ÎCCJ, Decizia nr. 9/2005

prevăzut de art. 22 alin. (2) din

Legea nr. 304/2004

Asupra contestației de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea nr. 9 din 22

octombrie 2003, C.S.M. a admis acțiunea disciplinară exercitată de ministrul

justiției, iar în baza art. 123 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 92/1992, pentru

organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare, a aplicat

judecătorului M.F., sancțiunea disciplinară a diminuării indemnizației de

încadrare brută lunară cu 10%, pe o perioadă de 3 luni, pentru abaterile

disciplinare prevăzute în art. 122 lit. h) și i) din aceeași lege.

S-a reținut că M.F. a

încălcat unele obligații ce i-au revenit, potrivit legii, în calitatea de

judecător-sindic la Tribunalul Buzău, precum și că, manifestând neglijență

repetată, a redactat cu întârziere considerentele mai multor hotărâri

pronunțate în perioada ianuarie - iunie 2002, după cum urmează:

Judecătorul M.F. a fost

desemnat, împreună cu alți judecători, de către președintele Tribunalului

Buzău, să îndeplinească atribuțiile judecătorului-sindic.

1.

În calitate de judecător-sindic,

M.F. nu a respectat dispozițiile art. 8 din Legea nr. 64/1995, privind

procedura reorganizării judiciare și a falimentului, precum și prevederile art.

14 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a

judecătoriilor, tribunalelor și curților de apel, prin aceea că nu a prezentat

președintelui tribunalului, dosarul nr. 1167/2001, al secției comerciale, având

ca obiect reorganizarea judiciară a C.R.P.O. Tulcea, ci și l-a repartizat

personal pentru soluționare.

În aceste condiții,

judecătorul M.F. a instrumentat cauza respectivă, timp de aproximativ un an, de

la 27 iulie 2001, până în iulie 2002, împiedicând pe președintele instanței, să

desemneze judecător-sindic pentru soluționarea acelui proces. Aceasta a avut ca

urmare neînregistrarea dosarului în registrul pentru evidența măsurilor și

operațiunilor dispuse de judecătorul-sindic.

2

. Aflându-se în concediu de odihnă

începând de la data de 1 august 2002, judecătorul M.F. s-a înapoiat la

serviciu, înainte de terminarea efectuării acestuia și, fără să aibă aprobarea

conducerii instanței, a intrat în ședință de judecată la 21 și 22 august 2002,

pronunțând două încheieri în dosarul nr. 1074/2001.

3.

Același judecător a redactat

considerentele mai multor hotărâri, cu depășirea termenului de 30 zile prevăzut

în art. 264 C. proc. civ.

S-a motivat că încălcarea de

către M.F., a obligațiilor ce i-au revenit în calitate de judecător-sindic,

constituie abaterea disciplinară prevăzută de art. 122 lit. h) din Legea nr.

92/1992, iar redactarea de către același judecător, a mai multor hotărâri, cu

întârziere, constituie abaterea prevăzută de art. 122 lit. i) din aceeași lege

(„neglijență repetată în rezolvarea lucrărilor”).

S-a apreciat că, față de

gravitatea concretă a faptelor săvârșite, precum și de volumul și calitatea

activității desfășurate în ansamblu de judecătorul M.F., ca și de conduita sa

anterioară bună, se impune să-i fie aplicată sancțiunea disciplinară a

diminuării indemnizației de încadrare brute lunară, cu 10%, pe o perioadă de 3

luni.

Judecătorul M.F. a formulat

contestație împotriva hotărârii menționate.

Prin motivele invocate,

contestatoarea a susținut că în luna iulie 2001, când a fost înregistrat

dosarul nr. 1167/2001, a asigurat îndeplinirea atribuțiilor ce reveneau

președintelui secției comerciale, deoarece acesta și locțiitorul său se aflau

în concediu de odihnă.

S-a mai susținut, de către

contestatoare, că atribuția de desemnare a judecătorului-sindic era delegată

președintelui secției comerciale, că ea a informat pe președintele tribunalului

despre primirea dosarului în discuție și că toate activitățile ulterioare

privind dosarul respectiv le-a îndeplinit cu acordul acestuia.

Contestatoarea a mai

susținut că a întrerupt efectuarea concediului, pentru a intra în ședință de

judecată, cu dosarul de faliment nr. 1074/2001, pe baza aprobării ce i-o dăduse

anterior președintele secției comerciale, iar redactarea cu întârziere a unor

hotărâri se datorează volumului mare de dosare pe care le-a soluționat în acea

perioadă.

În concluzie, contestatoarea

a solicitat să se dispună modificarea hotărârii, în sensul respingerii acțiunii

disciplinare exercitate de ministrul justiției.

Contestația nu este fondată.

În adevăr, contrar celor

susținute prin motivele invocate, din actele dosarului și verificările

efectuate în cadrul cercetării prealabile rezultă că, așa cum corect s-a

reținut prin hotărârea criticată, contestatoarea nu a prezentat dosarul nr.

1167/2001, președintelui tribunalului, care se afla la serviciu, pentru a pune

rezoluția corespunzătoare, iar ulterior, asumându-și, din proprie inițiativă,

atribuția de a soluționa dosarul respectiv, nu a solicitat grefierului de

ședință sau personalului arhivei, să înregistreze și să facă mențiuni în

evidențe cu privire la măsurile și operațiunile dispuse și nici nu a verificat

dacă era ținută evidența măsurilor luate în raport cu reglementările din Legea

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului nr. 64/1995.

Mai mult, din aceleași probe

rezultă că, prin felul cum a instrumentat dosarul menționat, contestatoarea a

nesocotit dispozițiile art. 31, 32 și art. 33 din Legea nr. 64/1995, deoarece

nu a citat C.C.I. și a stabilit adunarea generală a creditorilor pentru data de

14 august 2001, fără să dispună trimiterea notificărilor și nici nu a solicitat

administratorilor să-și exercite atribuțiile în conformitate cu cerințele art.

51, 21 și 75 din Legea privind procedura reorganizării judiciare și a

falimentului nr. 64/1995.

De asemenea, probele

administrate au confirmat că judecătorul M.F. nu a soluționat contestațiile

formulate de creditori, în termenul prevăzut de art. 19 din Legea nr. 64/1995,

nu a dispus comunicarea cererilor unor creditori chirografari, a omis să

soluționeze alte cereri și, făcând mai multe deplasări la sediul debitoarei și

la sediul unor creditori, a creat suspiciuni în legătură cu obiectivitatea sa

în soluționarea cauzei.

Pe de altă parte, din

verificările efectuate cu ocazia cercetării prealabile, a rezultat că același

judecător a întrerupt, fără aprobare, concediul de odihnă, pentru a intra în

ședința de judecată programată la 22 august 2002, cu dosarul nr. 1074/2001,

precum și că a motivat cu întârzieri mari un număr de 40 sentințe (sentințele

civile nr. 115, nr. 116, nr. 118, nr. 119, nr. 157, nr. 229, nr. 230, nr. 231,

nr. 233, nr. 234, nr. 244, nr. 245, nr. 299, nr. 301-305, nr. 308, nr. 525, nr.

687, nr. 809, nr. 810, nr. 915, nr. 940 și nr. 941/2002 ale secției comerciale,

nr. 1045, nr. 1121, nr. 1122, nr. 1177, nr. 1184-1186, nr. 1188, nr. 1189, nr.

1212, nr. 1219, nr. 1221, nr. 1235 și nr. 1292/2002 ale secției civile).

Sunt semnificative, în acest

sens, referatele prezentate de dactilografele B.S. și C.C., precum și de

grefierul P.E., din care rezultă că judecătorul M.F. a redactat personal,

încheieri în dosare care nu fuseseră programate pentru ședințele de judecată.

Or, în raport cu aceste

fapte, care rezultă neîndoielnic din materialul probator aflat la dosarul, se

constată că în mod corect s-a reținut prin hotărârea criticată, că judecătorul

M.F. și-a încălcat obligațiile ce i-au revenit în legătură cu îndeplinirea

atribuțiilor de judecător-sindic, ceea ce constituie abatere disciplinară în

accepțiunea prevederilor art. 122 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 92/1992,

precum și că a motivat cu întârziere un număr mare de hotărâri, ceea ce

constituie abatere disciplinară în sensul reglementării cuprinse la lit. i) din

aceeași lege.

Așa fiind și cum sancțiunea

disciplinară aplicată contestatoarei pentru cele două abateri, constând în

diminuarea indemnizației de încadrare brute lunară cu 10%, pe o perioadă de 3

luni, în temeiul art. 123 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 92/2002, apare bine

individualizată, corespunzând atât gravității concrete a celor două abateri,

cât și rezultatelor pozitive obținute și eforturilor depuse în activitatea sa

de ansamblu, urmează a se dispune respingerea contestației, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată,

contestația formulată de M.F., judecător la Tribunalul Buzău, împotriva

hotărârii nr. 9 din 22 octombrie 2003 a C.S.M.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 mai 2005.