ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 189/2026

Circumstanțele cauzei La 13 februarie 2025, pe rolul Curții de Apel București – secția a IV-a civilă, a fost înregistrat, sub nr. x/2022/a1, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 2589A din 18 octombrie 2023 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în același dosar, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A.. În cadrul acestui dosar, în ședința publică din 28 februarie 2025, recurentul-reclamant A. a formulat cerere de recuzare a doamnelor judecător D. și E., invocând cazul de incompatibilitate prevăzut la art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. și susținând că, prin soluția pronunțată într-un alt dosar, nr. x/2024, respectiv de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, i-au fost încălcate grav drepturi elementare procesuale, în condițiile în care, în baza normei vizate de neconstituționalitate acestea fuseseră învestite să judece. Totodată, a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., raportat la cele ale art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) și art. 24 alin. (1) din Constituție; excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 50 alin. (1) C. proc. civ., față de cele ale art. 21 alin. (3) din Constituție, art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin raportare la dispozițiile art. 11 alin. (1), art. 20 alin. (1) și art. 148 alin. (2) din Constituție; excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 197 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la cele ale art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție. Prin încheierea de ședință din 4 martie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulate de recurentul-reclamant A., ca inadmisibilă. A respins cererea de recuzare a doamnelor judecător D. și E., formulată de același recurent, ca neîntemeiată.

Recursul Împotriva încheierii de ședință din 4 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022, în ceea ce privește soluția dată asupra cererii de recuzare, a declarat recurs reclamantul A., solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea acesteia, precum și casarea în parte a deciziei nr. 283 R din 23 mai 2025 (prin care a fost soluționat recursul reclamantului, declarat împotriva deciziei nr. 2589A din 18 octombrie 2023 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă), și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe de recurs. Ulterior expunerii situației de fapt, respectiv a contextului în care cererea de recuzare a fost formulată, recurentul a susținut că doamnele judecător, care au intrat în compunerea completului nr. 18R, învestit cu soluționarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 2589A din 18 octombrie 2023, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, au judecat în temeiul dispozițiilor art. 109 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, dispoziții conținute într-un "înscris" care emană de la o autoritate publică, respectiv de la Consiliul Superior al Magistraturii, care nu are atribuții sau competențe constituționale de legiferare, în ceea ce privește stabilirea unor reguli de procedură, conform art. 126 alin. (2) din Constituție, competenta instanțelor judecătorești și procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege. Recurentul a menționat că un asemenea aspect este statuat, inclusiv, prin dispozițiile art. 4 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, iar, conform art. 2 alin. (1) și art. 124 alin. (1) și (3) din Constituție, justiția se înfăptuiește de judecători în numele legii, fiind unică, imparțială și egală pentru toți, judecătorii fiind independenți și supunându-se numai legii. Totodată, a specificat că, față de reglementările conținute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., art. 2 alin. (1) și art. 4 din Legea nr. 304/2022, art. 124 alin. (1) și (3) și art. 126 alin. (2) din Constituție, în condițiile prevăzute de art. 176 pct. 6 C. proc. civ., încheierea recurată este lovită de nulitate, nulitatea, în acest caz, nefiind condiționată.

Apărările formulate în cauză Intimatele nu au depus întâmpinare.

Procedura în recurs Prin rezoluție, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului în ședința publică din 5 februarie 2026, cu citarea părților. La termenul de judecată menționat, raportat la considerentele încheierii recurate și la conținutul cererii de recurs, Înalta Curte a ridicat, din oficiu, excepția de nulitate a recursului, și a rămas, cu prioritate, în pronunțare asupra acesteia, în considerarea dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul sub aspect formal, din perspectiva încadrării motivelor invocate în cererea de recurs în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (...) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat." Dispozițiile art. 487 C. proc. civ. condiționează motivarea recursului prin însăși cererea de recurs, iar art. 486 alin. (3) din acest act normativ sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Motivarea recursului presupune indicarea cazului de nelegalitate, prin indicarea unuia dintre cazurile de casare enumerate limitativ de art. 488 C. proc. civ., precum și dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Prin legiferarea de la art. 483 C. proc. civ., recursul a fost conceput ca o cale extraordinară de atac, de ultim nivel de jurisdicție, în care părțile își pot apăra drepturile subiective, înlăturând efectele hotărârii atacate doar în condițiile reglementate la art. 488 al aceluiași act normativ. Așadar, este necesar ca recurentul să invoce, iar susținerea sa să fie apreciată că este întemeiată, în sensul că, în cazul hotărârii atacate cu recurs, se regăsesc motivele de casare prevăzute de textul legal menționat. Înalta Curte constată că recursul reclamantului nu se circumscrie condițiilor și dispozițiilor legale enunțate. Prin încheierea de ședință din 4 martie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2022 (în partea atacată care interesează în recursul pendinte), Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de recuzare a doamnelor judecător D. și E., formulată de recurentul-reclamant A.. Pentru a dispune astfel, curtea, față de cazul de incompatibilitate invocat – art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., a reținut că susținerile petentului au fost în sensul că, într-un alt dosar, doamnele judecător, prin soluția pronunțată, i-au încălcat grav, flagrant și neîndoielnic, cele mai elementare drepturi procesuale, prin respingerea, ca inadmisibilă, a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale, deși una din cele două excepții de neconstituționalitate invocate privea dispoziții ale unui articol de lege în temeiul căruia completul de judecată, din care acestea au făcut parte, a fost învestit să judece. Apreciind că soluțiile pronunțate în fiecare dosar reprezintă rezultatul analizei obiective a completului de judecată, prin raportare la specificul fiecărei cauze, la susținerile și apărările concrete ale părților, curtea a constatat că simplul fapt că într-un alt dosar în care au fost invocate anumite excepții de neconstituționalitate doamnele judecător s-au pronunțat, prin respingerea, ca inadmisibilă, a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale, nu denotă existența unor elemente întemeiate, care nască îndoiala cu privire la imparțialitatea lor. Din perspectivă subiectivă, curtea a considerat că nu există un motiv întemeiat în baza căruia să rețină că imparțialitatea judecătorilor ar fi afectată, iar, pe latură obiectivă, împrejurările de fapt invocate de către recurent, care relevă nemulțumirea acestuia față de soluția pronunțată în dosarul nr. x/2024, nu ridică o asemenea problemă. În calea de atac pendinte, prin motive circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a solicitat casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, curții de apel, susținând că doamnele judecător care au făcut parte din completul nr. 18R, învestit cu soluționarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 2589A din 18 octombrie 2023 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, soluționat definitiv prin decizia nr. 283 R din 23 mai 2025, au judecat în temeiul dispozițiilor art. 109 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, dispoziții conținute într-un "înscris", ce emană de la o autoritate publică, respectiv de la Consiliul Superior al Magistraturii, care nu are atribuții sau competențe constituționale de legiferare, cu referire la stabilirea unor reguli de procedură. Totodată, a specificat că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, competenta instanțelor judecătorești și procedura de judecată este prevăzută numai prin lege, o asemenea statuare regăsindu-se, inclusiv, în dispozițiile art. 4 din Legea nr. 304/2022 privind Organizarea judiciară, conform art. 2 alin. (1) și art. 124 alin. (1) și (3) din Constituție, justiția înfăptuindu-se de judecători în numele legii, fiind unică, imparțială și egală pentru toți, judecătorii fiind independenți și supunându-se numai legii. Prevalându-se și de prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., art. 2 alin. (1) și art. 4 din Legea nr. 304/2022, art. 124 alin. (1) și (3) și ale art. 126 alin. (2) din Constituție, a invocat, în condițiile prevăzute de art. 176 pct. 6 C. proc. civ., nulitatea necondiționată a încheierii recurate. Înalta Curte, raportând motivele de recurs astfel rezumate la judecata realizată prin hotărârea atacată, reține că acestea nu pot face obiect al analizei în cadrul controlului judiciar exercitat de instanța de recurs. O astfel de constatare se impune prin prisma faptului că motivele concrete de recurs invocate nu reprezintă o reflexie a judecății realizate în procedura recuzării, în care s-a examinat incidența cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., prin raportare la o soluție de inadmisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale, adoptate de judecătorii recuzați într-un dosar diferit de cel în care a fost pronunțată încheierea recurată, ci aserțiuni privitoare la pretinsa nerespectare a unor prevederi din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești - art. 109 alin. (1) - prin care au fost instituite reguli de soluționare a cererii de recuzare, privitoare la compunerea completului de judecată, care nu au format obiectul dezbaterilor și analizei în etapa anterioară. În aceste condiții, alegațiile recurentului, privitoare la nerespectarea art. 124 alin. (1) și (3) și art. 126 alin. (2) din Constituție, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară și art. 1 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., corelative încălcării art. 109 alin. (1) din Regulament, centrate pe ideea independenței judecătorilor, a modalității de înfăptuire a justiției și a legiferării normelor de procedură, excedează cadrului procesual al judecării cererii de recuzare, soluționate prin încheierea recurată, în care a fost supusă analizei doar problematica încadrării motivelor de incompatibilitate expuse de recurent în ipoteza reglementată la art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., indicate în susținerea incidentului procedural. Prin invocarea acestor critici în cererea pendinte, recurentul a ignorat specificul recursului, prin intermediul căruia pot fi valorificate critici exclusive, relative la greșita aplicare a legii de către instanța care a judecat anterior, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., obiectul său fiind limitat la verificarea aspectelor de nelegalitate, prevăzute expres și limitativ în dispozițiile art. 488 din cod, în cadrul procesual litigios. Așadar, era necesar ca recurentul să prezinte, în mod concret, motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate și să combată soluția de respingere, ca neîntemeiată, a cererii de recuzare, din perspectiva modalității de aplicare a dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. Deși a invocat în susținerea recursului prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., o indicare formală a unor texte de lege fără a fi însoțită de argumente concrete, de natură juridică, în raport de care se apreciază că soluția curții de apel nu este legală, nu poate fi privită ca un recurs motivat. Asemenea critici ar fi presupus, concomitent cu identificarea explicită a normelor de drept procedural eludate, și demonstrarea modului în care hotărârea curții de apel le încalcă printr-o greșită aplicare/interpretare. În acest punct al analizei, Înalta Curte subliniază că, prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, sancțiunea intervenind, inclusiv, în ipoteza în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Pe de altă parte, Înalta Curte nu a identificat nici existența unor motive care să poată fi examinate din oficiu, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (3) din același act normativ. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din 4 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022.