ÎCCJ, Decizia nr. 6/2005

în compunerea prevăzută de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 304/2004

Asupra contestației de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea nr. 5 din 27 mai 2004, Consiliul Superior al Magistraturii a admis acțiunea disciplinară exercitată de ministrul justiției și, în baza art. 123 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 92/1992, republicată, a aplicat judecătorului I.A., sancțiunea disciplinară a îndepărtării din magistratură, pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 122 lit. a), b) și h) din același act normativ.

Pentru a hotărî astfel, Consiliul Superior al Magistraturii a reținut că probatoriul administrat a relevat, cu referire la judecătorul menționat, întârzierea sistematică și nepermis de mare în redactarea hotărârilor pronunțate în perioada martie - iulie 2003, refuzul acestuia de a motiva unele hotărâri pronunțate în aceeași perioadă, absențe nemotivate de la serviciu și nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la pronunțare.

Împotriva acestei hotărâri, judecătorul I.A. a formulat contestație, susținând că faptele menționate nu există, angajarea răspunderii disciplinare având loc în baza unor prezumții. Contestatorul a mai susținut că, prin hotărârea atacată, au fost încălcate prevederile art. 60 alin. (1) lit. e) și art. 268 C. muncii.

În concluzie, contestatorul a solicitat admiterea căii de atac exercitate, anularea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii disciplinare exercitate de ministrul justiției.

Examinând cauza, prin prisma criticilor formulate, se constată următoarele:

La data de 9 ianuarie 2004, ministrul justiției a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii, în vederea judecării abaterilor disciplinare săvârșite de I.A., judecător la Judecătoria Negrești Oaș.

S-a susținut că judecătorul menționat se face vinovat de săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 122 lit. a), b) și h) din Legea nr. 92/1992, constând în aceea că:

Redactarea cu întârziere a hotărârilor este dovedită cu extrasul din registrul de evidență a redactării hotărârilor și situația restanțelor din același dosar. Refuzul de a motiva un număr de 7 sentințe, practicat de judecătorul menționat, este confirmat de recunoașterea parțială a acestuia, declarația președintelui instanței și a grefierului-șef, P.C.

Împrejurarea că judecătorul menționat a absentat nemotivat de la serviciu, este dovedită de condica de prezență și foile colective de prezență.

Încălcarea dispozițiilor art. 258 alin. (1) C. proc. civ., a fost constatată de judecătorul inspector, la data de 27 martie 2003, cu ocazia unui control de fond la Judecătoria Negrești Oaș și este confirmată de președintele instanței, grefierul-șef și grefierul de ședință, care au dat note de relații în acest sens.

Rezultă, așadar, că starea de fapt a fost corect reținută de Consiliul Superior al Magistraturii, prin hotărârea atacată.

În fine, potrivit art. 122 lit. a), b) și h) din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare, constituie abateri disciplinare „întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor”, „absențele nemotivate de la serviciu” și „refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire ce le revine potrivit legilor și regulamentelor sau încălcarea altor obligații decurgând din lege”.

În consecință, constatând că faptele sesizate întrunesc elementele constitutive ale abaterilor disciplinare menționate, în mod legal, corespunzător dispozițiilor art. 126 alin. ultim, cu referire la art. 121 din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare, Consiliul Superior al Magistraturii a admis acțiunea disciplinară exercitată de ministrul justiției.

În apărare, contestatorul a criticat hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, pentru faptul că nu s-a făcut o distincție necesară, în funcție de numărul de zile întârziere, toate hotărârile fiind considerate redactate cu mare întârziere.

Atât timp, cât nu tinde la dovedirea inexistenței abaterii menționate, apărarea formulată de contestator este lipsită de relevanță juridică, în sensul vizat de către acesta. Aceasta poate fi reținută doar ca element de circumstanțiere, la individualizarea sancțiunii disciplinare.

Mai susține contestatorul, că întârzierile înregistrate în redactarea hotărârilor au și o cauză obiectivă, respectiv starea sănătății ce nu i-a permis încadrarea în termenele legal prevăzute, sens în care depune copia certificatului de concediu medical nr. 4750807.

Or, perioadei 22 iulie - 31 iulie 2003, de concediu medical, îi corespund un număr de 4 hotărâri redactate cu întârziere, din ședința de judecată din 25 iulie 2003 și exced acesteia, un număr de 65 hotărâri judecătorești. Ca atare, existența abaterii constând în întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor, apare ca fiind corect reținută, corespunzător materialului probator administrat, apărarea invocată nefiind aptă a o infirma.

Cu referire la cele 7 hotărâri pe care a refuzat să le motiveze, contestatorul nu neagă faptul că acestea nu au fost redactate în termen și că au fost depuse cereri de către justițiabili, prin care solicitau redactarea sentințelor civile, însă susține că le-a predat președintelui instanței, la cererea acestuia, în vederea motivării, afirmație ce nu îl disculpă, nu este confirmată de actele dosarului și nu este de natură a duce la reținerea altei stări de fapt, sub acest aspect.

A mai susținut contestatorul că în mod eronat, refuzându-se verificarea apărării formulate în acest sens, Consiliul Superior al Magistraturii a reținut neîntocmirea minutelor, deși acestea se aflau în fișetul personal.

Or, Consiliul Superior al Magistraturii a înlăturat judicios această apărare care, în raport cu constatarea existenței minutelor, numai într-o parte dintre dosarele pronunțate în data de 24 martie 2003 și lipsa acestora într-un număr de 8 dosare pronunțate în aceeași dată, rămâne o simplă afirmație nesusținută de nici o probă.

În fine, contestatorul susține că, în mod greșit, s-a reținut în sarcina sa, abaterea prevăzută de art. 122 lit. b) din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare.

Acesta a susținut că a intenționat să beneficieze de concediu pentru îngrijirea copilului, situație cunoscută la nivelul instanței. Contestatorul a arătat că fiica sa este născută la data de ... 2003 și că a înțeles să uzeze de la această dată, de dreptul menționat.

Contestatorul arată în contestație că documentele necesare au fost depuse la data de 28 octombrie.

Drept urmare, apare ca nejustificată neprezentarea la serviciu a magistratului menționat, în perioada cuprinsă între 1 octombrie 2003 și data depunerii dosarului, așa încât și această apărare se constată a fi neîntemeiată.

Contestatorul a mai invocat încălcarea dispozițiilor art. 60 alin. (1) lit. e) C. muncii, cu referire la îndepărtarea acestuia din magistratură, în timp ce se afla în concediu pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani.

Or, la data pronunțării hotărârii atacate, Codul muncii, adoptat prin Legea nr. 53/2003, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 480/2003 și Legea nr. 54172003, prevedea, prin art. 60, numai două situații în care nu se putea dispune încetarea contractului individual de muncă prin concediere, și anume, pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii și pe durata concediului pentru carantină.

Ca atare, fără a mai pune în discuție aplicabilitatea sau inaplicabilitatea în acest caz a dispozițiilor Codului muncii, cum contestatorul nu se afla în nici una din situațiile reglementate de textul menționat, hotărârea atacată nu este susceptibilă de critică, nici sub aspectul acestei apărări vizând nelegalitatea.

În fine, contestatorul a mai invocat încălcarea dispozițiilor art. 268 alin. (1) și (3) C. muncii, cu privire la termenul de aplicare a sancțiunii și a comunicării deciziei de sancționare.

Potrivit art. 1 alin. (2) C. muncii „prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii”.

Or, raporturile de serviciu ale magistraților erau reglementate prin Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare, în vigoare la data exercitării acțiunii disciplinare.

Din actele dosarului rezultă că acțiunea disciplinară a fost exercitată în termen, iar art. 268 C. muncii, nu este incident în cauză, în raport cu dispozițiile art. 126 din Legea nr. 92/1992, republicată, respectiv art. 44 din Legea nr. 317/2004, cu referire la art. 1 alin. (2) din același cod.

În stabilirea sancțiunii, Consiliul Superior al Magistraturii a avut în vedere fișele de apreciere pe anii 2002 - 2003, împrejurarea că pentru abateri similare, magistratul menționat a mai fost sancționat disciplinar anterior, gravitatea concretă a abaterilor făcând obiectul acțiunii disciplinare, precum și consecințele produse de acestea.

În raport cu aceste criterii, sancțiunea disciplinară aplicată judecătorului menționat apare ca fiind adecvat aleasă.

Așadar, se constată că magistratul menționat a săvârșit fapte întrunind elementele constitutive ale abaterilor prevăzute de art. 122 lit. a), b) și h) din Legea nr. 92/1992, republicată și că nu există nici o cauză exoneratoare de răspundere, așa încât acțiunea disciplinară exercitată de ministrul justiției a fost corect admisă.

Totodată, sancțiunea apare ca fiind judicios stabilită și nu se constată motive care să justifice admiterea contestației și înlocuirea sancțiunii aplicate de Consiliul Superior al Magistraturii, cu o sancțiune mai blândă.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge contestația formulată de judecătorul I.A., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de I.A., judecător la Judecătoria Negrești Oaș, împotriva hotărârii nr. 5 din 27 mai 2004, a Consiliului Superior al Magistraturii.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2005.