Decizia nr. 18/2005 — ÎCCJ · Dosar nr. 1703/2000 — contestație

Nesocotirea normelor procedurale referitoare la garantarea dreptului la apărare a părților și la principiul contradictorialității în procesul civil.

Nesocotirea dispozițiilor referitoare la modul de întocmire a minutelor.

Nerespectarea dispozițiilor referitoare la obligativitatea întocmirii minutelor și înscrierii mențiunilor în condica de ședință de către judecătorul care a luat parte la judecarea cauzei.

Nesocotirea dispozițiilor referitoare la obligativitatea întocmirii, de îndată, a dispozitivului hotărârilor pronunțate.

Vizitele frecvente pe care judecătorul le primea, în biroul său de la sediul instanței, din partea unor persoane străine, în afara orelor de program stabilite pentru judecătorul de serviciu.

Neîndeplinirea, în termenele legale, a unor lucrări de carte funciară ce îi reveneau în calitate de judecător delegat la Biroul Carte Funciară și neefectuarea controlului periodic al activității desfășurate în sectorul respectiv.

Nerespectarea dispozițiilor referitoare la interdicțiile impuse magistraților, cu referire la acordarea de consultații juridice.

Nesocotirea dispozițiilor legale referitoare la taxele judiciare de timbru.

Neglijențe repetate în rezolvarea lucrărilor. S-a apreciat prin acțiunea disciplinară, că judecătorul R.D. se face vinovat de săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 122 lit. h), h 1 ) și j) din Legea nr. 92/1992. Din probatoriul administrat a rezultat că: - Pe rolul Judecătoriei Aleșd s-au aflat dosarele nr. 1703/2000 și nr. 1712/2001, având ca obiect sistarea stării de indiviziune. Cu referire la dosarul 1703/2000, la termenul din 25 octombrie 2002, judecătorul menționat a acordat cuvântul pe fond, a amânat pronunțarea sentinței la 1 noiembrie 2002, în vederea depunerii de concluzii scrise, pentru ca ulterior, după terminarea ședinței publice, s-a revină asupra măsurii amânării și să pronunțe hotărârea. La același termen, cu referire la dosarul nr. 1712/2001, cauza a fost luată la prima strigare. Judecătorul a admis introducerea în cauză a altui proprietar tabular și a amânat judecarea cererii de sistare a indiviziunii la data de 22 noiembrie 2002. Spre sfârșitul ședinței, în lipsa tuturor celorlalte părți, când s-a prezentat avocatul reclamanților, cu persoana introdusă în cauză, judecătorul a procedat la judecarea în fond a cauzei, hotărârea fiind pronunțată în aceeași zi. În fine, la termenul din 27 iunie 2002, judecătorul menționat a judecat contestația la executare formând obiectul dosarului nr. 911/2002, fără a stabili valoarea contestată, cuantumul taxelor de timbru datorate și obligarea contestatorului la depunerea acestora. Celelalte abateri arătate în acțiunea disciplinară nu sunt confirmate de materialul probator administrat în cauză. S-a apreciat, astfel, că prin conduita adoptată în soluționarea dosarelor menționate, judecătorul R.D. se face vinovat de săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 122 lit. h) și h 1 ) din Legea nr. 92/1992. În individualizarea sancțiunii, C.S.M. a avut în vedere gravitatea concretă a abaterilor săvârșite, dar și faptul că aceasta nu a mai fost sancționată anterior. Împotriva hotărârii C.S.M., judecătorul R.D. a formulat contestație. Contestatoarea a susținut că nu este îndeplinită condiția vinovăției, date fiind împrejurările concrete de producere a evenimentelor arătate și rezultatul produs de acestea. În concluzie, judecătorul menționat a solicitat admiterea contestației, anularea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii disciplinare. Contestația este întemeiată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 121 din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare, în vigoare la data angajării răspunderii disciplinare a contestatoarei, magistrații răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru manifestări comportamentale de natură a dăuna interesului serviciului sau prestigiului justiției. Judecătorul menționat nu contestă starea de fapt reținută de C.S.M., criticile acesteia privind neîndeplinirea condițiilor angajării răspunderii disciplinare. Este de reținut în acest sens că modelarea statutului disciplinar al magistraților, integrat statutului profesional al acestora, nu privește condițiile răspunderii disciplinare, ci doar precizarea acestui regim în sensul concretizării unor abateri disciplinare specifice și extinderii obligației de a avea o comportare corectă și demnă, de natură a menține neștirbit prestigiul justiției. Or, condițiile răspunderii disciplinare, aceleași pentru oricare din formele răspunderii juridice, diferită fiind doar sancțiunea aplicabilă, privesc conduita ilicită, vinovăția și legătura cauzală dintre fapta ilicită și rezultatul produs. Pentru ca răspunderea disciplinară să poată fi angajată, condițiile menționate trebuie a fi întrunite cumulativ. Este necontestat în cauză, cu referire la cele trei abateri reținute în sarcina contestatoarei, îndeplinirea condiției conduitei ilicite, constând în nerespectarea prescripțiilor art. 146 și 156 C. proc. civ., art. 102 din Regulamentul privind funcționarea administrativă a judecătoriilor, tribunalelor și curților de apel, precum și a art. 2, 18 și 20 din Legea nr. 146/1997. Însă cu referire la rezultatul produs, din actele dosarului rezultă că în dosarele nr. 1703/2000 și nr. 1712/2001, nici una din părți n au exercitat căi de atac, acestea procedând la punerea în executare a sentințelor, în sensul că au intabulat drepturile stabilite prin hotărâre judecătorească. Așadar, cu privire la primele două abateri disciplinare reținute în sarcina contestatoarei, se constată neîntrunirea condiției privind legătura cauzală dintre faptă și rezultatul produs, inexistent în acest caz, așa încât, în lipsa existenței cumulative a condițiilor răspunderii disciplinare, aceasta a fost în mod nelegal angajată. Cu privire la abaterea prevăzută de art. 122 lit. h 1 ) din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare, privind nerespectarea dispozițiilor privind taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, aceasta a fost dezincriminată prin art. 97 din Legea nr. 303/2004. Pe de altă parte, erorile în stabilirea cuantumului taxelor de timbru sau neplata taxelor în cuantumul legal datorat se înlătură în condițiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997. Ca atare, cu referire la cea de a treia abatere disciplinară reținută în sarcina contestatoarei, se constată, de asemenea, neîntrunirea cumulativă a condițiilor angajării răspunderii disciplinare, așa încât contestația se constată a fi fondată și sub aspectul acesteia. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite contestația, va anula hotărârea atacată și, rejudecând, va respinge acțiunea disciplinară.