ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3522/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 8 februarie 2006, reclamantul N.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Casa Județeană de Pensii Tulcea, anularea hotărârii nr. 5320 din 30 decembrie

2005, emisă de pârâtă, stabilirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000

și plata drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, începând cu luna următoare

depunerii cererii.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că, în mod greșit, s-a reținut că nu se încadrează în

prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, deoarece s-a născut la data

de 18 octombrie 1944, părinții săi fiind strămutați din Bulgaria, urmare a Tratatului

încheiat la Craiova în anul 1940, situație dovedită cu actele depuse la dosar.

Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 181/CA din 6 martie 2006, a admis contestația, a anulat hotărârea contestată și a stabilit contestatorului, calitatea de

beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, modificată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut, în esență, că este de necontestat că reclamantul

s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze

din localitatea de domiciliu, suferind aceleași consecințe nefavorabile și

prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice

exercitate.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta, solicitând casarea sentinței atacate și, pe fond,

respingerea acțiunii.

Recurenta a susținut că

intimatul-reclamant nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr.

189/2000, deoarece nu a fost strămutat din Bulgaria, fiind născut ulterior

datei când a avut loc schimbul de populație între această țară și România.

Analizând cauza, sub

aspectul probelor administrate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile,

Curtea constată că recursul este întemeiat, pentru considerentele ce vor fi

arătate în continuare.

Se constată că instanța de

fond a soluționat litigiul exclusiv pe baza actelor existente la dosarul de

fond, respectiv „contract de vânzare-cumpărare” din anul 1948 încheiat de

colonistul N.T. și „situația de avere” a lui D.T.

Prima instanță, în vederea

soluționării fondului cauzei, nu a solicitat depunerea de către reclamant a

actelor de stare civilă care au fost anexate cererii adresate Casei Județene de

Pensii Tulcea (buletin de identitate, certificat de naștere) și nici adeverința

nr. 747 din 25 martie 2004, eliberată de Primăria Mihail Kogălniceanu.

Astfel, se constată că

instanța de fond a pronunțat sentința atacată, cu nerespectarea îndatoririi ce

incumbă judecătorilor, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., și anume, de

a stărui „prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind

aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea

corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale”.

Față de cele ce preced, în

baza prevederilor art. 312 alin. (1) și (2) și art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul, să caseze sentința atacată și să trimită

cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, în vederea administrării probelor

necesare pentru lămurirea situației de fapt, în scopul aplicării corecte a

dispozițiilor legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Casa Județeană de Pensii Tulcea împotriva sentinței civile nr. 181/CA din 6

martie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 octombrie 2006.