ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1112/2023

Ședința publică din data de 09 mai 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Cadrul procesual și soluția primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civila la data de 07.05.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A.., prin A., - SUCURSALA BUCUREȘTI în contradictoriu cu pârâții B. și C., a solicitat decăderea pârâtului B. din beneficiul termenelor aferente tuturor ratelor de credit nerambursate din cadrul Contractului de credit încheiat între A. și pârâți, obligarea la restituirea întregului credit nerambursat până la data formulării cererii, în cuantum de 68.703,70 EUR și 21.082,60 EUR dobânzi, respectiv 170,86 EUR penalități aferente creditului, calculate până la data de 22 aprilie 2020, echivalent în RON la data plății, la care se adaugă dobânda în cuantum de 5,65% calculată până la plata integrală a debitului datorat, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 546/18.03.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul București, secția a VI-a Civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată împotriva pârâtei C., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis cererea formulată de doamna expert contabil D. de majorare a onorariului de expert.

A dispus majorarea onorariului de expert cu suma de 2.545 RON.

A obligat reclamanta la plata către doamna expert D. a sumei de 2545 RON, reprezentând onorariu suplimentar.

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.., prin A., în contradictoriu cu pârâtul B., astfel cum a fost precizată.

A dispus decăderea pârâtului din beneficiul termenelor aferente tuturor ratelor de credit nerambursate din cadrul contractului de credit nr. x/13.04.2010 încheiat între reclamantă și pârât.

A obligat pârâtul la restituirea către reclamantă a sumei de 68.703,70 Euro cu titlu de debit principal, a sumei de 20.872,77 Euro cu titlu de dobândă și a sumei de 3.387,63 Euro cu titlu de penalități de întârziere aferente contractului de credit nr. x/13.04.2010, astfel cum acestea au fost calculate prin raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit, până la data de 22.04.2020, echivalent în RON la data plății, reprezentând debit datorat în temeiul contractului de credit nerambursat, la care se adaugă dobânda în cuantum de 5,65% asupra debitului principal, ce se va calcula în continuare, până la plata integrală a debitului datorat.

A respins restul cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 21.847,67 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 8.806 RON reprezintă taxa de timbru, suma de 9.296,67 RON reprezintă onorariu de avocat și suma de 3.745 RON reprezintă onorariu de expert.

A respins cererea pârâților privind plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

II. Apelul. Excepția de neconstituționalitate.

Împotriva încheierilor premergătoare din 22.12.2020, 24.02.2021, 16.04.2021, 10.12.2021 și a sentinței civile nr. 546/18.03.2022, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2020, au declarat apel pârâții B. și C., formulând critici inclusiv cu privire la soluționarea excepțiilor prescripției dreptului material la acțiune, inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C., precum și pe fondul cauzei.

Prin cererea înregistrată la 06.12.2022 și precizată ulterior, la 11.01.2023, apelanții - pârâți au depus o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu 8 excepții de neconstituționalitate:

În ședința publică din 25.01.2023, apelanții au mai invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 216 alin. (4) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1) și art. 1 alin. (5) din Constituție.

Prin încheierea de ședință din 01 februarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis în parte cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de apelanții - pârâți.

În temeiul art. 29 alin. (4) din Legea 47/1992, a sesizat Curtea Constituțională pentru a decide cu privire la:

- excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (2) si (5) din C. civ., precum si a dispozițiilor art. 3 si art. 5 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., raportat la dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, cu raportare la Legea nr. 24/2000, precum si raportat la dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție;

- excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (4) din C. civ., precum si a dispozițiilor art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., raportat la dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, cu raportare la Legea nr. 24/2000, precum si raportat la dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție;

- excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2.506 alin. (2) din C. civ., raportat la dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, cu raportare la Legea nr. 24/2000;

- excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 304 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 21 alin. (3) si art. 24 alin. (1) din Constituție, precum si raportat la dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, cu raportare la Legea nr. 24/2000;

- excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 175 alin. (1) si (2) din C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, cu raportare la Legea nr. 24/2000, precum si raportat la dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție;

- excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 216 alin. (4) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1) și art. 1 alin. (5) din Constituție.

A respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare Curții Constituționale cu privire la:

- excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 711 din C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, cu raportare la Legea nr. 24/2000, precum si raportat la dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție;

- excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 707 alin. (2) din C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, cu raportare la Legea nr. 24/2000;

- excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 707 alin. (1) din C. proc. civ., precum si a dispozițiilor art. 2512 alin. (1) si (2) si art. 2513 din C. civ., raportat la dispozițiile art. 15 alin. (2) si art. 16 alin. (1) din Constituție;

- excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2504 alin. (1) din C. civ., raportat la dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, cu raportare la Legea nr. 24/2000, precum si raportat la dispozițiile art. 44 alin. (1) si (2) din Constituție.

Cu privire la normele legale pentru care cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă, instanța a apreciat că nu este îndeplinită condiția legăturii cu soluționarea cauzei a prevederilor invocate.

III. Judecata în recurs

Împotriva încheierii de ședință din 01 februarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, au declarat recurs pârâții B. și C., doar cu privire la soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor:

- art. 707 alin. (1) din C. proc. civ., precum și art. 2512 alin. (1) si (2) si art. 2513 din C. civ., raportat la dispozițiile art. 15 alin. (2) si art. 16 alin. (1) din Constituție;

- art. 2504 alin. (1) din C. civ., raportat la dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, cu raportare la Legea nr. 24/2000, precum si raportat la dispozițiile art. 44 alin. (1) si (2) din Constituție.

În motivarea recursului, pârâții au redat excepțiile de neconstituționalitate, astfel cum au fost invocate în fața instanței de apel, iar apoi au arătat, pentru fiecare excepție, că sunt îndeplinite cerințele legale de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Referitor la prevederile art. 707 alin. (1) din C. proc. civ. și ale art. 2512 alin. (1) si (2) si art. 2513 din C. civ., recurenții au susținut că legătura cu soluționarea cauzei subzistă chiar dacă au invocat în termenul legal excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar admiterea de către Curtea Constituțională a acestei excepții de neconstituționalitate ar avea ca efect implicit constatarea faptului că în cauză sunt aplicabile dispozițiile vechiul C. civ. și ale Decretului nr. 167/1958.

Referitor la prevederile art. 2504 alin. (1) din C. civ., recurenții au susținut că au ridicat excepția de neconstituționalitate pentru a lămuri că, inclusiv în temeiul noului C. civ., odată cu constatarea prescripției dreptului material la acțiune raportat la un contract de credit, se impune a se constata stingerea, pe cale accesorie, a ipotecii care a garantat obligația principală.

2.1. În prealabil, Înalta Curte precizează că, în conformitate cu considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 321/2017 (par. 21-22), obiectul recursului reglementat de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este verificarea aprecierii instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea 47/1992. Cu alte cuvinte, analiza instanței de recurs este limitată la verificarea legalității respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate menționate.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere și decizia Curții Constituționale nr. 385 din 4 iunie 2019, relevant fiind următorul considerentul nr. 24:

"Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Or, "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului".

2.2. Curtea de apel a reținut, argumentat, că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, privind legătura cu soluționarea cauzei a dispozițiilor legale criticate pe calea excepției de neconstituționalitate.

2.3. Prin întâmpinarea formulată la prima instanță, pârâții au invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, această excepție fiind respinsă, ca neîntemeiată, prin încheierea din 22 decembrie 2020 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă.

În raport cu situația de fapt reținută de instanța de fond, în urma admiterii contestației la executare ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015 și anulării actelor de executare silită, inclusiv a notificării de reziliere emise de bancă la 06 februarie 2015, la reluarea raporturilor contractuale, pârâtul împrumutat nu și-a executat obligațiile de restituire a ratelor de credit.

În aceste condiții, banca reclamantă a solicitat instanței decăderea împrumutatului din beneficiul termenului pentru ratele nescadente, această acțiune personală fiind supusă prescripției de drept material, iar nu prescripției executării silite.

2.4. Prevederile art. 707 alin. (1) din C. proc. civ. reglementează modul în care operează prescripția dreptului de a obține executarea silită, nefiind aplicabil în cauză, în raport cu temeiul excepției de prescripție invocate de pârâți și analizate de instanțele de fond.

Prevederile art. 2512 alin. (1) si (2) si art. 2513 din C. civ. reglementează modul de invocare a prescripției dreptului material la acțiune și momentul până la care se poate invoca prescripția. Aceste prevederi legale sunt lipsite de relevanță în cauză, din moment ce pârâții au invocat excepția prescripției în termen și cu respectarea condițiilor de ordin procedural, iar instanța a analizat pe fond apărările pârâților referitoare la prescripția extinctivă.

În fine, prevederile art. 2504 alin. (1) din C. civ. reglementează prescripția dreptului la acțiune privind creanța garantată, stipulând că prescripția dreptului la acțiune privind creanța principală nu atrage și stingerea dreptului la acțiunea ipotecară.

În condițiile în care excepția prescripției dreptului material la acțiune privind creanța principală a fost respinsă de instanțele devolutive, lipsește situația premisă care ar atrage aplicarea textului legal anterior indicat. Ca urmare, la momentul analizei condițiilor de admisibilitate cât și în prezent, dispoziția legală criticată rămâne lipsită de relevanță.

În plus, trebuie observat că prima instanță nu a obligat decât debitorul principal la plata unor sume de bani, în timp ce în privința garantului ipotecar a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, considerând că instanța nu este învestită cu analiza vreunui aspect legat de constituirea si executarea garanției ipotecare.

2.5. Înalta Curte confirmă concluzia la care a ajuns instanța de apel, în sensul că dispozițiile legale criticate pentru neconstituționalitate nu au legătură cu soluționarea cauzei.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții B. și C. împotriva încheierii din 01 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2020, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 mai 2023.