ÎCCJ, Decizia nr. 4/2005

în compunerea prevăzută de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 Asupra contestației de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 7 din 26 iunie 2003, Consiliul Superior al Magistraturii a admis acțiunea disciplinară exercitată de ministrul justiției și, în baza art. 123 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 92/1992, republicată, a aplicat judecătorului L.Ș., sancțiunea disciplinară a suspendării din funcție pe timp de 3 luni, pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 122 lit. a), g) și i) din același act normativ. Pentru a hotărî astfel, Consiliul Superior al Magistraturii a reținut în baza probatoriului administrat în cauză, că judecătorul L.Ș. și-a neglijat în cursul anului 2002, în mod repetat, obligațiile de serviciu și a manifestat o conduită neconformă statutului de magistrat.

Se reține în acest sens, schimbarea de atitudine și comportament în anul 2002, manifestată prin interesul scăzut față de îndeplinirea sarcinilor profesionale, o marcată stare depresivă și chiar aparența că s-ar afla sub influența băuturilor alcoolice. Afectarea activității profesionale este ilustrată de faptul redactării cu întârziere a unui număr de 82 de hotărâri, din totalul de 149 pronunțate, în perioada 1 ianuarie - 18 noiembrie 2002. Nesocotind dispozițiile art. 306 și 310 C. proc. pen., judecătorul L.Ș. a omis să consemneze în condică și să întocmească de îndată minutele, într-un număr de 14 dosare judecate în ședințele din 28 și 29 noiembrie 2002. În fine, în seara zilei de 28 octombrie 2002, judecătorul menționat a fost implicat într-un conflict, în restaurantul SC N. SRL, pentru restabilirea ordinii fiind necesară intervenția organelor de poliție.

Împotriva acestei hotărârii, judecătorul L.Ș. a formulat contestație, criticile privind: - neacordarea semnificației cuvenite cauzelor care au condus, fără culpa acestuia, la redactarea cu întârziere a hotărârilor; - reținerea abaterii din 28 octombrie 2002, pe baza unor înscrisuri nelegal întocmite și care, din acest motiv, nu pot constitui mijloace de probă. În concluzie, contestatorul apreciază că în raport cu gravitatea concretă a faptelor și cu împrejurările în care au fost săvârșite, cu raportare la conduita anterioară a acestuia, sancțiunea aplicată este mult prea aspră. Examinând cauza, în raport cu criticile formulate, se constată următoarele: La data de 13 decembrie 2002, Curtea de Apel Bacău a înaintat Ministerului Justiției, referatul nr. 879/29A din 12 decembrie 2002, întocmit de judecătorii inspectori B.F.

și C.G., privind săvârșirea de către magistratul L.Ș., judecător la Judecătoria Bacău , a abaterilor prevăzute de art. 122 lit. a), h) și i) din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare. De asemenea, au fost înaintate referatul nr. 786 din 29 din 18 noiembrie 2002, nota de constatare a președintelui Judecătoriei Bacău, notele explicative date de judecătorul L.Ș., judecătorul C.M., grefierul-șef V.S., grefiera E.M., precum și situația redactării cu întârziere a hotărârilor. de către judecătorul L.Ș. Prin referatul nr. 786/29 A din 18 noiembrie 2002, judecătorii inspectori B.F. și C.G., de la Curtea de Apel Bacău, aduc la cunoștință incidentul din 28 octombrie 2002. Astfel, la data menționată, judecătorul L.Ș.

se afla la Restaurantul N. din municipiul Bacău, împreună cu numitul M.G., unde consumau băuturi alcoolice. În jurul orei 21.00, aflat în stare de ebrietate, judecătorul menționat a răsturnat masa la care se afla, a spart sticle și pahare, a înjurat și amenințat personalul de serviciu. În fine, judecătorul L.Ș. l-a agresat pe numitul D.V., după care s-a dezbrăcat de haină și cămașă, provocând indignarea persoanelor aflate în restaurant. Fiind sesizați telefonic de personalul restaurantului, lucrătorii de poliție s-au deplasat la fața locului, constatând cele expuse mai sus. Judecătorul L.Ș., fără a contesta prezența sa la restaurantul menționat, a susținut în nota explicativă că situația de fapt a fost greșit reținută.

Astfel, la un moment dat a fost lovit de către o persoană necunoscută, judecătorul nefăcând altceva decât să riposteze, împrejurare în care s-au spart sticle și pahare. Afirmațiile acestuia sunt contrazise, însă, de declarațiile martorilor M.G., D.V. și I.A., toți prezenți la fața locului, date cu ocazia audierii de către lucrătorii de poliție. Judecătorii inspectori au concluzionat în sensul că, prin comportarea avută, astfel cum aceasta a fost descrisă, judecătorul a săvârșit abaterea prevăzută de art. 122 lit. g) din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare, constând în aceea că a adus atingere onoarei și demnității funcției de magistrat. Prin referatul nr. 879/29 A din 12 decembrie 2002, judecătorii inspectori B.F.

și C.G. de la Curtea de Apel Bacău au învederat săvârșirea de către judecătorul menționat, a altor abateri prevăzute de Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare. Astfel, în ziua de 28 noiembrie 2002, judecătorul L.Ș. a fost repartizat să judece 14 cauze penale, având ca obiect cereri de liberare condiționată. A soluționat toate cauzele, însă condica de ședință a completat-o abia în data de 30 noiembrie 2002. Totodată, minutele au fost întocmite ulterior, numai la data de 2 decembrie 2002, când a predat cele 14 dosare penale, grefierei de ședință, V.S. Aceeași situație s-a repetat, cu referire la ședința de judecată din 29 noiembrie 2002, când soluționând în fond două cauze dintre cele 21 de pe rol, a întocmit minutele și a completat condica de ședință, numai în data de 2 decembrie 2002, fără a face vreo mențiune privitoare la amânarea pronunțării hotărârilor.

Procedând astfel, judecătorul L.Ș. a încălcat dispozițiile art. 306 și 310 C. proc. pen., potrivit cărora deliberarea și pronunțarea se fac de îndată, după încheierea dezbaterilor, iar hotărârea se pronunță în ședință publică, de către președintele completului de judecată, asistat de grefier. Fără a contesta situația expusă, judecătorul menționat a motivat neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, prin nota explicativă, în sensul că acestea sunt consecința lipsei de timp și stării precare a sănătății. S-a apreciat prin referat că cele susținute de judecătorul menționat, sunt apărări de circumstanță ce nu pot fi admise, în raport cu faptul că ședințele s-au terminat în jurul orei 13.00, iar cauzele judecate în fond erau relativ simple.

Totodată, în situația în care ar fi fost necesară amânarea pronunțării hotărârilor, aceasta putea fi dispusă. Pe de altă parte, din nota de constatare întocmită de președintele Judecătoriei Bacău, rezultă că în data de 29 noiembrie 2002, judecătorul L.Ș. a părăsit instanța, în jurul orei 13.00, imediat după terminarea ședinței publice și a revenit în jurul orei 15.00, în stare de ebrietate. A doua zi s-a prezentat la serviciu sub influența băuturilor alcoolice. În data de 30 noiembrie 2002 s-a discutat cu judecătorul L.Ș., situațiile expuse, cu referire la neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, acesta invocând lipsa de timp. În fine, prin același referat s-a mai arătat că, potrivit situației întocmite de conducerea judecătoriei, cu referire la perioada aprilie - decembrie 2002, judecătorul L.Ș.

a amânat nejustificat cauzele din ședințele de judecată la care a participat, iar pentru cele soluționate, a redactat cu întârziere hotărârile. Față de situația expusă, cu referire la întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor, nerespectarea în mod repetat a dispozițiilor legale privind soluționarea cu celeritate a cauzelor, s-a apreciat că judecătorul L.Ș. a săvârșit abaterile prevăzute de art. 122 lit. a), h) și i) din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare. Consiliul Superior al Magistraturii a fost sesizat, la data de 14 februarie 2003, cu acțiunea disciplinară exercitată de ministrul justiției, sub aspectul săvârșirii de către judecătorul menționat, a abaterilor prevăzute de art. 122 lit. a), g) și i) din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare.

Titularul acțiunii disciplinare a solicitat aplicarea sancțiunii disciplinare a suspendării din funcție pe timp de trei luni, prevăzută de art. 123 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 92/1992. Cercetarea efectuată cu ocazia soluționării acțiunii disciplinare nu a relevat altă situație, decât cea expusă. Examinând cauza, prin prisma criticilor formulate, se constată următoarele: Potrivit art. 121 din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare, în vigoare la data angajării răspunderii disciplinare a contestatorului, magistrații răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru manifestări comportamentale de natură a dăuna interesului serviciului sau prestigiului justiției.

Acțiunea disciplinară, potrivit art. 124 din același act normativ, se exercită de către ministrul justiției, în cazul abaterilor săvârșite de judecători, cu excepția judecătorilor și magistraților asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în termen de 30 zile de la data înregistrării actului de constatare, dar nu mai târziu de un an de la data săvârșirii abaterii disciplinare. Este de reținut că, prin art. 46 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, termenul de 30 zile a fost prelungit la 60 zile, termenul de un an pentru exercitarea acțiunii disciplinare a fost menținut, modificarea de substanță, în considerarea principiului independenței magistraților, privind doar titularul acesteia, conform art. 45 alin. (1) din același act normativ.

În cauză, așa cum rezultă din lucrările dosarului, actul de constatare privind abaterile săvârșite de contestator, la 28 octombrie 2002, 28 și 29 noiembrie 2002, a fost înregistrat la data de 15 ianuarie 2003, iar acțiunea disciplinară a fost exercitată la data de 14 februarie 2003. Coroborând datele de mai sus, se constată că acțiunea disciplinară împotriva judecătorului L.Ș. a fost exercitată cu respectarea celor două termene prevăzute de Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare, așa încât contestația se constată a fi neîntemeiată sub aspectul acestei critici.

Prin aceeași notă de constare s-a reținut ca abatere disciplinară în sarcina judecătorului menționat, redactarea cu întârziere a unui număr de 82 hotărâri judecătorești, în perioada 1 ianuarie - 18 noiembrie 2002. Din situația redactării sentințelor rezultă că se înscriu în afara termenului de un an pentru exercitarea acțiunii disciplinare, exclusiv sentința penală nr. 40 din 8 ianuarie 2002, redactată la 29 ianuarie 2002 și sentința penală nr. 55 din 10 ianuarie 2002, redactată la 6 februarie 2002. Așadar, acțiunea disciplinară a fost exercitată în termen, cu referire la un număr de 80 hotărâri judecătorești redactate cu întârziere.

În mod judicios Consiliul Superior al Magistraturii a admis acțiunea disciplinară, și sub aspectul acestei abateri disciplinare, unui număr de 2 sentințe dintr-un total de 82 sentințe motivate cu întârziere în perioada analizată, lipsindu-le aptitudinea de a înlătura concluzia săvârșirii de către magistratul menționat, a abaterii prevăzute de art. 122 lit. a) din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare. În concluzie, acțiunea disciplinară a fost exercitată în termen de către titularul acesteia, apărările privind stingerea dreptului material prin prescripție constatându-se a fi neîntemeiate.

Susținerile contestatorului, în sensul incidenței art. 268 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, apar ca neîntemeiate, în raport cu dispozițiile art. 126 din Legea nr. 92/1992, republicată, respectiv art. 44 din Legea nr. 317/2004, cu referire la lipsa unui termen fix stabilit de lege pentru soluționarea acțiunii disciplinare, precum și la determinarea naturii juridice a Consiliului Superior al Magistraturii, în domeniul răspunderii disciplinare a magistraților. În fine, din examinarea actelor dosarului se constată că, soluționând acțiunea disciplinară exercitată de ministrul justiției, Consiliul Superior al Magistraturii a stabilit corect starea de fapt, hotărârea pronunțată fiind susținută de materialul probator administrat în cauză.

De altfel, magistratul menționat nu contestă starea de fapt astfel reținută, ci invocă în apărare, pe fond, o stare depresivă temporară, înlăturată ulterior, conduita bună manifestată anterior și posterior perioadei examinate, precum și caracterul izolat, accidental al abaterilor disciplinare reținute în sarcina sa. Or, constatând că magistratul menționat a săvârșit fapte întrunind elementele constitutive ale abaterilor disciplinare menționate și că nu există nici o cauză exoneratoare de răspundere, acțiunea disciplinară exercitată de ministrul justiției a fost corect admisă.

Este de reținut în acest sens că modelarea statutului disciplinar al magistraților, integrat statutului profesional al acestora, nu privește condițiile răspunderii disciplinare, care rămân cele reglementate de dreptul comun, ci doar precizarea acestui regim, în sensul concretizării unor abateri disciplinare specifice și extinderii obligației de a avea o comportare corectă și demnă, de natură a menține neștirbit prestigiul justiției, chiar și dincolo de raporturile de serviciu propriu-zise. Ca atare, apărările formulate de contestator nu pot fi primite, atâta timp, cât acestea nu dovedesc inexistența faptelor sau lipsa unuia din elementele constitutive ale abaterii disciplinare. Mai este de reținut că legea, stabilind generic sancțiunile disciplinare, nu dispune cu privire la sancțiunea ce se aplică unei abateri disciplinare determinate.

Ca atare, stabilirea sancțiunilor disciplinare, dintre sancțiunile disciplinare, în scară, prevăzute de lege, este, de fiecare dată, o chestiune de apreciere a organului competent a dispune angajarea răspunderii disciplinare, funcție de gravitatea abaterii, urmarea produsă, modalitatea de săvârșire a acestora, cauzelor de ordin obiectiv și subiectiv care au dus la comiterea faptelor cu caracter de abatere disciplinară. Or, sub acest aspect, sancțiunea, mai blândă decât cea aplicabilă în raport cu abaterile disciplinare săvârșite, cu referire specială la abaterea din 28 octombrie 2002, apare ca fiind judicios stabilită, Consiliul Superior al Magistraturii ținând cont de motivele de ordin subiectiv invocate de contestator, în apărare.

Ca atare, motivelor invocate de contestator în apărare le lipsește relevanța juridică vizată de acesta, în sensul acordării unei semnificații sporite, admiterii contestației și înlocuirii sancțiunii aplicate de Consiliul Superior al Magistraturii, adecvat aleasă, cu o sancțiune mai blândă. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge contestația formulată de judecătorul L.Ș., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația formulată de L.Ș., judecător la Judecătoria Bacău, împotriva hotărârii nr. 7 din 26 iunie 2003, a Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2005.