ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3811/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

calea contenciosului administrativ la data de 22 februarie 2006, reclamantul I.S.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea,

anularea hotărârii nr. 5382 din 31 ianuarie 2006 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 189/2000 și obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de

beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu plata drepturilor prevăzute de acest act

normativ, începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care a depus

cererea.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că pârâta i-a respins în mod nejustificat cererea, deși a

făcut dovada că s-a născut la data de 29 ianuarie 1943, după strămutarea din

Bulgaria a părinților săi, ca urmare a schimbului de populație stabilit prin

Tratatul româno-bulgar încheiat la Craiova, în septembrie 1940.

Prin sentința civilă nr. 219/CA

din 20 martie 2006, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a admis

acțiunea reclamantului, a dispus anularea hotărârii nr. 5382/2006 a Casei

Județene de Pensii Tulcea și a stabilit că reclamantul are calitatea de

beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările și

completările ulterioare, dispunând plata drepturilor cuvenite, începând cu data

de 1 a lunii următoare celei în care a depus cererea.

Pentru a se pronunța în

acest sens, instanța de fond a reținut că reclamantul a făcut dovada că s-a

născut pe timpul cât părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din

localitatea de domiciliu și că a suferit aceleași consecințe nefavorabile și

prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice

exercitate.

Împotriva sentinței

pronunțate de instanța de fond a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de

Pensii Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate.

În esență, se susține că,

născându-se după data strămutării părinților săi, reclamantul nu a fost

strămutat din Bulgaria, iar schimbul de populație care a făcut obiectul

Tratatului româno-bulgar încheiat la Craiova în septembrie 1940, a avut loc înainte de data nașterii reclamantului și ca urmare, celui în cauză nu i se poate

recunoaște calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Totodată, se susține că

tratatul menționat a avut o perioadă de punere în aplicare de 3 luni, în care

trebuia realizat schimbul de populație stabilit, neputându-se accepta că, la

data nașterii reclamantului, putea fi vorba de o strămutare care să-i confere

acestuia, beneficiul drepturilor prevăzute de lege.

Recursul este nefondat,

pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de

prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor

instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și

acea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Prin Normele de aplicare a

ordonanței menționate, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, persoanelor strămutate

în altă localitate, decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele

expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de

populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Din înscrisurile aflate la

dosarul cauzei, rezultă cu claritate că reclamantul s-a născut la data de 29

ianuarie 1943, în comuna Mihail Kogălniceanu, județul Tulcea, după ce părinții

săi au fost strămutați din Bulgaria, ca urmare a Tratatului româno-bulgar

încheiat la Craiova în septembrie 1940.

Având în vedere că

legiuitorul a urmărit ca de drepturile compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000,

să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit

consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană

persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit persecuțiile

respective în mod nemijlocit, cât și acelea care au îndurat persecuțiile în mod

indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor.

Acesta este cazul copiilor

care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat ori au fost

strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel,

toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.

Or, în cauză este de

necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi

au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suportat

aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a cunoscut familia sa,

ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Nu poate fi primită nici

critica din recurs, potrivit căreia Tratatul româno-bulgar încheiat la Craiova în septembrie 1940, a avut o perioadă limitată de punere în aplicare și, astfel,

persoanele născute după scurgerea celor 3 luni nu ar mai putea fi considerate

ca persoane strămutate. Această concluzie rezultă din împrejurarea că actul

normativ prin care s-au instituit drepturile compensatorii, nu cuprinde vreo

limitare în această privință.

Rezultă că soluția

pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, urmând ca recursul

declarat să fie respins, ca nefondat, potrivit dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Tulcea împotriva sentinței civile nr. 219/CA din 20

martie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 noiembrie 2006.