ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1594/2025

Ședința publică din data de 24 septembrie 2025

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la 05 martie 2021, contestatorul A. a solicitat desființarea titlului executoriu reprezentat de convenția autentificată sub nr. x de BNP B. și anularea tuturor actelor de executare din dosarul de executare nr. 1/2018 al BEJ C. și a încheierii de încuviințare a executării silite din 25.01.2018.

Prin sentința civilă nr. 12919/23.09.2021, în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Sectorului 4 București, a admis excepția tardivității formulării contestației la executare împotriva executării silite însăși și a somației imobiliare, a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare și a adresei de înființare a popririi din 14.02.2018 și a încheierii de încuviințare a executării silite din 25.01.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei sector 4, și a respins contestația la executare, ca tardiv formulată. Totodată, prima instanță a respins excepția tardivității formulării contestației la executare îndreptată împotriva somației imobiliare și a adresei de înființare a popririi din 11.02.2021 și a respins contestația la executare, pentru rest, ca neîntemeiată. Prima instanță a dispus contestatorul la plata către intimată a sumei de 1190 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

De asemenea, instanța a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatorul A. și a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 10 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013 în raport de dispozițiile art. 24 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României, art. 47 din Cartea drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prin raportare la art. 11 alin. (2, art. 20 și art. 148 alin. (2) din Constituția României și a art. 666 alin. (2) C. proc. civ. în raport de dispozițiile art. 24 alin (1), art. 21 alin. (1) și (2), art. 22 alin. (1) și art. 23 alin. (1) din Constituție și a art. 715 C. proc. civ. în raport de dispozițiile art. 47 și art. 21 din Constituție.

Prin decizia civilă nr. 1384A/09.04.2024, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 50 alin. (1) C. proc. civ., formulată de apelantul contestator A.; a respins apelul formulat de apelantul contestator A. împotriva sentinței civile nr. 12919/23.09.2021 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București.

Prin încheierea din camera de consiliu din 26.10.2023, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins cererea de recuzare a membrilor completului de judecată Minori și Familiei Apel 1 Civil constituit din Președinte: D. și Judecător: E., formulată de către apelantul contestator A., ca neîntemeiată, apreciind că atât măsurile procesuale dispuse de complet cât și soluționarea unor excepții procesuale nu pot fi cenzurate pe calea cererii de recuzare, acestea neputând fi circumscrise cauzelor de incompatibilitate prevăzute de art. 42 C. proc. civ.

Recurentul-contestator A. a declarat recurs împotriva acestei încheieri, solicitând casarea acestei încheieri, cu consecința casării deciziei civile nr. 1384A pronunțate la 09.04.2024 și a trimiterii cauzei, spre rejudecare, instanței de apel competente.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a Civilă la 30.05.2024, sub număr dosar x/2021

La 02 septembrie 2024, recurentul-contestator A. a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție, precum și raportat la dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin raportare la dispozițiile art. 11 alin. (1), art. 20 alin. (1) si art. 148 alin. (2) din Constituție, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, raportat la dispozițiile art. 61 alin. (1), art. 124 alin. (1) si (3) si art. 126 alin. (2) din Constituție, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 53 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție, raportat la dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin raportare la dispozițiile art. 11 alin. (1), art. 20 alin. (1) și art. 148 alin. (2) din Constituție, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 13) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, cu raportare la Legea nr. 24/2000, raportat la dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 175 alin. (1) si (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, cu raportare la Legea nr. 24/2000, precum si raportat la dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 427 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 21 alin. (3) si art. 24 alin. (1) din Constituție.

1.2. Decizia recurată

Prin decizia civilă nr. 726 R din 28 octombrie 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale și a respins recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii din 26.10.2023 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x, ca nefondat, și a obligat recurentul contestator la plata către intimată a sumei de 833 RON, cheltuieli de judecată efectuate în recurs.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale pronunțată prin decizia civilă nr. 726 R din 28 octombrie 2024 de Curtea de Apel București- IV-a civilă, a declarat recurs contestatorul A., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate doar în legătură cu soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 50 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție, precum și raportat la dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenția Europeana a Drepturilor Omului și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin raportare la dispozițiile art. 11 alin. (1), art. 20 alin. (1) si art. 148 alin. (2) din Constituție, a art. 42 alin. (1) pct. 13 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 1 alin. (5) și art. 21 alin. (3) din Constituție, art. 53 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție, și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin raportare la dispozițiile art. 11 alin. (1), art. 20 alin. (1) si art. 148 alin. (2) din Constituție și a art. 41 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu consecința sesizării Curții Constituționale, în conformitate cu argumentele conținute în cererea de sesizare.

Recurentul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5) și art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., recurentul a învederat că instanța de judecată a pronunțat soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cu cele patru excepții de neconstituționalitate invocate, prin hotărârea ce a soluționat cererea de recurs, iar nu printr-o încheiere motivată, astfel cum obligă dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, hotărâre care este definitivă și exclude calea de atac a recursului, indiferent de mențiunile existente în dispozitivul său cu privire la posibilitatea atacării cu recurs în 48 de ore de la pronunțare a soluției de respingere a sesizării Curții Constituționale.

În acest context, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 175, 176 pct. 6) din C. proc. civ., întrucât s-a produs recurenului o vătămare gravă și iremediabilă constând în încălcarea dreptului la apărare, a dreptului la un proces echitabil și la o cale de atac eficientă, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea parțială a hotărârii atacate.

În ceea ce privește criticile circumscrise motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., recurentul a învederat că, în mod greșit, curtea de apel a respins cererea privind sesizarea Curții Constituționale cu excepții de neconstituționalitate aprecindu-le ca fiind inadmisibile, având în vedere că, în cauză, sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv cererea de sesizare privește dispoziții dintr-o lege în vigoare, acestea au legătură cu soluționarea cauzei, au fost ridicate de către una din părțile dosarului și nu sunt vizate prevederi care să fi fost constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Excepțiile de neconstituționalitate au ca obiect dispozițiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție precum și la art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, prin raportare la prevederile art. 11 alin. (1) și art. 20 alin. (1) și art. 148 alin. (2) din Constituție, art. 41 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 305/2022, raportat la dispozițiile art. 61 alin. (1), art. 124 alin. (1) și alin. (3) și art. 126 alin. (2) din Constituție, art. 42 alin. (1) pct. 13 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) și art. 24 alin. (1) din Constituție, și art. 53 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție, și la prevederile art. 47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene prin raportare la art. 11 alin. (1), art. 20 alin. (1) și art. 148 alin. (2) din Constituție.

De asemenea, recurentul a mai învederat că edificatoare în cauză este decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 prin care Curtea Constituțională a apreciat faptul că legătura cu soluționarea cauzei au toate dispozițiile legale de drept substanțial și de drept procedural care vizează drepturile subiective deduse judecății și fac posibilă desfășurarea și finalizarea procedurii judiciare.

Recurentul a arătat că dezvoltarea argumentelor care, în opinia acestuia, ar justifica sesizarea Curții Constituționale se regăsește în cererea inițială de sesizare a Curții Constituționale, pe care apreciază că nu se mai impune a o relua, întrucât o consideră parte din prezenta cerere de recurs.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata F. S.R.L. nu a formulat întâmpinare însă, la 09 aprilie 2025, a depus note de ședință în cuprinsul cărora a solicitat respingerea recursului exercitat împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibile, și păstrarea, ca legală și temenică, a acesteia.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., intimata a susținut că recurentul nu arată ce reguli de procedură au fost încălcate, nu prezintă dispozițiile legale în baza cărora instanța era obligată să se pronunțe asupra excepțiilor de neconstituționalitate printr-o încheiere motivată și că pronunțarea prin însăși decizia, prin care s-a soluționat contestația în anulare ar atrage sancțiunea nulității absolute.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., intimata a menționat că recurentul nu explicitează care este greșeala instanței în aplicarea normelor de drept material, ci reiterează argumentele în baza cărora a susținut excepțiile de neconstituționalitate invocate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale relevante, Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul și-a întemeiat calea extraordinară de atac pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., text legal potrivit căruia hotărârea recurată este nelegală atunci când instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., text legal potrivit căruia este nelegală hotărârea dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., recurentul a învederat ca fiind o regulă de procedură nerespectată de către Curtea de Apel București, sancționabilă cu nulitatea care să atragă incidența motivului de casare invocat, împrejurarea că soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, a fost consemnată printr-o decizie definitivă, nesupusă recursului, iar nu printr-o încheiere motivată, așa cum prevăd dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea Curții Constituționale.

Motivul de recurs vizează neregularități de ordin procedural, care sunt sancționate cu nulitatea prevăzută de art. 174 din C. proc. civ., normă procesuală potrivit căreia "(1) Nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă. (2) Nulitatea este absolută atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public. (3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat."

Art. 175 din C. proc. civ. reglementează că "(1) Actul de procedură este lovit de nulitate, dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia. (2) În cazul nulităților expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrară."

Dispozițiile art. 176 din C. proc. civ. stabilesc că "Nulitatea nu este condiționată de existența unei vătămări în cazul încălcării dispozițiilor legale referitoare la: 1. capacitatea procesuală; 2. reprezentarea procesuală; 3. competența instanței; 4. compunerea sau constituirea instanței; 5. publicitatea ședinței de judecată; 6. alte cerințe legale extrinseci actului de procedură, dacă legea nu dispune altfel."

Într-o teză principală, recurentul invocă nulitatea reglementată de art. 174-175 din C. proc. civ., care este condiționată de existența unei vătămări, iar într-o teză subsidiară, pe cea reglementată de art. 176 pct. 6) din C. proc. civ., care nu este condiționată de o astfel de vătămare.

Având în vedere argumentele deduse judecății prin intermediul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în cauză, nu există nici vătămare procesuală și nici nu s-a încălcat vreo regulă de procedură, care să atragă sancțiunea nulității în ce privește hotărârea recurată.

Astfel, Înalta Curte notează că noțiunea și categoriile de hotărâri judecătorești sunt reglementate de dispozițiile art. 424 din C. proc. civ., astfel:

"(1) Hotărârea prin care cauza este soluționată de prima instanță sau prin care aceasta se dezînvestește fără a soluționa cauza se numește sentință. (2) Hotărârea prin care judecătoria soluționează căile de atac împotriva hotărârilor autorităților administrației publice cu activitate jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege, se numește sentință. (3) Hotărârea prin care instanța se pronunță asupra apelului, recursului și recursului în interesul legii, precum și hotărârea pronunțată ca urmare a anulării în apel a hotărârii primei instanțe și reținerii cauzei spre judecare ori ca urmare a rejudecării cauzei în fond după casarea cu reținere în recurs se numește decizie. (4) Hotărârea prin care instanța se pronunță asupra contestației în anulare sau asupra revizuirii se numește, după caz, sentință sau decizie. (5) Toate celelalte hotărâri date de instanță se numesc încheieri, dacă legea nu prevede altfel."

Conținutul hotărârii judecătorești este reglementat de art. 425 din C. proc. civ., în sensul că:

"(1) Hotărârea va cuprinde: a) partea introductivă, în care se vor face mențiunile prevăzute la art. 233 alin. (1) și (2). Când dezbaterile au fost consemnate într-o încheiere de ședință, partea introductivă a hotărârii va cuprinde numai denumirea instanței, numărul dosarului, data, numele, prenumele și calitatea membrilor completului de judecată, numele și prenumele grefierului, numele și prenumele procurorului, dacă a participat la judecată, precum și mențiunea că celelalte date sunt arătate în încheiere; b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților; c) dispozitivul, în care se vor arăta numele, prenumele, codul numeric personal și domiciliul sau reședința părților ori, după caz, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar, soluția dată tuturor cererilor deduse judecății și cuantumul cheltuielilor de judecată acordate. (2) Dacă hotărârea s-a dat în folosul mai multor reclamanți sau împotriva mai multor pârâți, se va arăta ceea ce se cuvine fiecărui reclamant și la ce este obligat fiecare pârât ori, când este cazul, dacă drepturile și obligațiile părților sunt solidare sau indivizibile. (3) În partea finală a dispozitivului se vor arăta dacă hotărârea este executorie, este supusă unei căi de atac ori este definitivă, data pronunțării ei, mențiunea că s-a pronunțat în ședință publică sau într-o altă modalitate prevăzută de lege, precum și semnăturile membrilor completului de judecată. Când hotărârea este supusă apelului sau recursului se va arăta și instanța la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac."

Din analiza normelor legale antereferite, se decelează că noțiunea de hotărâri judecătorești cuprinde sentințele, deciziile și încheierile, iar mențiunile pe care trebuie să le cuprindă acestea sunt cele prevăzute de art. 425 din C. proc. civ.. Normele procesuale nu fac distincție între cele trei categorii de hotărâri judecătorești, în funcție de denumirea acestora consacrată de dispozițiile art. 424 din C. proc. civ.

În acest context, împrejurarea că soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale este conținută într-o decizie de soluționare a unui recurs, nu încalcă vreo regulă de procedură, care să fie sancționată cu nulitatea, astfel cum prevăd dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., câtă vreme în dispozitivul acesteia s-a făcut distincția cu privire la calea de atac împotriva respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale, și anume, cu recurs în 48 de ore de la pronunțare, față de caracterul definitiv al soluției date asupra recursului, iar hotărârea recurată conține toate elementele prevăzute de art. 425 din C. proc. civ.

Contrar susținerilor recurentului, caracterul definitiv al soluției date asupra recursului declarat împotriva încheierii de ședință din 26 octombrie 2023 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2021, nu se răsfrânge asupra soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, pentru care legea specială prevede o cale de atac distinctă, menționată, în mod expres, în dispozitivul deciziei recurate și pe care recurentul a exercitat-o ca atare, concretizată în prezentul recurs.

Mai mult, chiar în ipoteza în care calea de atac împotriva soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, nu ar fi fost menționată în dispozitivul deciziei, dispozițiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. statuează că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Recurentul mai pretinde că precizarea căii de atac împotriva soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, din dispozitivul deciziei recurate este nulă. Această argumentație nu se susține și nu se întemeiază pe nicio prevedere legală.

Contrar acestor alegații, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 prevăd calea de atac a recursului în 48 de ore de la pronunțare împotriva soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, iar împrejurarea că instanța de judecată a înțeles să soluționeze prin același act procedural atât cererea de sesizare a Curții Constituționale, cât și recursul împotriva încheierii de ședință din 09.04.2024 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, este fundamentată pe rațiuni de soluționare a cauzei cu celeritate, având în vedere că prin încheierea recurată s-a soluționat o altă solicitare a recurentului de sesizare a Curții Constituționale cu trimitere la alte dispoziții legale, iar asemenea cauze se judecă în regim de urgență.

Cu toate că recurentul pretinde că această manieră de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale i-ar fi încălcat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, afirmația este una pur speculativă și nedovedită, întrucât, așa cum deja s-a arătat, calea de atac prevăzută de legea specială a fost menționată în dispozitivul deciziei recurate, a fost exercitată de către aceștia și a fost soluționată de prezenta instanță, potrivit legii.

Totodată, este lipsit de relevanță, din perspectiva analizei de legalitate, dacă soluționarea cererii de sesizare s-a realizat printr-o decizie sau printr-o încheiere, ambele acte procedurale reprezentând hotărâri judecătorești cu efecte juridice similare, în accepțiunea C. proc. civ.

În ce privește trimiterile, pe care recurentul le face la dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, art. 129 din Constituția României, Înalta Curte constată, pe de o parte, că recurentul redă aceste dispoziții legale în forma citării, fără a aprecia că ar fi fost încălcate, iar pe de altă parte, textele legale menționate conțin reglementări de ordin general privind caracterul și efectele juridice ale hotărârii judecătorești, fără a evidenția încălcarea vreunei reguli concrete de procedură care să fie sancționată cu nulitatea.

Totodată, este de observat că dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 reprezintă o normă de drept material, iar nu una de drept procesual, a cărei legalitate să poată fi analizată în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ.

Recurentul mai susține că nu există nicio prevedere legală care să prevadă posibilitatea atacării unei dispoziții dintr-o hotărâre, fără ca hotărârea în sine să poată fi atacată, însă, în mod similar, Înalta Curte constată că nu există nici vreo reglementare în sens contrar, dovadă fiind chiar exercitarea prezentului recurs împotriva soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale conținută în decizia civilă nr. 726 din 28 octombrie 2024 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, astfel încât nu rezultă încălcarea vreunei reguli de procedură care să atragă nulitatea hotărârii atacate.

Față de cele arătate, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ. nu sunt incidente și va respinge critica întemeiată pe acest motiv de recurs, ca nefondată.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., recurentul a învederat că reiterează apărările formulate în cadrul cererii de sesizare a Curții Constituționale și s-a limitat la a indica, într-o modalitate generică, faptul că "instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material ce reglementează această materie".

Înalta Curte constată că, din perspectiva îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale formulată de către recurent cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție precum și la art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, prin raportare la prevederile art. 11 alin. (1) și art. 20 alin. (1) și art. 148 alin. (2) din Constituție, a art. 41 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 305/2022, raportat la dispozițiile art. 61 alin. (1), art. 124 alin. (1) și alin. (3) și art. 126 alin. (2) din Constituție, a art. 42 alin. (1) pct. 13 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) și art. 24 alin. (1) din Constituție, și a art. 53 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție, și la prevederile art. 47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene prin raportare la art. 11 alin. (1), art. 20 alin. (1) și art. 148 alin. (2) din Constituție, soluția adoptată prin decizia recurată în sensul că acestea nu au legătură cu pricina dedusă judecății, este conformă legii.

Astfel, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. (4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. (5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Prin aceste dispoziții legale se atribuie instanței, în fața căreia a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate, o competență specială, limitată la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate stabilite în alin. (1), (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, formularea excepției de neconstituționalitate obligă instanța în fața căreia aceasta este ridicată să verifice strict îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege și, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze, printr-o încheiere motivată, Curtea Constituțională cu soluționarea excepției.

Cum condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dacă una din condiții nu este îndeplinită, cererea de sesizare a Curții Constituționale nu poate fi primită.

Cauza în care au fost ridicate excepțiile de neconstituționalitate, obiect al sesizării Curții Constituționale a cărei respingere este criticată în prezentul recurs, este reprezentată de recursul împotriva unei încheieri de ședință, prin care s-a respins, cererea de recuzare.

Prioritar analizei criticii de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține că textele legale a căror neconstituționalitate a făcut obiectul cererii de sesizare respinsă prin decizia recurată au fost art. 50 alin. (1) din C. proc. civ., art. 41 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 305/2022, art. 53 alin. (1) și alin. (3) din C. proc. civ., art. 42 alin. (1) pct. 13, art. 175 alin. (1) și alin. (2) și art. 427 alin. (1) din același cod.

Pe de altă parte, prin cererea de recurs pendinte, recurentul a criticat respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale doar în privința art. 50 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., art. 41 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 305/2022, art. 42 alin. (1) pct. 13 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., și art. 53 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., și nu în privința tuturor textelor de lege a căror neconstituționalitate a fost invocată în fața curții de apel, analiza admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale urmând a fi efectuată de Înalta Curte în aceste limite, în virtutea principiului disponibilității care guvernează procesul civil.

În atare context, având în vedere că examinarea admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate se efectuează (și) prin prisma relevanței acestora prin raportare la motivele de casare invocate de parte, și care în prezenta cauză, au vizat cele cuprinse în art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că textele legale pretins a fi neconstituționale, astfel cum au fost indicate prin prezenta cale de atac, nu au reprezentat ele însele argumente în susținerea criticilor de nelegalitate, recurentul criticând, circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., aplicarea și interpretarea greșită a prevederilor art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., iar în analiza motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., curtea de apel a constatat că acesta a fost invocat în mod formal. Prin urmare, în mod corect, curtea de apel a constatat că textele legale a căror neconstituționalitate a fost invocată nu au legătura cerută de lege cu pricina în care s-a invocat neconstituționalitatea acestora.

Cu privire la condițiile de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a reținut că, potrivit jurisprudenței sale, legătura cu soluționarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun aceste dispoziții legale în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului". (a se vedea Decizia nr. 438/08.07.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600/12.08.2014)

Referitor la această problematică, Curtea Constituțională a arătat că, în esență, "condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat. Cu alte cuvinte, excepția de neconstituționalitate trebuie să fie realmente utilă părților care au invocat-o pentru soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată." (a se vedea Decizia nr. 360/08.06.2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1017/19.10.2022)

Practic, "decizia Curții Constituționale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfășurării procesului, cerința relevanței fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părți". (a se vedea Decizia nr. 39/17.01.2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 345/06.05.2019)

Așadar, condiția privind existența unei legături între norma a cărei constituționalitate se dorește a fi verificată și soluționarea cauzei, presupune în mod necesar ca sesizarea să aibă aptitudinea de a fi utilă, în sensul că, eventuala constatare a neconstituționalității să fie de natură a produce un efect concret în situația juridică a părții, în cauza în care a fost invocată, deoarece, ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Față de cele arătate, Înalta Curte constată că în litigiul pendinte, așa cum s-a reținut și prin decizia recurată, această condiție de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale nu este îndeplinită, astfel încât soluția adoptată prin hotărârea recurată este conformă legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat contestatorul A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinse în dispozitivul deciziei civile nr. 726 R din 28 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 septembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.