ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3279/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3279/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Reclamanta A.B. a chemat în
judecată Casa Județeană de Pensii Tulcea, solicitând instanței ca, în
contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea hotărârii nr. 5341 din 30 decembrie
2005, emisă de pârâtă, stabilirea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000
și plata drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu începere de la data de
întâi a lunii următoare, de la depunerea cererii.
În motivarea acțiunii,
reclamanta a arătat că în mod greșit pârâta i-a respins cererea de recunoaștere
a calității de beneficiară a acestei legi, deoarece s-a născut la data de 19
martie 1942, după schimbul de populație ce a avut loc urmare Tratatului
încheiat la Craiova la 6 septembrie 1940, între Bulgaria și România.
Curtea de Apel Constanța,
prin sentința civilă nr. 146/CA din 20 februarie 2006, a admis contestația formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii nr. 5341 din 30
decembrie 2005, emisă de pârâtă și obligând-o să-i stabilească reclamantei,
calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată .
Pentru a pronunța această hotărâre,
instanța a reținut că reclamanta s-a născut ulterior datei la care părinții săi
au fost nevoiți să se refugieze și a suferit aceleași consecințe nefavorabile
și prejudicii ca și aceștia, urmare a persecuțiilor etnice exercitate asupra
lor .
A mai reținut că precizările
emise de casele județene de pensii au caracter de dispoziție pentru aceste
structuri, iar nu pentru instanțele judecătorești.
Împotriva acestei sentințe,
considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de
Pensii Tulcea.
Recurenta a susținut, în
esență, că intimata nu era născută în anul 1940, când a avut loc schimbul de
populație între Bulgaria și România, pentru a pretinde că a avut alt domiciliu
și a fost obligată să-l schimbe în altă localitate.
Recursul este nefondat.
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,
aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de
prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor
instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și
aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Prin Normele de aplicare a ordonanței,
aprobate prin H.G. nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă localitate,
decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate,
precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a
unui tratat bilateral.
Înscrisurile depuse la
dosarul cauzei evidențiază cu claritate că reclamanta s-a născut în localitatea
Mihail Kogălniceanu, județul Tulcea, deci pe teritoriul României, la data de 19
martie 1942, după ce părinții acesteia au fost obligați să se refugieze de pe
teritoriul cedat Bulgariei, prin Tratatul de la Craiova din septembrie 1940.
Având în vedere că
legiuitorul a urmărit ca de drepturile compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000
să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit
consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană
persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit persecuțiile
respective în mod nemijlocit, cât și acelea care au îndurat persecuțiile în mod
indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor.
Acesta este cazul copiilor
care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat ori au fost
strămutați din motive etnice și au suportat, astfel, toate consecințele nefavorabile
ce au decurs din această situație.
Or, în cauză este de
necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi
au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suportat
aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suportat familia
sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.
Pe de altă parte, dacă
legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație, lunară soțului supraviețuitor
al persoanei strămutate, așa cum prevăd dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 105/1999,
a fortiori,
trebuie să
beneficieze de drepturile compensatorii
acordate, și copilul născut în perioada de strămutare a părinților.
Nu poate fi primită critica
din recurs, potrivit căreia Tratatul româno-bulgar din septembrie 1940 a avut o perioadă limitată de punere în aplicare și astfel persoanele născute după scurgerea
celor 3 luni nu ar mai putea fi considerate strămutate. Această concluzie
rezultă din împrejurarea că actul normativ prin care s-au acordat drepturi
compensatorii, nu cuprinde vreo limitare în această privință.
Rezultă, așadar, că soluția
pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, urmând a se respinge
recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de Casa Județeană de Pensii Tulcea împotriva sentinței civile nr. 146/CA din 20
februarie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și
fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca
nefondat.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 5 octombrie 2006.