și 7, aferente măsurilor de la pct. 11.2, 11.3, 11.5, 11.6, 11.7 și măsurilor de la pct. 1.1 și 1.2 din aceeași decizie, și a respins în rest pretențiile reclamantei.

Împotriva hotărârii instanței de fond, ambele părți au formulat recurs.

Prin Decizia civilă nr. 3541 din 21 iunie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus admiterea recursurilor, casarea Sentinței civile nr. 699 din 1 martie 2017 a Curții de Apel București și, în rejudecare, admiterea în parte a acțiunii A. cu consecința anulării atât a abaterilor de la pct. 7 și pct. 8 și a măsurilor aferente, prevăzute la pct. 11.7 și 11.8 din Decizia nr. 17 din 10 decembrie 2015 a Curții de Conturi, cât și anularea în mod corespunzător a Încheierii nr. 2 din 29 februarie 2016 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor, respingând restul pretențiilor reclamantei.

Împotriva acestei decizii civile, recurenta-reclamantă A. a formulat cerere de revizuire (Dosar nr. x/2019), întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, ale art. 148 din Constituție și pe cele ale art. 512 din C. proc. civ., susținând, în esență, că Decizia civilă nr. 3541/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost pronunțată cu încălcarea principiului încrederii legitime consacrat la nivelul Curții de Justiție a Uniunii Europene și, automat, cu nesocotirea priorității dreptului Uniunii Europene.

La termenul de judecată din 8 iulie 2020, stabilit de către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea Dosarului nr. x/2019, A. a formulat cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru a răspunde la cinci întrebări preliminare cu privire la interpretarea dreptului Uniunii Europene, respectiv a principiului protecției încrederii legitime.

Prin încheierea de ședință din 2 decembrie 2020 (Dosar nr. x/2019), Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus respingerea cererii privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene și a acordat un nou termen de judecată, la 20 ianuarie 2021.

În ședința publică din 3 februarie 2021 (Dosar nr. x/2019), reprezentanții A. au formulat, oral, cerere de recuzare a întregului complet de judecată, care a pronunțat încheierea de ședință din data de 2 decembrie 2020.

Prin încheierea de ședință din 11 februarie 2021, cererea de recuzare a fost respinsă, ca neîntemeiată.

La data de 12 februarie 2021, A. a formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 2 decembrie 2020 (Dosar nr. x/2019), fiind înregistrat sub nr. x/2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători.

Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, prin Decizia civilă nr. 249 din 14 iunie 2021, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva încheierii de ședință din 2 decembrie 2020(Dosar nr. x/2019).

La termenul de judecată din 12 mai 2021, stabilit în Dosarul nr. x/2019, A. a depus cerere de recurs împotriva încheierii de ședință din 11 februarie 2021.

În cadrul Dosarului nr. x/2021, recurenta A. a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declarații în baza prevederilor art. 35 paragraful (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în raport de prevederile art. 16 alin. (1), art. 21, art. 24 alin. (1), art. 129 și ale art. 148 alin. (2) din Constituția României, Dosarul fiind înregistrat sub nr. x/2021/a1 la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, prin încheierea de ședință din 14 iunie 2021 (Dosar nr. x/2021), Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a dispus admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 340/2009.

De asemenea, la termenul de judecată din data de 7 iunie 2021, instanța de judecată a rămas în pronunțare și asupra celorlalte cereri formulate de către A., amânând pronunțarea la data de 14 iunie 2021.

La data de 11 iunie 2021, adică după momentul închiderii dezbaterilor, A. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea discutării cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 340/2009, a art. 513 alin. (1) coroborat cu art. 494 și art. 466 alin. (1) din C. proc. civ.

În acest context, prin încheierea de ședință din 14 iunie 2021 (Dosar nr. x/1/202l/a1), Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a judecării Dosarului nr. x/2021 și respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 340/2009, a dispozițiilor art. 513 alin. (1) coroborat cu art. 494 și art. 466 alin. (4) din C. proc. civ., ca tardiv formulate.

Împotriva încheierii din data de 14 iunie 2021 pronunțată în Dosarul nr. x/2021, A. SA a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, sub nr. x/2021.

Încheierea recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității pentru următoarele motive:

Cererea de repunere pe rol a cauzei a fost justificată prin necesitatea discutării în contradictoriu a unei noi cereri în dosar, respectiv excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 340/2009 și a dispozițiilor art. 513 alin. (1) coroborat cu art. 494 și art. 466 alin. (4) din C. proc. civ., invocate de către A. în etapa deliberărilor.

Prin cererea de recurs, recurenta arată că excepția de neconstituționalitate reprezintă un incident procesual ce nu se încadrează în noțiunea de înscris nou prevăzută de art. 394 din C. proc. civ. ce are în vedere strict un document nou cu valență probatorie.

Apreciază că instanța de judecată a considerat cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate ca fiind tardivă, în raport exclusiv de invocarea sa după închiderea dezbaterilor. Însă, față de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, consideră că instanța nu putea respinge ca tardivă cererea formulată de către recurentă, o astfel de soluție implicând în sine obligativitatea punerii în discuția contradictorie a părților a excepției procesuale, cum nu putea analiza nici admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale decât în aceleași condiții a unei dezbateri contradictorii în fața instanței de judecată, cu prealabila citare a părților, deci cu repunerea pe rol a cauzei.

Totodată, față de condițiile de admisibilitate reglementate restrictiv prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, arată că excepția de neconstituționalitate respectă toate aceste condiții, este pe deplin admisibilă și a fost invocată în termen.

De asemenea, menționează că potrivit prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1997, excepția de neconstituționalitate poate fi invocată în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Astfel că, din perspectiva art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, aplicabilă cu prioritate față de prevederile art. 394 din C. proc. civ., și, în general, față de prevederile cu caracter procesual special din structura Legii nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate a fost invocată în timpul soluționării litigiului, în ultima sa etapă, respectiv a deliberărilor, anterior închiderii fazei judecații. Drept urmare, soluția instanței, potrivit căreia invocarea excepției de neconstituționalitate ar fi fost tardivă, este nelegală și se impune a fi anulată.

Considerând soluția instanței ca fiind nelegală, recurenta solicită instanței de recurs casarea în parte a încheierii recurate, respectiv, în partea vizând respingerea ca neîntemeiată a cererii de repunere pe rol și a respingerii ca tardive a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate în discuție, și, în rejudecare, admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a Legii nr. 340/2009, în ansamblu, respectiv, suplimentarea aspectelor de neconstituționalitate ale acestei legi, cu argumente noi față de motivele invocate deja prin excepția de neconstituționalitate ce formează obiectul Dosarului nr. x/2021, precum și a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 513 alin. (1), art. 466 alin. (4) și art. 494 din C. proc. civ.

Intimata Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Referitor la cererea de repunere pe rol a Dosarului nr. x/2021, intimata susține, contrar criticilor recurentei, că Înalta Curte de Casație și Justiție, pornind de la împrejurarea că manifestarea de voință a recurentei, de repunere pe rol a cauzei a fost exprimată după închiderea dezbaterilor, a reținut, în mod corect, că toate cererile trebuiau depuse la dosar înainte de închiderea dezbaterilor asupra chestiunilor litigioase.

Mai mult, în condițiile art. 400 din C. proc. civ., repunerea pe rol a cauzei este atributul instanței de judecată, care poate opera o asemenea măsură în cazul în care considera că se impune lămurirea unor aspecte deja dezbătute până la închiderea cercetării judecătorești, iar nu un mecanism prin intermediul căruia partea să invoce cereri noi ulterior închiderii dezbaterilor în proces.

Or, în cazul de față, la termenul de judecată din data de 7 iunie 2021, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a considerat pe deplin edificat asupra chestiunilor litigioase, sens în care a dispus închiderea dezbaterilor, în Dosarul nr. x/2021.

Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu noi excepții de neconstituționalitate (a Legii nr. 340/2009 și a dispozițiilor art. 513 alin. (1) coroborat cu art. 494 și art. 466 alin. (4) din C. proc. civ.), contrar susținerilor A., consideră că Înalta Curte de Casație și Justiție, în mod corect, a făcut referire la art. 394 alin. (3) din C. proc. civ. și a dispus respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, ca tardivă, fiind depusă după închiderea dezbaterilor, în sensul că a fost formulată după momentul procesual până la care părțile mai puteau formula cereri și invoca excepții.

Intimata consideră că recurenta A., în mod greșit, susține că excepțiile de neconstituționalitate ar fi fost depuse în termenul procesual defipt de Legea nr. 47/1992 și că instanța trebuia să dispună repunerea pe rol a cauzei.

Or, intervalul de timp în care A. putea să depună cererea de sesizare a Curții Constituționale cu noile excepții invocate a fost depășit, însă recurenta a înțeles să depună cereri noi deși încetase posibilitatea de a mai efectua asemenea operațiuni.

Așadar, arată că, în mod firesc, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut atât faptul că s-a considerat a fi lămurită în privința împrejurărilor de fapt și a temeiurilor de drept ale cauzei, cât și că după momentul închiderii dezbaterilor, nu mai era posibilă depunerea la dosar a vreunui înscris, sub sancțiunea de a nu mai fi luat în seamă.

Apreciază, așa cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, că prin cererile depuse după momentul închiderii dezbaterilor, recurenta A. a urmărit să creeze un cadru procesual pentru a pune în discuție o nouă cerere de sesizare a Curții Constituționale, deși excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 340/2009 și a dispozițiilor C. proc. civ. evocate ar fi putut fi invocate în același timp cu prima cerere de sesizare a Curții Constituționale (excepția de neconstituționalitate a art. 2 din Legea nr. 340/2009), care a fost admisă în Dosarul nr. x/2021.

Având în vedere aceste considerente, solicită respingerea recursului, ca nefondat, și, pe cale de consecință, menținerea încheierii de ședință din data de 14 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2021 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, ca legală și temeinică.

Recurenta A. a depus răspuns la întâmpinare prin care solicită respingerea criticilor expuse de intimată prin întâmpinare și constatarea temeiniciei recursului.

Reiterează că excepția de neconstituționalitate poate fi invocată în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, respectiv și în faza deliberării înaintea pronunțării hotărârii, care constituie ultima etapă a fazei judecății din cadrul procesului civil.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători:

Analizând criticile din cererea de recurs, Completul de 5 judecători constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Prin cererea de recurs, se invocă incidența motivului de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Recurenta susține că încheierea recurată a fost dată, în parte, cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept procesual ce impuneau obligativitatea citării părților în ședință publică în vederea discutării aspectelor privind tardivitatea sau inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, precum și în partea privind respingerea cererii de repunere pe rol a cauzei și respingerea ca tardivă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 340/2009 și a dispozițiilor art. 513 alin. (1) coroborat cu art. 494 și art. 466 alin. (4) din C. proc. civ.

În cererea de recurs, recurenta A. arată că, anterior închiderii deliberărilor, a revenit la instanța de judecată cu o cerere de repunere pe rol a cauzei, însoțită cu noi excepții de neconstituționalitate, pentru a fi evitat riscul reținerii de către instanță a inadmisibilității excepției de neconstituționalitate invocate în cadrul procedurii cu referire la inadmisibilitatea căii de atac formulate (recurs împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a CJUE).

Înalta Curte reține că recurenta a depus la dosar cerere de repunere pe rol a cauzei, în susținerea căreia a invocat necesitatea de a pune în discuția părților cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 340/2009, în ansamblu, a dispozițiilor art. 513 alin. (1) coroborat cu art. 494 și art. 466 alin. (4) din C. proc. civ., menționând că aceasta ar fi rezultat din dezbaterile de la termenul din 7 iunie 2021.

Înalta Curte reține, de asemenea, că instanța a respins cererea de repunere pe rol a cauzei și a respins ca tardivă cererea de sesizare a Curții Constituționale arătând că aceste cereri nu mai puteau fi luate în analiză, întrucât toate cererile trebuie depuse la dosar înainte de închiderea dezbaterilor.

Repunerea cauzei pe rol reprezintă măsura pe care o poate dispune organul de jurisdicție, după închiderea dezbaterilor și înainte de pronunțarea hotărârii, atunci când constată, cu prilejul deliberării că este necesară efectuarea unor dovezi suplimentare ori punerea în discuția parților a unor probleme noi, pentru lămurirea tuturor împrejurărilor privind rezolvarea justă a cauzei. Or, se constată că recurenta a depus la dosar o cerere privind repunerea cauzei pe rol pentru discutarea unei excepții de neconstituționalitate invocate după închiderea dezbaterilor, în termenul de amânare a pronunțării pentru depunerea de concluzii scrise, aspect nou care nu a format obiectul dezbaterilor. Prin cererea de recurs, însăși recurenta precizează că este vorba de o cerere prin care invocă o excepție nouă și care nu a mai fost dezbătută până la închiderea cercetării judecătorești.

Potrivit dispozițiilor art. 400 din C. proc. civ.:

"Dacă, în timpul deliberării, instanța găsește că sunt necesare probe sau lămuriri noi va dispune repunerea pe rol a cauzei, cu citarea părților."

Se reține că repunerea pe rol, ca instituție procedurală, este facultativă, instanța nefiind obligată, potrivit art. 400 din C. proc. civ. să reia judecata, putând să aprecieze asupra necesității acestei măsuri.

Interpretarea dispozițiilor citate anterior trebuie corelată cu dispozițiile art. 394 din C. proc. civ., care prevăd închiderea dezbaterilor în fond atunci când instanța se socotește lămurită în privința împrejurărilor de fapt și a temeiurilor de drept ale cauzei.

În condițiile art. 400 din C. proc. civ., repunerea pe rol este opțiunea exclusivă a instanței de judecată, care poate opera o asemenea măsură în cazul în care consideră că se impune lămurirea unor aspecte deja dezbătute până la închiderea cercetării judecătorești, iar nu un mecanism prin intermediul căruia partea să invoce cereri noi ulterior închiderii dezbaterilor în proces.

Se reține că textul mai sus evocat răspunde cerințelor principiului contradictorialității și al dreptului la apărare care presupun ca părțile să participe în mod egal la prezentarea, argumentarea și dovedirea drepturilor lor în cursul desfășurării procesului, să discute și să combată susținerile făcute de fiecare dintre ele și să-și exprime opinia asupra inițiativelor instanței, în scopul stabilirii adevărului și al pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.

Înalta Curte constată că, în cauză nu se poate vorbi despre invocarea de către instanță, din oficiu, a tardivității invocării excepției de neconstituționalitate, așa cum susține recurenta. Exprimarea instanței ca fiind cerere tardiv formulate, reprezintă doar modalitatea de a arăta că a fost depășit momentul ultim prevăzut de lege pentru a formula cereri noi și de a depune înscrisuri în cauză. Caracterul imperativ al regulii de a depune înscrisuri noi doar până la închiderea dezbaterilor rezultă din sancțiunea prevăzută de lege pentru nerespectarea ei, prevăzută de art. 394 alin. (3) din C. proc. civ.. Astfel, sancțiunea care intervine este cea a neluării în seamă a oricăror înscrisuri noi, inclusiv a celor prin care se formulează cereri noi de către părți.

Se constată că cererea de repunere pe rol pentru discutarea cererii de sesizare a Curții Constituționale a fost depusă după închiderea dezbaterilor, sub sancțiunea neluării în seamă, ceea ce implică nediscutarea oricărui aspect legat de aceasta sau invocat prin respectivul document. Rezultă că distincția făcută de recurentă prin memoriul de recurs, potrivit căreia art. 394 din C. proc. civ. se referă numai la noțiunea de înscris nou, document nou cu valență probatorie nu are suport legal.

Înalta Curte a statuat că o astfel de cerere nu poate fi luată în considerare (a se vedea Decizia civilă nr. 2459 din 26 noiembrie 2015 pronunțată de secția a II-a a Înaltei Curți de Casație și Justiție), nefiind aplicabile dispozițiile art. 400 din C. proc. civ., întrucât de aceste dispoziții se poate prevala instanța de judecată atunci când constată că sunt necesare noi lămuriri, această instituție procedurală vizând deliberarea și fiind pusă, în principal, la dispoziția instanței învestită cu soluționarea recursului.

În speță, s-a reținut că instanța s-a considerat pe deplin edificată asupra chestiunilor litigioase, sens în care a și dispus închiderea dezbaterilor în dosar.

Prin cererea de recurs, recurenta susține că excepția de neconstituționalitate reprezintă un incident procesual ce nu se încadrează în noțiunea de înscris nou referit prin art. 394 din C. proc. civ. și că fiind vorba de o excepție de neconstituționalitate poate fi invocată oricând în faza judecății, anterior pronunțării hotărârii.

În ceea ce privește acest ultim argument, Înalta Curte reține că excepția de neconstituționalitate constituie o garanție constituțională a drepturilor și libertăților conferite cetățenilor pentru apărarea lor împotriva unor eventuale abateri ale legiuitorului prin instituirea unor norme contrare Constituției. Totodată, reține că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a stabilit că excepția de neconstituționalitate este un mijloc de apărare în procesul pendinte dar care nu poate forma obiectul unei acțiuni principale nici în fața instanței de judecată […], unde constituie întotdeauna un mijloc de apărare într-un litigiu în curs de soluționare, și nici direct în fața Curții Constituționale.

De asemenea, în adevăr, excepția de neconstituționalitate este o excepție de ordine publică, așa încât poate fi invocată în orice fază procesuală și poate fi ridicată de către oricare parte, sau de instanță din oficiu, astfel cum prevăd dispozițiile art. 247 alin. (1) din C. proc. civ.. Totuși, în conformitate cu prevederile legale arătate anterior, se constată că invocarea unei excepții se poate face doar în limitele legale, respectiv "dacă prin lege nu se prevede altfel". Or, în speță, Înalta Curte constată, pe de o parte, că instanța a considerat că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, a închis dezbaterile, a rămas în pronunțare și nu a mai apreciat necesar să repună cauza pe rol, în raport de prevederile art. 400 din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că față de sancțiunea prevăzută de art. 394 din C. proc. civ., înscrisurile depuse după închiderea dezbaterilor nu vor mai fi luate în seamă.

Astfel, în acord cu considerentele încheierii recurate, Înalta Curte constată că manifestarea de voință a recurentei, exprimată prin cererea privind repunerea cauzei pe rol, nu poate fi luată în considerare, fiind o cerere depusă după închiderea dezbaterilor și terminarea ședinței, în termenul de amânare a pronunțării, prin care se invocă aspecte noi care nu au făcut obiectul dezbaterilor.

De altfel, calea de atac a recursului a fost deschisă părții, în litigiul de față, numai în raport de soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, astfel că nu orice pretinse neregularități procedurale puteau fi invocate prin intermediul prezentei căi de atac.

Așadar, analiza a fost limitată doar la existența uneia dintre condițiile de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate, anume ca aceea să fi fost invocată de una dintre părți în cursul unui litigiu pendinte, în orice fază a acestuia, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare. Or, din această perspectivă, nu poate fi subsumată noțiunii de "litigiu în curs de soluționare", etapa deliberării și pronunțării hotărârii, operația în cadrul căreia judecătorii stabilesc soluția ce urmează să fie pronunțată cu privire la litigiul dintre părți. Această etapă a procesului civil are loc după administrarea probelor și soluționarea excepțiilor, precum și a oricăror alte incidente ivite în cursul judecății, cum ar fi o cerere de sesizare a Curții Constituționale. Cu alte cuvinte, în mod corect, s-a reținut că nu a fost îndeplinită condiția existenței cadrului procesual de invocare a acestui mijloc de apărare, anume existența unui litigiu în curs de soluționare.

Având în vedere cele expuse mai sus, care relevă legalitatea hotărârii atacate și întrucât susținerile recurentei formulate prin motivele de recurs nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. SA împotriva încheierii din 14 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2022.

GGC - OB