ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3279/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta A.B. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Tulcea, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea hotărârii nr. 5341 din 30 decembrie 2005, emisă de pârâtă, stabilirea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000 și plata drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu începere de la data de întâi a lunii următoare, de la depunerea cererii. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în mod greșit pârâta i-a respins cererea de recunoaștere a calității de beneficiară a acestei legi, deoarece s-a născut la data de 19 martie 1942, după schimbul de populație ce a avut loc urmare Tratatului încheiat la Craiova la 6 septembrie 1940, între Bulgaria și România.

Curtea de Apel Constanța, prin sentința civilă nr. 146/CA din 20 februarie 2006, a admis contestația formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii nr. 5341 din 30 decembrie 2005, emisă de pârâtă și obligând-o să-i stabilească reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată . Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze și a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii ca și aceștia, urmare a persecuțiilor etnice exercitate asupra lor . A mai reținut că precizările emise de casele județene de pensii au caracter de dispoziție pentru aceste structuri, iar nu pentru instanțele judecătorești.

Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Tulcea. Recurenta a susținut, în esență, că intimata nu era născută în anul 1940, când a avut loc schimbul de populație între Bulgaria și România, pentru a pretinde că a avut alt domiciliu și a fost obligată să-l schimbe în altă localitate. Recursul este nefondat. Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)]. Prin Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G.

nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Înscrisurile depuse la dosarul cauzei evidențiază cu claritate că reclamanta s-a născut în localitatea Mihail Kogălniceanu, județul Tulcea, deci pe teritoriul României, la data de 19 martie 1942, după ce părinții acesteia au fost obligați să se refugieze de pe teritoriul cedat Bulgariei, prin Tratatul de la Craiova din septembrie 1940. Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de drepturile compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000 să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit persecuțiile respective în mod nemijlocit, cât și acelea care au îndurat persecuțiile în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat ori au fost strămutați din motive etnice și au suportat, astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație. Or, în cauză este de necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suportat aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suportat familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate. Pe de altă parte, dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație, lunară soțului supraviețuitor al persoanei strămutate, așa cum prevăd dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 105/1999, a fortiori, trebuie să beneficieze de drepturile compensatorii acordate, și copilul născut în perioada de strămutare a părinților.

Nu poate fi primită critica din recurs, potrivit căreia Tratatul româno-bulgar din septembrie 1940 a avut o perioadă limitată de punere în aplicare și astfel persoanele născute după scurgerea celor 3 luni nu ar mai putea fi considerate strămutate. Această concluzie rezultă din împrejurarea că actul normativ prin care s-au acordat drepturi compensatorii, nu cuprinde vreo limitare în această privință. Rezultă, așadar, că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, urmând a se respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Tulcea împotriva sentinței civile nr. 146/CA din 20 februarie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2006.