ÎCCJ, Decizia nr. 4/2005

ÎCCJ, Decizia nr. 4/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

în compunerea prevăzută de art. 22 alin.

(2) din Legea nr. 304/2004

Asupra contestației de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin hotărârea nr. 7 din 26

iunie 2003, Consiliul Superior al Magistraturii a admis acțiunea disciplinară

exercitată de ministrul justiției și, în baza art. 123 alin. (1) lit. e) din

Legea nr. 92/1992, republicată, a aplicat judecătorului L.Ș., sancțiunea

disciplinară a suspendării din funcție pe timp de 3 luni, pentru abaterile

disciplinare prevăzute de art. 122 lit. a), g) și i) din același act normativ.

Pentru a hotărî astfel,

Consiliul Superior al Magistraturii a reținut în baza probatoriului administrat

în cauză, că judecătorul L.Ș. și-a neglijat în cursul anului 2002, în mod

repetat, obligațiile de serviciu și a manifestat o conduită neconformă

statutului de magistrat.

Se reține în acest sens,

schimbarea de atitudine și comportament în anul 2002, manifestată prin

interesul scăzut față de îndeplinirea sarcinilor profesionale, o marcată stare depresivă

și chiar aparența că s-ar afla sub influența băuturilor alcoolice.

Afectarea activității

profesionale este ilustrată de faptul redactării cu întârziere a unui număr de

82 de hotărâri, din totalul de 149 pronunțate, în perioada 1 ianuarie - 18

noiembrie 2002.

Nesocotind dispozițiile art.

306 și 310 C. proc. pen., judecătorul L.Ș. a omis să consemneze în condică și

să întocmească de îndată minutele, într-un număr de 14 dosare judecate în ședințele

din 28 și 29 noiembrie 2002.

În fine, în seara zilei de

28 octombrie 2002, judecătorul menționat a fost implicat într-un conflict, în

restaurantul SC N. SRL, pentru restabilirea ordinii fiind necesară intervenția

organelor de poliție.

Împotriva acestei hotărârii,

judecătorul L.Ș. a formulat contestație, criticile privind:

- neacordarea semnificației

cuvenite cauzelor care au condus, fără culpa acestuia, la redactarea cu

întârziere a hotărârilor;

- reținerea abaterii din 28

octombrie 2002, pe baza unor înscrisuri nelegal întocmite și care, din acest

motiv, nu pot constitui mijloace de probă.

În concluzie, contestatorul

apreciază că în raport cu gravitatea concretă a faptelor și cu împrejurările în

care au fost săvârșite, cu raportare la conduita anterioară a acestuia,

sancțiunea aplicată este mult prea aspră.

Examinând cauza, în raport cu

criticile formulate, se constată următoarele:

La data de 13 decembrie 2002,

Curtea de Apel Bacău a înaintat Ministerului Justiției, referatul nr. 879/29A

din 12 decembrie 2002, întocmit de judecătorii inspectori B.F. și C.G., privind

săvârșirea de către magistratul L.Ș., judecător la Judecătoria Bacău , a abaterilor prevăzute de art. 122 lit. a), h) și i) din Legea nr. 92/1992,

republicată, cu modificările ulterioare.

De asemenea, au fost

înaintate referatul nr. 786 din 29 din 18 noiembrie 2002, nota de constatare a

președintelui Judecătoriei Bacău, notele explicative date de judecătorul L.Ș.,

judecătorul C.M., grefierul-șef V.S., grefiera E.M., precum și situația

redactării cu întârziere a hotărârilor. de către judecătorul L.Ș.

Prin referatul nr. 786/29 A

din 18 noiembrie 2002, judecătorii inspectori B.F. și C.G., de la Curtea de Apel Bacău, aduc la cunoștință incidentul din 28 octombrie 2002.

Astfel, la data menționată,

judecătorul L.Ș. se afla la Restaurantul N.

din municipiul Bacău,

împreună cu numitul M.G., unde consumau băuturi alcoolice.

În jurul orei 21.00, aflat

în stare de ebrietate, judecătorul menționat a răsturnat masa la care se afla,

a spart sticle și pahare, a înjurat și amenințat personalul de serviciu.

În fine, judecătorul L.Ș.

l-a agresat pe numitul D.V., după care s-a dezbrăcat de haină și cămașă,

provocând indignarea persoanelor aflate în restaurant.

Fiind sesizați telefonic de

personalul restaurantului, lucrătorii de poliție s-au deplasat la fața locului,

constatând cele expuse mai sus.

Judecătorul L.Ș., fără a

contesta prezența sa la restaurantul menționat, a susținut în nota explicativă

că situația de fapt a fost greșit reținută.

Astfel, la un moment dat a

fost lovit de către o persoană necunoscută, judecătorul nefăcând altceva decât

să riposteze, împrejurare în care s-au spart sticle și pahare.

Afirmațiile acestuia sunt contrazise,

însă, de declarațiile martorilor M.G., D.V. și I.A., toți prezenți la fața

locului, date cu ocazia audierii de către lucrătorii de poliție.

Judecătorii inspectori au

concluzionat în sensul că, prin comportarea avută, astfel cum aceasta a fost descrisă,

judecătorul a săvârșit abaterea prevăzută de art. 122 lit. g) din Legea nr. 92/1992,

republicată, cu modificările ulterioare, constând în aceea că a adus atingere

onoarei și demnității funcției de magistrat.

Prin referatul nr. 879/29 A

din 12 decembrie 2002, judecătorii inspectori B.F. și C.G. de la Curtea de Apel Bacău au învederat săvârșirea de către judecătorul menționat, a altor abateri

prevăzute de Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare.

Astfel, în ziua de 28 noiembrie

2002, judecătorul L.Ș. a fost repartizat să judece 14 cauze penale, având ca

obiect cereri de liberare condiționată.

A soluționat toate cauzele,

însă condica de ședință a completat-o abia în data de 30 noiembrie 2002.

Totodată, minutele au fost întocmite ulterior, numai la data de 2 decembrie

2002, când a predat cele 14 dosare penale, grefierei de ședință, V.S.

Aceeași situație s-a repetat,

cu referire la ședința de judecată din 29 noiembrie 2002, când soluționând în

fond două cauze dintre cele 21 de pe rol, a întocmit minutele și a completat

condica de ședință, numai în data de 2 decembrie 2002, fără a face vreo

mențiune privitoare la amânarea pronunțării hotărârilor.

Procedând astfel,

judecătorul L.Ș. a încălcat dispozițiile art. 306 și 310 C. proc. pen., potrivit

cărora deliberarea și pronunțarea se fac de îndată, după încheierea

dezbaterilor, iar hotărârea se pronunță în ședință publică, de către

președintele completului de judecată, asistat de grefier.

Fără a contesta situația

expusă, judecătorul menționat a motivat neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu,

prin nota explicativă, în sensul că acestea sunt consecința lipsei de timp și

stării precare a sănătății.

S-a apreciat prin referat că

cele susținute de judecătorul menționat, sunt apărări de circumstanță ce nu pot

fi admise, în raport cu faptul că ședințele s-au terminat în jurul orei 13.00, iar

cauzele judecate în fond erau relativ simple. Totodată, în situația în care ar

fi fost necesară amânarea pronunțării hotărârilor, aceasta putea fi dispusă.

Pe de altă parte, din nota

de constatare întocmită de președintele Judecătoriei Bacău, rezultă că în data

de 29 noiembrie 2002, judecătorul L.Ș. a părăsit instanța, în jurul orei 13.00,

imediat după terminarea ședinței publice și a revenit în jurul orei 15.00, în stare

de ebrietate.

A doua zi s-a prezentat la

serviciu sub influența băuturilor alcoolice.

În data de 30 noiembrie 2002

s-a discutat cu judecătorul L.Ș., situațiile expuse, cu referire la

neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, acesta invocând

lipsa de timp.

În fine, prin același

referat s-a mai arătat că, potrivit situației întocmite de conducerea

judecătoriei, cu referire la perioada aprilie - decembrie 2002, judecătorul L.Ș.

a amânat nejustificat cauzele din ședințele de judecată la care a participat,

iar pentru cele soluționate, a redactat cu întârziere hotărârile.

Față de situația expusă, cu

referire la întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor, nerespectarea în

mod repetat a dispozițiilor legale privind soluționarea cu celeritate a

cauzelor, s-a apreciat că judecătorul L.Ș. a săvârșit abaterile prevăzute de art.

122 lit. a), h) și i) din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările

ulterioare.

Consiliul Superior al

Magistraturii a fost sesizat, la data de 14 februarie 2003, cu acțiunea

disciplinară exercitată de ministrul justiției, sub aspectul săvârșirii de

către judecătorul menționat, a abaterilor prevăzute de art. 122 lit. a), g) și

i) din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare.

Titularul acțiunii

disciplinare a solicitat aplicarea sancțiunii disciplinare a suspendării din

funcție pe timp de trei luni, prevăzută de art. 123 alin. (1) lit. e) din Legea

nr. 92/1992.

Cercetarea efectuată cu

ocazia soluționării acțiunii disciplinare nu a relevat altă situație, decât cea

expusă.

Examinând cauza, prin prisma

criticilor formulate, se constată următoarele:

Potrivit art. 121 din Legea nr.

92/1992, republicată, cu modificările ulterioare, în vigoare la data angajării

răspunderii disciplinare a contestatorului, magistrații răspund disciplinar

pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru manifestări

comportamentale de natură a dăuna interesului serviciului sau prestigiului

justiției.

Acțiunea disciplinară,

potrivit art. 124 din același act normativ, se exercită de către ministrul

justiției, în cazul abaterilor săvârșite de judecători, cu excepția

judecătorilor și magistraților asistenți de la Înalta Curte de Casație și

Justiție, în termen de 30 zile de la data înregistrării actului de constatare,

dar nu mai târziu de un an de la data săvârșirii abaterii disciplinare.

Este de reținut că, prin art.

46 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, termenul de 30 zile a fost prelungit la 60

zile, termenul de un an pentru exercitarea acțiunii disciplinare a fost

menținut, modificarea de substanță, în considerarea principiului independenței

magistraților, privind doar titularul acesteia, conform art. 45 alin. (1) din

același act normativ.

În cauză, așa cum rezultă

din lucrările dosarului, actul de constatare privind abaterile săvârșite de

contestator, la 28 octombrie 2002, 28 și 29 noiembrie 2002, a fost înregistrat

la data de 15 ianuarie 2003, iar acțiunea disciplinară a fost exercitată la

data de 14 februarie 2003.

Coroborând datele de mai sus,

se constată că acțiunea disciplinară împotriva judecătorului L.Ș. a fost

exercitată cu respectarea celor două termene prevăzute de Legea nr. 92/1992,

republicată, cu modificările ulterioare, așa încât contestația se constată a fi

neîntemeiată sub aspectul acestei critici.

Prin aceeași notă de

constare s-a reținut ca abatere disciplinară în sarcina judecătorului menționat,

redactarea cu întârziere a unui număr de 82 hotărâri judecătorești, în perioada

1 ianuarie - 18 noiembrie 2002.

Din situația redactării

sentințelor rezultă că se înscriu în afara termenului de un an pentru

exercitarea acțiunii disciplinare, exclusiv sentința penală nr. 40 din 8

ianuarie 2002, redactată la 29 ianuarie 2002 și sentința penală nr. 55 din 10

ianuarie 2002, redactată la 6 februarie 2002.

Așadar, acțiunea

disciplinară a fost exercitată în termen, cu referire la un număr de 80

hotărâri judecătorești redactate cu întârziere.

În mod judicios Consiliul

Superior al Magistraturii a admis acțiunea disciplinară, și sub aspectul acestei

abateri disciplinare, unui număr de 2 sentințe dintr-un total de 82 sentințe

motivate cu întârziere în perioada analizată, lipsindu-le aptitudinea de a

înlătura concluzia săvârșirii de către magistratul menționat, a abaterii

prevăzute de art. 122 lit. a) din Legea nr. 92/1992, republicată, cu

modificările ulterioare.

În concluzie, acțiunea

disciplinară a fost exercitată în termen de către titularul acesteia, apărările

privind stingerea dreptului material prin prescripție constatându-se a fi

neîntemeiate.

Susținerile contestatorului,

în sensul incidenței art. 268 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, apar ca

neîntemeiate, în raport cu dispozițiile art. 126 din Legea nr. 92/1992,

republicată, respectiv art. 44 din Legea nr. 317/2004, cu referire la lipsa unui

termen fix stabilit de lege pentru soluționarea acțiunii disciplinare, precum

și la determinarea naturii juridice a Consiliului Superior al Magistraturii, în

domeniul răspunderii disciplinare a magistraților.

În fine, din examinarea

actelor dosarului se constată că, soluționând acțiunea disciplinară exercitată

de ministrul justiției, Consiliul Superior al Magistraturii a stabilit corect

starea de fapt, hotărârea pronunțată fiind susținută de materialul probator

administrat în cauză.

De altfel, magistratul

menționat nu contestă starea de fapt astfel reținută, ci invocă în apărare, pe

fond, o stare depresivă temporară, înlăturată ulterior, conduita bună

manifestată anterior și posterior perioadei examinate, precum și caracterul

izolat, accidental al abaterilor disciplinare reținute în sarcina sa.

Or, constatând că

magistratul menționat a săvârșit fapte întrunind elementele constitutive ale

abaterilor disciplinare menționate și că nu există nici o cauză exoneratoare de

răspundere, acțiunea disciplinară exercitată de ministrul justiției a fost

corect admisă.

Este de reținut în acest

sens că modelarea statutului disciplinar al magistraților, integrat statutului

profesional al acestora, nu privește condițiile răspunderii disciplinare, care

rămân cele reglementate de dreptul comun, ci doar precizarea acestui regim, în

sensul concretizării unor abateri disciplinare specifice și extinderii

obligației de a avea o comportare corectă și demnă, de natură a menține

neștirbit prestigiul justiției, chiar și dincolo de raporturile de serviciu propriu-zise.

Ca atare, apărările

formulate de contestator nu pot fi primite, atâta timp, cât acestea nu dovedesc

inexistența faptelor sau lipsa unuia din elementele constitutive ale abaterii

disciplinare.

Mai este de reținut că legea,

stabilind generic sancțiunile disciplinare, nu dispune cu privire la sancțiunea

ce se aplică unei abateri disciplinare determinate. Ca atare, stabilirea

sancțiunilor disciplinare, dintre sancțiunile disciplinare, în scară, prevăzute

de lege, este, de fiecare dată, o chestiune de apreciere a organului competent

a dispune angajarea răspunderii disciplinare, funcție de gravitatea abaterii,

urmarea produsă, modalitatea de săvârșire a acestora, cauzelor de ordin

obiectiv și subiectiv care au dus la comiterea faptelor cu caracter de abatere

disciplinară.

Or, sub acest aspect,

sancțiunea, mai blândă decât cea aplicabilă în raport cu abaterile disciplinare

săvârșite, cu referire specială la abaterea din 28 octombrie 2002, apare ca

fiind judicios stabilită, Consiliul Superior al Magistraturii ținând cont de

motivele de ordin subiectiv invocate de contestator, în apărare.

Ca atare, motivelor invocate

de contestator în apărare le lipsește relevanța juridică vizată de acesta, în

sensul acordării unei semnificații sporite, admiterii contestației și

înlocuirii sancțiunii aplicate de Consiliul Superior al Magistraturii, adecvat

aleasă, cu o sancțiune mai blândă.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Curtea va respinge contestația formulată de

judecătorul L.Ș., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

formulată de L.Ș., judecător la Judecătoria Bacău, împotriva hotărârii nr. 7 din 26 iunie 2003, a Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 aprilie 2005.