ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 642/2022

Ședința publică din data de 24 martie 2022

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la 27 martie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C., agenți de politie din cadrul Politiei Locale Pantelimon, constatarea caracterului ilicit al faptelor săvârșite de pârâți, în legătură cu inserarea datelor cu caracter personal în cuprinsul procesului-verbal de contravenție nr. x/24.11.2017, ora 11:40, întocmit de pârâtul B. și procesul-verbal de contravenție nr. x/24/11.2017, ora 11:40, întocmit de pârâtul C.; conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 677/2001 raportat la art. 253 alin. (3) lit. a) și lit. b) C. civ., obligarea pârâților, pe cheltuiala lor, la publicarea hotărârii care constată încălcarea principiului securității datelor cu caracter personal și interzicerea de a mai deține calitatea de utilizator și/sau operator de date cu caracter personal; conform art. 253 alin. (4) C. civ., obligarea, în solidar, a pârâților la reparația patrimonială pentru prejudiciul nepatrimonial și patrimonial ce i-a fost cauzat, respectiv la achitarea sumei de 30.000 RON.

Prin sentința civilă nr. 4366 din 27 iunie 2018, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă. La rândul său, prin încheierea din 9 septembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția necompetenței funcționale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea din 29 ianuarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalului București, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței funcționale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției civile a aceleiași instanțe. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Curtea de Apel București pentru rezolvarea acestuia.

Prin sentința civilă nr. 83 din 29 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX a contencios administrativ a stabilit competenta de soluționare a cauzei in favoarea secției a III- a civile a Tribunalului București.

Ulterior înregistrări dosarului pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/2018, reclamantul a formulat cerere de introducere în cauză a numitului D., conform prevederilor art. 78 C. proc. civ. și art. 221 raportat la art. 219 alin. (2) C. civ.. Cererea a fost respinsă, ca inadmisibilă, la termenul de judecată din 15 octombrie 2019.

Prin sentința nr. 2431 din 5 noiembrie 2019, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și C., ca neîntemeiată, obligându-l pe reclamant la plata către pârâți a sumei de 2.000 RON, reprezentând onorariu de avocat.

În faza procesuală a apelului, reclamantul a formulat cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebări preliminare referitoare la interpretarea art. 16 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), preambulului Cărții Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene (CDFUE), art. 7, art. 8 și art. 45 alin. (1) din CDFUE, art. 325 alin. (1) TFUE; art. 6 alin. (1) lit. c) și e) și alin. (3) lit. a) și b) din Regulamentul Uniunii nr. 679/2016.

În apel a fost formulată cerere de intervenție accesorie în apărarea apelantului-reclamant, de către numita E., care a depus și cerere de sesizare a Curții Constituționale cu neconstituționalitatea dispozițiilor art. 64 alin. (3) și (4) C. proc. civ., în forma anterioară Legii nr. 310/2018 și a art. 65 alin. (1) C. proc. civ., în raport de prevederile art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1), (2) și 3, art. 24 alin. (1), art. 20, art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție; neconstituționalitatea art. 255 alin. (1) teza finală C. proc. civ., în raport de prevederile art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1), (2) și 3, art. 24 alin. (1), art. 20, art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție; neconstituționalitatea art. 29 alin. (5) teza inițială din Legea nr. 47/1992, în raport de prevederile art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1), (2) și 3, art. 24 alin. (1), art. 146 lit. d), art. 20, art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, neconstituționalitatea art. 64 alin. (3) și (4) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018.

Apelantul-reclamant, prin răspunsul la întâmpinarea intimaților a solicitat, la rândul său, sesizarea CJUE și a Curții Constituționale, pentru aceleași temeiuri ca cele din cadrul cererii de intervenție.

Prin decizia nr. 721 din 27 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis în parte cererea de sesizare a Curții Constituționale. În baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 a dispus dispune sesizarea Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea art. 64 alin. (3) și (4) C. proc. civ., în forma anterioară Legii nr. 310/2018 și neconstituționalitatea art. 65 alin. (1) C. proc. civ., în raport de prevederile art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1), (2) și 3, art. 24 alin. (1), art. 20, art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție; neconstituționalitatea art. 255 alin. (1) teza finală C. proc. civ., în raport de prevederile art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1), (2) și 3, art. 24 alin. (1), art. 20 și art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție; neconstituționalitatea art. 29 alin. (5) teza inițială din Legea nr. 47/1992 în raport de prevederile art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1), (2) și 3, art. 24 alin. (1), art. 146 lit. d), art. 20 și art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție. A respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea art. 64 alin. (3) și (4) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, ca inadmisibilă. A respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene și a respins cererea de suspendare a judecății întemeiată pe acest motiv. A respins cererea de intervenție accesorie formulată de petenta E., ca inadmisibilă în principiu. A respins apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 2431 din 5 noiembrie 2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. și C., ca nefondat.

Prin decizia nr. 905 din 8 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis cererea formulată de intimații-pârâți B. și C., reprezentați de Sindicatul Național Pro Lex, în contradictoriu cu apelantul-reclamant A. și petenta intervenientă E.. A dispus completarea deciziei civile nr. 721 din 27 aprilie 2021, în sensul că i-a obligat pe apelantul-reclamant și pe intervenientă la plata către intimații-pârâți a sumei 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei nr. 721 din 27 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și a deciziei 905 din 8 iunie 2021, pronunțate de aceeași instanță, cu privire la completarea celei dintâi hotărâri, a declarat recurs reclamantul A..

Invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., ulterior expunerii pe larg a situației de fapt și a probatoriului pe baza căruia aceasta a putut fi stabilită, recurentul a susținut că deciziile recurate au fost pronunțate cu încălcarea dreptului său la apărare și cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În ceea ce privește încălcarea dreptului la apărare, recurentul a arătat că reprezentantului său convențional i s-a interzis să susțină apărările, deși acesta a prezentat instanței de apel dovezile în legătură cu procedura legală de accesare baza de date Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (DEPABD) și Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRCIPV).

A menționat că reprezentantul său convențional a deținut calitatea de operator de date cu caracter personal DEPABD și DRCIPV, precum și pe cea de utilizator al evidențelor manuale, aspect ce poate conduce la admiterea recursului, întrucât cei doi intimați nu au accesat în mod legal baza de date cu privire la domiciliul său, la 24 noiembrie 2017, pe bază de user și parolă sau manual, pe suport de hârtie, la Serviciul Public Comunitar Sector 1 București.

A susținut că intimații i-au accesat ilegal datele personale, obligându-l să suporte consecințele juridice ale faptelor acestora, fără să justifice prezența fizică și pretinsul refuz de legitimare din 24 noiembrie 2017.

Dacă refuzul de legitimare ar fi fost real, atunci intimații erau obligați să-l conducă pe recurent la cea mai apropiată secție de poliție, unde, într-un cadru legal, trebuiau să-i verifice și să-i stabilească identitatea.

Însă, această măsură nu a fost luată, neexistând vreun indiciu cu privire la prezența recurentului în locația indicată de către intimați, la 24 noiembrie 2017 și fuga acestuia din acel loc.

Odată cu cererea de recurs, recurentul a formulat cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebările cu titlu preliminar privind interpretarea tratatelor invocate în apel și reiterate în recurs, menționând că acestea au rolul de a stabili adevărul, în sensul că nu s-a luat, la 24 noiembrie 2017, o măsură legală de conducere la secția de poliție pentru stabilirea identității sale. De asemenea, nu a existat o evidență manuală (pe suport de hârtie) a datelor personale ale recurentului în evidența Primăriei Pantelimon. Aceste fișe se referă, exclusiv, la cetățenii care au domiciliul în orașul Pantelimon, la 24 noiembrie 2017. Ca atare, întrebările cu titlu preliminar au rolul de a contura ipoteza în care recurentului să-i fi fost create presupuse contravenții, fiind plasat în locații unde nu a fost prezent fizic la 24 noiembrie 2017, operându-se o prelucrare ilegală a datelor sale. Recurentul a solicitat și suspendarea de drept a judecării cauzei, conform art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

La 20 octombrie 2021, numita E. a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului declarat de reclamant, precum și a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene. A invocat excepția imprescriptibilității dreptului la acțiune, pentru prelucrarea ilegală a datelor cu caracter personal și pentru repararea prejudiciului ce decurge din aceasta.

Prin întâmpinarea depusă la 20 octombrie 2021, Sindicatul Național Pro Lex, în numele membrilor de sindicat, intimații B. și C., a invocat excepția nemotivării recursului, solicitând anularea acestuia. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și acordarea cheltuielilor de judecată în valoare de 2.000 RON, reprezentând onorariu de avocat (dovada la fila x).

La 15 noiembrie 2021, numita E. a depus răspuns la întâmpinarea formulată de Sindicatul Național Pro Lex, în numele membrilor de sindicat, intimații B. și C., solicitând respingerea excepției nulității recursului.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la dreptul de reprezentare al unei persoane în materia juridică a protecției datelor personale, prin prisma art. 80 din RUE nr. 679/2016, art. 131 alin. (1) din Constituție și art. 92 alin. (1) și C. civ.

Conform art. 92 alin. (1) și (2) C. proc. civ., a solicitat introducerea în cauză a Ministerului Public, în raport de dispozițiile art. 131 alin. (1) din Constituție, art. 80 din RUE nr. 679/2016 și art. 6 alin. (3) din TUE.

La aceeași dată a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimați, prin Sindicatul Național Pro Lex, recurentul, solicitând respingerea excepției nulității recursului și admiterea apărărilor formulate de E. prin întâmpinare.

Raportul întocmit în condițiile prevăzute de art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost comunicat părților. Prin raport s-a apreciat că motivele de recurs nu pot fi încadrate în art. 488 C. proc. civ., întrucât vizează probatoriul și situația de fapt, iar aceste aspecte nu pot fi supuse cenzurii în calea extraordinară de atac a recursului, conform art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Prin rezoluția din 23 februarie 2022, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la 24 martie 2022, în condițiile prevăzute de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

La acest termen de judecată, instanța a rămas cu prioritate în pronunțare asupra excepției nulității recursului invocate de intimați prin întâmpinare, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Examinând recursul în raport de excepția de nulitate, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor; conform art. 487 din același act normativ, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.

Art. 489 alin. (1) C. proc. civ. stipulează că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același act normativ.

Examinând motivele expuse de recurent în cererea de recurs, Înalta Curte constată că acesta a criticat deciziile recurate din perspectiva nerespectării dreptului său la apărare, concretizat, potrivit susținerilor sale, în faptul că instanța nu i-a permis reprezentantului său convențional să își susțină apărările, deși acesta a prezentat dovezile în legătură cu procedura legală de accesare a bazei de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (DEPABD) și a Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRCIPV).

Invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., ulterior expunerii pe larg a situației de fapt și a probatoriului pe baza căruia aceasta a putut fi stabilită, recurentul a arătat că intimații i-au accesat ilegal datele personale, obligându-l să suporte consecințele juridice ale acestui fapt, fără să justifice prezența sa și pretinsul său refuz de legitimare din 24 noiembrie 2017.

Recurentul a susținut că, în situația în care refuzul său de legitimare ar fi fost real, atunci intimații erau obligați să îl conducă la cea mai apropiată secție de politie, unde, într-un cadru legal, trebuiau să-i verifice și să-i stabilească identitatea. Însă, intimații nu au luat această măsură, neexistând vreun indiciu cu privire la prezența sa în locația indicată de către intimați, la 24 noiembrie 2017, și fuga acestuia din acel loc.

Aceste critici, evidențiate în cuprinsul memoriului de recurs, nu reprezintă motive de nelegalitate ale deciziilor recurate, care să permită încadrarea în vreunul dintre cazurile de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ., recurentul deducând judecății aspecte care privesc exclusiv împrejurări rezultate ca urmare a evaluării de către instanța de apel a situației de fapt a cauzei, pe baza probatoriului administrat.

Astfel, recurentul a ignorat specificul căii extraordinare de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi valorificate doar critici care vizează greșita aplicare a legii de către instanța de apel și conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Deși a invocat, în susținerea recursului, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., criticile formulate nu se circumscriu acestor norme legale și nici motivelor care să poată fi încadrate, din oficiu, într-unul dintre cazurile de casare prevăzute de textul legal menționat, astfel cum permit prevederile art. 489 alin. (3) din același act normativ.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Astfel, cererea de recurs trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise motivelor de recurs reglementate de lege, evidențiază nelegalitatea hotărârii, în caz contrar intervenind sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv nulitatea recursului, constatată în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Reținând că motivele expuse în cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă critici de nelegalitate ale hotărârilor recurate, care să permită încadrarea în cazurile de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în condițiile prevăzute de art. 493 alin. (5), coroborate cu cele ale art. 489 din același act normativ și, constatând că nu se identifică motive de ordine publică ce ar putea fi invocate de instanță, din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea prevăzută de 486 alin. (3) C. proc. civ., respectiv anularea căii de atac.

În acest context, Înalta Curte nu va supune examinării cererea recurentului de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la dreptul de reprezentare al unei persoane în materia juridică a protecției datelor personale, prin prisma art. 80 din RUE nr. 679/2016, art. 131 alin. (1) din Constituție și art. 92 alin. (1) și C. civ., întrucât, în condițiile date, această excedează aspectelor care ar putea avea legătură cu soluția ce urmează a fi pronunțată asupra recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 721 din 27 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, completată prin decizia nr. 905 din 8 iunie 2021, pronunțată de aceeași instanță.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 martie 2022.