ÎCCJ, Decizia nr. 348/2021

HOTĂRÂRE

18.10.2021

CAMERĂ

other

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Decizia nr. 348/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 05 aprilie 2021, pronunțată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatorul A. cu excepțiile de neconstituționalitate invocate.

Pentru a dispune astfel, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că se solicită sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80, 81, 90 și art. 93 din C. proc. pen. și a constatat că sunt întrunite doar o parte din condițiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia, în sensul că excepția a fost invocată în fața unei instanțe de judecată, de către o persoană având calitatea de recurent în acea cauză, iar textele de lege criticate sunt în vigoare și nu au fost declarate anterior ca fiind neconstituționale.

În ceea ce privește cerința reglementată de art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, s-a observat că a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale anterior menționate, fără a invoca motive care să implice aplicarea textelor de lege a căror constituționalitate a fost contestată, așa încât, în mod evident, excepția de neconstituționalitate nu are legătură cu cauza.

Completul de 5 judecători al instanței supreme a constatat că partea care a ridicat excepțiile de neconstituționalitate a indicat doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, fără a le raporta la legea fundamentală și fără a-și argumenta pertinent cererea prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale.

Simpla invocare a neconstituționalității unor dispoziții din C. proc. pen., nu este adecvată atâta timp cât petentul s-a raportat doar formal la prevederile din Constituție, fără a argumenta în ce constă legătura textelor în discuție cu prevederile constituționale și care este neconcordanța dintre ele și textul legii fundamentale.

Neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională. Or, în cauză, o asemenea contradicție nu a fost invocată.

Urmărindu-se un rezultat ce nu concordă cu scopul reglementării excepției de neconstituționalitate, s-a reținut că se face trimitere generică la dispozițiile constituționale, respectiv art. 1, art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 22, art. 23, art. 24, art. 42, art. 44 din Constituția România, fără a fi expuse neconcordanțele dintre dispozițiile art. 80, 81, 90 și art. 93 din C. proc. pen. și prevederile constituționale.

În concluzie, Înalta Curte, Completul de 5 judecători a conchis că în cauza de față nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

Împotriva încheierii din data de 05 aprilie 2021, pronunțate de Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2021, petentul A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători sub nr. x/2021/a1.1, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 18 octombrie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Prin notele scrise depuse la dosar, recurentul a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru asigurarea unei interpretări și aplicări uniforme a art. 257-264 din C. proc. pen. și art. 153-173 din C. proc. civ.. A mai solicitat sesizarea Curții Europene de Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile referitor la toate excepțiile de neconstituționalitate invocate și la interpretarea și aplicarea uniformă a dispozițiilor art. 257-264 din C. proc. pen. și art. 153-173 din C. proc. civ.

I. Examinând cererea recurentului A. de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că potrivit art. 475 din C. proc. pen. "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constată că o problemă de drept de care depinde soluționarea cauzei respective a fost dezlegată diferit în practica instanțelor, va putea solicita secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prealabilă prin care să dea rezolvare problemei de drept cu care a fost sesizată."

De asemenea, conform art. 476 din C. proc. pen. "Sesizarea secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție se face, din oficiu sau la cererea părților, după dezbateri contradictorii și dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 475, prin încheiere, care nu este supusă niciunei căi de atac. Cererea părților trebuie să fie însoțită, sub sancțiunea respingerii ca inadmisibilă, de prezentarea dezlegărilor diferite în practica instanțelor ale problemei de drept sesizate."

Coroborând dispozițiile legale mai sus menționate, Completul de 5 judecători reține că obiectul sesizării îl constituie o chestiune/problemă de drept ce trebuie să întrunească o serie de condiții:

a) să fie formulată în legătură cu o judecată aflată în curs;

b) judecata cauzei să fie pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, a unei curți de apel ori a unui tribunal, iar acestea sa fie învestite cu soluționarea cauzei în ultimă instanță;

c) lămurirea chestiunii de drept să fie determinantă în ce privește soluționarea pe fond a cauzei în care a fost ridicată;

d) să fie nouă, asupra ei să nu fi statuat Înalta Curte de Casație și Justiție și să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii.

Făcând aplicarea dispozițiilor legale în materie în speța de față, se observă că recurentul A. solicită interpretarea și aplicarea uniformă a dispozițiilor art. 257-264 din C. proc. pen. și art. 153-173 din C. proc. civ., dispoziții care se referă la citarea și comunicarea actelor procedurale, însă nu indică în cererea sa problema de drept determinantă în soluționarea pe fond a cauzei sale. De asemenea, se reține că o simplă lectură a textelor legale a căror interpretare se solicită este suficientă pentru a înțelege voința legiuitorului, o intervenție din partea instanței supreme nefiind necesară. Sub acest aspect, sunt relevante unele considerente ale Deciziei nr. 2/2018, prin care s-a statuat că, din perspectiva cerințelor de admisibilitate, sesizarea, conform art. 475 C. proc. pen., trebuie efectuată doar în situația în care, în cursul soluționării unei cauze penale, se pune problema interpretării și aplicării unor dispoziții legale neclare, echivoce, care ar putea da naștere mai multor soluții. Interpretarea urmărește cunoașterea înțelesului exact al normei, clarificarea sensului și scopului acesteia, așa încât procedura prealabilă nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate.

Pentru a putea face obiectul sesizării instanței supreme, problema de drept trebuie să fie veritabilă, putându-se concretiza în următoarele probleme: modalități diferite de interpretare a unui text de lege, textul este incomplet (nu acoperă toate situațiile de facto), există sincope în corelarea cu celelalte dispoziții legale în vigoare sau a devenit caduc.

Mai mult, nu este suficientă formularea unei simple întrebări privitoare la interpretarea un text de lege, ci este obligatoriu a se indica in concreto ce neclarități împiedică aplicarea acestuia.

II. Procedând la analiza cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că potrivit dispozițiilor art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene: "Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la:

(a) interpretarea tratatelor;

(b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii.

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune.

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea.

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe judecătorești naționale privind o persoană supusă unei măsuri privative de libertate, Curtea hotărăște în cel mai scurt termen."

De asemenea, Completul de 5 judecători reține că potrivit art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 340/2009 "(1) Instanța de judecată, din oficiu ori la cerere, poate solicita Curții de Justiție a Comunităților Europene să se pronunțe cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză de orice natură și care se referă la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la art. 35 paragraful (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză.

(2) Dacă cererea este formulată în fața unei instanțe a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de atac, solicitarea Curții de Justiție a Comunităților Europene de a se pronunța cu titlu preliminar este obligatorie, dacă aceasta este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză."

După cum rezultă din dispozițiile citate anterior, instanța națională sesizează Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară numai în măsura în care se pune în discuție validitatea sau interpretarea tratatelor și actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii și apreciază că o decizie în această privință este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză.

Prin urmare, art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede acest mecanism pentru interpretarea tratatelor sau pentru interpretarea și verificarea validității unei norme din legislația secundară a Uniunii Europene, dar instanța națională poate să respingă o astfel de cerere atunci când jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene oferă suficiente repere pentru interpretarea legislației naționale într-un sens care să concorde dreptului Uniunii.

Analizând cererea formulată de recurent, Înalta Curte, Completul de 5 judecători reține că nu sunt îndeplinite niciuna dintre cerințele menționate mai sus, iar prin maniera de formulare a solicitărilor sale, respectiv, interpretarea și aplicarea uniformă a dispozițiilor art. 257-264 din C. proc. pen. și art. 153-173 din C. proc. civ., dispoziții care se referă la citarea și comunicarea actelor procedurale, petentul tinde, în realitate, să obțină o "decizie de îndrumare" în soluționarea în concret a cauzei de către instanța națională, din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene, ceea ce este inadmisibil, întrucât excedează competenței sale.

Prin urmare, instanța națională este cea care stabilește relevanța dreptului comunitar pentru soluționarea litigiului aflat pe rol și dacă cererea de adresare a unei întrebări preliminare este sau nu necesară.

Întrebarea ce se poate adresa de instanța națională vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de dreptul național sau elemente particulare ale speței deduse judecății.

III. Examinând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători constată că este nefondat, din următoarele considerente:

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menționat prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia", adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători reține că excepțiile de neconstituționalitate, ce privesc dispozițiile art. 80, 81, 90 și art. 93 din C. proc. pen., sunt invocate în mod formal de către recurent, cererea sa fiind informă și cuprinde doar o înșiruire a unor texte de lege apreciate de recurent ca fiind neconstituționale, dar fără a arăta în ce măsură dispozițiile legale contestate corespund sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile declarării neconstituționalității acestor dispoziții asupra finalizării cauzei. Așadar, instanța nu poate realiza o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, se constată că textele de lege a căror neconstituționalitate a fost invocată, nu se referă la un interes actual, acestea vizând critici cu privire la diferite instituții procesual penale, care nu au aplicabilitate și nici relevanță în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători va respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurent de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile; va respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizarea a Curții de Justiție a Uniunii Europene; va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 05 aprilie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2021.1.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.