ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2641/2021

Ședința publică din data de 7 decembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Totodată a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației la executare și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, contestatoarea a invocat prevederile art. 712, art. 727 lit. f), art. 861 alin. (1) C. proc. civ., art. 136 din Constituția României, O.U.G. nr. 23/2004, H.G. nr. 837/2004, O.G. nr. 22/2002, art. 4 din Legea nr. 85/2006 și art. 36 din O.U.G. nr. 86/2006.

Prin sentința civilă nr. 4.689 din 25.05.2021, pronunțată de Judecătoria Sector 1 București, secția I civilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată de intimat, prin întâmpinare și s-a declinat competența de soluționare a cauzei, având ca obiect contestație la executare, în favoarea Judecătoriei Timișoara.

În motivarea acestei soluții s-a reținut că instanța competentă să soluționeze contestația la executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află biroul executorului judecătoresc care instrumenteză executarea potrivit dispozițiilor art. 650 și 713 alin. (1) C. proc. civ., în forma și numerotarea de la momentul începerii executării silite.

Având în vedere faptul că sediul BEJA C. este în Timișoara, instanța a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, s-a suspendat judecata cauzei și s-a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

La pronunțarea acestei hotărâri, instanța a reținut Decizia nr. 348 din 17.06.2014 publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, prin care Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, sunt neconstituționale.

Având în vedere dispozițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, de la momentul publicării deciziei menționate anterior în Monitorul Oficial al României, instanța a motivat că nu mai este posibilă aplicarea prevederilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ. în stabilirea competenței teritoriale, fiind datoare să-și verifice competența conform normelor generale în materie care asigură, totodată, și respectarea deciziei Curții Constituționale a României.

Pentru aceste motive, instanța în temeiul art. 714 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și art. 107 alin. (1) din același cod, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sector 1 București, în a carei rază teritorială își are sediul debitoarea Autoritatea Pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Judecătoria Sector 1 București, secția I civilă și Judecătoria Timișoara, secția I Civilă, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Sector 1 București competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În cauză, Autoritatea Pentru Administrarea Activelor Statului a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare din dosarul execuțional nr. x/2013 al BEJA C., prin care a solicitat anularea încheierilor de stabilire a cheltuielilor de executare silită și de actualizare a creanței stabilite prin titlul executoriu cu rata inflației, precum și a adresei din data de 21.12.2020 privind sumele pe care le datorează în baza popririi înființate la B. S.A.

Cu titlu preliminar, se reține că norma aplicabilă prezentei cauze este Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., anterior modificării prin Legea nr. 138/2014, în vigoare la momentul declanșării procedurii de executare silită, respectiv la 8 noiembrie 2013, în conformitate cu prevederile art. 24 C. proc. civ.

Potrivit art. 711 alin. (1) C. proc. civ., incident în forma existentă la momentul începerii procedurii de executare silită, "împotriva executarii silite, a încheierilor date de executorul judecatoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare".

Conform prevederilor art. 713 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la momentul declanșării procedurii de executare silită, "contestația se introduce la instanța de executare" iar potrivit alin. (2) "în cazul urmăririi silite prin poprire, dacă domiciliul sau sediul debitorului se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul".

De asemenea, potrivit art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la momentul declanșării procedurii de executare silită "instanța de executare este judecatoria în circumscriptia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel" iar conform alin. (2) "instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, s-a statuat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă, formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În raport cu cele evocate, se constată că odată cu încuviințarea executării silite este determinată instanța de executare, ca regulă generală, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită și singura instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția situațiilor în care legea prevede în mod expres altfel.

De la regula generală privind instanța competentă să soluționeze contestația la executare propriu-zisă există anumite derogări, printre care și cea prevăzută de art. 713 alin. (2) C. proc. civ., incidentă potrivit regulilor de aplicare a legii în timp, în forma în vigoare la data începerii executării silite, anterior modificării prin Legea 138/2014, potrivit căreia în situația urmăririi silite prin poprire, dacă sediul debitorului se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul.

Astfel, instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul nu devine instanță de executare, dar este competentă, în cazul urmăririi silite prin poprire, în speță, să soluționeze contestația la executare în raport de domiciliul sau sediul debitorului, dacă acesta se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare.

În cauză, Înalta Curte constată că între două instanțe deopotrivă competente, contestatoarea Autoritatea Pentru Administrarea Activelor Statului a ales să introducă contestația la executare la Judecătoria Sectorului 1 București, în circumscripția căreia se află sediul debitoarei, conform dispozițiilor art. 116 C. proc. civ. și nu la instanța de executare (Judecătoria Timișoara).

În consecință, având în vedere dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 713 alin. (2) și art. 116 din același cod, în forma în vigoare la data începerii executării silite, Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 1 București era competentă să soluționeze contestația la executarea silită efectuată prin poprire, în raport de domiciliul debitorului (București-Sector 1), care se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se găsește instanța de executare.

Față de considerentele anterior expuse, și prin raportare la dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 decembrie 2021.